Femeia, 1995 (Anul 48, nr. 1-12)

1995-01-01 / nr. 1

AN NOU -speranţe proaspete Prag de an nou - rost de drumuri noi şi de speranţe proaspete. Cer spuzit cu ninsori albastre - năvod de stele în care stă atârnat bănuţul de argint al Lunii, in zorii fiecărui an, fiinţa noastră trăieşte senzaţia tonică a unei jubilaţii depline - având drept te­mei speranţa şi încrederea că ziua de mâine ar putea fi mai fru­moasă decât cea de azi, ar putea fi încărcată de mai multă poe­zie decât cea pe care o redescoperim scrutând înspre trecut­­ un trecut netangent cu istoria, sau, dacă vreţi, făcând parte din mica „istorie“ a fiecărui individ, adeseori în contrasens cu spiritul şi faptele veacului. Deşi trăim într-un prezent continuu, doar trecu­tul rememorat şi viitorul imaginat sunt generatoare de melancolii şi poezie. Supuşi rigorilor timpului - în aparenţă egal, insensibil la micile sau mai marile noastre emoţii­­, în poarta fiecărui nou an ne lăsăm seduşi de gândul că, dacă vremurile se reînnoiesc, de ce nu s-ar întâmpla aşijderea şi cu oamenii? în cenuşa anului abia încheiat, am lăsat neîmpliniri şi iluzii deşarte, zădărnicii şi regrete, tristeţi nevămuite şi încrederi înşelate­­ datorate tocmai acelora pentru care inima noastră a scânteiat. Noul an ne tămă­duieşte aceste răni şi nu ne lasă să cădem pradă resemnării, în­străinării de oameni şi locuri, îndemnându-ne, mai departe, să credem în floarea binelui, care ar trebui să se deschidă în fie­care. Ne dorim - se poate? - un an mai bun, cu vremuri mai bune şi oameni mai buni. Şi, totuşi, într-unul din ungherele fiin­ţei noastre, o recunoaştem sau nu, bucuria înnoirii anului se­ amestecă discret cu regretul pentru clipa pierdută, pentru cli­pele care înclină, înclină grăbit, către crepuscul, balanţa firii noastre... GEORGE IANCU • Supershow-urile cu ferme­cătoare „misse" continuă sâ fie punct de atracţie şi în acest se­zon al reuniunilor mondene, pentru protipendadă. La Sala Pa­latului a urcat pe podium, într-o furtună de aplauze, o nouă stea a frumuseţii: Simona Haraga. „Se poartă“ contrastul: ochi verzi şi părul de abanos. Vedetele, deja consacrate pe firmament, Lore­­dana Groza şi Laura Stoica au ovaţionat evenimentul. Vedete între vedete! • Palatele şi saloanele hotelu­rilor de lux au devenit, se pare, neîncăpătoare, în această sta­giune a chermezelor, pentru ava­lanşa VIP-urilor dornice de pe­treceri. „Caţavencii" şi-au primit invitaţii, însă, într-un banal pavi­lion de expoziţie, la un trăsnit „Bal al Restauraţiei", regizat de­­ neobositul comic-poet Mircea Dinescu. Costumele de opereta au fost înlocuite, la noua ediţie a zaiafeturilor, cu impresionante căşti muncitoreşti, băşti şi alte 2 accesorii... nostalgice. Conversa­ţiile zgomotoase s-au purtat în acompaniamentul fanfarei mili­tare, iar paradă „dessous-urilor şi transparenţei" a concurat cu MINICRONICA MONDENĂ brăul Ansamblului de Dansuri al Armatei. Băuturile au fost servite direct din sticlă. Au fost prezenţi Victor Surdu, Gilda Lazăr, Victor Rebengiuc, Claudiu Iordache, Mihaela Rădulescu, Nicolae Ulieru şi Silviu Brucan. O verita­bilă petrecere populară, cu me­saj pentru... cei mai buni fii ai naţiunii! • Lumea mondenă a luat cu asalt.......New York“-ul hotelului Sofitel din Capitală! Dar nu pen­tru vreun colocviu al distinşilor oameni de afaceri care ne asi­gură bunăstarea, ci pentru a ad­mira o defilare rafinată de haine elegante şi fine, într-o îmbul­zeală sufocantă, sutele de invitaţi au urmărit, în aplauzele sponso­rilor de la „Sexy-Club", ultima colecţie de modă a Janinei Şte­fan. Au participat... în picioare, la spectacol, Viorel Cataramă, Luminiţa Anghel, George Mihăiţă şi Gabriel Năstase. Licorile alese au fost servite la „Club 30", iar dansul la discoteca „Why Not?“ Un regal al bunului gust! • VIP-urile din lumea afaceri­lor au optat, spre a chefui, pen­tru „Clubul Diplomaţilor". Oas­pete de onoare al gazdei — re­vista „Capital"­­* a fost ambasa­dorul Franţei, Bernard Boyer. Nelipsitul Viorel Cataramă s-a prezentat într-o ţinută insolită: pulover. Doar nu haina face pe om, nu? VALERIA FI­MON c­utia • IMPOZITE PENTRU... COLINDĂTORI! Din ce s-a gândit Executivul sa mai scoată ceva fonduri pentru a mai umple găurile din buget? Păi, bineînţeles, din taxe şi impozite. La acest capitol, imaginaţia guvernanţi­lor noştri este debordantă. Ce taxe mai plăteşte românul? Ce impozite se mai poartă în acest sezon rece? Hai să vă punem la curent cu ulti­mele noutăţi: impozite pe meditaţii — ca nu cumva să se procopsească profesorii, „bugetari neproductivi" (că de-asta au parte dacă-i învaţă pe­ alţii cartel), impozite care reduc la un sfert sumele nete pentru pre­miile cu care sunt recompensate personalităţile din domeniul artistic sau sportiv (vezi cazul recent al gimnastelor noastre, campioane mondiale, „recompensate" cu nişte impozite „la sânge“!), impozitele pe luna decembrie, care, datorită cu­mulării salariului lunar cu cel de-al 13-lea salariu (număr cu ghinion!) și primele de sărbători, au condus la impozite uriaşe, de mai că era sa vină sărmanul salariat cu bani de-a­­casă, la „lichidare", pentru achitarea obligaţiilor. Dar culmea zelului a atins-o conducerea Primăriei dintr-o anumită urbe, instituind impozite pentru colindători şi urători! Aşa că... de urat am mai ura, dar trebuie să trecem şi pe la fisc! • ANGOASA UNEI VEDETE Actriţa Demi Moore, devotata so­ţie a lui Bruce Willis — interpretul năstruşnicului David, din serialul de sâmbătă seara —, trăieşte o cum­plită angoasă. Demi se teme. Nu de concurenţa profesională, căci are oferte tentante, totdeauna bine plă­tite, nici de perspectiva apariţiei pri­melor riduri, căci, mamă pentru a treia oară, Demi arată mai bine ca oricând, nici măcar de... timidele (actriţa are reputaţia unei soţii aprig de geloasă!) escapade ale zburdalni­cului său soţ, după care întotdeauna Bruce s-a întors spăşit la cuib, ci de... microbi. Proprietatea celor doi arată ca o fortăreaţă, locuinţa este zilnic dezinfectată cu cele mai pu­ternice antiseptice, iar părinţii se su­pun unor greu de suportat operaţii de decontaminare înainte de a-şi să­ruta odraslele, la culcare, după o zi de lucru. Mai mult, Demi şi-a co­mandat un ruj special, cu antibio­tice, care s-o protejeze în timpul turnării scenelor mai fierbinţi. Nu­mai vedetă să nu fii! • EVLAVIE ŞI BLASFEMIE Omul secolului XX se apropie de fenomenul religios cu totul altfel de­cât semenii săi de-acum câteva sute de ani. Credincioşii înşişi simt ne­voia unei „modernizări“ a reprezen­tărilor şi practicilor creştine. Poate tocmai de­ aceea, în ajunul Crăciu­nului, într-o biserică din provincia Quebec-Canada, a fost expusă o sculptură întruchipând-o­ pe Fe­cioara Maria însărcinată, in acelaşi timp, la New York, datorită valurilor de proteste venite din partea opiniei publice, autorităţile locale au trebuit să interzică difuzarea unui afiş înfă­­ţişând-o pe Sfânta Fecioară într-o postură sexi, cu un decolteu... gen Madonna. Dorindu-se antipodul fa­natismului religios, nonconformis­­mul gratuit face, totuşi, mai puţini prozeliţi. De la nevoia de­­actuali­zare" şi până la ireverenţă ori chiar blasfemie nu este decât un pas. BELLADONNA ANIVERSARE EMINESCU LEAGĂNUL ETERNITĂŢII A fost adorat şi hulit, a fost divinizat şi bătut cu pietre, cei mai mulţi l-au transformat în cascadă de metafore, în revărsare ameţitoare de vorbe meşte­şugite. Dincolo de imaginile savant conturate în jurul chipului său de tânăr voievod, uităm insă prea des că Eminescu a fost un om. Harul divin coborât asupra lui l-a metamorfozat în bulgăre de lumină şi simbol a tot ce este româ­nesc. El nu a fost un filozof, nu a fost un înţelept al magicului Orient, ci o scânteiere miraculoasă de spirit, căreia i-a fost îngăduit urcuşul spre sferele superioare ale esenţei umane. Leagănul eternităţii s-a desprins din fiinţa lui de aură şi logos sfânt, pentru a ne arăta, cu fiecare secundă, că trăim între în­şelătoarele dimensiuni ale timpului şi ale spaţiului. Gândirea lui de vizionar ne răscoleşte fără odihnă clipele de nemişcare, aruncăndu-ne în vârtejul materiei universale, de unde fiecare a pornit spre viaţa pământească, spre a-şi trăi în colivia simţurilor omeneşti fiinţarea efemeră. Aici trebuie să-l căutăm pe Emi­nescu, în această ascensiune perpetuă către puritate, către lumina adevărului. Aici trebuie să căutăm genialitatea înţelepciunii sale puse în cuvântul atât de sărac şi totodată atât de încărcat de magia cosmică. Şi nu un sentiment exa­gerat de mândrie, nu lustrul vanităţii neîntemeiate, ci simpla înţelegere a ade­vărului lumii subtile trebuie să ne arate calea spre adevăr: e binecuvântat pă­mântul românesc, căci deasupra lui s-a zămislit făptura muritoare a celui ce a văzut veşnicia. Acel ochi larg deschis continuă să scruteze imensitatea, către miezul de lumină, întru veghere asupra neamului din care şi-a tras seva şi că­ruia, cu dragoste, i-a clădit destinul în vers şi lacrimă. Acolo, în eternitatea sâmburelui de idei al logosului său, îl putem regăsi, pururea tânăr, pe Emi-DOSCU ADRIAN-NICOLAE POPESCU

Next