Flacăra Iaşului, iulie 1956 (Anul 12, nr. 3064-3089)
1956-07-01 / nr. 3064
Za Joia trecută am umblat o jumătate de zi pe drumul viitoarei concrete .............. de apă Prut-Iaşi. Era încă disdimineaţa. După ce am străbătut Tîrgu-Cucului şi străzile Moara de Vînt şi Paşcani, am urcat, printre baracamente proaspăt , şpreţuite şi printre grădini desfătate de verdeaţă şi de soare, în piscul cel mare al Şorogarilor. De aici, laşul nostru, inima Ţării de sus, se vede într-o panoramă fără de seamăn. Umpluţi de suflet, am îngăduit puţintel pe muchia dealului ca să ne risipim cit de cit osteneala, şi, preţ ca la cinci minute, am plătit o teacă de tribut străvechiului nostru sentimentalism moldovenesc, luînd aminte, din cornul cimitirului „Eternitatea“, cu o duioasă incantaţie, la Iaşi, sub lumină dulce de vară şi ceaţă. Scrutând adine zările prin aburela nedefinită şi uşor tulbure a dimineţii, îndată ni s-au conturat, sub clădirile moderne ale Copoului şi Păcurarilor, sub vechile ctitorii domneşti şi sub luminile noi ale timpului, palide aduceri-aminte ale trecutului de foarte odinioară legate de lăcaşuri celebre şi de milostive ziduri sub care odihnesc în uitare mîndri voevozi şi galeşe domniţe, boieri urmoşi şi credincioase cneaghine şi colburile gingaşelor iubiri de altă dată. Din această fugarnică şi ticăloasă înapoi visare ne-a clintit şi ne-a smintit apoi, deodată, însufleţirea zgomotoasă a unui sloi de flăcăiandri subţirei şi vajnici. Au ieşit cu grăbire, sprinteni şi văcsuiţi, dintr-o baratcă firiată în care am ghicit că-i instalat comandamentul brigăzii lor, iar cîţiva dintre ei, zvîrlind ropeţi, cazmale şi site scule în lada unui autocamion, s-au săltat şi ei deasupra şi au pornit undeva pe traseu, devaie. Restul celor care au rămas „s-au evaporat“ la iuţeală, aşişideri. Poate că s-au dus să-şi reia lucrul la zidirea celor şase impozante blocuri muncitoreşti care se înalţă, dintre frunzeturi, în spatele Spitalului Paşcanu. Poate au plecat la Staţia de repompare a apei, din preajmă, ori la uriaşul rezervor, la decanter sau la turnul de apă cocoţat, la o înălţime de 30 de metri, asemenea unei Ciuperci cu pălăria aşezată piciorul unei zvelte coloane de beron ; poate erau duşi la vale, la cei opt stîlpi susţinători ai castelului de apă. Pînă a le da de urmă, l-am căutat, zor-nevoie, pe inginerul Dumitraşcu, şeful sectorului unu.. Acesta înpresnia onor îmi,filet şi’ scund, cu obrazu! Rotund şi plin, a trecut puşcă pe lîngă noi şi, fiindcă în afară de basca obişnuită purta o salopetă albastră şi destul de lărguţă, asemenea unui brigadier mai fercheş, l-am luat ca atare şi am ratat astfel irevocabil prilejul de a ne cunoaşte. I i -am găsit însă în loc..) lui, grămădiţi la un birou mititel, pe comandantul brigăzii întîia, ............! — „tovarăşul Cozma”, cum ni s-a recomandat, pe organizatorul Burlacu, delegat din partea regiunii U.T.M. şi pe Bobac Ştefan, tustrei întrecîndu-se îndeolaltă spre a-l convinge pe un băieţaş ca de US—17 ani, mărunţel şi slăbuţ, ce-şi smîrcîia în toţi lor nasul şi-şi tot freca în mîini boneta, voind a-i încredinţa că „el nu mai stă pe şantier nici mort“. — Ştiu eu ?! a șovăit o clipă necăjit organizatorul, după ce abia l au convins totuși pe tînăr să rămînă. Nu prea avem date interesante. Aţi văzut și dumnevoastră : deunăzi a venit de-acasă, azi vrea să plece. Iepure ! — O să-i treacă, tovarășe Burlacu ! zise comandantul Cozma, fluturîndu-și un smoc de păr negru care-i cădea pe frunte. Parcă cu ăla, cu Baciu, uşor a fost la început ? Avem însă şi băieţi buni, deşi sîntem cam la început. E Moise Gheorghe care acu-i la Congresul U.T.M., e State Ştefan din brigada doua, e Iancu Petru, e Vizitiu de la a patra, e Stîngaciu, e... gel pe care-l chema Burlacu a încuviinţat numai cu capul şi ajutat şi de Boboc Ştefan, un tînăr balan, de loc din părţile Huşilor, de curînd eliberat din armată, a prins, rînd pe rînd, să rostească mereu alte nume de tineri brigadieri fruntaşi, recent veniţi, la chemarea G.C. al U.T.M., pe şantierul regional al conductei Prut-Iaşi. Pe mulţi dintre aceştia i-am întîlnit peste ult ceas hărnicindu-se la diferite fronturi de lucru. Dezbateau cu cazmalele pămîntul adunat în ultimele săptămîni pe caldarîmurile străzilor Mircea şi Alger Seţu în urma săpăturilor efectuate pentru şanţurile în care au şi început a se îngropa, tub cu tub, noile conducte de fontă. Ceva mai la vale de fundacu! Moara de Vînt, ne-a fost dat să-l revedem pe cel care adineaori, sus, în birou, îşi smorcăia nasul Şi care acum se dăduse hotii. Nu se ştie ce anume îi şoptise tainic unei oacheşe feţişoare din cartier care tocmai suia la deal, ducînd de la o cişmea, de mai din vale, o căldăruşă de apă. Destul că fetei i s-au împurpurat obrajii şi a rupt-o la fugă, pentru ca indata mare, dintr-o curte, să se audă afurisind şi blestemind un glas ascuţit de femeie. — Frames, măi ?! striga exeasta. Brigadier eşti tu ? Cî ai cu fetiţa mea? La asemeni apostrofe, lopeţile celor din stradă au încetat o clipă să mai azvîrlă ţarina, iar unul dintre tineri, brigadierul Baciu Aurel, venit doar ce-o săptămînă de pe şantierul de la Bicaz, a şi încrunta din sprincene, păşind neguros înainte, mai la bună vedere. — Ascultă-mă se răsti ei la cel vinovat. Dacă nu-ţi ceri scuze tot în momentul ăsta, te duc pe sus, chiar acum, la comandament ! — S-aude ? întrebară alte citeva glasuri, sporind autoritatea lui Baciu. Ori îţi ceri iertare şi termini cu istoriile astea, ori zbori imediat dintre noi! Mărunţelul roşi pînă în vîrful urechilor şi muţi. Pe urmă, în tăcerea generală a celorlalţi, lăsă-subleţul din mină şi, străfulgerat de vreo treizeci de perechi de ochi, o luă cătinel la deal, oprindu-se încurcat în faţa unei portiţe întredeschise şi bîiguind acolo, el ştie ce, către o gospodină. — Mai tare! îi porunci aspru vocea cuiva. S-auzim şi noi! Se desluşiră apoi vorbele celui căruia i se dădea cuvenita lepţie şi care-şi cerea iertare, după care coechipierii lui strigă într-un glas. — Aşa! se declarară ei de acord, reluîndu-şi lucru!. Şi, aveţi în vedere, tovarăşă, — mai adăugi altcineva, în vreme ce cel astfel pus la punct se apucă din nou de muncă, — dumnealui, deocamdată, îi brigadier doar pe dinafară, nu şi pe dinăuntru nâlluţ şi subţiratic, care, în urmă cu trei siiPfc. ,n,n Pilă a veni pe şantier fratele sarfokâfe la Bicaz, nu numai că vroia s-o lii^tcă acasă, dar poate s-ar fi greşit şi gPT^Uvreo vorbă proastă, asemeni. Acum ra*£rează „a frate-su într-o echipă şi-s buni decişi să nu părăsească şantierul decit atunci cînd se va mîntui conducta. Brigadieri la fel cu ei, hotărîţi şi plini de sîrguinţă, ne-a fost dat să cunoaştem în echipa a patra condusă de Lucache Napoleon, care lucrează de zor la săparea gropilor destinate rezervoarelor de beton arini şi la staţia de repompare. De asemenea, trecînd pe la locul de muncă al brigăzii a treia comandată de Chelaru Petru, am zăbovit o bucată, stînd de vorbă cu tinerii care, pe tot şesul Bahluiului, din inima cartierului Socola şi pînă la gara Bolboca, croiesc noua şosea şi noua linie ferată pe unde se vor face transporturile de materiale pentru conductă. De la Holboca, am pornit-o apoi pînă la apa Jijiei şi am băgat de seamă că, între sutele de tineri muncitori care cărau pămîntul cu roabele , terasamente, se întreceau la lucru, cu învăpăiată rîvnă, şi cîţiva studenţi de la Facultatea de Filologie, sosiţi şi ei aici la chemarea patriotică lansată de partid şi guvern. Nu departe de echipele în care lucrau aceştia, în preajma unui cort alb de priză, am cunoscut şi cîţiva ţărani din satele învecinate. Intre ei am dat peste doi care se arătau nedovediţi şi hapsîni după treabă. Erau doi lipoveni mai în etate cu obrazurile arse de trudă şi cu nişte bărbi stufoase, lucind în stropiturile de soare într-o culoare roşie de sînge. Muşcînd cu hîrneţele amîndoi în pămîntul verde şi ajutîndu-se doar de-o căruţă la care era înhămat un căluţ toib, m-au încredinţat că sapă şi cară zilION ISTRATI nic cîte douăzeci metri cubi, speriindu-i în întîiele zile pe toţi pantalonii şi normatorii de acest complex cărora încă nu le fusese dat să audă de asemenea depăşiri de normă. Şi asta cu atît mai mult cu cit amîndoi, pornind munca din zorii zilei, de la ceasurile unsprezece și pînă la trei după amiază se statorniceau pe hodină și nu se mai atingeau de ropeți să-i fi picurat cu luminarea. — De ce să ne scriți la jurnal ? ne-a zis unul dintre ei, ferindu-se să spuie cum îi cheamă pe el și pe tovarășii lui de muncă. Noi sîntem dici abia de trei săptămâni. Poate pînă mîine ne-o iau înainte careva dintre brigadieri, aşa că nu-i musai să ne daţi pildă tocmai pe noi. Om mai trăi şi-om vedea !... După ce am discutat cu ei, am pornit-o pe drum nou despicat printre ogoare şi am ţinut-o într-o înlinsoare pînă la staţia de priză a sectorului trei, situată pe malul drept al Prutului, cam la jumătatea distanţei dintre satele Ungheni şi Ţuţora. Cum mergem fără contenire printre popuşoaie şi fineţe netrebnice pe care creşte ■ BEBKsaasaessaiaHEiBBraisssasaBB * £ ! g ■a B ■ ■IBlaRIHBaieilEdIBliBMR hălăciugă ’naltă pînă la brîu, romaniţa calului şi stau tufe lîngă tufe, pe haturi pe linii, ne cuprinde parcă mirarea cum, ici-colo, pe nouă şosea de dincolo de podul asvîrlit peste apa Jijiei, se mişcă, aidoma unor negre gliganii, uriaşe maşini metalice. Sînt nişe şerpere care, asemenea unor gîndaci titanici, scot tone de pămînt şi-l tot aştern de-a mărunţelul pe noul şleau care înaintează înspre Prut. Acum o sută şi mai bine de ani, pe toată întinderea aceasta a şesului fără de margini, ca în paginile de demult ale lui Sadoveanu, se vînau iepuri la rădiacuri şi prin spinării, se împuţeau vulpile la stuh şi se oploşeau în păpurişurile şi în răgazurile Bahluiului, sub pământurile trestiei, lupii în mlaştinile şi în săraturile Cristeşt;iar pe care le lăsăm în urmă, pe mîna stingă, fîlteau în vîjîiri de zboruri, becaţine, puhoiuri şi nagîţi şi gemeau bălţile şi ochiurile de negre lişiţe, de raţe, de gîşte, de bîtlani, de lopătari şi de fel de fel de alte numite Şi nenumite sălbăticiuni aripate de apă, ăscunse care mai de car^îpadîncimea pusietăţilor. &î?-r^iniile de nepătruir-STţr-giufărişurilor. Pe-aici pejoue noi întîiaşi dată încărcăm cu maşina tăria podeţului aruncat peste cele două maluri ale Jijiei şi pe unde alergam trudnic înainte, spre Prut, cu veacuri în urmă, primăverile, cînd se încheia cîmpul cu iarbă, — după spusa condicele de vechi obiceiuri, — se scoteau caii domneşti la clah, după rînduiali şi în purtarea degrijă a dumnealor vel-comişilor, în priveila domnilor, a doamnelor, a beizadelelor şi a toată curtenea. E amiază, încetincel, soarele urcă în mâlul bolţii, iar în blîndeţea calmă şi lină a zilei de vară, se zăresc, fititregînd parcă, frumuseţile rustice ale peisajelor tăcute şi neclintite de la Ţuţora. Nu ştim pe unde anume, în care loc, din părţile acestei Ţuţore şi-o fi rînduit tabăra, acum aproape un sfert de mileniu, împăratul cel măre al Rusiei, cil împărăţiţa lui cea cu ochii albaştri. Dar ştim bine, după scrisa hatmanului Neculce, cronicarul, că pe undeva pe aici s-au fost întins în acele vremi vreo cinci-şase corturi iar în ele masă mare la care Petru şi Dumitraşcu- Vodă Cantemir — cărturarul s-au cinstit „prea bine şi fr mos cu vin de la franţoji, care, îndată ce au bău!, au mărmurit toţi de beţi, boind din acel vin...“şi că, imediat, cotim la I dreapta pe o şosea veche ................ și după un timp intrăm în curtea încăpătoare a baracamentelor sectorului trei. Pînă să ne punem în legătură cu inginerul şef Ion Pupae, ne dăm seama și singuri, din ochi, că aici lucrările pentru priza de apă sînt într-un stadiu mult mai avansat decît în oricare altă parte a şantierului. Este drept ceci muncile sînt, în cea mai mare parte, mecanizate, dar şi muncitorii, oameni vîrstnici, par a fi, spre regretul sectoarelor în care au venit brigadieri, mai temeinic organizaţi. Privim ca la nişte girafe la buldozerele ce zvîrl ţărîna sub pilonii unor lungi bărăci, ne oprim la atelierul mobil de sudură şi trecem pe lîngă grupul elecrogen de la care se însallă sus, pe deasupra şantierului, nenumărate fire electrice. Pe urmă, intrăm în micultelier mecanic şi apoi, printre screpete ce se hodinesc, printre macarale „Pionier“, care tăbîcesc în ghiare fel de fel de materiale, călcînd peste cabluri de sirmă groase cît mîna şi peste snopi de fierbetor, ne apropiem de betonierele care pîcîie întruna şi team , în strînsoarea unor cofraje cu nişte gigantice ştiubete, întîile inele ale puţului de captare în fundul căruia abia se vede. Inginerul Papae, un bărbat voinic şi ochii mari, căprui, se bucură la vederea noastră, arătîndu-se îneîntat la gîndul că muncitorii de aici, în marea lor majoritate veniţi, cu maşini şi cu utilaj cu tot de la distanţe de peste 500 de kilometri, vor fi, cîtuşi de puţin, scoşi din anonimat. Împreună cu ei şi cu inginerul Dragomir care i-a adus de o direcţie, de la Iaşi, vestea sosirii unor importante maşini, admirăm cele patru masive şi splendide blocuri muncitoreşti la care se lucrează. La două dintre ele s-a şi ridicat elegaţia, iar la celelalte este în curs turnarea fundaţiilor. Jur împrejurul lor, în stive înalte, stau gata pregătite, aşteptînd să fie zidite, cărămizile aduse cu camioanele de la fabrica de la Ciurea. Poposim apoi cîteva minute pe malul rîului şi sintem cu toată luarea aminte la explicaţiile tehnice care ni se dau cu prisosinţă. Amiaza blajin însorită dă străluciri şi reflexe de argint valurilor repezi ale bătrînului Prut care coboară unduitor tocmai de li sute şi sute de kilometri, de la obîrşia sa, din Carpaţii cei vechi urde şi are cloşca izvoarelor. Dincolo, pe malul jos al R.S.S. Moldoveneşti, lăstăresc şi izbucnesc, cît vezi cu ochii, loziile verzi şi afunde ate ujiei lunci din loc în loc străjuite de bătrîne sălcii, de încumetate răchiţi şi de sprinteni tufani de plopişuri. Privind la năvala apelor care curg în vale, înspre Ţuţora, şi care la anul tragem nădejde că, în parte, vor ajunge pe conductă şi la noi, la Iaşi, ne vin în minte cuvintele lui Dimitrie Cantemir din apa „Descriptio Moldaviae“ în care aduce laudă Prutului : „Are o apă mai uşoară şi mai sănătoasă decît toate cîte le cunoaştem, măcar că din pricina năsipului pe care-l duce cu sine, apare cam tulbure. Dacă totuşi e pusă într-un vas de sticlă, năsipul se aşază la fund şi lasă lichidul foarte limpede. Cînd eram în Moldova, povesteşte acum 233 de ani voievodul, — am făcut 0 experienţă şi am găsit că o măsură de o sută de drahme este mai uşoară cu treizeci de drahme decît o cantitate egală de apă luată din alte rîuri“, e mărturisim gîndul acesta şi inginerul Papae adevereşte. — Pentru executrea prizei, de aici, ne explica mai departe, unul din cele mai mari chesoane, dacă nu chiar singurul de BMTe? fictivînd 20 metri diametru şi 20 adincime, s-a consultat, în afară de o serioasă documentaţie sovietică şi modul înalt de hidromecanizare după care s-a efectuat alimentarea cu apă a oraşelor Varşovia, Praga şi altele asemenea din nordul Africii . După aceea, referindu-se la Stadiul în care se află celelalte lucrări de care răspunde, inginerul ne dă detalii cu privire la platforma de lansare în rîu a chesonului principal. Pentru aceasta, s-au şi făcut jumătate din săpăturile programate. Vedem apoi că primul tronson la puţul de captare pentru deservirea grupului social s-a şi turnat, că s-a executat jumătate din volumul terasamentelor la drumul Prut-Jijia, că s-au realizat săpăturile necesare la ambele culee ale podului de peste pîrîul Vladnic şi că, cel puţin în proporţii de 90 la sută, s-a turnat „fosaseptica“, decantorul de ape menajere pentru canalizare, că, în fine, paralel cu toate acestea, este în curs de confecţionare platoul de beton armat sub poduri şi că patru cincimi din lucrările de organizare sunt gata. Din câte înţelegem de el, încă un an şi de aici, de la stara de priză, absobiia de către puternice motopompe electrice de cîte 130 lew, fiecare, apa sorbită din Prut va fi silită să intre prin orificiile a diverse „şicane“, pentru ca apoi să se spele cu ajutorul unor pompe de hidromecanizare şi să se decanteze, să se limpezească. De aici, scăpată în gura tuburilor de beton armat, căptuşite pe dinăuntru cu cămăşi de tablă, noua conductă, va avea de străbătut pînă la Iaşi o cale de circa 18 kilometri. După ce va face acest drum, apa îşi va găsi loc în marile rezervoare, în decantor şi în castel, supunîndu-se rînd pe rînd operaţiunilor de filtrare, de clorinare şi de coagulare şi sfîrşind prin a porni pe ţevile de fontă, cîte douăzeci şi cinci mii metri cubi zilnic, în cele mai îndepărtate puncte ale Iaşului. Pertru aceasta se străduiesc fără încetare, cu sutere, tinerii brigadieri şi muncitori vârstnici nu demult veniţi pe şantier. Şi, spre pomenirea şi slăvirea avîntului lor creator pe care zi de zi li-l întraripează partidul clasei muncitoare, am gîndit că e cu cale să dau grai acestor cîteva impresii dintîi cu care m-ara întors de pe şantierul regional al tineretului Prut-laşi. Despre restul celorlalte , multe, bline şi rele lucruri ce se cuvin a îi aşternute pe albul hârtiei, pe altă daăă «*EoLiteratur a-A r tăi P e şantierul conductei Abia aducem jertfire ! unor asemenea gînduri . Schiţă în creion Geana ochii nu i-ar ţese; In cireşi se coc cireşe. Pe sprîncene curg mărgele; Cîntul şi-a mai pus vîntrele. Cade-amiaza cu arsură ; Sapa muşcă-n coasta sură. Talpa ustură şi doare; La un pas e o cicoare. Mîna cată să se-nmoaie; Pieptu-i pară vîlvătaie. Sete nu-i fără păreche; Greu-i floare la ureche. S-a boltit şira spinării; Sus e capătul cărării. Iar piciorul îngenunche; A rămas din stei o muche. Dar nădejdea, auroră, Ni-este frate bun şi soră. Cade gluma ca o rouă; Hazul în ecouri plouă. Sub pămînt rotunde tuburi Cresc ca nervii tari, nu tulburi, Şi-n lăuntru auzi cum sună, Apa dulce, apa bună... HORIA ZILIERU tînăr, cu faţa bronzată de soare şi PIACÁRA învăţăminte de la Congresul Scriitorilor Nr. 3064 ’! ! Să zugrăvim o lume în transformare Congresul scriitorilor a ridicat în faţa frontului nostru literar nenumărate probleme, care de care mai spinoase ori mai delicate, dar minunate în perspectiva dezvoltării lor. Munca de zi cu zi va da desigur viaţă acestor probleme, adică vor lua naştere noi opere care să îmbogăţească patrimoniul literaturii noastre. Vom insista în rîndurile de mai jos asupra uneia din probleme care, fără a le diminua pe celelalte, ni se pare a fi esenţială. In cuvintul de deschidere la Congres, marele nostru maestru, Mihail Sadoveanu, a rostit printre altele: „Poetul să dea oamenilor de astăzi, poporului muncitor, care se ridică, o literatură a sufletului săi nou, a ezitărilor şi izbînzilor, a complexului de drame asociate cu dezastrele şi înfrângerile unora, cu luminarea sufletească a altora". Am vrea ca această minunată frază ce cuprinde în ea miezul literaturii noastre noi, realist-socialiste, pentru care milităm cu toţii, să stea pe frontiscipiul revistei „Iaşul literar“, să constituie ghidul permanent pentru oricare scriitor de talent care este hotărît să militeze alături de toţi oamenii muncii pentru construirea societăţii fericite a socialismului. Să zugrăvim o lume în transformare , iată sarcina centrală care stă în faţa scriitorilor, iată sarcina pentru realizarea căreia trebuie să lupte şi revista „Iaşul literar". Oraşul şi Moldova in general are destui DUMITRU IGNEA redactor şef al revistei „Iaşul literar“ scriitori talentaţi. Revistă în care să publicăm lunar, avem. Urmează să cunoaştem mai îndeaproape şi temeinic lumea în transformare. Ţara întreagă este o lume în transformare, dar este suficient să ne oprim la regiunea noastră, la Moldova anilor aceştia. De la bătrîna Dunăre şi pînă sus la poalele Ceahlăului se petrec uriaşe transformări care schimbă faţa locurilor, minţile şi sufletele oamenilor. Liniştita Moldovă clocoteşte. Este destul să amintim cîteva din aspectele acestui clocot: uriaşa hidrocentrală de la Bicaz; marele combinat metalurgic de la Roman; Botoşanii şi combinatul său textil; laşul cu fabrica de penicilină, cu noua filatură, cu minunata lucrare în curs — conducta de apă Prutiaşi. Nici Bîrladul nu a fost văduvit: aici sînt fabricaţi gingaşii şi nepreţuiţii rulmenţi. In delta Dunării se ridică construcţiile unei mari fabrici de celuloză. Acestea ar fi doar cîteva aspecte. Dar pot fi oare uitate marile transformări din agricultură ? Se poate trece cu vederea peste marile întinderi de pămînt colectivizate? Pot fi ignoraţi miile şi miile de noi ştiutori de carte, oameni scoşi din beznă ? Ca în întreaga ţară şi aici, pe pămîntul străvechi al Moldovei trăieşte acea lume în transformare. Şi aici e poporul care se ridică, şi aici sînt ezitările şi izbînzile, dezastrele şi înfrîngerile unora, lumina sufletească a altora. Şi aici sînt eroii complexi ai viitoarelor opere literare, maestrite cu migală, demne de viaţa noastră nouă. Pentru zugrăvirea acestei lumi ,este nevoie de talent, de voinţă şi încă de ceva : de studierea temeinică a teoriei marxist-feministe, a acestei minunate concepţii despre lume şi viaţă a clasei muncitoare fără de aprofundarea căreia nu pot fi înţelese pe deplin nici faptele oamenilor, nici adîncite lor transformări sufleteşti. Acestei minunate comenzi sociale sîntem obligaţi să-i răspundem. Fără discuţie este o comandă grea, complicată, un drum spinos, întortocheat cu atît mai mult cu cît este vorba de sufletul complex al omului. Dar în timp, cu răbdare şi perseverenţă, comanda poate fi realizată. Dacă scriitorii ieşeni şi cei moldoveni în general vor forma un tot unitar, strînşi în jurul Filialei şi al revistei, dacă vor căuta să se ancoreze cit mai mult în realităţile pomenite mai sus, dacă platforma de pe care vor milita va fi cea a realismului socialist, dacă ne vom strădui în permanenţă să împrospătăm rîndurile noastre cu noi talente, atunci vom reuşi fără doar şi poate să zugrăvim ceea ce trebuie: o lume în transformare. Să punem tot talentul nostru, toată voinţa noastră în slujba acestui nobil îndemn care va aduce cititorilor şi desigur şi nouă marea satisfacţie a unei munci minunate şi plină de rod." Şaptezeci şi cinci de ani de la apariţia „Contemporanului “ Cînd în luna martie 1881 cercurile socialiste din Iaşi se pregătiră să sărbătorească un deceniu de la întemeierea Comunei din Paris, organizatorii, — profesori şi studenţi — s-au văzut supuşi de Ministerul instrucţiunii la sancţiuni extreme, ca tulburători ai ordinii sociale şi ca instigatori în rîndurile tineretului studios. Fraţii profesori Ion şi G. Nădejde fură destituiţi din învăţămînt, iar un grup de cinsprezece studenţi ieşeni fiind exmatriculaţi, se îndreptară spre universităţile apusene. C. Miile era printre cei care îşi continuară studiile la Bruxelles. Numai la cîteva luni după procesul zgomotos al socialiştilor, fraţii Ion şi G. Nădejde făceau să apară la Iaşi o importantă publicaţie cu caracter socialist, — Contemporanul" . In programul publicat în primul număr, Hle hcoi se precizau, cîteva din ideile conducătoare ale revistei. „Redacţiunea“ — Ion Nădejde, pentru partea ştiinţifică şi V.G. Morţun, pentru partea literară — îşi înştiinţa cititorii, că noua publicaţie „ştiinţifică şi literară“ îi va ţine în curent asupra modului „cum priveşte ştiinţa contemporană lumea“. Important de subliniat e caracterul combativ al noii reviste : ea îşi propunea să facă o critică serioasă a manualelor şcolare neştiinţifice, să denunţe plagiatul şi să combată superstiţiile şi pseudo-ştiinţa. „Contemporanul“ se recomanda în primul rînd ca o revistă ştiinţifică şi, numai parţial , literară. Intîiul program al „Contemporanului“ era foarte concis şi, în general, moderat, spre a nu expune publicaţia suspendării. Esenţială era hotărîrea, cu totul nouă pe atunci, că în paginile revistei va fi sprijinită „adevărata ştiinţă“. Intr-o notă publicată la trei luni după apariţie, „redacţiunea“ constata cu satisfacţie că rolul social al „Contemporanului“ era deosebit de uitil, că revista corespuns unei nevoi simţite În chestea noagră ştiinţifică şi literară“. Tirajul sporifîi a fest timp de la 700 la 3.TO0 exemplare, bilunan După programul intitulat Către cititorii noştri, din primul numari al revistei, urma o chemare redactată de Sofia Nădejde, — Către femei. Este primul apel de acest fel, pentru emanciparea socială șiilturală a femeilor din Romînia. Colaboratorii „Contemporanului“ au respectat programul enunţat, abifitînd pentru drepturi sociale şi pentru fuildamentarea unei culturi noi, ştiinţifice. Eiaveau ca exemplu activitatea vechii reviste^ Sovremennik, a democraţilor revoluţionari ruali dar mai ales, se bazau pe lucrările întemeietorilor socialismului ştiinţific. Ion Nădejde »traduce şi publică în paginile „Contemporaniiste“ celebra lucrare a lui Engels „Originea* familiei, a proprietăţii private şi a statului pentru care e felicitat de autorul ei. .Se mai tineresc în revistă fragmente din oncele ui K Marx și Paul I.afargue. In legătură cu monjovare linei noi cu 1 fîirî no Fo/publică numeroase articole de peniru rU/are. Sub pseudonime variate lui i Nădejde, (Verax, Vindex, Mordax, Andex, i ţie.) second ! de G. Nădejde şi C Miile, denumată plagiatele— „faptul intelectual“, cum îi supunea G. Ibrăileanu — stigmatizînd nelinsirea şi ignoranţa unor autori de manuale ly didactice. CONST. CIOPRAGA Cu totul revoluţionare pentru epoca respectivă erau articolele destinate emancipării femeii, scrise de Sofia Nădejde şi O. Miile. In 1883, „redacţiunea“ Contemporanului veni cu un adaos la primul program. Preocupările literare ale conducătorilor revistei fuseseră pînă atunci destul de reduse.Pe primul plan stătea critica vedrei culturi burrgheze şi mai puţin creaţia literară. De data aceasta se indicau şi cîteva puncte de program privind literatura, deşi revista rămînea, în continuare, o publicaţie în primul rînd ştiinţifică. Se arăta că s-a tradus din Zola „şi vom mai traduce... Se recomandă ca metodă de creaţie „naturalismul“, termen prin care la acea dată se înţelegea însă realismul. Scriitorul, francez Emile Zola nu ajunsese încă la excesele naturaliste, care au dus, în cele din urmă, la condamnarea metodei practicate de el. Un interes special se arată folclorului, pentru valoarea lui literară, dar şi pentru calitatea lui de material documentar, util cunoaşterii psihologice a poporului. In fine, o altă notă pozitivă a acestui program suplimentar, e atenţia acordată traducerilor din literaturile franceză, rusă, engleză. Printre colaboratorii literari ai „Contesnporanului“ se cuvin amintiţi C. Miile (versuri, proză), N. Beldiceanu, I. Păun Pincio, O. Carp, D. Anghel şi D. A. Teodoru (versuri), Sofia Nădejde, Şt. Basarabeanu (proză), V. G. Morţun (teatru, traduceri). Deşi n-au colaborat direct la „Contemporanul“ scriitori ca D Th. Meculuţă, Traian Demetrescu şi A. Toma fac parte din şcoala „Contemporanului“, militind în sensul programului său. Un nou prestigiu capătă publicaţia ieşană odată cu preluarea conducerii ei de către criticul Dobrogeanu Gherea, în 1885. Timp de şase ani, pînă la suprimarea revistei, în 1891, Gherea publică pici studii şi articole critice care orientează literatura romînă pe calea lineii, arte cu rădăcini şi obiective sociale. In 1887, ca răspuns la incriminările unui ziarist ieşan, Io N Roman, în legătură cu ideile „Contemporanului“, Gherea publică un articol amplu, Direcţiunea urmată de Contemporanul în care fundamentează ştiinţific funcţia socială a literaturii, temele ei majore, metoda realistă critică şi mijloacele de exprimare artitistică. Acest articol, ulterior lărgit şi inclus în unul din volumele de studii critice ale lui Gherea, stă la baza sistemului său critic şi estetic. Tot în „Contemporanul“ mai, publică Gherea studii despre dramele lui Caragiale, despre V. G. Morţun, despre Dr. Brociner ca de scriitor al vieţii ţărăneşti. Către Dr. Maiorescu, Pesimistul de la Soieni (Duiliu Zamfirescu), Decepţionismul în literatura romînă, Eminescu etc. De asemenea, Gherea tipăreşte aici un studiu cuprinzător despre I. Turgheniev şi traduce drama Furtuna a lui Al. Osirovski. Graţie argumentelor serioase ale criticului, angajat într-o polemică răsunătoare cu Titu Maiorescu, ideologul „Convorbirilor, literare“, scriitori ca I L. Caragiale şi AL Vladriţă, precum şi critici ca Raicu Ionescu— Rion, A Bacalbaş^, şi G. Ibrăileanu se vor nu-’ măra printre admiratorîi lui Gherea. Activitatea „Contemporanului“ n-a fost scutită de unele limite, între care se remarcă evidente reminiscenţe narodnice. In spiritul ideologiei narodnice, pe care o introdusese aici Gherea, atenţia conducătorilor publicaţiei cădea asupra ţărănimii, încît personajele literare ale scriitorilor revistei erau aproape exclusiv din ţărănime. O nouă revistă întemeiată de Gherea, Literatură şi ştiinţă (1893—■ 1894) continuă în linii mari activitatea şi principiile „Contemporanului“, militînd pentru o artă cu caracter social şi pentru o ştiinţă înaintată. Elemente preţioase din activitatea „Contemporanului“ au fost moştenite — datorită lui G. Ibrăileanu, discipolul lui Gherea — de „Viaţa romînească“, revistă de la a cărei întemeiere s-au împlinit de curînd cincizeci de ani. Ideile pozitive ale „Contemporanului“ de odinioară stau la baza literaturii şi ştiinţei noastre de astăzi. La trei sferturi de secol de la apariţia „Contemporanului“, aniversarea vechii publicaţii ieşene câpătă valoarea unui eveniment cultural important. 1 A. VARLAMOV „Pe Volga"-