Flacăra Iaşului, iunie 1957 (Anul 13, nr. 3349-3374)

1957-06-01 / nr. 3349

Pig 2 a ­­ăi largi deschise spre învăţătură Şcoala în ţara noastră a deve­nit, alături de familie, un factor hotărîtor în educarea copiilor. Astăzi avem şcoli numeroase, cadre didactice bine pregătite, manuale şi materiale didactice care permit copiilor noştri să ca­pete cunoştinţe valoroase. IN CLIŞEU, un aspect din timpul unei ore la clasa VIII-a a şcolii medii nr. 5 Iaşi. Bucuria visului împlinit de orice părinte care şi iubeşte copiii mă gîndeam şi eu deseori în tribut la viitorul copiilor mei. Aş fi­­Vrut să-l văd pe fiecare dintre el ’­­nvăţînd, alegîndu-şi meseria ce-o în­drăgeşte. îmi dădeam însă seama că o femeie ‘de muncitor ceferist, aşa etern sînt eu, nu va reuşi niciodată, într -un regim burghezo-m­oşieresc, , să-şi vadă visul acesta împlinit. " Lucrurile au luat însă o altă în­­torsătură deîndată ce în ţara noastră a venit la putere clasă muncitoare. Copilul meu cel mai mare, Constan- 1 lift, bu­l­ăoară, a ajuns astăzi asistent tritiversitar, la Facultatea de Cons­trucţii, fata Teodoră, e învăţătoare din Bucureşti. Doi feciori, Vasile şi Dumitru, sunt meseriaşi; altul, pe nnume Măricel, este student în anul II la Institutul medico-farfilaceufic din Bucureşti. Cu mine, acasă, mai am trei copii care şi ei urmează la şcoală. Soţul meu, strungar la Atelierele CER ,,Ilie Pintilie” cîştigă bine, aşa că avem în casă tot ce ne trebuie. Iată, prin urmare, numai cîteva as­pecte care oglindesc din plin grija partidului şi guvernului nostru pen­tru mamă şi copil, datorită căreia e­l tratese acum: bucuria visului Mfmlinit. MARIA LEONTE Mamă eroină, Șos. C. I. Parhon nr. 38—Iași *.#* *’ *.* ****** n* *­­*^*^^***'*.*4********­^»«**^***** FLACARA INSULUT De la fînaţ şi pînă acasă, ca nu cumva să am iarăşi parte să deă peste mine toforhetele cela a lui Macarion, m-am gîndit că n-ar fi rău dacă aş face calea-ntoarsă mai pe ocolite. De ăsta, în loc s-o iau de-a dreptul, peste şesul Găurencii, am pornit-o pe drum, roată pe la Turuieni, cu gînd să cobor pe lingă Gh­eorgh­e Moşne­­guţu şi să trec podul cel mare de peste pîrîu­l Başeulu­i. In vale, la podul cel mare cu costerroabe al­be de lemn mari cu­ nişte porţi boiereşti zidite de-o parte şi de alta era adunată­­o juvalane de copii toţi cu perle goale şi toţi care-ncotro ţipînd, strigînd de le pocnea urechile la fiecare. Am­ înţeles deîrfddiă privindu-i că cireada satului pînecă-şi mai­ făcea amiaza şi că vitele stau şi hodinesc culcate în staniş­­tea de dincolo de răcîn­ţile din faţa morii şi că toată băieţăraia ceia, unii lăsîndu-şi cîrliunii h umbră, alţii dînd înapoi la strîn­­sură vacile pe care le duseseră acasă la viţel, iar cei mai mulţi, întoreîndu-se, pesemne, cu trăişti­­le goale de la ai lor de la c­hip cărora le căraseră, ca şi mine de-ale gurii, au fost pus acord toate pe una şi se scăldaţi pe între­cute în apa Bascului. Nici primaşi dată m-am gîndit să fac ce-oi face, să cobor pe undeva mai pe la deal de pod şi­ treciild furişel­­nic prin apă să vin înainte spre casă. Numai că cine ar fi fost în stare să săvîrşească una ca asta cînd în privinţa poznelor aveam cel puţin ătîtea păcate cîte oase sînt într-un peşte. Ştiam cu ce îr­seam­na Scăldatul, fiindcă, mu­l tel-irrilifel, dar se cheamă ca eram totuş i_ destul flăcău şi cunoşteam ') Fragment din lucrarea „Din neagra ţărănie” care va apare în Ed. Tinerelului — frescă a vieţii de odinioară a satelor noastre prea bine harul pîrăului. De pe vîrful dealului de unde mă aflam Başeul se vedea o bună bucată de loc... Şi-apoi nu o singură dată vara am avut parte să mă bălăcesc după pofta inimii în apa lui cînd tulbure ca braga, c­înd roşcată la culoare ca ceaiul de ru­­maniţă. Din fundul şesului de la Movilă şi pînă în coada iazului boieresc, Başeul acesta era ase­menea cie o curea întinsă şi curgea molcom printre fînaţuri. La toate acestea mă gîndeam în ziua ceea stînd în creştetul dealului şi cătînd cu ochii la pîrîu şi la băieţii goi-puşcă adunaţi clontea pe podul cel mare de peste Ba­­şeu­. Cînd anume apoi m-am po­menit” înn­ăndrat cu dînşii şi cînd am zvîrlit cămeşurca şi izmeru­­ţele de pe mine, nu pot spune. A­­tîta doar că ml tîrzie vreme după ce m-am înhăitat cu dînşii, eram negru ca o cîrtiţă, uns de mîl şi pe imm­i şi pe picioare şi pe pîn­­tice şi peste tot şi de pe mal, de unde soarele usca glodul de pe mine ca de pe toţi ceilalţi, să­ream ştiobîlcî! în apă Aici, aşa mai dădeam din b­îicii şi-atîta mai zvîrleam din picioare pînă ne ie­şea sufletul, că săreau stropii în sus cît nîchiţite şi era apa toată numai o cerneală. Cînd ieşeam din ţîrfîiala ceia neagră-vîrîătă a pîrîului, ne apucau cîrceii, se strimta pielea pe noi şi pînă să ne întindem pe pîntece ca şerpii în colbul din mijlocul drumului porneau a fie clănţăni mestecă­­toarele de ne lua dracul. Atunci, din toată liota ceia de popindai se desprindea fălos un băieţaş de-a lui Ion Guschi, unul pe care-l chema Nică tot ca pe mine. — Măi tu, — făcea el privin­­du-ne cu doi ochi sticloşi şi căl­­cînd negru ca păcura aim era, — de ce sînteţi proşti şi nu stuchiţi în apă? Şi, nici una, nici două, tuşea din sec, cumpănindu­-şi mîinile îrn şolduri şi urmînd a spune şi a-şi aruncă cît ce putea stupi­dul în ot­­rău. •— Ptiu, pîtiu, frigările pe baltă! Alunei, noi, toţi cîţi stăm şi strănutăm ca m­îţile la umbră ori ne foiam în Colb ca zvîrîtigile, ne repezeam grămadă ca oile şi îi urmam pilda, intreeîndu-ne: — Ptiu, ptiu, frigurile pe bal­tă ! Pe urmă, iar ne lungeam la so­rii, tăvălindu-ne pe pământul care dospea de căldură. Mă necăjeam să-mi pun în bună rîndu­ială pă­rul pe cap, fiindcă îl prea încleş­tase şi siclise glodul, cînd Nică al luî Guschi se apropie tip­til de mine şi mă îmbie, şoptin­­du-mi: Măi, hai şi-ormi face draci ! Hai, am primit eu şi-am şi sărit drept în picioare. După aceea, fiecare cu bolovă­­n­aşi adunaţi în mînă, ne-am rîn­­duit pe mal şi-am început a zvîrli P® faţa apei, astfel îneît bulgăra­­şii să nu se scufunde, ci numai să şteargă faţa apei, sărind de ici colo şi lăsînd în urmă cercuri­­cercu­rele. Dacă dam de cîte o pie­tricică două* apoi ştiu că izbu­team să te arunc în așa fel încît le auzeam cum zbîrnîie, ducîndu­­se și făcînd pe pîrîu este trei­­patru cinci vîrlecuşuri unele In­tr-altele. --- Ai văzut ? se lău­dă Nică al lui Gusch­i după un timp. Eu am făcut şase draci, la fiai mai în­colo, şi fă şi tu să te văd, poţi ? — Poat ! i-am zis eu şi tot aruncăm cu pietricele. — Căleu mă lură în derîdere Guschi fiind­că nu dovedeam să-l întrec cu nici un chip. TU bre eşti cum spu­ne vorba ceea: ista ! Nică, hăis nimica ! Ia veniţi măi şi l-ăţi ve­dea pe boxarul ista:­g nici a azvîrli nu ştie­­ ca lumea. 1 * Băieţii ceilalţi se înfăţişară cu g toţii şi-apoi sa-i fi văzut^ cum se j* mai fuduleau fiecare, luînd-o pe y malul pîrăului la vale ș, tot r.tră- V du­indu-Se să-şi arate şi ei^ price- i perea. In timpul acesta Nică al lui ¥ Guschi se făcu nevăzut şi-abia * după un răslimp bun l-am au'.H ¥ cum ne strigă vesel de dincolo de ¥ pod, de h­iai la vale. ¥ — Măăi, h­ai la uruiuș, măi ! ! — Și ne arătă cum, de sus, de 2 pe malul pîrăului o lustruise cu ¥ iuga un fel de cărărușă lunecoa- M să pe lutul gălbui al căreia se ¥ așeza cu fundul, luînd-o la vale, M în pîrîu, de-ă SUÎa. ¥ — Hai, măi, ne îndemnarăm ¥ noi, ui­tind de draci şi chemlri-­g du-ne. ¥ — Mai Ta­uruius, măi 1 £ — La lunccuş, bre ! ¥ Acolo, care cum ajungea, se jg Urca sus, pe surpătura ii­eioasă a ¥ malului şi-apoi, unul cîte unul, M am început a tre­da ditfrrtUl tuts ŕ la Vale, de cădeam huştiutiuc în apă unde ne scufundam, înotam iepureşte şi ne muruiam ca nişte ducă-se pe codri. Intre acestea, însă, cînd şi cum o brodise el, nu ştiu, atîta că Nică al lui Guschi se puse pe semne la cale cu încă unul şi înfipsese astfel în lutul uruiaşului nişte zgrunzuri, ori nişte pietricele colţuroase şi­­apoi numai ce l-am auzit pe unul care abia pornise vitejeşte la vale că şi ţipă tot atunci cu încrînce­­nare. — Bucile ! răcni acesta de-a îngheţat­ inima-n noi. Văileu, bu­cutele mele ! Şi sări drept în sus din pîrău, zvîrcolindu-se şi ţinînc­u­-se cu palmele de poponeaţa scrisă d­e singe. — Pe Guschi, măi! ne-am în­demnat noi deîndată, rupînd-o lai fugă să-l prindem pe vinovat Şi să-i scoatem pielea de pe oase. — Pe dînsul, măi! — Te prind eu, lasă-lasă ! Şi alergam unde ne duceau o­chii, ocolind moara, în vreme ce Guschi cu cămeşa și izmenele în mînă abia se mai zărea cum se înfundă departe în capătul ogoa­relor cu popușoi- d­ucîndu-se îfi- , tins acasă. 1 *'*­** ****** ******************. Ldi Crinuţ T­ricicleta Tricicleta mea cea nouă Nu m-ascultă mai de loc. Min cu braţele-amindouă Dar ea stă mereu în loc. In zadar împing la roată Şi tot ţin ghidonul strîns. Tricicleta-i nemişcată ! (iOare cine o fi plîns ?) Cum de-a prins rodia s-alerge? Ura, am pornit şi noi ! Ce-i rău oare­ dacă merge Tot ca racul, înapoi?. Trîchcletă, sprintetoară', Mergi te rog pînă la uşă. Se cuvine, prima oară, S-o plimbăm şi pe păpuşă,. IEPURAŞUL Tare măi e supărat Iepuraşul meu cel mici Varză, morcov i-am tot dat, Dar el n-a mîncat nimic. — Eşti bolnav ? — spun. Nu te-ascunde Că-ţi dau aspirină­ acuș. .. — Nu-s bolnav, el îmi răspunde. Nu mănînc fiindcă-s... de pluș! MIA DUMimiU g Mama şi copilul Odinioară ••• Cine nu-şi aminteşte vremurile În­tunecate din timpul regimului bur­ghezo-moşieresc, cînd ţara noastră deţinea recordul în Europa în pri­vinţa mortalităţii infantile, cînd pen­tru copiii oamenilor muncii nu exis­ta nici cea mai elementară îngrijire din partea statului, cînd cartierele mărginaşe ale oraşelor, adevărate fo­care de boli şi infecţie, adăposteau cîrduri de copilaşi zdrenţăroşi şi vlă­guiţi de foame. Numeroşi copii erau nevoiţi să trudească de mici, alături de părinţii lor, în fabrici. Iată ce relata în anul 1930 ziarul antifascist „Clopotul” din Botoşani. „La fabrica de sticlă ,,Geamul Moldovei” (Hîrlău) lucrează 50—60 de copii între 9—14 ani recrutaţi din satele de prin împrejurimile Hîr­­lăului... Nici nu se poate imagina starea acestor copii pe care exploa­tarea nemiloasă i-a aruncat aşa de tineri în fabrici. Nici unul nu rezistă mai mult de 2—3 ani după care de­vin epave vii. Accidentele se ţin lanţ. Toţi sunt desfiguraţi de ar­suri”. Şi astfel de aspecte erau zilnic re­latate şi în alte publicaţii ale vremii ca „Gazeta Municipală”, ,,Diminea­ţa” şi altele ...şi astăzi Pretutindeni în ţara noastră liberă se văd roadele grijii pe care parti­dul şi guvernul nostru o acordă co­piilor, primăvara vieţii. Au trecut 12 ani de cînd pentru prima oară în istoria patriei noas­tre guvernul ocroteşte pe mamă şi copil. Poporul nostru şi-a pus din tot­deauna nădejdea în copii; pentru ei visa o viaţă mai bună, mai îndes­tulată. Astăzi oamenii muncii din patria noastră, întregul popor, au posibilitatea să construiască cu bra­ţele şi cu mintea lor pentru­ cei care le sunt mai dragi inimii lor, copiii, o viaţă îndestulată şi civilizată. Indreaptă-ţi privirea, cititorule, în­­tr-o dimineaţă pe străzile oraşului. Vei vedea grupuri de copii veseli, vioi, indreptîndu-se spre şcolile unde primesc o educaţie sănătoasă; vei vedea maşinile întreprinderilor şi ale instituţiilor pe ale căror geamuri sunt scrise cuvintele: ,,Atenţiune ! Co­pii”, du­cîndu-i pe micuţi spre cămi­nele primitoare. Sînt fapte care vor­besc în cea mai grăitoare limbă despre grija statului nostru, despre dragostea poporului muncitor pentru tinereţea patriei, pentru generaţia constructorilor de mîine ai socialis­mului şi comunismului în patria noastră. Iată numai cîteva aspecte. Codul muncii asigură mamei şi co­pilului asistenţă medicală şi spitali­zare gratuită, muncitoarei mame i se asigură concediul plătit 52 de zile înainte şi 60 de zile după naştere şi ajutor de alăptare. Pînă în pre­zent, s-au acordat drept ajutor fa­milial de stat peste 5 milioane de lei, iar unt număr de peste 50.000 mame cu mulţi copii au primit tit­lul de „Mamă eroină”, ,,Gloria ma­ternă” şi ,,Medalia maternităţii”. In ţară avem în prezent peste 1.300 case de naştere, iar reţeaua unităţilor de pediatrie s-a dezvoltat simţitor. In acelaşi timp tineretului îi sunt larg deschise porţile viito­rului. Numărul unităţilor preşcolare şi al şcolilor elementare, de pildă, s-a mărit de 6 ori în comparaţie cu­ 1939. Numai în ultimii 5 ani în re­giunea Iaşi numărul unităţilor pre­școlare a crescut de la 288 la 444. • •« • • • «­« • • •** ••• •/*»«*.» Kr. 3349 Legea firii Tirziu, cînd fulgi de somn se prind de pleoape Şi dorm copiii-n leagăne de pace, O, parcă simt o pasăre pe-aproape Că aripile negre le desface. ...Mă văd copil fugind desculţ pe drum Şi-aud cum bombe răscolesc ţarina Şi plîng eu schija ce mi-a tăiat mina Şi mă sufoc în norii groşi de­ fum; Şi văd copiii trişti ai Hiroşimei Cum ard de vii in flăcări nucleare... Copii, copii din Oradour-sur-Glane. Amarnic chinul vostru mă mai doare­­... Copii, copii din Oradour-sur-Glane ! Ce v-aţi lăsat patinele-n muzeu, Nu pot să uit că azi aţi ţi fost mari, Nu pot să uit c-am fost copil şi eu Şi că-mi muri-n război copilăria, C-au fost ucişi atiţia copilaşi Ce-şi tremurau fiori de veselie in Ochi nevinovaţi de toporaşi. Pe-amnarul urii şi durerii mele Spre ucigaşi aprind cumplit blestem Şi cîte mame sunt sub roi de stele, Să ne-nfrăţim in luptă, eu le chem ! Ca-n veci de veci sălbatica urgie Să nu mai stingă vieţile din faşă Dormiţi in pace, dragi copii ai lumii, Ni-i forţa n fremătare uriaşă. Iar de vrăjmaşii-or îndrăzni vreodată Ca să vă strice somnul, pui de oameni, I-om fulgera! E legea dreaptă-a firii: Furtună stringi cînd vintul vrei să i sameni! A. BUTNARU Sărbătoare la Casa de copii din Poieni Ziua internaţională a copilului a fost întîmpinată de colectivul Casei de copii din Poieni nu nu­mai cu cîntece şi dansuri, ci şi prin succese sporite în activita­tea de zi cu zi. Astfel, munca sub raportul pre­gătirii şcolarilor rămaşi în ur­mă la învăţătură a constituit una din sarcinile principale. S-a or­ganizat într-ajutorarea elevilor. Elevul Tereja Gh. din clasa VI-a prin comportarea sa faţă de co­legi a influenţat pozitiv pregăti­rea meditaţiilor în perioada reca­pitulării. Şi muncii practice i s-a acordat toată atenţia. Efectuarea înn ca­drul atelierului casei de copii a multor obiecte care să alcătuias­că o mică expoziţie, înseamnă un stimulent în preocupările de vii­tor ale micilor vlăstare din aceas­tă unitate.­ Inzestarea casei cu efecte de îmbrăcăminte, în valoarea de 28.000 lei dovedeşte în­că odată grija deosebită cu care sunt în­con­juraţi elevii. ■ Ei vor avea mulţumirea să a­­siste astăzi şi la o mică serbare. Avînd instrumente muzicale" (mandoline, chitare, acordeoane şi vioară) pe care casa de copii le-a primit la începutul anului 1957 s-a realizat o formaţie or­chestrală, care va executa pentru prima dată un program muzical în cinstea acestei zile. Serbarea colectivului casei de copii va fi o sărbătoare a tutu­ror copiilor satului. BREAHNA ELISABETA inspectoare metodistă Seară literară Astăzi, 1 iunie a c., orele 16.00, in sala de lectura a secţiei copii,­­­e la Biblioteca Centrală regională­ are loc o seară literară închinată sărbă­torii „Zilei Internaţionale a Copilu­lui’'. CU acest prilej, tovarăşa Mărîoă­ra Davidoglu, artistă emerită a R.PR., şi decora­tă cu­ „Medalia­ Mtuncii”, va face lecturi din opera unor scriitori români şi sovietici. In închaiere va rula filmul ,,Poves­tea m­iculuii cociorat’. Ascultind din amintirile lui Creangă Iată-i pe micuţii îndrăgostiţi de poveştile cu Făt-Frumos şi Ileana Cosînzeana — ascultind cu luare aminte povestea „pupe­­­ zei din tei". I de la­siasm la invalud­ir. Florile şi plantele sunt copii­lor tare dragi. Le cred nişte fiinţe ca şi ei — cu părinţi, cu fraţi şi surori, cu necazuri şi bucurii. De aceea, poate toţi ascultă cu Uluită atenţie pe unul dift grupul lor, care le explică — precum şi un dascăl de Spota­­nică — despre viaţa unei plăţi­le. Fotó : ŞT. GRUIA Scrisoare pentru copii Dragi copii A trecut multă vreme de cînd Moş Gerilă, biun­cul cu un catas­tif mare de foi îngălbenite in care sînt trecuţi, toţi cei cuminţi şi darurile ce li se cuvin, s-a călă­torit prin alte părţi. Oraşul,cu Albă ca Zăpada şi fiorosul zmeu, cu gospodina Capră nu mai e nici el. S-o fi mutat poate pe la Polul Nord. De aceea poate v-aţi supărat un pic la început pe domniţa Primăvară, că l-a diva­gat pe Moş Gerilă. Dar ea v-a cedus cocori, rîndunici şi fluturi, zile calde şi frumoase pentru joacă, flori de zarzăr şi de prun­ şi cer­cei de cireşe de mai. Acum e gata însă să plece de pe-aici. Şi-a gătit rădvanul şi azi-noapte şi-a pus telegarii în ham. Şi-a prins şi vă­lul de mireasă, şi cununa albă de flori pe frunte, dar era mihnită. Vă îndrăgise pe toţi. Şi s-a tot gîndit şi frămintat cum să facă să vă mulţumească la despărţiră. Ieri seară chiar, sus în Parcul Ex­poziţiei, a ţinut un divan ră­ hoc, la care a invitat dulgheri, zugravi şi mulţi alţi meseriaşi. Intr-un ochi de poiană, împrejmuită de molizi şi castani, v-a aranjat un nou orăşel. A măturat aleile frumos, numai cu cozi de păun. Intr-un loc v-a aşezat leagănele­­ şi bărci care plutesc în aer, pe fie­care cu cîte un nume de oraş­­ parapete cu pasul uriaşului; chioşcuri cu tot felul de dulciuri; şi multe becuri, colorate, să răs­feţe ca nişte licurici uriaşi, noap­,­tea. Iar într-un colţ e ceva şi mai şi­ o scenă pentru spectacole. Pe ea vor­­juca în faţa voastră artişti amatori, (unii sunt şcolari ca cei mai mari dintre voi) vor dansa şi vor spune poezii. Iar cei mai cuminţi dintre voi şi silitori la grădiniţă şi la şcoală, vor primi fel de fel de jucării, elefanţi, ur­­suli­ţi şi căluşei. Voi, ca nişte locuitori ai oraşului copiilor veţi avea grijă şi de flori, şi de iarba verde, de toate, ca nimic să nu se strice. Vedeţi dar, ce cadou vă face primăvara de ziua voastră, de ziua plecării ei ? Vă roagă însă un lucru: de ziua noastră să mulţumiţi părinţilor voştri buni, care vă ocrotesc şi se oste­nesc pentru ca voi să nu cunoaş­teţi copilăria tristă — a Fetiţei vînzătoare de chibrite.­­ ir n. is

Next