Femeia, 1961 (Anul 14, nr. 1-12)

1961-01-01 / nr. 1

. La început de an, redactorii noştri au poposit in citeva oraşe ale ţării, pe şantiere şi in şcoli, in fabrici şi gospo­dării colective. Fiecare a văzut un alt crîmpei de viaţă. Dar luate la un loc toate aceste fragmente, în care e vorba despre oameni diferiţi, au totuşi ceva asemănător: patosul muncii creatoare, setea de cunoaştere, tendinţa oamenilor spre desăvirşire. CONSTRUCTOR ŞI ELEVĂ La Iaşi seara a coborît de mult. In Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu“, cei peste 600 de elevi ai cursului seral se află spre sfîrşitul programului, într-a IX-a A se predă lumina. Elevii s-au întors cu două secole înapoi, să se întîlnească cu Neculce cronicarul şi cu Dimi­­trie Cantemir, eruditul domn al Moldovei. La ora de geografie, dintr-a XI-a, directoarea şi întreaga clasă explorează acum străfundurile Carpaţilor, descoperă nenumărate bogăţii şi le stabilesc locul, rolul şi importanţa în dezvolta­rea industriei noastre socialiste. într-a VlII-a A, tabla se şterge şi se umple din nou cu fel de fel de formule chimice. Cele două degete, ridi­cate mai îndrăzneţ sau mai discret, solicită de peste tot atenţia tinerei profesoare. — Lebădă Anica. Poftim la tablă!! Fata traversează clasa, în spaţiul liber dinspre ferestre, pune mîna pe cretă şi, în faţa tablei, aşteaptă. Obrajii îi ard, buclele i se revarsă pe guleraşul jachetei verzi. Da, e uşoară întrebarea: argint plus clor, egal clorură de argint. Ca nişte vorbe obişnuite se desprind din gura elevei denumirile ştiinţifice: ecuaţie chimică... greu­tate moleculară... masa atomică a clorului... Mă gîndesc: aşa cum argint plus clor este egal clorură de argint, tot aşa muncă plus şcoală este egal muncitor cult. Ţac, ţac, face din nou creta. Şi pe tabla neagră acidul sulfuric a şi apărut: la S04, Anica Lebădă îşi şterge creta de pe degete şi continuă să explice. Noi, acidul sulfuric îl folosim în industrie, la... Dar iată că Anica se cam poticneşte. După oră îi spun: — Vezi, dacă nu te pripeai, luai o notă mai mare! — Ştiu, dar... azi toată ziua am avut emoţii... Nu, nu vă gîndiţi la o simplă întîlnire. In seara aceasta, după ora de chimie, adunarea generală a organizaţiei de bază de la în­treprinderea nr. 3 construcţii—Iaşi va discuta primirea ei în rîndurile candidaţilor de partid. — Te felicit şi îmi pare bine că te-am cunoscut într-o zi atît de mare pentru dumneata. Zidăriţa-elevă îmi mulţumeşte şi rîde veselă, dezvelindu-şi dinţii sănătoşi, albi. Apoi conti­nuă să-şi îndese în servietă cărţi şi caiete. Dacă vreau să stau mai mult de vorbă cu ea, spune că o găsesc mîine la cvartalul „23 August“. Să mă interesez de blocul E 1. — Noi de curînd am terminat ultimul etaj la acest bloc. Are să fie aici un cămin de stu­denți foarte frumos și confortabil. — Ți-ar plăcea să fii și mata studentă? — Nu mi-am pus încă această problemă. Sînt abia într-a VIII-a. Şi apoi trebuie să vă spun că mie zidăria îmi place grozav. Vii pe un teren gol, pe care pînă mai ieri a crescut iarbă, şi, de cum s-a aşternut primul strat de izolaţie peste fundaţia viitoarei construcţii, tu, zidar, te şi apuci de treabă. Şi vezi, şi vezi cum urcă zidul, şi îţi face impresia că te-ai ridicat şi tu sus cu el. Cîteodată stau acolo pe schele şi mă uit, aşa, peste oraş şi gîndesc: „Uite acolo e fabrica de pîine, prima construcţie la care am lucrat în timpul practicii. Uite, se văd blocurile din Vasile Alecsandri şi cele din Ştefan cel Mare. Şi la acelea am lucrat...“ Mă gîndesc că zidăria e dintre cele mai frumoase şi paşnice meserii. Anica îşi priveşte ceasul de pe mînă şi în­şfacă în grabă servieta. — Am plecat. La ora...­punct, trebuie să fiu, cum v-am spus, la întreprindere. Noroc. ... Şi coboară iute scara, sărind cîteva trepte deodată. In mintea mea însă o văd urcind. OLGA BRATEȘ — Uite, tu, Elemer, ce zici... ar fi asta o ino­vație bună? i se adresă Silvia Feyes soțului, cînd el veni acasă. îi arătă, și-i explică despre ce era vorba: un tipar nou, un șablon, după care să fie croite flanelele de corp bărbătești. — Ce-ţi veni ţie, Silvie... Silvia îl privi mirată. Era prima dată cînd n-o încuraja. Dar nu se lăsă, îi explică amănun­țit de unde i-a venit ideea, cum se poate realiza și cîte economii aproximativ ar aduce. Iar în acest timp trăgea linii, calcula, lucra pasionată la inovaţia ei. — Ştiu eu... dacă tu socoţi... hai, fă-o şi pe asta, rîse el şi se apropie de pătuţul copilului care zîmbea în somn. „Fă-o şi pe asta“ nu exprima o concesie, ci însemna: da, fă-o şi pe asta, pe cea de-a patra inovaţie. Prima inovaţie a Silviei Feyes — azi briga­dieră în noua secţie de finisaj a Fabricii „Trico­ul roşu“ din Arad — a fost făcută în 1956, un cărucior transportor suspendat pentru cablul foarfecelor electrice. Atunci cînd i-a venit ideea acestei inovaţii, şi mai tîrziu a celorlalte două, soţul a ajutat-o, el fiind electrician de meserie (azi este şeful atelierului electric al fabricii). Nu i s-a părut de neînţeles şi nici curios că Sil­via s-a oprit la o problemă de mecanică şi nu la una strict legată de confecţionarea tricotaje­lor pentru că ea era doar de meserie lăcătuş. Absolvise şcoala metalurgică din localitate şi lucra la confecţii numai de cînd născuse băieţelul. La cea de-a patra inovaţie, el, Ele­mer, se pricepe mai puţin. Aici e vorba de croit tricotul... Aşa se obişnuiseră Silvia şi Elemer să discute cînd se întorceau de la fabrică. O dată venea soţul cu o idee pentru o inovaţie, altă dată soţia... Şi Elemer făcuse prima inovaţie tot în 1956. Iar de atunci şi pînă la sfîrşitul anului trecut el a devenit autorul a 7 inovaţii, care aduc importante economii în producţie. Soţii Feyes îşi împărtăşesc totdeauna gîndurile, ideile, se sfătuiesc, se ajută reciproc. Şi pentru a putea face faţă vieţii noastre în continuă cre­ştere, în continuu progres, ambii învaţă. Efemer e în clasa a IX-a, fruntaş la în­văţătură,ca şi în muncă, iar Silvia urmează un curs de specializare. ANA LUNGU O FAMILIE DE INOVATORI ® Sofii Feyes, buni tovarăşi de muncă şi de viaţă (D Arhitecta Paraschiva lubu In faţa căminului de studenţi con­struit după proiectul ei (1) Cumpărătorii sunt nu numai critici exigenţi, dar şi buni sfă­tuitori PROFESOR ŞI CREATOR Zborul imaginaţiei, al fanteziei este firesc, ba chiar necesar oricărui creator. Şi munca arhitectului este prin esenţă o creaţie în care frumosul se îmbină cu utilul. Lectura Paraschiva lubu îşi lăsă studenţii să se avînte spre piscuri, să prindă aripi. Li s-a dat ca temă un teatru dramatic pentru oraşul Galaţi. Fiecare proiect va purta pecetea indivi­dualităţii, a talentului, a fanteziei studentului. Dar profesoara ştie că înflăcărarea tinereţii, elanurile ei îşi dau mîna cu lipsa de experienţă practică. Şi, pe parcurs, arhitecta, lectora Paraschiva Iubu îndrumă paşii studenţilor. „Uite, aici imaginaţia a luat-o razna!... O scenă triunghiulară... goana după forme excentrice... în schimb scenele laterale nu vor putea fi utili­zate.“ Şi aceeaşi Paraschiva lubu, care a sti­mulat zborul liber al imaginaţiei, îşi readuce treptat studenţii cu picioarele pe pămînt. I-a dus să viziteze Teatrul de operă şi balet, să vadă cu ochii lor o scenă cu toate anexele ei. Şi nu sunt de loc puţine acestea. Aproape două ore au colindat studenţii anului V prin clădirea Operei, pe la etaje şi subsol, prin camerele de repetiţii.

Next