Federatiunea, ianuarie 1873 (Anul 6, nr. 1-8)
1873-01-14 / nr. 4
8*©81’»9 Domíneca, 26./14. ianuariu, 1873., Analu am sieselea MDCCCLXXIIL Focuinti’a Redactorului ai Cancelari’» Redactiunii U ill Strat’a tr&gatoriului [T.Cveazatoaa], Nr. 6. Scrisorile nefrancate nu se vorn primi deoatn mimai de la corespundintii regulari ai „Federatiunii.“ Articuii tramisi si nepublicati se voru arde. Diurnalu politicu, literariu, comercialii si economicii. Va essî joina Dominec’a. Pretionn de Prenumeratieut Pre treilune . . . 3 ti. v. Pre siese lune. • • 5 „ „ Pre anulu intregu • 10 „ „ Pentru Houiani's : prea. intregu 30 Fr. 26 i.ei n „ 6 lune 16 „ = 14 , „ 3 8 „ = 8 „ Pentru Insertion! : 10 or. de linia,si 30 or. taos’a foim brale pentru tiespe-oare publicatiune separata. In loculu deschisu 20 or. de linia. Unu esemplariu costa 10 cr- Cu Nr. pres. se sistedia tramitterea dinariului cu adressele vechie, deci Onor. Cetitori cari dorescu a avu diuariulu „Fed.“ sunt rogati a se insinua câtu de currendu, că ce essemplarie superflue nu se potu tipări, era aceia d’in vechii prenumeranti, caroru după datin’a mai d’inainte li s’au trainissu essemplariulu, si cari nu voru sa aiba in viitoriu diuariulu nostru, sunt rogati a returna toti nnii primiți d’in an. acestua, ceea ce de altmintrea trebuia a se face indata după primirea nnului 1. caci după usulu diurnalisti cu cei ce nu retorna nrii primiți se considera ca prenumerati. Red. Pestea, 25./13. Jan., 1873. Intre momentele mai insemnate alle discissiunii bugetarie trebue sa amintimu discursulu ministrului pres. Slavi, care desi nu cuprinde programmulu politicei salle financiarie, totusi cu privire la deficitu si urmările lui, cum adeca ar trebui sk se inlaturedie, au arretatu direptiunea ce dsa crede ck trebue sa se iee si ministeriulu sku pote o va si urma. Planulu lui Slavi privesce numai erogatiunile ordinarie, ck ce de altele, in cursu de mai multi anni, nu pote fi vorba, era cursa dsalle este urcarea dkriloru, ceea ce dsa crede ck se pote, pentru ck si pana acum pre langa tote scăderile sistemului actuale de contributiune veniturile statului au arietatu unu crescamentu progressive D. Slavi dechiara scurtu si luminatu cu altu leacu, mai simplu decâtu urcarea doriloru, nu este si affirma totodată ck este singurulu leacu ce se pote applica. Dar’ in contr’a acestei assertiuni a Dlui Slavi vorbescu destullu de chiaru enormele restantie de contributiuni, ce va fi daca se voru mai urca dkrile ? Se voru urca firesce si millionele de restantie si tierr’a va sta acolo, unde sti asta di, ba va sta mai rku. In locu de a urca dkrile ar trebui mai bine a restringe erogatiunile, si apoi a da ajutoriu efficace factorilor u economiei populari in tote ramurilej estu-modu apo’ regulandu se si sistemulu de contributiune s’ar poté inlatura deficitulu, dar’ nu prin urcarea dkriloru, ce nu se pote, decâtu numai urcandu-se bunăstarea generale a poporului, ceea ce la noi actualminte lipsesce. — Mai momentosa si mai importante fu cuventarea veteranului Colomanu Ghiczy, care cu argumente tari si cu cifre evidente arreti neessactitatea socoteleloru de inchiare, de pre annii trecuti incependu de la 1867, pana 1871, presentate (Camerei) de ministeriu, precum si contradictiunea essistente intre ratiociniele ministeriu- l ui de un’a parte si alle commissiunii centrali de alt’a, ba arreti in fine variantele contradictorie a cifreloru ministeriali, si totu asia alle cifreloru d’in repportulu comissiunii, ceea ce dovedesce ck neci cifrele ministeriali eile intre sine, neci alle reportului commiss. centrali, assemene eile intre sine, nu sunt essacte, nu sunt secure, si nemica nu se pote basâ pre d’insele. Caus’a reului, D. Ghyczy, o affla in procederea ministeriului, care pururea au tainuitu adeverat’a stare financiaria pana candu muculu ajunse la degetu. D. Ghyczy crede, ca precum la bole grelle, prim’a conditiune a vindecarii este diagnosea, asia si la acesta bol’a financiaria se recere iuante de tote a se cunosce bine situatiunea, atunci apoi sa se caute medicamentulu potrivitu. Situatiunea financiaria a Ungariei, dice D. Ghiczy, este rea, dar nu este desperata, etc. Discursulu ascultatu eu incordata attentiune si intre dese applause fece adinca impressiune chiara si asupr’a corifeiloru dreptei si a ministeriului insusi. Lui Ghiczy multi i voru respunde d’in drept’a deakista, dar’ abia va succede cuiva a-lu poté combate. Neci insusi Deacu nu egalledia in asta privintia pre Ghiczy, care cunosce „ex asse“ starea financiare a tierrei, precandu Deacu nu este financiariu si s’a occupatu numai de cestiuni publico-politice, cu unu cuventu este numai advocatu. Mai multu curiosa decâtu momentosa fu cuventarea Dinu Várady, care cu florile salle oratorie vru sk arrete cu tierr’a n’ar fi multiamita de schimbarea ministeriale pentru ck numai capulu sk dusse, precandu, după dsa, ar’ trebui sk se duca împreuna si tote membrele lui, adeca cu Lónyai sk se fia dussu si toti ceilalti collegi ai ski. — Pote sk aiba cuventul. Várady dar’ noue ni se pare ck, de si prin schimbarea personeloru se potu indrepta in câtu va lucrurile, totusi reulu se va poté inlatura numai prin schimbarea sistemului. Isvorulu principale allu reului este aci. In Cislaitani’a centralistii, cu frementarile lor d’a schimba legea electorale spre a nemici residu’a autonomia a provincieloru, a suscitatu in contra le tote elementele natiunali, cari vediendu ce nu mai au alta caile in contr a impilatoiloru puseră in mișcare singurulu dreptu ce mai remane nepastuitoiloru, dreptulu de petitiune, si lu inscenara, in dimensiuni colossali, prin cari atîtiara inversiunarea centralistiloru, de acestia, prin organele loru politîale tindu acum a innadusî, si acesta miscare, cellu pucinu a nu se face in locuri publice, mai allessu după ce observară, ck nu numai slavii, ci si nemţii incepu a petitiona in contr’a intentatei schimbări a legii electorali 204 communitati si 49 reuniuni nemtiesci d’in Stiri’a se allaturara la petitiunile slaviloru ! Dovada viua, ca poporulu pricepe intentiunile celle diabolice alle centralistiloru : d’a nemici tota autonomi’a provinciale. Nu mai pucinu rku o palira centralistii si cu Polonii si anume cu Rutnii d’in Gallici’a, pre cari credeau a-i poté trage in partea loru, ci ce neci acestia nu voru sa scia nemica de schimbarea legii electorale, prin care Gallici’a si-ar perde si cei se mai lassasse d’in autonomi’a sa. Centralistii, vedienduck li se face mare oppositiune, incepura in fine, prin organele loru, a provoca pre fraţii loru Siamesi, pre magiari, a li sta intru ajutoriu, dar’ acestia multiumescu de onorea ce li se face, pretestandu , ca au si ei destullu lucru acasa si ce ar’ avéa totodată si nescari scrupuli in contr’a schimbării legii elect, pentru ca ar’ involve modificatiunea pactului d’in 1867, cellu pucinu in partea sa ce privesce compunerea delegatiunii după provincie, adeca pre basea autonomiei provinciale. Domnitoriulu trebue sa puna odata capeta uneltiriloru acestora falsi amici ai constitutiunii, cari numai cu împilarea altoru popore voru sa remana austriaci, era cu unu oebiu privescu pururea la palladiulu germanismului asceptandu occasiunea dorita d’a se pune sub coifulu prussianescu. Fia, ca federalistului Belcredi, care este insarcinatu a presenta Domnitoriului petitiunile natiunaliloru, sk-i succeda a induppleca pre Monarculu, ca acestu a cunoscundu machinatiunile celloru cu patriotismulu falsu, sk-i indepartedie de la guvernu si sk chiame in loculu loru pre addeveratii amici ai dinastiei si ai Austriei, cari actualminte nu sunt altii decatu numai federalistii. Pana candu acestia nu voru fi chiamati a insugura federalismulu, nu va fi pace intre poporele Austriei, neci consolidarea acesteia si assecutarea viitoriulu ei possibile. Daca suntemu passivi, nu potemu sa fimu pre totu-odata si activi ? Pestia, in 24. Jan. 1873. Firmu in sperantia, ca nici mie nu mi se va detrage ospitalitatea ce caracterisedia redactiunea acestui multu patîtu si multu tentatu diurnalu, de a cărui fruntariu sunt etrinsu legate persecutiunile la cari au fost d espusi urdîtorii, si sufferintiele la cari au fostu suppusi aperatorii si glossatorii pronunciamentului de pre campulu libertatii, precum si sufferintiele acellui bravu june si invapaiatu romanu, care a cutudiatu sa se revolte in semitulu seu vediendu tirani’a aporiana ce se comisse facia cu fratii sei Tofaleni, si nu s’a sfiitu sk stringe „pro ara et focis!“ — vinu si eu sk dau espressiune unui semitu, care ca o petra de mora de multu mi-apessa inim’a. Voiu fi scurtu, dar’totu-odata speru sk fiu justu si cumpetatu in lamentatiunea mea. Sunt aprope cinci anni de candu romanii transsilvani s’au pusu, facia eu contrarii loru politici si naturali, pre unu terrenu de lupta asik numitu „passivu.“ Acestu terrenu, cellu mai potrivitu in asemeni impregiurari, candu fortiele sunt neegali, promittea, de si nu tocmai trijimfu, dar’ cellu pucinu unu successu favorabilu. De cinci anni, dîcu, s’au inauguratu acesta lupta, si asta-di, după acestu tempu, nu numai ca nu vedemu nici unu sporiu, dar’ n’avemu nici cellu pucinu speranti’a d’a poté ajunge odata acolo, unde tientimu, d’a poté casciga aceea ce ni compette si pentru ce ne luptamu. Nu stim nicidecâtu pessimistu, inse cu tote acestea mintea sanetosa, privindu la realitatea rigida, ostila, atroce si in tota privinti’a vitrega, nu-mi permitte sa edificu castelle in aeru si se me aruncu in bratiele illusiuniloru, cari altmintrea sunt uniculu refugiu pentru cei ce nu mai afla consolatiune in realitate. Si care sk fia pre caus’a, ce lupt’a nostra pre acestu terrenu de passivitate nu numai nu progressedia, dari ne face chiaru a desperă in succesulu armeloru ei ? Eu, care de candu am ajunsu la conscirntia am aderatu totude-un’a la acestu principiu, la acesta lupta facia cu contrariulu prevalinte, — credu ca caus’a neisbutirei nu face nici-decâtu in modulu de lupta, in atitudinea „passiva“ a nostra, ci ea face si se pote afla cu deosebirei si esclusivu in neactivitatea nostra, si inca fara mare scrupulu asiu poté dice ck in inertî,a nostra, ck-ci mai curendu voiescu sk ne calificamu si timbramu noi pre noi de inerti , decâtu de nepotintiosi. A attaca, nu suntemu in stare , a ne impaca, n’avemu cu cine, ck-ci contrariulu nici nu vrk sk ne crestedie, sk ne pricepa bataru, daca nu lu vomu fortiâ la acest’a prin resistintia tenace si prin lupta barbatesca. Deci numai a resiste, a cere si insiste potemu, si terrenulu cellu mai aptu pentru acest’a este passivitatea, inse „passivitatea activa.“ Sk lukmu essemplu de la cehi, cari, desi in asemenea pusetiune ca si noi, totusi de câte ori vedu ca monopolisatorii de drepturi voiescu sa li adduca pre capu câte una institutiune apessatoria, câte o lege draconica, de atâte ori cu micu cu mare se scola, demonstredia, protestedia si astfeliu făcu pre contrariu a-si trage mai bine sem’a cu sine si a se convinge, ck n’are d’a face cu păpuși. Noi nu facemu acest’a ; orisice ar face ungurulu de noi fara de noi, primimu, ne suppunemau, ne consolkmu cu speranti’a unui viitoriu mai ferice si cu tote ck dîcemu ck „tienemu minte“, totusi uiteme de adi pana mane, ne farmirarisemu cu starea lucruriloru si in fine dîcemu ck si asia e bine, daca nu e mai bine. Deus nobis baec otia fecit. Dar’ cine ne va ajuta, daca noi nu ne ajutamu ? Betranii sk vaeta, ck tinerii de asta-di sunt lipsitu de orice entusiasmu; cr tinerii dîcu ck betranii nu si mai intielegu missiunea; astfeliu nici unii nici altii nu porta vin’a, si totusi si unii si alţii sunt de vina. Daca betranii tăcu ca pescele, apoi cum potu ascepta entusiasmu de la tineri ? Eu inca sum tineru, si ca atare, urmandu totu-odata sfaturile d’in articlulu apparutu in Nr. 2. „Gazet. Transsilv.“ sub titlulu „Betranii si tinerii nostri,“ me adressediu la betrani, ca sa nu premerga cu esperiutiele si consiliele loru, caci pre callea adeverata in bine si in reu tinerii neinfectati de miasmele aerului ungurescu de buna seama li voru urma. Asta di nu mai potemu duce cu undele trecu si petrile romanu, nu pentru ca undele de asta di sunt line si nomolulu ce lu porta cu eile este greu si candu eile voru trece, atunci si petrile voru fi îngropate in nomolu. Geniulu si prestigiulu Frani, ciei nu ne mai adumbresce, ca ma înainte , Brateanu, Cogalniceanu nu ne mai impintenescu ; noi intre noi numiscrmu, ba ne ingropamu in letargia ei nepassare. Pusetiunea nostra este analoga cu a acellui omu, care fugindu de leu voii sk se arunce in apa, inse acolo lu asceptu unu crocodillu cu gur’a deschisa, ca indata sk-lu inghita, vediendu acest’a vru sk se urce pre unu arbore de pre malu, dar’ ce se vedi ! aici sterpele giganticu lu asceptu cu doru. Ce era de facutu ? Nu era alta caile, decâtu a se intorce si cu coragiu si cutediantia a privi ageru in ochii leului, ca ci pre câtu se tiene ellu de tare candu te temi de ellu, pre atâtu e de slabu si de nepotentiosu candu i cauti aspru in ochi si dai simtome de putere. De altmintrea inse leulu nu face in tota tara. Deci mi-inchiaiu aceste sire cu cuvintele lui Gambetta „Combattre, combattre, toujours combattre“ si decu : activitate in passivitate, miscare, semne de vietia, caci altmintrea nu i sperantia de scapare. M. I. C. il. 4739.