Familia, 1896 (Anul 32, nr. 1-52)
1896-10-27 / nr. 43
506 FAMILIA negri și mari, puţin căluți in orbite — arătau pe omul visător . . . poet! Și Leni in gând cu icoana lui Arthur se pregătia la balul de sără. Cugetul că el are s’o veda, o făcea să-și dee o deosebită grije ca să fie frumosă. își frisă frumos părul negru puţin creţ. Așa de bine i se lipiâ pe trup frumoasa-i haină nouă de mătasă — iar după ce-și anina pe piept o rasă creme — și se uita in oglindă, zimbi cu mulțămire! — Trebue să se placă Arthur — cugetă ea — uită cât sânt de frumosă! — și incepu să cânte și să joace singură vesel prin chilie. Mamă-sa o priviă cu acea mulțămire sufleteasca pe care numai mamele o pot simți, și-i ailise din când in când cu voce blândă mustrătore: — Astempără-te, uită, mai avem o oră ș-apoi mergem, las că ai să joci tu acolo. Ce incet a trecut ora aceea pentru Leni! Cum a numerat mai fiecare minută, și ce chinuitoare i-a părut așteptarea până ce a plecat! Strălucirea salei de bal — la început a orbit-o pe tinera copilă. A devenit perplecsă ... s’a recules de grabă vise, şi privirea senină ce s-o portă in giuru-i arată increderea in sine şi liniştea-i sufletescă! S’a început dansul — şi ea dansă mult de tot, cu obrajii învăpăiaţi de plăcere şi de oboseala jocului. Eră de o afabilitate dulce cu toţi, pe toţi captivau cuvintele ei blânde şi naivitatea-i copilărăscă! Cu toate aceste, cine ar fi privit-o mai de aproape, ar fi observat cum îi umblă ochii scrutători căutând pe cine, şi cum câteodată deveniă confusă şi tremură in tot trupul. Ea căută cu ochii pe Arthur ! Și când îl vedea ce bine-şi petrecea cu altele, cum dansă de vesel cu tote fără s’o bage ’n samă, trecea un fior ca un cuțit prin inimă, şi-i veniă să plângă. Joc de joc trecea şi timpul inaintă repede! Leni nădăjduiă că acum . . . acum . . . are să vie Arthur să danseze și cu ea — dar Arthur nu mai veniă! Odată a crecut că nu a observat-o. — Trecând pe lângă el i-amcis aşă un mers. — îţi petreci bine, die Arthur? — Da, asoră Leni — respunse el şi grăbi la o blondină ce-i suridea, şi-i ceru un vals. . . Leni a simţit cum i se sue sângele in cap, a simţit că-şi pierde cumpătul, că ’ngălbineste şi-i vine reu — eră să ameţască, de cumva un tiner, ce sta aproape, nu i-ar fi intins braţul conducendu-o lângă mamă-sa. — Ţi-e reu? — o intreba bătrâna ingrijată — să mergem mai bine . . . — Nu mamă, să stăm, mi-a venit numai aşă, dar o să-mi trecă . . . Eră „Damen-Wahl“ — jocul interesant şi frumos, când damele au să-şi alegă jucătorii. Câte dragosti nu se legă in decursul jocului şi câte nu se desfac ! Dama şi-l alege pe cel care-i place mai mult, şi cel ales ştie că e stăpân pe inima ei. Arthur stătea in mijlocul sălii cu ochii aţintiţi spre frumosă blondină, şi aşteptă dornic! Leni şovăi o clipă ... In ea se luptă ambiţia ofensată că Arthur nu a jucat-o de loc — şi cu amorul. Şi amorul fiind mai puternic, a învins. Se scolâ . . . roşie şi cu inima strînsâ de emoţiune, s’a apropiat de Arthur. — îmi dai valsul mie? — intrebâ ea sfiicios și naiv. El o privi cu un zimbet trist și oarecum cu mirare. Instinctiv își aruncă ochii spre frumosă blondină, și o vădjhi cum aceea sculându-se se apropie suri jend de el. Un moment hestia . . . apoi se ’ntorse spre Leni — și-i ijise oarecum cu silă, plecându-şi privirea: — Me iartă, dsară, sânt angajat de mai inainte. Leni nu a ajis nimic, a simţit cum i s’a ’ntunecat lumea înaintea ochilor, șovăind ajunse la mamă-sa, cuprinendu-i braţul, abiă ! putu şopti inumndată in lacremi: „Să mergem . . .“ Şi s’au depărtat! Un an a trecut de-atunci — un an de chinuri şi de dureri pentru Leni! De la balul acela eaji bună nu a mai avut! învăpăiata ei dragoste, prin recela respingetoare, a lui Arthur nu s’a stins, ci încă s’a aprins! Iubiă cu un amor cast, virginal, şciea că iubesce fără speranţă şi de-aceea dragostea ei eră mai nebună! Arthur eră şi acum idealul ei, deşi i-a rănit aşă demult inima. Icoana lui şi acum o purtă in minte şi-l iubiă pete mai mult ca ori şi când! In câte nopţi nedormite nu a plâns cu hohot, infundându-şi capul in perne! Şi cum i-au veştejit faţa şi i-au stins ochii aceste triste nopţi de veghieri! Cine-a văgut-o inainte de asta cu un an, şi ar vede-o acum, n’ar mai recunoste-o ! E palidă, e numai umbră vecinie tristă şi gânditoare. Din când in când zimbeşce, dar zimbetul ei e aşă de trist, incât se pare că prin el îşi ia adio dela viaţă ! Şi bătrâna ei mamă cum plânge privindu-o cu milă. I-ar da sănătatea perdută cu propria ei viaţă, incarcă toate câte aude şi câte sunt posibile, dar insedar. . . fata ei ingălbineste ca frunzele in pragul toamnei, mistuită de o durere ascunsă! A primit o invitare la bal. — T-aduci aminte Leni — z zise mă-sa — acuma-i anul cum te pregătiai la primul teu bal. Eră chiar pe timpul acesta . . . Cum erai atunci, și cum ești acum ... și o pododiră lacremile și se ’ntoarse repede să le stârgă fără să i le observe Leni. Leni luă invitarea in mânile ei albe ca ceva. O clipă tresări și o roşață momentană ! cuprinse veştedu-i obraz . . . printre arangieri eră şi Arthur! închise ochii şi se gândi mult! Deodată faţa i se lumină, şi zimbi ca de-o idee fericită mântuitore. — Mamă, mergem la bal —zise ea şi alerga vesel înaintea bătrânei . . . Bătrâna o privi cu un aer de mirare şi milă. — Dar tu ești bolnavă, cum să mergem. . . — Nu, nu, mamă dragă, sânt bine cu totul, te rog să mergem — s-o acoperi cu sărutări, și incepu să cânte și să joace vesel singură prin chilie — întocmai ca in anul trecut, când se pregătia la primul ei bal! Bătrâna văjendu-o veselă, i se umplu inima de veselie, ea vedea in aceasta o trecere spre bine, o încetare a chinurilor, o re’nsânătoșare . . . — O să mergem deca vrei —zise ea mișcată. — Gât de bună ești — i răspunse Leni, cuprinjându-i gâtul cu brațele și sărutându-o cu drag! Leni se duse in chilia sa și scrise emoționată un bilet: „Te-aş ruga să vii atifi la mine, am să te rog ceva. Leni.“ și-l adresă lui Arthur Anul XXXII.