Femeia, 1993 (Anul 46, nr. 1-10)

1993-01-01 / nr. 1

! Vraieşte la Orâştie, într-o foarte modesta garsonieră de pe strada Mureşului, o copilă de vreo 15 ani, pe nume Nataşa Şerban, căreia i s-a pus vestea că ar avea darul dumnezeiesc de a le spune oamenilor durerile şi a le alina suferinţele, fie că acelea ar sălăşlui în trup sau în suflet. Au început să se perinde pe la ea oameni necăjiţi din toate colţurile ţării, aşteptînd răbdători, cu credinţa in suflet, ore în şir, pe un culoar insalubru, să poată intra să o vadă, să o audă pe cea care vede dincolo de ei, şi comunică, numai ea, cu o voce divină, ivită de undeva, dintr-o lumină... Toate cîte s-au întîmplat de la începutul toamnei anului trecut, de and Nataşa a fost foarte bolnavă — „în comă“, zice ea şi cei ce o înconjoară — şi de cînd i s-ar fi arătat în vis Domnul nostru Iisus Hristos, îndemnind-o „să se ridice, să meargă şi să vorbească", sînt lucrări ale sufletului, care au confirmare în scrisul şi în spusele unor oameni ce i-au trecut pragul şi şi-au alinat, prin credinţă, o parte din suferinţele ce le aveau... Nicolae Macoi, din Zlatna, declară că „tot ce mi-a spus Nataşa corespunde adevărului". Ela-Georgeta Budura din Tîrgu Jiu — Gorj scrie: „Am fost la Nataşa şi recunosc fiatul că tot ce mi-a spus este foarte adevărat. Şi ce cuvinte frumoase au ieşit din gura ei! Are o faţă rotundă, plină de lumină şi ochişorii plini de bucurie, ii doresc numai sănătate şi fericire, că mi-a spus numai adevărul." Elena Rus din Hunedoara mărturiseşte: „Ceea ce a spus fata — în DE LA ORÂŞTIE geraşul meu, păzitorul şi ajutorul oamenilor — sunt petrecute şi adevărate. Tot ce am păţit eu mi-a spus, îi mulţumesc din suflet şi îi doresc numai bine şi sănătate, ei şi la toată familia." Iosefina Cazan, din Deva: „Am fost la Nataşa şi m-am bucurat din tot sufletul de ce mi-a ghicit. Şi nu am cuvinte să-i mulţumesc pentru tot. Nataşa este o fiinţă iubită de Dumnezeu. Dumnezeu s-o ajute. Eu îi mulţumesc" Lucia Helian din Haţeg: „Tot ce mi-a spus este adevăr-adevărat, îi mulţumesc!“ Domnul David Rusu, redactor al ziarului „Călăuza" din Deva, cel care a scris prima dată şi, apoi, de mai multe ori, despre „miraculoasa Nataşa“ este de părere că „misterul trebuie primit". Şi, fără a avea pretenţia specialistului în întîmplări paranormale, domnul Rusu crede că „aceste fenomene nasc întrebări şi că ar trebui luate în seamă de către psihologi şi psihanalişti, şi chiar de către reprezentanţii bisericii". Referitor la modul în care s-ar crea puntea spre divinitate, Nataşa Şerban afirmă că „dacă omul nu are credinţă" ea nu poate intra în legătură cu puterea divină. Şi: „în momentul în care mă concentrez puternic şi ridic privirile spre cer, mă rog lui Dumnezeu. Şi mi se arată numai mie o rază sau un cerc de limină şi eu aud o voce care-mi spune ce suferinţe şi necazuri au oamenii din faţa mea şi ce să le transmit." Zic unii, dintre cei ce au fost la Nataşa, că atunci cînd ea atinge locurile dureroase cu mîna, suferinţa omului dispare. Maica Andreea, de la mănăstirea Cornetu Vîlcea, a discutat cîteva ore cu Nataşa, la redacţia ziarului „Călăuză", iar la plecare i-a spus: „Să citeşti Biblia şi să primeşti oamenii, pentru că, chiar şi faptul că tu exişti, este un semn al lui Dumnezeu“. Am cautat-o pe Nataşa, copila în jurul căreia se ţes deja legende. Am stat de vorbă cu ea mai multa vreme. Oamenii veniţi din cele mai diferite colţuri ale ţării, din Arad şi din Timişoara, din Tulcea şi din Bucureşti, din Maramureş şi din Bucovina, aşteptau afară să fie primiţi, în garsoniera aceea micuţă, în care trăiesc 8 sau chiar 9 suflete, în condiţii ce nu pot fi descrise. Nataşa sta pe unul din cele două paturi şi-mi povesteşte, fără ascunzişuri, viaţa ei. Dramatică, în adevăratul înţeles al cuvîntului. S-a născut la Tîrgu Mureş, la 4 ianuarie 1977; a fost unul dintre cei trei copii ai unei mame ce i-a abandonat pe cei pe care i-a adus pe lume în diverse case de copii. Nataşa a crescut pînâ la 13 ani la Casa de copii şcolari din Tg. Secuiesc, într-o vacanţă, bunica din partea mamei, Maria Berchi, a vizitat-o şi a invitat-o să meargă „acasă". Ştie cineva ce reprezintă în mintea unui copil crescut într-un asemenea aşezămînt cuvîntul „acasă"? Din păcate, pe fetiţa care prinsese aripi, auzind acest cuvînt, o aştepta, în strada Pricazului din Orâştie, cu totul altceva decît căldura şi dragostea, liniştea unei familii De fapt, un unchi avea nevoie de o slugă pentru copilul de un an... încercarea de a continua şcoala a dat greş, soluţia de reîntoarcere la casa de copii nu era chiar uşor de ales, aşa că, iat-o pe Nataşa, fetiţa de 15 ani, aciuată la „familia“ lui Fülop Andrei şi a lui Kovaci Erszebeth, alături de cei patru copii ai lor, în garsoniera acestora, din blocul de pe strada Mureşului. Căsătorită, nelegitim, la numai 15 ani, cu un „bărbat“ de 17 ani... în afara destinului care i-a trasat acest drum, în afară de o mamă. Lucia Tudor, de 36 de ani acum, pe care nu a interesat-o ce se întîmplă cu cei trei copii ai săi, în afara unor rude despre care Nataşa spune că „tot au bătut-o şi au ţîpat-o afară din casă" te impresionează puternic făptura ei modestă şi firavă, emoţia şi puritatea cu care învăluie fiecare vorbă, gîndirea de om matur şi cu o neaşteptată experienţă de viaţă. Dar cum nu orice poveste poate fi crezută există, bineînţeles, şi cei care îi neagă darul, în unele ziare a fost adulată. Altele au persiflat-o şi au batjocorit-o. Unii medici au diagnosticat „fenomenul Nataşa Şerban“ strict medical: „isterie". Se spune că pînă şi unii reprezentanţi ai procuraturii şi organelor locale ar fi încercat să stăvilească năvala mulţimii de oameni care se lasă ispitiţi de iluzii şi aşteaptă de la Nataşa izbăvirea de cele rele. Ana B. din Arad crede că „«Minunea Nataşa» este o absurditate. Acest copil lovit de soartă ar trebui ocrotit. Deşi sunt credincioasă, eu nu pot crede că Iisus se arată — aşa, tam-nisam — pe pămintul acesta plin de rele şi de păcate!“. Monica U. din Orâştie afirmă: „Oamenii care vin la Nataşa, din toată ţara, vin degeaba. Eu, una, m-am lămurit, pentru că mie nu mi-a spus nimic concret!“ Ecouri „pentru", ecouri „contra". Ce să creadă, oare, reporterul? Să încercăm să tălmăcim sau să răstălmăcim misterul este, de asemenea, inutil. Am dorit doar să va informăm, atit cît a fost posibil, despre ceea ce se întîmplă la Oraștie cu o copilă in jurul căreia se ţes, deja, numeroase legende... încă imposibil de explicat. MAGDA BALTARETU ---------------------------------------------------------------LA ÎNCEPUT DE AN (Urmare din peg. 2) vorba știută, nimic din ce e omenesc nu ne-a fost străin. Sărbătorile de iarnă rămîn în urmă. Cintecul colindătorilor se stinge în umoarea amintirii. Noul an răstălmăcește — în necurmata scurgere a timpului — sensul destinului ce ne este dat. Ce n-am împlinit vom avea ocazia de a încerca să izbutim Pe cine am îndurerat — din rea-voință ori numai dintr-un joc al hazardului — vom avea prilejul să bucurăm. Cine ne-a amăgit va avea șansa să se reabiliteze. Numai clipa pierdută nu se mai întoarce... Fiindcă, la rîndu-i, ea. Clipa, suverana destinului nostru, e cea care ne pierde! Tocmai de aceea, fiindcă nimic nu-i definitiv pierdut dinainte şi fiindcă nimic nu se mai poate recîştiga din punctul din care înfrîngerile nu mai aparţin decît trecutului, să abandonăm prejudecăţile, să reînvăţăm drumul speranţei şi, reevaluîndu-ne pe noi înşine şi propriile noastre posibilităţi, să facem ca anul pe care tocmai l-am început să fie mai bun decît cel pe care l-am încheiat. La urma-urmei, şi „filozofiile“ despre viaţă se pot schimba o dată cu viaţa însăşi... (Urmare din pag. 2) pot pentru ceva ulterior, imprevizibil sau foarte puţin cunoscut. in ajun de An Nou, ne facem fiecare bilanţuri, ne rezumăm viaţa şi activitatea şi ne pregătim pentru un nou început. Trecem Revelionul cu teama de a nu intra in noul an nefericiţi, adică singuri, trişti sau neîndestulaţi, ne facem daruri, pentru a ne asigura dărnicia întregului an viitor. Iar bucuria nopţii de An Nou conţine în sine şi dorinţa noastră de a declanşa, de a condiţiona bunătatea unui întreg an, ameliorarea unei întregi vieţi. Fericirea Revelionului, sau a primei zile de An Nou, va fi cea de care vei avea parte tot anul — se crede. Prima săptămînă a lui ianuarie oglindeşte modul sau calitatea zilelor din întregul an. Primele douăsprezece zile reprezintă, pe rînd, lunile anului, adică felul în care le vei trăi personal. Toate aceste credinţe ne aproximează obşteasca, statva, inocenţa şi tandra speranţă că viitorul s-ar putea înlesni şi pune la cale prin inveşmîntarea frumoasă, benefică a parceluţelor de prezent promiţător şi bun. La ţară, una din problemele esenţiale ale oricăror practici sau credinţe inaugurale este nunta. Fiindcă nunta este semnul oricărei bune şi superioare aşezări, semnul perpetuării şi veritabilei prosperităţi, toate practicile ceremoniale şi festive, sau de prevestire a viitorului, care se desfăşoară cu prilejul sărbătorilor de iarnă, o amintesc, o ating, doar, sau o invocă. Colindele, de flăcău, de fată de măritat sau de gospodari, au căsătoria drept subiect; alaiurile, teatrul popular sau petrecerile abundă în semne sau figuraţii erotice şi matrimoniale; „vergelatu!“ din noaptea Anului Nou (un joc prin care fetele şi flăcăii încearcă să afle cu cine se vor însoţi în viaţă, după obiectele, firul sau inelul pe care le scot întîmplător dintr-o oală), toate demonstrează că începutul de an astronomic are aceeaşi cosmică şi radicală importanţă pe care nunta o are, în universul biografic, pentru fiece om.