Flacăra Iaşului, octombrie 1956 (Anul 12, nr. 3142-3167)

1956-10-02 / nr. 3142

fe pag. 7 * Cuvîntul de soldat Iubită mamă, de am să uit Cîntul ce ieri m-a legănat In miez de nopţi, Sub ale prispei albe bolţi, Să fiu iertat! Iubite dascăl, de am şi :■ Intîiul „A“ ce-am desenat Tremurător, Sub aurul castanilor, Să fiu iertat! Iubita mea, de voi uita Intîiul „te iubesc“, jurat In parc, tîrziu, Lîngă izvorul argintiu, Să fiu iertat! Dar dacă-n lupte tot v.i . Prin plumb, prin foc şi prin nămeţi Cuvîntul dat Poporului — tu, Ţară mea, Să nu mă ierţi ! NICOLAE TAUTU FIA CARA­CAȘULUI mZiliA F­OR­ŢELOR ARMAT­E ALE R. P. R. §1-Grupa lui Badea*) Ultimele împuşcături s-au stins departe, întinate de ecouri hău­­lind între dealuri. Curînd, trom­­petul a anunţat că arătătorii pot ieşi din tranşee, la ţinte. Fanio­nul roşu a fost coborît din turnul de la marginea poligonului tabe­rei şi-n locu-i a fost urcat cel b, semn că tragerile s-­au ispră­­vit. Aşa se face că acum, înconju­raţi de subunităţile adunate în careu, comandanţii fac critică. Şi căpitanul Furtună — „co­mandantul nostru“ şi-a adunat compania. In mînă cu situaţia în­tocmită grijuliu de sergentul-ma­­jor Cornea, plutonierul companiei. Furtună, îşi drege glasul, îşi ro­teşte privirile peste capetele osta­şilor şi apoi arată cum şi în ce fel a tras fiecare, cum de-au tras unii bine şi alţii prost. A citit apoi numele cîtorva mi­litari, pe care i-a scos în faţa frontului. Le-a strîns mina şi i-a felicitat. — Cu aşa oameni ne mîndrim — a spus căpitanul. Toate-n pun­'­­­ctul negru, unul lingă altul.­­ Şi după ce aceştia au reintrat, îmbujoraţi, în rînduri, cînd toţi aşteptau să se încoloneze pentru marş la tabără, comandantul s-a-ndreptat spre grupa a 4-a. A privit-o aspru, tăios, fulgerînd din ochi. Cu glas tunător, le-a spus celor din faţă-i : — Vrea­ să­ zîcă, de-aici numai patru oameni ştiu să tragă cum­secade î ? Soldatul fruntaş Ifrim şi încă trei. Asta-i grupa lui Ba­dea ? Așa a ajuns ? După cîteva clipe de cumpănă a ordonat plecarea. In privirile sale necazul se împletea cu o a­­fl dîncă părere de rău. Tot drumul, cei dir­ tr-a patra şi-au dat coate, s-au tot întrebat din ochi şi au dat din umeri a nedumerire. Un singur om păşea cufundat în gînduri și nu-ntorcea capul nici în dreapta, nici în stîn­­ga. Ifrim — comandantul grupei, întors de cîteva zile la subunitate. La bordei însă, de îndată ce s-a dat liber, s-au pornit discuţiile mocnite atît amar de drum. — Măi, Lisandre — zice Bar­bu, soldatul cel oacheş de la puşca mitralieră — nu înţelesei eu bine, sau cum tu? Pe coman­dantul nostru de grupă îl cheamă Ifrim. Gine-i Badea ăsta, frăţioare? — Deh, ştiu şi eu, Barbule ! ? răspunse Lisandru — eu zic c-o fi greşit tovarăşul căpitan, de su­părat ce era. — Eu — se amestecă în vorbă şi Călin — eu n-am auzit în via­ţa mea de Badea. Drept e că în sat la noi e unul... — Şi tu, măi Căline — î-o re­teză Gyula — că doar nu de ăla o fi zis căpitanul... Zic să merem la tovarăşul soldat fruntaş, că el trebuie să ştie. Foc de supărat şi el, lui Ifrim nu-i ardea de vorbă. Atît Ie-a spus: — Badea ? Badea era om! Grupă ca a lui... O să vedeţi voi ţine-i Badea ! L-am făcut de rîs, şi asta n-o să ne-o ierte. Şi s-a dus la bordeiul locţiito­rului politic, unde tocmai îl che­mase un curier venit în fugă. Aşa că nedumerirea a crescut şi mai mult. — O fi furierul cel nou, de la companie. Au de-a venit azi dimi­neaţă — au zis unii. — Ba de la batalion o fi — îşi,dădeau alţii cu ideea. — Pe dracu­ — îşi răspundeau tot ei — parcă nu l-am şti noi. A stat Ifrim la locţiitorul poli­tic pînă la vremea mesei. S-a dus şi seara. Înainte de stingere. Au tot discutat şi iar au discutat. Şi cum l-a Învăţat acesta, aşa a fă­cut. A doua zi, Ifrim a tot întrebat prin companie de-o cupă. O cupă frumoasă, cu capac, scrisă cu li­tere săpate. Unii parcă o văzuseră pe cînd erau în cazarmă, mai demult. Unde era acum, nimeni nu știa. Să moară Ifrim de necaz și mai multe nu î De ce ? Iar nu știa nimeni. Intr-un tîrziu, chestiunea a lă­murit-o Cornea — plutonierul com­­m paniei: _ f) — O cupă aici, tovarăşe Ifrim ? ’ Fii pe pace, că-i la loc sigur ! Eu am luat-o, de-am pus-o bine, în magazia companiei. Am văzut că nu făcea trebuinţă nimănui. Că acum, vezi dumneata, nu era tre­*) Din cartea de povestiri ostă­şeşti „Tabăra de sub pădure“, în pregătire, cută nici în „inventarul de came­ră“ şi se putea rătăci. Şi dacă la o adică întreba cineva de starea ei, pe cine trăgea la răspundere ? Pe plutonier, se-nţelege ! Nu răs­punde el de fiece cap de aţa, de averea companiei ? Dar, dacă zici că-ţi trebuie, ţi-o dau, c-o am aici, a spus. A întrebat apoi Ifrim şi de o poză, cu un sergent aşa şi-aşa, care se lăsase anul trecut la va­tră. Dar de asta cine să mai ştie ? ! Că doar fotografia nu-i obiect de inventar. Au găsit-o în cupă, cînd au luat-o s-o Instru­iască. Peste vreo două zile, cărţile de pe masa bibliotecii volante au fost trase către marginile mesei, iar în mijlocul lor, pe­ o bucată de mătase roşie, a fost pusă cupa „Premiul 1 la concursul de trageri pe Armată“. Militarii adunaţi de curiozitate în jurul mesei au mai văzut lîngă cupă fotografia unui sergent cu mustaţă, cu semnul onorific „In­fanterist de frunte“ şi cu mindre­­ţe de „Medalia Muncii“, prinse pe piept. Cartonaşul de sub poză lă­murea că pe sergent îl cheamă BADEA I. VASILE. — Ei, așa mai vine la socotea­lă ! zise dumirit de astădată Li­sandru. Văzuși, vericule, cum stă povestea ? Ce zici, Căline ? Călin, cătînd în ochii lui Barbu (acesta luase „rău“ îa trageri) se grăbi să răspundă: — Ce să zic, Lisandre ? E lim­pede ! Aici bătea, care­ vrea­ să zică, tovarășu’ căpitan. Nu, Barbule ? Barbu, amărît, răspunse cu ju­mătate de gură : — O fi, că prea spui cu foc! Dar nici cu „satisfăcătorul“ tău nu e vreo ispravă. Ești la un „cerc“ de.. . dar mai bine s-o lă­săm, zic ! Şi a plecat fără chef, afară din bordei. Din uşă, însă, a întors o­­dată capul spre masa cu pricina. „Hei, drăcie! şi-a zis. Comedie şi cu poza asta ! (S-a dat mai în stînga, a făcut doi paşi la dreap­ta. ..) Parcă-i vie ! Cum mă dau tot spre mine cată sergentul. Titi, şi ce uitătură ! ? Dacă-n poză îmi face una ca asta, dar să fie aici, ce-ar zice ?“ Seara, la ora culturală, împo­triva obiceiului, nu s-a rîs, nu s-au mai distrat ostaşii cu snoa­ve şi jocuri. Nici n-au mai cîn­­tat. Parcă le ardea de-aşa ceva după cîte le zisese căpitanul ? De unde să le mai ardă ! Sol­datul fruntaş Ifrim şi-a cerut a­­tunci îngăduinţa să povestească cine-a fost Badea, ce e cu cupa aceea şi cum a venit vorba cu Badea, la trageri, cînd îi mus­trase comandantul pe cei dintr-a patra: — Gît a fost sergentul Badea la noi în grupă, dar ce zic eu, în companie mergeau tragerile strună ! Grupa noastră ? A mai prima ! Dădeai în cercul șapte, nu mai aveai ochi de cumătră cu sergentul, nici repaos. Triun­ghiul greșelilor pînă nu mai pu­teai. Nu-i vorbă însă, că nu atît de gura lui trăgeam noi bine, cît de faptul că tovarășul­­ că­pitan le zicea ă­­lor din alte gru­pe, I cînd trăgeau bine: „Parc-ai fi difi grupa Iul Badea !“ Ifrim se opri din vorbă să-și adune gîndurile. Reluă a­­poi mai domol, mai sfătos, dornic să pătrundă în i­­nimile ostașilor elf mai afund: — Vedeţi voi, măi tovarăși ? D-aia zic eu că Badea era om cu cap. Avea el o vorbă... „Cu o floare nu se face primăvară şi c­urr trăgător bun nu dobori duşmanul“. Păi, n-avea drep­tate ? _ Ba avea — murmurară ascut-­y: ...___ tătorii. .. Ei vedeţi ? Asta era Ba­dea ! Şi n-avea linişte pînă ce nu trăgeau toţi de „foarte bine“... Şi-acum, despre cupă vre-o două vorbe. O vedeţi, că doar de-aia a zis tovarăşul Iocotenent-major s-o punem aici. Ne-a dăruit-o Badea. A tras ăl mai bine cu puş­ca la concurs. De la noi din gru­pă au ajuns în finala pe armată trei inşi, cu Badea-n frunte. Cum zic, Badea a lăsat cupa în companie... Putea s-o ia cu el s-o arate la ai lui în comună la SMT. Dar n-a luat-o. „O las — a zis — să treacă din leat în leat, să se ştie că-n grupa noastră, în companie chiar, toţi ca unul să sfredelească inima ţin­tei. Comandantul meu de grupă, caporalul Miklós Szász a ajuns în semi-finală, la vremea lui. Mi-a urat să merg mai sus. Ve­deţi de nu stingeţi tradiţia gru­pei. Ţineţi-o sus, să meargă ca ştafeta, din contingent în contin­gent“ , a spus. Iar acum, noi ?... Mai mare ruşinea ! Pro­pun să luăm această problemă în discuţie la prima adunare a organizaţiei U.T.M. Să ia a­­minte toată compania. Ultimele cuvinte ale lui Ifrim s-au pierdut în aplauzele milita­rilor. N-au uitat militarii seara a­­ceea. Au ţinut adunarea. S-a­u sfătuit fel şi chip. Au cerut aju­torul comandantului, al locţiito­rului politic. Cel mai aprig mun­ceau cei din grupa a patra. In uimbrarul clubului de compa­nie, în bordeie — au apărut pa­nouri, grafice: traiectoria, îm­­prăştierea, influenţa stării atmos­ferice asupra tragerilor cu puş­ca, cătare bine prinsă, subţire ori plină, lipită dreapta şi stin­gă... Dar cîte nu erau. Cum era vreme de odihnă, ziua, toţi aler­gau la atelierele de luarea lini­ei de ochire, triunghiul greșe­lilor... Cei mai buni luau pe lin­gă ei pe cei mai slabi. în grupă se împămîntenise o vorbă: Hei, ăștia ai lui Badea! Soldatul fruntaş Ifrim şi încă vreo trei, cei mai buni, nu mai pridideau cu dăscălitul. Grupa lor trebuia să fie cea dintîi la trageri, să fie vrednică de înain­taşii ei. In centrul atenţiei, Că­lin, Lisandru, Barbu şi ceilalţi. Nu-i vorbă că nici aceştia nu aşteptau să fie împinşi de la spate. Barbu, îndeosebi, nu mai avea linişte. De cîte ori intra în bordei, se ferea să privească poza de lîngă cupă. Tot i se părea că-l mustră din ochi ser­gentul. • Intr-o bună zi, (trecuse vre­me de-atunci), militarii grupei noastre, strînși în jurul capora­lului Ifrim, care cîștigase la tra­gerile pe armată un stilou straș­nic, scria tovarășului Badea Va­sile — șeful unei brigăzi de tractoare de la un S.M.T. din Bărăgan că „...tradiţia grupei e pe mîini de nădejde. Zestrea grupei s-a mărit. A fost o cu­pă, azi sînt două. Şi plutonierul de companie le tot ferchezuieşte, să strălucească. Ferească sfîntul să te clintească cineva de pe masă, ori sa le strice cumva lin­, duiafa, că şi-a găsit beleaua cu el...“ După ce s-au iscălit, au dat lui Barbu sarcina să ducă plicul la cutia poştală. Barbu a lipit Micul, a dat să plece, dar s-a-n­­tors. — Măi fraţilor — a strigat — ia-n priviţi poza tovarăşului sergent! O studiez demult. Ve­deţi voi ? Pozele astea făcute din faţă, ori de unde le-aţi privi, oricum v-aţi da, într-o parte sau îrt alta, se pare că omul din ea îşi întoarce privirile după voi. Nu e aşa ? Este ? Aşa şi cu to­varăşul sergent Badea. Bun bă­iat ! Ne priveşte din poză, şi par­că zice: „Bravo vouă !“ Nu ? Maior M. COSTEA Căpitan D. RADULESCU . Vitejii noştri marinari de pe una din nave stau de veghe în apărarea cuceririlor po­­­­porului muncitor. 1Mulţumit că în timpul exerciţiului tactic a condus cu pricepere tancul, echipajul zîm- -şte mulţumit obiectivului fotografic . ffiWIlMMlIlHIIMIIIlBflSllininiSnilllir Concertul Filarmonicii din Arad După filarmonicile din Oraşul Stalin, Timişoara şi Focşani, iu­bitorii de muzică din Iaşi au a­­vut ocazia de a asculta orches­tra simfonică a Filarmonicii de stat din Arad. De la început trebuie să con­semnăm faptul că sala TES, în care s-a dat concertul, este cu totul improprie pentru concerte simfonice, astfel că artiştii ară­deni n-au putut fi ascultaţi de­cit, ţinînd mereu seama de con­diţiile în care cîntă. Concertul, dirijat de Nicolae Brînzeu, s-a deschis cu două fragmente dintr-o suită originală a dirijorului. Compozitorul Brîn­zeu, tot sub propria-i baghetă a prezentat ieşenilor, în trecuta stagiune, prima sa simfonie. Şi în fragmentele prezentate— »Chitec bătrînesc“ şi „Joc“ ca şi în simfonie, Nicolae Brîn­zeu utilizează un limbaj complex fiind stăpîn pe tehnica polifoni­că şi pe aceea a orchestraţiei. Ideaţia clar exprimată poate fi urmărită cu uşurinţă. Totuşi pro­porţiile exagerate diluiază inte­resul şi obosesc pe ascultători. Autorul se lasă sedus de posibi­lităţile de exprimare pe care meşteşugul său sigur i le oferă şi se pierde în lungimi ce nu ser­vesc exprimării conţinutului. Violoncelistul Radu Aldulescu, artist s emerit al RPR, a cîntat cu vervă şi cu căldură Concertul de Haydn. Cu excepţia cîtorva mo­mente dure — din vina acusticii defectuoase a sălii sau din cauza nervozităţii artistului — poezia şi luminozitatea concertului au fost frumos redate de apreciatul violoncelist. Piesa „de greutate" a progra­mului a fost „Simfonia întîi" de Johannes Brahms. Nu ne putem opri a semnala că programarea în turneu a unei simfonii de Brahms este un semn de matu­ritate artistică. înseamnă că la noi în ţară nu a crescut numai numărul orchestrelor simfonice, ci şi nivelul calitativ al acestora. Şi mai înseamnă ceva prezenţa unei simfonii de Brahms, în pro­grame de turneu, că publicul căruia îi sînt destinate aceste concerte are o receptivitate me­reu crescîndă. In execuţia simfoniei, dirijorul Brînzeu ne-a dovedit seriozitatea sa. Fără gesturi spectaculoase — am putea spune chiar o gestică dură — ne-a dat o foarte îngri­jită execuţiei în care n-a lipsit nici poezia idilică, nici torentul emotiv — note atît de caracte­ristice lui Brahms. Orchestra, cu o frumoasă disci­plină muzicală, a răspuns tuturor cerinţelor dirijorului. Cu excep­ţia unor asprimi în sonoritatea instrumentelor de coarde (supă­rătoare era uneori duritatea pri­melor violine), cît şi a unor defi­cienţe de acordaj (mai ales la corul trombonilor), orchestra se prezintă la un ridicat nivel ar­tistic. O dovadă a capacităţii artisti­ce este modul cum au acompa­niat concertul de Haydn, dove­dind rutină (în sensul bun al cuvîntului) şi înţelegere muzi­cală. Concertul Filarmonicii de stat din Arad ne-a dat satisfacţia u­­nor momente de emoţie artistică. ION JIJIA Nr. 3142 De la Universitatea serală de marxism leninism Cursurile universităţii serale de marxism-leninism de pe lingă comitetul regional de partid încep în ziua de 8 octom­brie a.c. Studenţii universităţii serale vor fi prezenţi în ziua de 8 octombrie, ora 18, în aula facultăţii juridice a Universităţii ,,Al. I. Cuza“. Comidul orăşenesc U.T.M. Iaşi aduce la cunoştinţa tuturor tinerelor şi tinerilor că se înfiinţează în ora­şul nostru ANSAMBLUL ARTISTIC AL TINERETULUI cu următoarele formaţii: COR, ORCHESTRA, DAN­SURI ŞI TEATRU. La activitatea acestor formaţii pot participa tinerii amatori din între­prinderi, instituţii, şcoli şi facultăţi, înscrierile se pot face zilnic pînă la data de 15 octombrie 1956 prin comitetele organizaţiilor de bază U.T.M., şi la sediul Comitetului Oră­şenesc U T.M. din strada Dobrogea­­nu Gherea nr. 20. Comitetul Orăşenesc U.T.M. chea­mă pe toţi tinerii iubitori de artă — instrumentişti de orice fel, dansatori, corişti, artişti amatori — să sprijine crearea acestui ansamblu în­scriindu­­se şi participînd la activitatea forma­ţiilor ansamblului, al cărui scop este stimularea şi ridicarea calitativă a activităţii artistice amatoare în rân­­dul tineretului din oraşul Iaşi Conferinţă Filiala Iaşi a Societăţii pentru răs­­pîndirea ştiinţei şi culturii, lectoriul central, anunţă­ pentru astăzi la orele 18 00 conferinţa cu tema „Lumea a­­tomului“ ţinută de tov. prof. univ. Radu Ralea. Pentru a-şi forma un colectiv de colaboratori externi în domeniul mu­zicii vocale (operă, muzică populară, muzică uşoară), Direcţia Regională Radio­ Iaşi organizează o serie de probe în str. Karl Marx nr. 44. Corul de Stat ,, Gavriil Musicescu“ anunţă ca miercuri 3 oct. a.c., ora 20.00, are loc în continuare con­cursul pentru ocuparea locurilor va­aduce la cunoştinţa publicului consu­mator că în unită­ file sale din str. Republicii nr. 2 şi din Piaţa Halei Conferinţa va avea loc în sala SRSC din str. Păcurari nr. 1 (peste drum de Biblioteca Centrală Univer­sitară) şi va fi urmată de filmul „Fantomele părăsesc piscurile“. Cei interesaţi se pot adresa la ser­­viciul secretariat al Direcţiei Regio­nale Radio, în fiecare zi între orele 12—14. înscrierile pentru probe se fac pînă la 20 octombrie 1956, cante de tenori şi başi. Concursul are loc în sala de cor a Operei, dira str. 11 Iunie (Şcoala de muzică), se găseşte spre vînzare un bogat şi variat sortiment de mărfuri cu preţ redus. Rezultareii concursului „Pronosport“ nr. 391 etapa din 3© septembrie 1956 I. Galatasarai (Turcia)­­ (Cupa Europei). II. R.P.F. Iugoslavia (A) III. R. Cehoslovacă (B) -?—1 = 1 — R. Cehoslovacă (A) 1—2 = 2 ■ R.P.F- Iugoslavia (B) 1—2 = 2 IV. FI. Roşie Arad — Ştiinţa Cluj (cat. A) 3—0 = 1 V. En. FI. Ploeşti — Progresul Buc. (cat. A) 0—0 = 2 VI. Dinamo Or. Stalin — Energia Minerul Petroşani (cat. A) 0—4 = 2 VIL CCA Buc­ — Dinamo Bacău (cat. A) 0—1 = 2 VIII. Loc. Constanţa — En- Flac. Moreni (cat. B) 4—2 = 1 / IX. Prog. Sibiu — Rec. Av- Tg. Mureş (cat. B) 0—0 = X X. Energia Flac. Cîmpina — Loc. Iaşi (cat- B) 3—0 = 1 / XI. En. Met- C. Turzii — En. Met. Reşiţa (cat. B) 2—1 = V XII. Loc. Cluj — En. Minerul Lupeni (cat. B) 2—1 = 1' La acest concurs au fost depuse aproximativ 790.000 variante­ Pe la Direcţia Regionala Hadi© Iaşi Dinamo Bucureşti C­ONCURS O. R. L. Traduse industrielle „MAXIM GORKI“ de la 1 oct. - 3 oct. Doi căpitani şi de la 4 oct. — 7 oct. Dosar 306; „ILIE PINTILIE“ de la 1 oct — 3 oct. Voiniţa şi de la 4 oct. — 7 oct. Salonul nr. 9; „PUŞ­KIN" — de la 1 oct. — 7 oct. O sărutare furată ; „TINERETULUI“ de la 1 oct. — 7 oct Cei din strada Barsca; „ION CREANGA“ de la 2 oct. — 7 oct. Stiletul. [niKiiiti^iiii^iionnaiiiiK^^ni^iiBBfliiBRiiiBRiiwiiim^^iMiKiiiininigniTnrnFBEninsaiiusraiHtBSHiiQiiiKsaiiiiss.;::» ■— Prin bibliofeci Linişte. Coridoarele spaţioase ale Univer­­sităţii sunt cufundate într-o tăcere pro­fundă- Nici un om, nici o vorbă, nici un ecou de paşi. Numai dacă treci prin dreptul amfiteatrelor şi al sălilor de seminar, auzi dinăuntru vocea impunătoare a unui pro­fesor ţinîndu-şi cursul sau a vreunui stu­dent susţinîndu-şi părerea într-o problemă de seminar, încolo, linişte deplină. Deschizi uşa sălii de lectură de la bi­blioteca facultăţii de ştiinţe naturale: bi­blioteca e plină de studenţi şi studente , dar nimeni nu ridică ochii să vadă cine a intrat. Numai bibliotecara, de la masă, te întreabă în şoaptă ce carte doreşti. Ii spui, tot în şoaptă, completezi o fişă, semnezi condica, îţi iei cartea sau colecţia dorită şi cauţi un loc. Cu greu descoperi un scaun liber în celălalt capăt al sălii. In tot acest timp nu te-a observat nimeni, căci toţi sînt atît de antrenaţi în lectură, incit ni­meni n-are timp să te ia în seamă. Iată-l pe studentul Bizovie Virgil din anul V biologie. Are în faţă un vraf de cărţi, unele în limba romina, altele în limba rusă­ Acum cercetează atent un vo­lum în limba rusă : „Parazitofauna peşti­lor de apă dulce d­e R.S.S. Ucraineană — de A. P. Markovici, iar mai în stînga are deschis volumul, tot în limba rusă, „Stu­dii ihtiologice“ de E. K. Suvorov. Din cînd în cînd se opreşte. Un cuvînt pe care încă nu-l cunoaşte- Dar nu-i nimic, dicţionarul ruso-romîn îi vine în ajutor. Caută repede, îl găseşte, îl notează şi merge mai departe. Pe faţa lui se citeşte hotărîrea şi dra­gostea de muncă. Şi cum n-ar fi aşa cînd îşi pregăteşte doar proiectul de diplomă. Are o temă grea : „Protozoare parazite în piscicultura, apicultură, sericicultură“, dar nu se teme. Dimpotrivă, e mîndru că i s-a dat un subiect greu ; asta înseamnă că profesorii au încredere în priceperea şi-n puterea lui de muncă. Şi nu le va înşela aşteptările, nici el, nici colegii lui. La masa vecină, cu grija şi încordarea în­cepătorului, studentul Emil Pinghireac din anul I îşi pregăteşte un seminar la mar­xism-leninism. Are în faţă broşuri, o co­­lecţ.­e a ziarului „Scînteia“ , un volum de opere de Lenin din care tocmai citeşte şi-şi notează atent, în caiet, ideile. E hotărît să se menţină printre fruntaşii grupei şi de aceea îşi petrece în biblioteci cea mai mare parte a timpului liber­ Sala de lectură a bibliotecii facultăţilor de ştiinţe sociale e întotdeauna plină. Dacă nu vii dimineaţă, cu greu mai găseşti un loc liber. Aici vin zilnic studenţi de la fa­cultăţile de filologie-istorie şi ştiinţe juri­dice. Soţii Dănilă din anul IV, secţia română, nu lipsesc nci astăzi după cum nu lipsesc nici în celelalte zile. Ea, pasionată de pro­blemele limbii literare, cercetează atent co­lecţia revistei „Contemporanul“. Are de făcut un referat pentru seminarul de Is­toria limbii române literare şi pentru asta vrea să se pună la punct cu toate discu­ţiile care s-au purtat în „Contemporanul“ şi în „Gazeta literara“- El, Dănilă Vasile, e preocupat mai mult de probleme de lite­ratură. Are în faţă două volume de Gala Galaction : „Oameni şi gînduri din veacul meu“ şi „Papucii lui Mahmud“. Astăzi vrea s-o termine pe prima. Mîine o va în­cepe pe a doua­— L-aţi făcut la curs pe Gala Galaction ? — Nu, dar eu citesc înainte. Ştii, e mai bine cînd audiezi cursul să cu­noşti şi operele scriitorului care se predă ; înţelegi totul cu mai multă uşurinţă. — E adevărat, dar asta nu te determină să-i neglijezi pe scriitorii care se fac acum la curs ? — Nu, pentru că i-am citit deja. Ce crezi că am făcut în vacanţă şi de cînd am în­ceput­­cursurile ? Am citit. Am cîştigat a­­vans şi de acum aşa merge. — Iată o metodă bună, i-am zis. Asta ar trebui împăr­tăşită şi colegilor. El a zîm­bit în aşa fel încît mi-a dat să înţeleg că nu-i nevoie ; ei o cunosc deja şi o aplică. Discuţia s-a desfăşurat în şoaptă. Totuşi, studentul Butu Ion din anul I ştiinţe juri­dice, care se afla în imediata apropiere, pregătindu-şi un seminar de specialitate, a prins discuţia, a dat din cap a mirare şi şi-a notat ceva intr-un caiet. Probabil că metoda i s-a părut bună şi voia s-o spună şi colegilor lui. La unul din fişierele bibliotecii studentul N. Pintilie îşi alege cotele cărţilor de care are nevoie : „Spiritul critic în cultura ro­­mînească“ de Garabet Ibrăileanu, „Poezii“ de Şt. O. Iosif şi altele. Are de făcut o lu­crare : „Bazele folclorice ale creaţiei lui Şt. O. Iosif“ pentru seminarul special de literatură romînă. Bibliotecarul, tov. Laza­­rovici, i le aduce imediat din rafturile bo­gat înzestrate ale bibliotecii, şi studentul pleacă mulţumit­In cel mai îndepărtat colţ al sălii de lectură, unde era mai puţină lume, A. Butnaru face ul­timele retuşări la poezia pe care o va citi la cercul de creaţie „M. Eminescu“, iar la masa vecină, studenta Macarovici Demetra, din anul III romînă, îşi pune la punct ca­ietul de lecturi particulare completîndu 1 cu ultimele cărţi citite. Lîngă ea, un coleg se ocupă de acelaşi lucru, numai că el nu-şi scrie însemnările în caiet, ci pe fişe aran­jate grijuliu în plicuri. Nu vorbesc unul cu altul; par supăraţi fiindcă n-au căzut de acord asupra metodei. Ea susţinea că-i mai bună metoda cu caietul, el, că cea cu pli­curile. — Cînd ai toate fişele în plicuri, poţi să le aşezi pe teme, pe scriitori, şi cînd ai nevoie de o problemă imediat te descurci. Pe cînd cu caietul e mai greu , să-l răs­foieşti de la un capăt la altul ca să urmă­reşti o problemă ! Ea pare că-i dă dreptate- Aşa va face de acum încolo. Spre orele 13 00 sala de lectură se go­leşte încet, încet. Mai rămîne ici şi colo cîte unul care nu se îndură să închidă cartea. Dar un glas de femeie îi zoreşte : — E ora unu, tovarăşi. Trebuie să facem curat. Mai veniţi după masă, la trei ! După masă, la trei, sala se umple din nou. Iar seara ies toţi mulţumiţi după o zi de muncă spornică. Acum, o plimbare prin aerul curat din Copou nu poate face decit bine. St. O.

Next