Familia, 1900 (Anul 36, nr. 1-52)
1900-01-02 / nr. 1
Anul XXXVI FAMLI A ajuns acolo de unde am pornit, de a nu-ţî putea scrie mai nimic despre densul. „Cunoştință mai de aproape cu densul am făcut Înainte de a părăsi el Blăşul cu vre-o 4—5 săptemâni. Aşa dară din periodul ultim pot să-ți scriu ceva despre densul, Eminescu eră un june compact, față brunetă, ochi negrii, per mare, retezat, se trăgea in negru, voce groasă bărbătească. Om închis de la natură. Umblă mai mult tot singur . . . Semnele desperaţiunii se arătau în faţă, în umblet, In vorbă, în ordinea veştmintelor de pe dânsul etc. îmbrăcămintea lui constă din un foc negru, pantaloni negri, papuci, pălărie neagră, dar toate acestea trecute . . de vechi. . pline de pulbere şi de toate necurățeniile. Umblă nespălat . .. negreblat. . cum se cjice. Eră foarte indiferent, cum ii stă perul, cum îi statt vestmintele pe densul . . pline de scame . . Pe scurt eră om escentric. Avea apariţia unui om vagabund şi pare-mi-se de aşa il ţinea şi corpul profesoral din Blaş, cu atât mai vârtos, ca el avea mare antipatie faţă de studiile gimnastele, cari recereau esactitate şi încordare mare. De aici a urmat, că în Blaş nu a făcut nici o ispravă. M’am scăldat mult cu densul şi acolo în apă îl şi lăsam. „Mâncă multe poame, dar le mâncă de foame. Flâmântjig cu dina de cap. Nu era mirare, că eră aşa desperat, îmi spunea, că are nişte fraţi, cari il mai ajutau câte cu ceva. Din compătimire mi-am fost pus ochiul pe el şi-l mai imbucătăriam câte cu ceva, că, după cum ştii, eram credinciar la masa profesorilor şi când îmi mai remânea câte ceva, îi dam. Mi se mp. in.ir-' ■ de r O, unde-1 vedeam, cum umblă de . . . in periodul ultim, că mai ina stat şi cum a trăit. „Nu i-a mai remas . ^va r îmi grbea sărmanul cu o faţă palidă plină de compătimit. Mai bine de o lună l-am ocrotit pe la mine. Veniă seara, cină şi se suiă in podul grajdului de la seminar şi acolo se culcă încălţat .. îmbrăcat. . se sculă târziu, plin de gazuri etc. Cum se sculă, mergea, de nu-1 mai vedeam cu ochii, până-1 rupea foamea. Şi, de a scris ceva revoltător, nu e mirare. Nu şciea sărmanul, că ce bine mi-ar pute face in semn de recunoştinţa. Pentru ultima oară, când a venit la mine, l-am vertat plângând. Ce-a avut, ce n’a avut, nu vei fi, destul că în semn de recunoştinţă, mi-a donat toată averea sa, care a constat din „Lehrbuch der Poetik für höhere Unterrichts Anstalten, wie auch zum Privatgebrauche" von Dr. Friedrich Beck, München 1862. „Cufundat in cugete se pune la masă, apucă o peana și pe foaia albă din această carte scrie următoarele : „Spre suvenire fratelui Gregoriu Dragosiu M. g. Eminescu, din Ipotesci. Apoi devenind din ce in ce mai profund, pe pagina a doua, scandând pe degete, continuă: »1. Dacă vreodată în lunga-ţi cale Te-l simţi, frate, nenorocit, Pieptul în chinuri, inima ’n jale, Viaţa-ţî de lacrimi o tristă vale, Ochiu-ţi în plângeri de dor răpit. 2. Când fără soarte, fără de nume, Te-o vede singur . . . despreţuit, Un singur suflet nu-l area-n linte, Luptând cu-a Vieţii Valuri în spume, Un suflet, care te-ar fi iubit. 3. Când fug amicii de lângă tine, Când plângi de Soarte-ţî trist, părăsit, Gândeşte atuncea şi tu la mine, Nici eu în lume n’o duc mai bine, Şi eu sânt, frate, nenorocit!« ing. EmitrescU“. Mai târziu am scris amicului Dragoş, să-mi trimită poetica, în care a fost scrisă poesia aceasta. Aveam de gând să o fotografiez, întâmplarea neîndurată a vrut să nu mi se împlinească dorinţa. Pachetul, pregătit să mi se expedieze, a dispărut şi nu s’a găsit până în dina de astăzi. (Va urmă.) Petra PetrecU 7 Poesii poporale. Vaşcou-Drăgănesci, Bihor, 1 910 bună mi-am luat, J--, De la oamenii din sat, jpP'De la fraţi, de la surori, De la grădina cu flori, De la feciori, de la fete, De la grădina cea verde. Nime î n lume nu se ’nşală, Ca feciorul când se ’nsoară, Prinde patru boi la car, Şi prinde a merge după-amar. Când aproape e de joi, Aduce amarul înapoi, Ii jură popa pe carte, Să trăiască pân la moarte, Şi prinde patru boî la rudă, Şi-şi aduce multă trudă. O! ce am ajuns Doamne, Că toate fetele-s doamne, Cu papuci şi cu barsoana, Părinţii le mor de foame. Fetele sunt ca păuni, Mălaiul cu 3 sloţi buni, Toată fata e ’mpenată, Mălai nu-î să imbuce-odată, Toată fata e Imprimată, Pită nu-î să mânce-odată, Penele de peste cot, Scoboară grâul din pod; Poate fi mândra frumoasă, Podul ţese — podul coase. Câtă-i lumea ’mpregîur, Nu-î câne ca omul sur, Cum vede nevestele, Işî suce musteţele. * Pene le dice ’n Bihor la brodăriî. Vasile Sala