Familia, 1899 (Anul 35, nr. 1-52)
1899-06-27 / nr. 26
Numeru^26._ Qgadcamape 2? iunie (9 iunie) 1899. Anul XXXV. Apare dumineca. Abonament pe an 8 fi., pe V, deanj4 fl., pe 3 luni 2 TI. Pentru România pe an 20 lei A DECEA ANIVERSARĂ A MORȚII LUI EMINESCU. O scrisoare inedită a lui Eminescu. (mf)& 15/27 iunie an. c. împlinindu-se (fece an! de la ^imoartea genialului nostru poet Mihail Eminescu, venim să-i aducem prinosul stimei, dedicând de asta-dată aproape toată revista noastră memoriei sale. Nu numai o datorie generală culturală-literară ne impune aceasta, ci totodată îndeplinim și un act de pietate anume din parteaFamiliei*, căci aici s-a făcut Eminescu apariţia în literatura română şi tot aici s-a publicat la încheiarea carierii sale literare cele mai frumoase poesii lirice. începem seria publicaţiunilor noastre cu un fragment din o scrisoare particulară inedită a lui Eminescu adesată în vara anului 1883 primului redactor al revistei noastre. în primăvara acelui an, Iosif Vulcan petrecând în Bucuresci la sesiunea generală a Academiei Române, a avut plăcerea să asiste şi la o serată literară la dl Titu Maiorescu. în aceea neuitatul nostru Eminescu a cetit şepte dintre cele mai noue poesii ale sale, cari au electrisat pe toţi şi au fost întimpinate cu aplause entusiaste. Dl Maiorescu, afabil şi gentil ca totdauna, a rugat pe ilustrul poet să dea poesiile acelea „Familiei“. Eminescu a consimţit cu plăcere, căci astfel revine la vechia sa vatră şi poesiile (S’a dus amorul, Gând amintirea, De-acuma, Ce e amorul, Pe lângă plopii fără soţi, Şi dacă) apărură pentru prima oară înFamilia* din 1883 şi una (Din noaptea . . .) în 1884, întorcendu-se acasă, redactorul nostru a trimis autorului un modest onorar, la care Eminescu i-a respins prin o scrisoare mai lungă. Din nenorocire coala a doua a scrisorii s’a perdut şi astfel nu putem reproduce decât partea primă. Aceasta nu numai este un titlu de mândrie al Familiei*, ci totodată ne arată fondul de cugetare al poetului nemulţumit, pessimist; prin urmare contribue la cunoaşterea caracterului seu. Scrisoarea începe astfel: »Mult stimate Domnule şi amice, »Mulţumesc pentru onorarul trimis — cel intern pentru lucrări literare pe care l-am primit vr’odată ’n viaţă. în România domneşte demagogia şi în politică şi în literatură , precum omul onest rămâne aci necunoscut în viaţa publică, astfel talentul adevărat e înnecat de buruiana rea a mediocrităţilor, a acelei şcoale care crede a putea înlocui talentul prin impertinenţă şi prin admiraţie reciprocă. „Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur că a fost pentru mine o rară mângăere de-a me vedea remunerat dintr’un colţ atăt de depărtat al Românimiî din Oradea-mare, — când în ţara mea proprie nu voiu ajunge nici când să însemnez ceva, escepţie făcend de cercul restrîns al câtorva amici. Ş-apoi să nu fiu pessimist? »Grecii noştri au o ură atât de înrădăcinată şi de instinctivă în contra a tot ce e românesc, încât chiar studiul regulat al limbei şi istoriei noastre nu se va face aci, decât după ce aceşti oameni vor dispărea prin degenerare şi stingere fisică — ceea ce sperăm de la Dumnedeu că se va întâmplă îndestul de curând. »în mediul străin în care trăim, cu inimi- 26