Flacăra Iaşului, decembrie 1960 (Anul 16, nr. 4430-4456)
1960-12-01 / nr. 4430
biblioteca CENTRALĂ UNIVERSITARĂ ,M. EMINESCU“ IAŞI ORGAN AL COMITETULUI REGIONAL P.M.R. IAŞI ŞI AL SFATULUI POPULAR REGIONAL ■■■■■MHniMMHBMHHBgCEaHHBHgBHSSgnnB* LA IAŞI Sărbătorirea a 40 de ani de la instaurarea puterii sovietice în Armenia Ieri seară a avut loc la Casa prieteniei româno-sovietice din Iaşi o manifestare consacrată sărbătoririi a 40 de ani de la instaurarea puterii sovietice în Armenia. La sărbătorire a fost de faţă tov. D. K. Zvonkov, prim-secretar al ambasadei Uniunii Sovietice la Bucureşti. Despre „ Republica Socialistă Sovietică Armeană — o republică sovietică Înfloritoare* a vorbit tov. Ion Moraru, secretar al Consiliului General ARLDS. După conferinţă a urmat un bogat program artistic susţinut de solişti ai Operei de Stat şi al Filarmonicii de Stat „Moldova“, precum şi de artişti ai Teatrului Naţional Vasile Alecsandri. Ingrăşămintele naturale — o bogăţie ce nu trebuie irosită Totdeauna toamna, gospodarul gîndeşte cum a lucrat pămîntul şi ia măsuri ca anul următor să scoată o recoltă bogată la hectar de pe toate tarlalele. Şi desigur că mulţi s-au convins că înainte de a face arătura adîncă de toamnă, cîte 20 tone gunoi de grajd fermentat, date la fiecare hectar, aduc un însemnat spor de recolte. Exemple din acestea sînt multe în regiunea noastră. Muncitorii din GAS Scînteia, raionul Negreşti, au însămînţat şi floarea-soarelui în arătură de toamnă. De pe 20 hectare, arate adînc de toamnă, şi care au fost îngrăşate şi cu cîte 20 tone gunoi de grajd la ha. s-au obţinut cîte 1.700 kg. floarea-soarelui la hectar. De pe un alt teren, arat tot din toamnă, dar care nu a fost îngrăşat, producţia a fost mai mică cu 200 kg. la hectar. Un exemplu asemănător putem da şi din raionul Bîrlad. Colectiviştii din Similia au scos la hectar peste 4.000 kg. porumb ştiuleţi. Brigadierul de cîmp al gospodăriei colective tov. Dumitru Tabuş, spunea: 4.000 kg. porumb ştiuleţi îi media la hectar pe gospodărie. Porumbul a fost însămînţat la vreme, în căttură adîncă de toamnă şî a fost prăşit de 3 ori mecanizat şi de două ori cu sapa pe rînd. De pe o tarla însă, am cules chiar peste 4.000 kg. ştiuleţi la hectar. Cu doi ani in urnă, pe această tarla am cărat gunoi de grajd fermentat. Aşadar, îngrăşămintele naturale, împrăştiate pe tarlale înainte de a se face arătura adîncă, aduc însemnate sporuri de recoltă. Convinşi de acest lucru, membrii multor unităţi agricole socialist-cooperatiste au dus în toamna aceasta sute de tone gunoi de grajd fermentat pe ogoare şi apoi au făcut arătură adîncă. Acţiunea de transportare a gunoiului de grajd fermentat pe cîmp continuă, mai avansat fiind raionul Bîrlad, unde planul de fertilizare a solului pe anul în curs a fost îndeplinit în procent de 110 la sută. Dar nu peste tot se dovedește suficientă preocupare pentru treaba aceasta. Gospodăria agricolă de stat Pojorăni, raionul Huşi (director tov. Comănescu) posedă însemnate cantităţi de îngrăşăminte naturale, dar consiliul gospodăriei nu a luat măsuri pentru a se transporta aceste îngrăşăminte pe tarlale. Pînă nu de mult, se căraserăîngrăşăminte naturale pe numai 3 hectare, iar la GAS Zorleni (director tov. Ovac) pe numai 15 toltate. In situaţia aceasta se află şi alte gospodării agricole de stat din regiune. Puţine îngrăşăminte naturale au fost transportate pe tarlale, de asemenea, în raioanele Iaşi, Negreşti, Tg. Frumos, Hîrlău, Paşcani şi Vaslui. Recenta plenară a C.C. al P.M.R. trasează sarcina ca în anul viitor, producţia agricolă să crească cu 19 la sută. Pe lngă respectarea celorlalte reguli agrotehnice, fertilizarea solului are o însemnătate deosebită. De aceea, este necesar ca organizaţiile de partid din unităţile agricole socialiste să mobilizeze toate forţele pentru a se transporta pe ogoare toate îngrăşămintele naturale fermentate şi care să fie încorporate sub arătură adîncă. Ingrăşămintele naturale nu trebuie duse pe tarlale la voia întîmplării. Inginerii agronomi din GAS-uri şi inginerii şi tehnicienii agronomi de la comune (în cazul GAC-urilor şi întovărăşirilor agricole), să indice pe ce terenuri anume să se transporte îngrăşămintele naturale. Trebuie să se aibă în vedere terenurile mai puţin fertile, chiar dacă acestea se află la distanţe mai mari. Tendinţa de a se transporta gunoiul de grajd numai pe tarlalele din jurul rezervelor de îngrăşăminte naturale trebuie combătută. Oameni ai muncii de pe cipoare ! Transportaţi şi încorporaţi sub arătură adîncă toate ingrăşămintele naturale fermentate! In felul acesta se asigură un spor de recoltă in anul viitor. Cu prilejul zilei de 30 noiembrie— ziua solidarităţii internaţionale cu lupta poporului algerian pentru independenţă şi suveranitate naţională — ieri după amiază, în sala Filarmonicii de Stat „Moldova“ din Iaşi, a avut loc un miting la care au participat numeroşi oameni ai muncii din întreprinderile şi instituţiile ieşene. Luînd cuvîntul, tov. D-tru Leonte, preşedintele Consiliului regional al sindicatelor, a vorbit despre lupta dreaptă a poporului algerian împotriva colonialiştilor francezi, pentru independenţă naţională. Vorbitorul a subliniat faptul că în sprijinul luptei poporului algerian se ridică oameni cinstiţi din întreaga lume. In încheierea mitingului s-a dat citire unei telegrame adresate Uniunii generale a muncitorilor din Algeria în care se exprimă solidaritatea oamenilor muncii din oraşul şi regiunea Iaşi cu lupta neînfricată a poporului algerian. Miting de solidaritate cu lupta poporului algerian Au început reparaţiile la tractoare şi maşini agricole. Mecanizatorii fruntaşi, comuniştii Petru Dateş, Mihai Aştefanie, Mihai Costea şi candidatul de partid Constantin Neagu de la SMT Tg. Frumos s-au situat chiar de la început în fruntea întrecerii socialiste. Foto: OH IOAN —oOo— w Angajament depăşit în întrecerea socialist, muuncitorii, tehnicienii şi inginerii de la ICET obţin succese de seamă. Pentru primele 10 luni din acest an la ramura transport în comun, planul producţiei a fost depăşit cu 5 la sută, iar la ramura energetică cu 1,3 la sută. Paralel cu depăşirea planului de producţie, reducînd consumurile specifice de materiale, combustibil şi energie, s-au economisit reducînd preţul de cost peste sarcina planificată numai în primele trei trimestre din acest an peste 1.180.000 lei , depăşind în acest fel angajamentul de economii cu 401.000 lei * Miercuri la amiază a părăsit Capitala, îndreptîndu-se spre patrie, delegaţia Consiliului de Stat al RD. Germane condusă de Manfred Ghernach, vicepreşedinte al Consiliului de Stat al R.D. Germane, care a făcut o vizită în ţara noastră. * Miercuri la amiază a sosit, în Capitală o delegaţie culturală birmană, alcătuită din U Than Sein, secretar parlamentar în Ministerul Culturii al Uniunii Birmane, U Tin Oo, adjunct al secretarului permanent în Ministerul Culturii, şi U Tha Myat, directorul Institutului pentru cultura unională. * Miercuri a părăsit Capitala, îndreptîndu-se spre Praga, o delegaţie a C.C. al Uniunii Tineretului Muncitor, care ia invitaţia C.C. al Uniunii Tineretului Cehoslovac va face o vizită în R. S. Cehoslovacă. Delegaţia este condusă de tovarăşul Constantin Cîrţînă, secretar al C.C. al U.T.M. * Miercuri la amiază, la Muzeul romîno-rus din Capitală s-a deschis expoziţia „Lev Nicolaevici Tolstoi“, organizată de Muzeul romîno-rus cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea marelui scriitor. (Agerpres) O producţie medie de 3.900 kg. porumb la hectar Frumoasele recolte obţinute în anii trecuţi la porumbul hibrid au convins pe deplin pe membrii GAC ,,16 Februarie, din com. Moţca — Paşcani că se pot obţine succese însemnate prin aplicarea regulilor agrotehnice şi prin folosirea seminţei de porumb de înaltă productivitate. In acest an colectiviştii au hotărît să însăminţeze toată suprafaţa planificată numai cu porumb hibrid generaţia întîia. Pe întreaga gospodărie s-a obţinut o producţie medie la ha. de 3899 kg ştiuleţi de porumb hibrid. De la bun început se poate afirma că este o producţie bună. Cum s-a realizat ? Să urmărim lucrările ce s-au executat şi timpul cînd anume au fost făcute. O suprafaţă de 15,68 ha. a fost pregătită încă din toamna anului trecut, făcîndu-se arătură adîncă cu tractoarele SMT-ului. Pe restul terenului pînă la suprafaţa de 35 ha, s-au făcut însă alături de primăvară. Cunoscînd că de fetul şi timpul cînd vor face însămînţările depinde recolta anului, colectiviştii s.au străduit să efectuieze şi această lucrare în timpul optim. Insămînţatul porumbului s.a făcut cu semănătoarea într-un interval de numai citeva zile în a doua jumătate a lunii aprilie. Porumbul a răsărit neuniform. In unele locuri porumbul n-a răsărit deoarece sămînța a fost îngropata la o adîncime prea La G.A.C. Moţca mare. La răsărire s-a constatat că densitatea porumbului este mică. S-au luat imediat măsuri de completare a golurilor rămase. Lucrările executate pînă acum nu asigurau încă obţinerea unei producţii mari. Aceasta depindea şi de felul cum se vor face lucrările de întreţinere a culturii porumbului, de calitatea acestora, de timpul cînd anume se execută. Cum au muncit cele 7 echipe la prăşitul porumbului ne-o dovedesc producţiile obţinute de fiecare în parte. Echipa nr. 1 (şef de echipă Aurel Apostol) obţine o producţie medie la hectar de 4.390 kg. ştiuleţi, iar echipa nr. 2 (şef de echipă Andrieş C. Vasile) înregistrează o producţie medie de 4.489 kg. la hectar, echipa nr. 7 (şef de echipă Ion Gh. Barhon) 4116 kg la hectar. Restul echipelor obţin producţii medii între 3.980 kg. ştiuleţi la hectar, echipa nr. 3 (C. Gavril) şi 3.188 kg., echipa nr. 5 (Vasile N. Druc). Primele echipe obţin producţii foarte bune ca urmare a faptului că porumbul a fost semănat în arătură de toamnă şi întreţinerea culturilor s-a făcut la timpul potrivit. Nu acelaşi lucru se poate spune despre echipa nr. 5 condusă de Vasile N. Druc, care întîrziind prăşitul, obţine cea mai mică producţie. El n-a privit în jur să vadă cum lucrează celelalte echipe de colectivişti, cum aplică regulile agrotehnice. Acum el este convins că dacă ar fi lucrat în acelaşi timp cu echipa nr. 7 şi ar fi făcut aceleaşi lucrări de bună calitate, ar fi realizat aceeaşi producţie de pe parcela lor, iar gospodăria ar fi recoltat în plus citeva sute de kilograme ştiuleţi de porumb. Colectiviştii ar fi fost şi mai avantajaţi dacă ar fi extins mecanizarea lucrărilor de întreţinere, în timp ce lucrările pentru un hectar de porumb făcute manual costă 1.287 Iei, lucrat mecanizat costă numai 559 lei. Desigur că producţia de porumb realizată şi în acest an de gospodaria agricolă colectivă din Moţca este bună. Aceasta însă nu exprimă toate posibilităţile colectivei de a mări producţia la hectar. De aceea organizaţia de partid şi consiliul de conducere al gospodăriei vor trebui să muncească mai mult pentru ridicarea tuturor colectiviştilor la nivelul celor fruntaşi, pentru ca fiecare colectivist să muncească din ce în ce mai bine şi să obţină producţii tot mai bogate. AL. ATANASE SD/N PATRIE Aspect parţial al uzinei chimice Rişnopf ANUL XVI Nr. 4430 JOI 1 DECEMBRIE 1960 A PAGINI 20 BANI Cîţiva fruntaşi de la cooperativa „Tehnolemn“ din Iaşi, înconjurat de tinerii Fişei Herş, Alexandru Vasiliu şi Ana Constantin, comunistul Dumitru Mazilu, şef de colectiv, vorbeşte despre calitatea produselor — sarcină importantă a fiecărui muncitor din cooperativă. Foto: I. GHEŢIU Cu planul anual îndeplinit Cu 47 de zile înainte de termen colectivul de muncitori şi tehnicieni de la revizia de vagoane Paşcani, desfăşurînd larg întrecerea socialistă a îndeplinit planul anual la toţi indicii. Pînă în prezent au executat peste plan reparaţii la 2.600 vagoane fără scoaterea lor din convoi. Totodată, folosind cu chibzuinţă piesele de schimb au făcut economii de peste 53.000 lei. Colectivul Centrului mecanic Iaşi a obţinut un important succes în muncă : a realizat planul producţiei globale şi a producţiei marfă pe anul 1960. A fost îndeplinită înainte de termen şi sarcina privind realizarea de beneficii pe acest an. De asemenea colectivul Centrului mecanic a obţinut economii peste sarcina de plan anuală, în valoare de 445.000 Iei. LA ŢINTĂ In spatele gării Tg. Frumos trotuarul este întrerupt, cetăţenii rămînînd să-şi menţină echilibrul pe ...bordură. — Unde a Învăţat meseria ? — In spatele gării Tg. Frumos - OCEUCH u rf i f rf i mii íí~í. Economii de aproape 500.000 lei Lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Bîrlad înregistrează succese frumoase in muncă. Prin introducerea mecanizării, prin amenajarea de drumuri pînă în interiorul parchetelor şi desfiinţarea depozitelor intermediare, lucrătorii Ocolului silvic Bîrlad, pe lîngă faptul că şi-au realizat înainte de vreme sarcinile planului anual de producţie, au înregistrat pînă acum şi economii în valoare de 497.402 iei. Ridicarea indicelui de utilizare a masei lemnoase constituie de asemenea una din preocupările de bază ale lucrătorilor de aici. Astfel, s-a resortat de la buşteni de fag o cantitate de 133 m.c. masă lemnoasă, iar de la buşteni de stejar 23 m.c., depăşindu-se astfel indicele de utilizare a masei lemnoase, la fag, de la 47 la sută la 50 la sută, iar la stejar, de la 67,5 la sută la 79 la sută. Organizarea reparaţiilor în flux şi mecanizarea transporturilor In secţia a ll-a vagoane de la Atelierele CFR „Ille Pintille* s-a introdus în acest an (luna iunie) metoda fluxului în lanţ, meltodă de înaltă productivitate a muncii. Ce anume s-a făcut ? In primul rînd, s-a stabilit exact, în amănunt, volumul de lucru şi forţa de muncă necesară unei operaţiuni dintr-o fază de producţie. In prezent, nu echipele de muncitori se deplasează de la vagon la vagon, ci vagonul trece din fază în fază la locurile de muncă ale echipelor. Mişcarea vagoanelor se face noaptea (cînd nu se lucrează) pe capre purtătoare. De remarcat este faptul că mecanizarea unor operaţiuni grele a mărit mult productivitatea muncii. Aşa, de exemplu, înainte, ridicarea vagonului se făcea cu vinciuri manuale. O echipă de cinci oameni reuşea în 8 ore să facă ridicarea vagoanelor planificate. In prezent, cele 4 poduri rulante, cu o capacitate de 10 tone fiecare, au făcut ca 10 oameni să primească alte munci în cadrul Atelierelor. Podurile rulante au înlăturat montarea manuală a tampoanelor, a obloanelor grele de vagoane etc. Metoda fluxului în lanț prezintă mai multe avantaje. In primul rînd este vorba de o mare economie de timp. El se cîştigă prin reducerea timpilor auxiliari şi a timpilor de execuţie a operaţiunilor, printr-o mai bună aprovizionare cu materiale şi scule, precum şi prin specializarea muncitorilor în anumite operaţiuni. Distanţele mici dintre diferite faze de lucru au dus la reducerea transporturilor de piese de schimb şi de produse. In afară de aceasta, organizarea reparaţiilor în flux asigură îndeplinirea ritmică a planului de reparat. Noua metodă de lucru a permis însă şi îmbunătăţirea calităţii lucrărilor. Un exemplu. Piesele erau înainte curăţate de către oameni cu raşcheta şi peria şi tot nu ieşeau curate, tot nu se puteau observa bine toate fisurile. In prezent, toate piesele sînt transportate prin coşuri de degresare, unde curăţirea lor se face cu substanţe chimice. Şi controlorii de calitate au posibilitatea acum să constate mai repede unele defecţiuni. Dar organizarea mai bună a producţiei a fost legată şi de mecanizarea transporturilor interne, de amenajarea drumurilor (pavaje, construcţii de podeţe, pasaje de nivel) din incinta atelierelor pentru transporturile între secţii. Numai după ce aceste condiţii au fost îndeplinite s-a trecut efectiv la mecanizare. Astfel, a fost instalată 800 m. linie de cauvilie cu 6 plăci turnante, pe care circulă vagonetele. Pentru transportul pieselor şi pentru degresare s-au construit 14 coşuri metalice, special compartimentate pentru diferite feluri de piese şi materiale. Această mecanizare reprezintă aproape 60 la sută din transporturile între secţii. La executarea acestor lucrări s-au obţinut, datorită utilizării rezervelor interne, economii în valoare de 75.000 lei (după deviz lucrările ar fi trebuit să coste peste 100.000 lei). In scopul mişcării vagoanelor pe flux s-a construit, în interiorul halelor, un vagonet prevăzut cu un troliu acţionat electric, ceea ce a eliminat munca fizică şi a redus timpul de transport intre fazele de lucru. In concluzie, organizarea reparaţiilor în flux şi mecanizarea transporturilor interne au făcut ca indicile de imobilizare a reparaţiilor de vagoane să fie redus faţă de trimestrul I al acestui an cu 5—6 la sută. Numai în luna octombrie, de pildă, au fost făcute în plus peste TRAIAN CRAESCU (Continuare In pag. 3-a) oooor.o o c oooooooo Pentru ridicarea nivelului tehnic al producţiei oooooooooooooooo ii II "v~t ii THC ii. .i. ."ii ii I! i\ nm Utilaje noi De curînd, secţia rectificare a FRB a fost dotată cu două maşini noi: o maşină de rectificat interior, montată în atelierul de rulmenţi conici, şi o maşină de rectificat exterior, montată în atelierul în care se lucrează rulmenţi pentru vagoane. Parada modei şi a coafurii U.R.C.M. Iaşi şi Uniunea cooperativelor meşteşugăreşti — Bucureşti organizează la Iaşi o paradă a modei şi a coafurii care va avea loc miercuri 7 decembrie, orele 21 şi joi 8 decembrie orele 21 în sala cinematografului Maxim Gorki. Vor prezenta ultimele ■ modele de confecţii şi încălţăminte pentru femei, bărbaţi şi copii, precum şi cele mai moderne coafuri, cooperativele: „Casa de mode“, „Muncă şi artă“, „îmbrăcămintea“, „Progresul marochinăriei“, „Igiena“ ş.a. din Bucureşti, „Tehnica confecţiei“, „Munca manuală“, „Solidaritatea“ şi „Igiena“ din Iaşi. Restaurant-buc în curs de construcție La Negreşti se află în construcţie un nou restaurant-bufet. Noua construcţie se ridică pe strada 7 Noiembrie şi va fi dată în folosinţă în a doua jumătate a lunii decembrie a.c. Restaurantul-bufet va fi înzestrat cu mobilier nou, cu vitrină-frigider pentru conservarea produselor de galantar. Concert de estradă Orchestra de estradă „Optimiştii“ a Consiliului Central al Asociaţiei Orbilor din RPR, dirijată de Florea Pironescu, va prezenta concertul „Un ritm de jazz“ în ziua de 3 decem-mbrie, orele 19, în sala Casei de culturi din strada „Dr. C. I. Parnon“,Iaşi. Recital de canto şi băiet Sîmbătă, orele 17, un colectiv de artişti de la Opera de Stat va prezenta în faţa elevilor şi cadrelor didactice , de la Şcoala medie nr. 2 din Iaşi, un recital de canto şi balet. In program, arii din opere ale compozitorilor clasici universali, precum şi fragmente de balet. Colectivişti în excursie In cursul zilei de astăzi, un mare grup de colectivişti din raionul Negreşti va pleca într-o excursie de 5 zile cu trenul. Colectiviştii vor vizita oraşele Constanţa, Bucureşti, Galaţi, unităţi socialiste din agricultura acestor regiuni, obiective industriale şi culturale. Secţie de confecţionat covoare Zilele acestea cooperativa „Tehnica confecţiei“-Iaşi a deschis noua secţie pentru confecţionarea covoarelor tip „Carpaţi“, care vor fi puse în vînzare populaţiei prin magazinul de artizanat al URCM din strada Ştefan cel Mare. In scopul realizării unei producţii sporite, noua secţie a fost înzestrată cu 6 războaie speciale de ţesut covoare. Pînă la sfîrşitul lunii decembrie a.c. vor mai fi montate şi puse în funcţiune , aici încă un număr de 4 asemenea maşini. Noua secţie este amenajată în localul situat pe strada Uzinei, vizavi de şantierul fabricii, deproduse, răcoritoare. ! Oameni ai zilelor noastre | ♦ -------------------- TI : Deputata | I Pe oriunde a muncit Dumitra I 4 Tudorache a lăsat nu trai amintiri 4, I plăcute. fj * Tovarăşele ei de muncă au găsit J * totdeauna în ea un bun sfătuitor * ^ şi sprijin de nădejde, iar toţi cei t 4 ce o cunosc o preţuiesc şi-i poartă 4! t respect pentru hărnicia Şi perse-î ♦ verenţa ei în muncă. Dar Dumitra 4 4 Tudorache n-a rămas niciodată ş 1 deoparte nici de treburile obşteşti. 4, 4 In multe înfăptuiri din circumscrip-£ ţia electorală nr. 13 a oraşului £ t Bîrlad se află şi o parte din rîv- V • ■ na el. ♦ 1’ De piuiţi ani Dumitra Tudora-*, ;; che lucrează într-o secţie de croi- * ■ ■torié a cooperativei „Progresul“.* Din secţia de lengerie bărbă-* ;; tească pe care o conduce iese nu- * • ■mai lucru de calitate. In coopera-* ; I tivă munceşte neobosit, ca trebu- * ■ ■ rile să meargă birje. Cu aceeaşi * 1 [ perseverenţă îşi duce la bun sfîr- ♦, "şit îndatoririle de mamă, de responsabilă a cursului de croitorie ♦! ■' organizat la comitetul orăşenesc H al femeilor, de propagandistă. *| H Dumitru Tudorache mai găseşte *, • • timp să muncească cu spor şi încirculmscripţia în care cetăţenii ♦, • ■ i-au încredinţat mandatul lor, spre «j I * a-i reprezenta în organul local al * f puterii de stat. In munca cu cetă-1’ 4 ţenii ea dovedeşte aceeaşi. neseca- î ftă energie, acelaşi entuziasm. £ ♦ La îndemnul şi cu ajutorul ei, V f cetăţenii de pe str. Pavel Tcacen- J I co au construit, prin muncă volun- ♦ 4 tară, o cișmea. In jurul acesteia 4 1 au făcut un gărduf, au amenajat 1. 4 o bancă și au pus pomi. Prin £ 1 construirea acestei cișmele s-a re- * zolvat problema aprovizionării cu * apă potabilă a cetățenilor din par- * tea de nord a străzii. Apoi, tot 4 prin muncă voluntară, cetăţenii de ^ ♦ pe aceeaşi stradă au reparat tre- ♦ J toarul. ♦ ♦ Gospodarii din crcupnscripţia I unde-i deputată Dumitra Tudo- J ♦ rache, pe lingă faptul că-şi mgri- * 4 jesc cu atenţie casele, curţile, vă- 4 truiesc gardurile şi pomii, menţin* ♦ curată strada, participă alături de ♦ T deputată şi la alte lucrări de folos * 4 obştesc din oraşul Bîrlad. Astfel, 4 I împreună au efectuat la parcul de la cultură şi odihnă „V. I. Lenin“ , I şi la şantierul Prodana peste 4 1.000 ore muncă voluntară, timp 4 I în care au plantat pomi, au făcut săpături, etc. De asemenea nu- 4 mai în ultimul timp au strîns o cantitate de peste 600 kg. fier ♦ vechi. î Dar., deputată Dumitra Tudora- ♦ GETA TAMAȘ 41 ♦ (Continuare în pag. 2-a) ♦ i '■ 51 ***** ♦ ♦ ♦ ♦»«♦».