Flacăra Iaşului, mai 1962 (Anul 18, nr. 4870-4895)

1962-05-01 / nr. 4870

T ■A A No. 4370 PLACARA IA­Ș­ULUI Licririle suinii tiMiuri­i Marii Uniri Minune Cuvîntu! tovarăşului Leontin Sălăjan (Urmare din pag. 2-a) crederea ţărănimii în calea arătată de partid, să fereasca în alianţa muncitorească-ţărănească — baza po­litică de neclintit a regimului nostru democrat-popular. Tovarăşi, Partidul a desfăşurat o uriaşă mun­că politică­ organizat­orică pentru a convinge ţărănimea muncitoare că singurul drum care duce spre fericire şi b­elşug este drumul agriculturii so­cialiste. Este demn de subliniat fap­tul că în toată această perioadă în ţara noastră atît producţia vegetală cit şi şeptelul au crescut simţitor. A­­ceasta dovedeşte elocvent capacita­tea organizatorică a partidului, a con­ducerii sale, temeinica cunoaştere a condiţiilor reale din ţara­ noastră şi a cerinţelor legilor obiective ale dez­voltării sociale.­­ Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, caracteris­tic pentru procesul de transformare so­cialistă a agriculturii a fost înainta­rea treptată, continuă, pe măsura convingerii ţărănimii de a trece pe drumul agriculturii socialiste şi pe măsura creării bazei tehnice materia­le necesare. Argumentul cel mai convingător pentru ţăranii individuali de a păşi cu încredere pe drumul socialismului l-au constituit recoltele superioare ob­ţinute de gospodăriile agricole co­lective. Dotarea an de an a agriculturii cu mijloace mecanizate şi substanţe chimice, superioritatea muncii în co­lectiv, entuziasmul şi hărnicia, ţărăni­mii noastre colectiviste au făcut ca pământurile fără haturi să dea rod tot mai bogat. Este grăitor faptul ca, în 1961, gospodăriile colective au ob­ţinut în medie la ha cu aproape 550 de kg grîu şi aproape 850 de kg po­rumb boabe mai mult decit gospo­dăriile individuale. Există condiţii ca în viitor să spo­rim şi mai mult producţia medie de produse agricole la hectar. Aceasta constituie o mare rezervă de bogă­ţie pentru ţara noastră, un adevărat izvor de bunăstare şi belşug. După cum se ştie, suprafaţa arabilă a ţă­rii noastre este aproximativ de 10 milioane hectare. Aceasta înseamnă că fiecare kilogram obţinut în plus la un hectar este egal cu un spor de 1000 de vagoane produse agrico­le. Pentru a ne face o imagine des­pre uriaşa superioritate a agricultu­­rii socialiste e suficient să calculăm sporul de cereale pe suprafaţa însă­­mînţată anul acesta. Dacă luăm ca bază de calcul sporul realizat la hec­tar în 1961, asta înseamnă, raportat la cele 3.200.000 ha semănate cu grîu şi la cele 3.900.000 de ha se­mănate cu­ porumb, tip, plus, în com­paraţie c­u producţia agriculturii fă­riîmiţate în parcele individuale, de 1.760.Q00 de tone. grîu (mai mult de­cît întregul consum al populaţiei ur­bane) şi 3.3­5.000 de tone porumb boabe. Aceste cifre vorbesc de la sine, cu o deosebită putere de con­vingere despre posibilităţile uriaşe de dezvoltare a agriculturii reorganizate P® baze sociialiste. Ele, reprezin­tă ve­nituri mai mari pentr­u­ corectivism­, mai bună aprovizionare, a popugraţiei oră­şeneşti, mai multă, materie primă pen­tru industrie şi export. Intr-un cuvînt, aceasta­ înseamnă: creşterea, belşugu­lui ţărănimii, a întregului popor. Imaginea de astăzi a satului ro­­mînesc vine să demonstreze în faţa tuturor cit de jalnice au fost şi sunt pronosticurile apologeţilor capitalismu­lui despre „falimentul" agriculturii socialiste. Să poftească aceşti pro­feţi mincinoşi să vadă - da­că le vine la îndemînă - cum înfloresc satele patriei noastre sub soarele dătător de viaţă al socialismului. Tovarăşi, Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a arătat în mod concis şi cu claritate poziţia ţării noastre faţă de principalele pro­bleme ale situaţiei internaţionale. Alături de celelalte ţări socia­liste, Republica Populară Ro­mînă a­­duce o contribuţie­ activă la apăra­rea păcii şi securităţii popoarelor. In politica sa externă statul nostru militează cu perseverenţă pentru de­zarmarea generală şi totală, pentru rezolvarea paşnică a tuturor diferen­delor internaţionale, pentru victoria principiilor, coexistenţei paşnice şi dez­voltarea colaborării între state. Nu putem însă privi nepăsători cum în Occident­ cercurile agresive impe­rialiste continuă cursa înarmărilor, sporesc alocaţiile pentru scopuri răz­boinice, reiau experienţele nucleare, uneltesc noi agresiuni. In asemenea condiţii nu-i suficient ca popoarele ţărilor socialiste să dorească pacea. Se cere totodată ca braţul lor înar­mat, forţele lor armate, să fie în stare să apere pacea. Intrucît, atît timp cît se menţine imperialismul con­tinuă să existe şi primejdia unui război mondial,, poporul nostru, ca şi popoarele celorlalte state socia­liste, se îngrijeşte în modul cuvenit de ridicarea capacităţii de apărare a patriei. Nu este un secret faptul că forța militară a lagărului socia­list constituie un factor hotărîtor care temperează zelul războinic al unor cercuri influente din Apus. Astăzi, imperialismul nu mai poate dicta după bunul său plac soarta po­poarelor. Un nou război mondial poa­te fi preîntîmpinat pentru că rapor­tul de forţe pe arena mondială s-a schimbat şi se schimbă continuu în favoarea forţelor păcii şi socialis­mului. Tovarăşi, Armata noastră populară, făurită şi condusă de partid, îşi îndeplineşte cu cinste misiunea încredinţată de poporul muncitor. Militarii de toate gradele se instruiesc zi de zi cu per­severenţă şi abnegaţie pentru a stă­­pîni la perfecţie meseria armelor, pen­tru a ridica necontenit capacitatea de luptă a unităţilor. Vă asigurăm, tovarăşi, că poporul nostru are toate temeiurile să-şi des­făşoare cu deplină încredere în vi­itor munca sa paşnică, creatoare. El se poate bizui cu nădejde pe arma­ta sa care - prin grija partidului şi guvernului — este înzestrată cu tot ce este necesar pentru ca, în strîr­­­să unire cu armatele celorlalte state participante la Tratatul de la Varşo­via, să apere cu vigilenţă cuceririle revoluţionare ale popoarelor lagăru­lui socialist, cauza păcii şi socialis­mului. Recent, după cum aţi luat cunoştinţă din presă, pe teritoriul R.P. Ungare au avut loc aplicaţii cu trupe şi sta­te majore ale forţelor armate unite ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia. Au participat trupe ale statelor majore sovietice, ungare şi române. Aplicaţiile au demonstrat înalta capacitate de luptă a tuturor trupelor participante şi a tehnicii, mi­litare. Vă pot declara că aripata no­astră s-a prezentat bine. Aprecie­rile Comendamentului forţelor unite ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia la adresa capacităţii organi­zatorice a statelor noastre majore, a iscusinţei şi priceperii militarilor noş­tri în mînuirea tehnicii moderne şi modul de a acţiona conform cerin­ţelor cîmpului de luptă modern, au fost bune şi foarte bune. Aceste re­zultate constituie pen­tru noi un im­bold de a munci şi pe mai departe cu perseverenţă, cu simţ de răspun­dere, pentru a ridica necontenit ca­pacitatea de luptă a armatei noas­tre, pentru a fi gata în orice mo­ment să îndeplinim cu cinste orice misiune pe care ne-ar încredinţa-o partidul şi guvernul. Armata noastră, trup din trupul şi singe din sîngele poporului, este o armată cu adevărat populară. De la soldat pînă la general, ea este lega­tă prin mii de fire de poporul munci­tor, are aceleaşi interese şi năzuinţe. Scut al intereselor poporului şi al Republicii Populare Ro­mîne, şcoală a poporului — iată misiunea încredin­ţată de partid armatei. îndeplinind această sarcină, armata contribuie ac­tiv la educarea tinerilor veniţi să-şi satisfacă stagiul militar, la formarea lor ca cetăţeni cu o înaltă conştiinţă politică. Comandanţii şi organele po­litice, organizaţiile de partid şi orga­nizaţiile U.T.M. din armată, desfăşoa­ră zi de zi o muncă educativă perse­verentă, spre a dezvolta în rindurile militarilor înalte trăsături morale şi de luptă, spre a le ridica continuu nive­lul politic şi ideologic. In sistemul de învăţămînt politic din armată ,care cuprinde pe toţi milita­rii, o parte însemnată a lecţiilor şi seminariilor este consacrată cunoaşte­rii problemelor de construcţie socia­listă, încă în Raportul prezentat la plenara C. C. al P. M. R. din 1949 de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej se sublina că : „... In rindurile ostaşilor Armatei Republicii Populare Române trebuie dusă o muncă de lămurire a­­supra drumului de ridicare a gospo­dăriei ţărăneşti şi de pregătire, dintre ostaşii de frunte, de buni agitatori şi propagandişti, pentru popularizarea gospodăriei colective”. îndeplinind această sarcină, armata şi-a adus contribuţia la lămurirea fi­ilor de ţărani îmbrăcaţi în haine mili­tare asupra superiorităţii gospodăriei colective. Şi în viitor, în armată, prin munca politică desfăşurată, vom face ca fie­care tînăr, după terminarea stagiului militar, să fie nu numai stăpîn pe meseria armelor, dar să se reîntoarcă la locul de muncă cu cunoştinţe poli­tice­, tehnice şi gospodăreşti îmbogă­ţite, plin de hotărîre de a lupta cu tot elanul tinereţii, cu întreaga sa capacitate, pentru­ înfăptuirea politicii partidului, pentru întărirea şi înflori-, rea patriei noastre. Succesele pe care poporul nostru le obţine, sub conducerea partidului, sporesc avîntul militarilor, fac să crească şi mai mult încrederea în propriile lor forte, încheierea colecti­vizării agriculturii şi făurirea econo­miei socialiste unitare, determinînd o dezvoltare şi mai impetuoasă a forţe­lor de producţie, a întregii economii naţionale, înseamnă totodată şi spo­rirea capacităţii de apărare a patriei. Tovarăşi, Culmea pe care am ajuns prin vic­toria definitivă a socialismului în oraşele şi satele patriei ne-a m­­■ d­omiest şi mai mult de desăvîrşirea construcţiei socialiste şi trecerea trep­tată la constru­rrea comunismului. Se­siunea Marii Adunări Naţionale care s-a transformat într-un adevărat Con­gres al lucrătorilor din agricultură, stabileşte noi şi însufleţitoare sarcini pe acest drum însorit. Ele vor fi cu siguranţă îndeplinite de eroica noas­tră clasă muncitoare, de harnica ţără­nime colectivistă, de intelectualitatea devotată fără margîni noporului. Che-' zășie este politica înțeleaptă a parti­dului, conducerea sa leninistă în­ frun­te cu tovarășul Gheorghe Gheorghiu- Dej. (Cuvîntarea a fost subliniată prin puternice aplauze). Stimaţi tovarăşi şi tovarăşe, Această modernă şi monumentală construcţie de oţel şi sticlă, găzdu­ieşte sesiunea forului suprem al pu­terii de stat, chemat să-şi desfăşoare lucrările în legătură cu evenimentul de importanţă istorică pentru ţara noastră — încheierea colectivizării a­­griculturii in Republica Populară Ro­mina. In­cuvîntările rostite de la această tri­bună ca şi în ecourile pe care le are sesiunea în întreaga ţară se re­flectă sentimentele de satisfacţie şi îndreptăţită mîndrie ale poporului nostru faţă de această măreaţă vic­torie, hotârîrea sa fermă de a munci cu şi mai mult avînt pentru înflori­rea Republicii Populare Romíne, în­­crederea sa în politica Partidului Muncitoresc Romín, a Comitetului său Central în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ecoul acestor lucrări depăşeşte gra­niţele ţării noastre, ele fiind urmă­rite şi în străinătate cu atenţie şi in­teres. Prietenii îşi exprimă cu acest prilej bucuria şi preţuirea plină de dragoste frăţească şi stimă pentru realizările poporului nostru în con­strucţia socialistă. Şi, trebuie arătat că chiar şi dintre aceia cărora socia­lismul şi comunismul nu le sunt pe plac, mulţi se văd nevoiţi să recu­noască, în faţa faptelor incontes­­alii­­le, succesele ţării noastre, eficienţa politicii partidului şi guvernului de rapidă dezvoltare economică şi cul­turală a Republicii Populare Române. Este interesant de remarcat că în ultimul timp unii observatori din Oc­cident — chiar și din cei care nu se distingeau în general printr-o infor­mare obiectivă despre țara noastră - vorbesc despre un proces de „desco­perire a noii Romînii''. lată, de pildă, ce scria nu de mult ziarul american „New York Herald Tribune : „Comunismul imprimă Romi­­niei schimbări care după toate pro­babilităţile, vor determina Occidentul să revizuiască aprecierea asupra a­­cestei ţări. Concepţia tradiţională des­pre Romînia ca fiind mai curînd un stat balcanic neeficient va trebui să fie revizuită ca urmare a mişcării pe care comuniştii au imprimat-o aici”. Iar în continuare ziarul american se întreba, citez din r­au, cum este po­sibil ca „o naţiune balcanică, altă­dată înapoiată, cu o capacitate teh­nică şi industrială ca a Romîniei vechi, a fost determinată să desfăşoare a­­ceastă uriaşă ţîşnire d® energie şi să obţină rezultate atît de evidente?"'. „New York Herald Tribune" nu dă răspunsul la, această întrebare, dar întregul nostru popor îl cunoaşte bine: descătuşarea energiilor crea­toare ale oamenilor muncii se dato­­reşte orînduirii socialiste, politicii mar­­xist-leniniste a partidului.. Buletinul economic editat de către Secretariatului Comisiei Economice a O.N.U. pentru Europa publică în nu­mărul său din noiembrie 1969 un stu­diu despre dezvoltarea economică a țării noastre, în care se arată, ci­tez : „în cursul ultimului deceniu e­­conomia Romîniei s-a dovedit a fi una din cele mai dinamice din Eu­ropa". Oamenii muncii de la oraşe şi sate pot avea satisfacţia că prin re­zultatele eforturilor lor contribuie la creşterea continuă a prestigiului Româ­­niei socialiste care se impune pe a­­resa internaţională ca un stat vi­guros, cu o economie echilibrată şi, în continuă ascensiune, partener se­rios pentru relaţii economice bazate pe principiile egalităţii şi avantaju­lui reciproc. Tractoarele noastre, ca şi numeroa­se alte maşini şi instalaţii industriale cu menţiunea „Fabricat în Romînia" sunt cumpărata astăzi de ţări din Eu­ropa, Asia, America Latină, Africa. Ele, ca şi produsele­­­gra-gUmentae, demonstrează paste graniţă minuna­tele realizări ale poporului nostru, nivelul nostru de dezvoltare. Mulţi dintre cei care au luat cu­vîntul aici au comparat viaţa tot mai fericită şi prosperă de acum, cu tre­cutul întunecat. Totodată, trebuie su­bliniat că politica regimului burghezo­­moşieresc, de asuprire a maselor muncitoare şi de înfeudare a ţării intereselor străine, era însoţită de o politică externă care făcea ca Romî­nia să aibă doar rolul unui s pion în combinaţiile politice ale puterilor im­perialiste. Ţara noastră, poporul nostru au plătit cu grele jertfe şi suferinţe a­­ceastă politică externă antinaţională. Numai cucerirea puterii de către clasa numcitorţe în alianţă cu ţără­nimea muncitoare, sub conducerea partidului nostru marxis­t ele­ninist a pu­tut asigura înfăptuirea unei politici externe care apără neclintit interese­le naţionale, suveranitatea şi inde­pendenţa patriei noastre. Această pan­tică, pe care o pro­movăm umăr la umăr cu celelalte ţări,surori ale­ lagărului socialist, răs­punde intereselor fundamentale ale poporului român, ca şi ale tuturor po­poarelor dornice de pace şi progres, contribuind la creşterea continuă a prestigiului internaţional al Republicii Populare Romíne. Tovarăşi, Raportul prezenţei) [a sesiunică­rii Adunări Naţionale de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej precizează în mod fundamentat poziţia Republi­cii Populare Române faţă de princi­palele probleme ale vieţii internaţio­nale, analizează sarcinile de bază în do­meniul politicii externe a statu­lui nostru. Deplina aprobare a Rapor­tului de către deputaţii Marii Adunări Naţionale ca şi de către miile de in­vitaţi care participă la sesiune a­­rată încă o dată că întregul nostru popor sprijină cu hotărîre această politică. Problema cea mai arzătoare a zi­lelor noastre este­ preîntîmpina­rea u­­nui nou război mondial. In zi­­­ele noas­tre, în care geniul uman a descătu­şat energia atomului şi a deschis ca­lea cuceririi Cosmosului, pacea, nă­zuinţa din totdeauna a popoarelor, s-a transformat într-o necesitate vi­tală pentru întreaga omenire. In con­diţiile existenţei armelor moderne de distrugere în masă, cînd un război racheto-nuclear ar însemna o catas­trofă cu consecinţe incalculabile, se impun, aşa cum spunea tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej — „înţelep­ciune şi chibzuinţă în politică, cea mai mare grijă pentru întărirea pă­cii şi eliminarea pericolelor care pla­nează asupra popoarelor şi de la în­ţelegerea acestei necesităţi trebuie să pornească orice guvern, orice om de stat cu sentimentul răspunderii faţă de propriul popor şi faţă de toate popoarele“.­­ Vă sînt, desigur, cunoscute efortu­rile consecvente ale guvernului Repu­blicii Populare Române pentru înfăp­tuirea dezarmării generale și totale, pentru încetarea cursei înarmărilor care face să planeze continuu grave primejdii asupra omenirii și alimen­tează psihoza de război, neîncrede­rea între state. Experienţa istoriei do­vedeşte că acumularea de arme duce, dacă nu se iau măsuri din timp, la conflicte militare sau, cum spune ori dicton —■ gura tunurilor nu tace la nesfîrşit. Cu atît mai mult nu poate fi admisă continuarea cursei înarmă­rilor acum, cînd vechile tunuri au a­­juns ca o praştie în comparaţie cu mijloacele tehnicii militare moderne. In cadrul Comitetului celor 18 state de la Geneva, delegaţia ţării noastre a depus o activitate intensă pentru a contribui la realizarea unui acord în problema dezarmării. Oricine a urmărit lucrările Comitetului nu poa­te să nu reţină complexitatea acti­vităţii desfăşurate de delegaţiile ţări­lor socialiste — spirit de iniţiativă, elasticitate şi dorinţă de a căuta căi de apropiere a poziţiilor, fermitate în respingere şi Încercărilor de a aba­te conferinţa de la ţelurile ei, pro­puneri judicioase, raţionale, într-un cuvînt o poziţie constructivă care se bucură de un larg sprijin internaţio­nal. Delegaţia ţării noastre s-a pro­nunţat în sprijinul proiectului de tra­tat prezentat de U.R.S.S., care oferă o bază concretă şi o perspectivă lim­pede de rezolvare rapidă a proble­mei dezarmării sub un strict control internaţional, intr-un spirit care ţine seamă de interesele tuturor părţilor şi, înainte de toate, de nevoia grab­nică a înlăturării gravei primejdii care planează asupra păcii lumii. R.P. Romînă, ca şi celelalte ţări socialiste, s-au arătat dispuse să examineze cu atenţie orice altă propunere con­structivă, prezentată din dorinţa rea­lizării imediate a unui acord de de­zarmare. Atît lucrările conferinţei, cît şi e­­venimentele din afara cadrului con­ferinţei arată însă că puterile occi­dentale continuă să se situeze pe vechile lar poziţiie pe de o parte, de­claraţii de intenţii privind dezarma­rea, pe de altă parte de acţiuni pen­tru intensificarea cursei înarmărilor. In această privinţă, un act profund contrar intereselor păcii şi destinde­rii internaţionale, cerinţelor opiniei publice mondiale îl constituie relua­rea experienţelor nucleare în atmos­feră de către S.U.A. înfăptuind o ast­fel de măsură, menită să dea un nou imbold cursei înarmărilor, să spo­rească încordarea internaţională. S.U.A. şi Anglia şi-au asumat o grea răs­pundere faţă de propriile lor po­poare, cît şi faţă de popoarele în­tregii lumi. Reluarea experienţelor nucleare nu va aduce S.U.A. avantaje de nici un fel — nici militare, nici politice. Este grăitor în această privinţă protestul stîrnit de reluarea experienţelor ato­­mice in toate ţările lumii. Persona­lităţi ale vieţii politice internaţional­­e, savanţi de renume ca John Ber­nal, preşedintele executiv al Consi­liului Mondial al Păşii, Federaţia oa­menilor de ştiinţă americani cuprin­­zînd peste 2.200 savanţi şi ingineri ş.a. au subliniat caracterul nefast al hotărîrii S.U.A. Experiența arată că cine promovează o linie politică a­­gresivă nu poate ponta pe asenti­mentul opiniei publice, recoltînd în mod inevitabil dezaprobare şi con­damnare din partea popoarelor. Hotărîtă să depună şi pe viitor toate eforturile pentru înfăptuirea de­zarmării generale şi totale, ca obiec­tiv de importanţă fundamentală pen­tru apărarea păcii, ţara noastră se pronunţă şi în sprijinul măsurilor cu Cuvîntul tovarăşului Corneliu Mănescu flag: 3-0 caracter parţial, care ar contribui la însem­narea relaţiilor internaţionale , asumarea obligaţiei de a nu se trans­mite altor ţări arme nucleare, sau cel puţin încheierea unor tratate de neagresiune între pactul N.A.T.O. şi Organizaţia Tratatului de la Varşo­via, retragerea de către toate statele a trupelor aflate pe teritorii străine, interzicerea propagandei de război. Această problemă - interzicerea propagandei de război - a fost dis­­cutată la Geneva, în Comitetul ple­nar creat la propunerea R.P. Romíne pentru examinarea măsurilor menite să contribuie la micşorarea încordării. Delegaţia S.U.A., susţinută de cele­lalte puteri occidentale, a blocat însă tratativele în această problemă pe motivul că nu-şi pot asuma obliga­ţia de a legifera o asemenea inter­dicţie, întrucît constituţia S.U.A. ar a­­s­igura libertatea cuvîntului. In Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej sunt subliniate bazele nestrămutate ale poziţiei R.P. Româ­ne faţă de rezolvarea problemei ger­mane, ca problemă de cea mai mare însemnătate pentru întărirea păcii şi îmbunătăţirea climatului politic inter­naţional în Europa, trebuie încheiat Tratatul de pace german, pornindu-se de la faptul istoric al existenţei celor două state germane, de la necesita­tea respectării stricte a suveranităţii R.D. Germane şi a lichidării regimu­lui de ocupaţie din Berlinul occi­dental. Urmărind cu cea mai mare aten­­ţie evoluţia actualelor tratative sovie­­to-americane în problema germană, guvernul român îşi exprimă speranţa că poziţia constructivă a Uniunii So­vietice va găsi înţelegerea cuvenită, că în cele din urmă în­ tratative se vor afirma tendinţele realiste, aşa încît să se poată ajunge la rezulta­­te efective în rezolvarea acestei pro­bleme. După cum este cunoscut, ţă­rile socialiste nu se fixează pe ter­mene limită pentru reglementarea problemei germane, dar ar fi greşit să se considere că aceasta ar putea fi tergiversată la infinit. Guvernul român porneşte de la con­vingerea că la destinderea interna­ţională şi promovarea principiilor co­existenţei paşnice sînt datoare să-şi aducă contribuţia toate statele, atît cele mari, cît şi cele mici -­o­cale eficace în această privinţă fiind rea­lizarea unor acorduri regionale, in­clusiv crearea unor zone dea­cisari­­zate. Asemenea zone ale înţelegerii, zone de pace, fără arme rachetă şi fără baze militare străine ar spori încrederea intre state şi ar stăvili ex­tinderea cursei înarmărilor, exercitînd o înrîurire pozitivă asupra climatului internaţional. Călăuzit de această convingere, gu­vernul român a formulat propunerile privind transformarea Balcanilor şi a Adriaticii într-o zonă a relaţiilor de bună vecinătate şi a făcut, la cea de-a 15-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U., propunerea cu privire la „Măsuri pe plan regional, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor de bună veci­nătate între state europene aparţinînd unor sisteme social politice diferite". Subliniind numeroasele posibilităţi e­­xistente în acest sens, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a arătat că guvernele statelor aparţinînd anumitor zone geografice ar putea iniţia trata­tive pentru rezolvarea problemelor li­tigioase existente între ele, ar putea încheia tratate de înţelegere şi cola­borare multilaterală sau alte instru­mente de înţelegere regională, cum ar fi de pildă, cele legate de lichidarea bazelor militare străine, a rampelor de lansare a rachetelor, a bazelor de staţionare a avioanelor încărcate cu argţe nucleare ş.a. Este absolut evident că în asemenea măsuri ar fi interesate popoarele tu­turor statelor balcanice şi, s-ar putea spune, cu nimic mai puţin decit ce- i slolie — popoarele Greciei şi Turciei. S-a arătat aici ce poveri sunt nevoite să suporte acestea datorită orientării determinate de principalele puteri N.A.T.O. Nimic bun nu le prevesteşte nici sesiunea Consiliului Miniştrilor de Externe ai ţărilor N.A.T.O. care ur­mează să se deschidă peste cîteva zi­le la Atena. Agenţia americană Associated Press, comentînd proble­mele care vor face obiectul discuţiilor la această sesiune, scria că „S.U.A. vor încerca să vîndâ mai multe arme membrilor organizaţiei nord-atlantice, acesta fiind un mijloc de reducere a scurgerii de dolari". Poporul român cunoaşte ce înseamnă astfel de tran­zacţii, de pe timpurile din trecut, cînd în ciuda înapoierii economice, a da­toriilor externe, a faptului că n-aveam maşini, n-aveam tractoare trebuia să cumpărăm arme, pentru că aceasta convenea monopolurilor străine. Hotârîrea Comitetului celor 18 state de la Geneva de a discuta concomi­tent cu problema dezarmării generale şi totale şi măsuri pentru realizarea unei destinderi internaţionale, între care crearea unor zone denucleari­­zate, pune şi mai clar în lumină de­plina actualitate a propunerilor R.P. Române, precum şi utilitatea înfăptuirii lor în interesul păcii şi securităţii in­ternaţionale. Republica Populară Romînă concepe coexistenţa paşnică nu ca o stare de permanentă încordare, ca o ,,pace înarmată", ci ca un proces de dezvol­tare multilaterală a relaţiilor interna­ţionale. Făcînd parte din familia ţă­rilor socialiste şi acordînd cea mai mare atenţie dezvoltării relaţiilor ba­zate pe colaborarea frăţească cu a­­ceste ţări, R.P. Romînă se pronunţă totodată pentru intensificarea schimbu­rilor economice cu toate statele, indi­ferent de orinduirea lor socială, con­si­­derînd că lărgirea legăturilor comer­ciale contribuie la consolidarea păcii şi apropierea între popoare. De aceea apreciem pozitiv ca în ultimul timp a crescut volumul co­merţului nostru exterior, în principal cu statele socialiste, precum şi cu o serie de ţări din lumea capitalistă. A sporit considerabil interesul cercurilor de afaceri din aceste ţări pentru le­găturile comerciale cu ţara noastră , iar dezvoltarea în ritm susţinut a e­­conomiei noastre naţionale creează perspective bune şi sigure pentru lăr­girea acestor legături. Fireşte că eli­minarea piedicilor pe care le creează în calea comerţului internaţional poli­­tica discriminărilor şi a încordării ar corespunde intereselor păcii şi ar fi efectiv reciproc avantajoase. Tovarăşi. La temelia politicii externe de pace şi coexistenţă paşnică a statului nos­­tru se află prietenia şi alianţa indes­­structibilă cu Uniunea Sovietică şi cu celelalte ţâri socialiste frăţeşti, preo­cuparea permanentă pentru întărirea sistemului mondial socialist, a unităţii de nezdruncinat a ţărilor lagărului socialist - bastionul forţelor păcii şi progresului din lumea întreagă. Aşa cum a subliniat Raportul, esenţial în lumea de astăzi e faptul că aceste forţe — lagărul socialist, noile state independente iubitoare de pace, clasa muncitoare internaţională, puternica mişcare de eliberare a popoarelor, ma­sele populare imense care luptă pen­tru pace deţin superioritatea pe plan mondial. Aceasta creează posibilitatea înfrînării acţiunilor agresive ale impe­rialismului, deschide minunata pers­­pectivă a statornicirii unei păci trai­­nice în lume. Lucrătorii Ministerului Afacerilor Ex-­ terne însărcinaţi să pună în practică politica externă a partidului şi guver-­ nului nostru, se angajează în faţa dv., reprezentanţi ai oamenilor muncii de la oraşe şi sate, să nu-şi precu­­peţească eforturile pentru a fi la înăl­ţimea încrederii acordate, pentru a-şi îndeplini cu succes misiunea lor, aşa cum întregul nostru popor îndeplineşte cu cinste măreţele sarcini ale desă­­vîrşirii construirii socialismului în scumpa noastră patrie. Cuvîntul tovarăşului Dumitru Coliu Stimaţi tovarăşi deputaţi şi invitaţi, Ne-a fost dat să dezbatem în a­­ceastă sesiune istorică a marelui sfat al ţârii - Marea Adunare Naţională, un eveniment care va rămîne înscris pentru totdeauna în Cartea de Aur a poporului nostru : încheierea colec­tivizării agriculturii, biruinţa definitivă a socialismului atît la oraşe cît şi la sate. Desigur, drumul spre această vic­torie nu a fost un drum uşor, neted, lipsit de obstacole şi greutăţi. Dar printr-o muncă încordată şi perseve­rentă, plină de răbdare şi încredere deplină în justeţea liniei politice sta­bilite de partid, înaiintînd pas cu pas, etapă cu etapă, acest obiectiv — cel mai complex dintre toate care se pun in opera de construire a societăţii socialiste - a fost înfăptuit. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghiu-Dej în Raportul său, victo­ria încheierii colectivizării ridică pe o treaptă mai înaltă alianţa munci­torească-ţărănească şi unitatea mo­­ral-politică a întregului popor, întă­rind şi mai mult forţa de granit a orînduirii noastre socialiste. Problema închegării şi consolidării necontenite a alianţei muncitoreşti­­ţă­răneşti, sub conducerea clasei mun­citoare, a fost una dintre preocupă­rile fundamentale şi constante ale întregii politici a partidului, care s-a călăuzit neabătut de învăţătura mare­lui Lenin, care spunea: „O condiţie necesară pentru victoria revoluţiei so­cialiste... este glianţa deplină între ţărănimea muncitoare... şi clasa mun­citoare... Această alianţă... este sin­gura care va asigura victoria socia­lismului în lumea întreagă". Partidul nostru a vegheat la păstra­rea, ca lumina ochilor a acestui bun de nepreţuit pe care-l au oamenii muncii de la oraşe şi sate în lupta lor pentru înfăptuirea revoluţiei so­cialiste şi construirea noii societăţi. Aceasta ne apare cu deplină clari­tate dacă trecem în revistă, chiar şi numai sumar, principalele direcţii pe care le-a urmat politica partidului faţă de ţărănime, desfăşurarea dife­ritelor etape ale procesului de trans­formare socialistă a agriculturii în ţara noastră. Aşa cum s-a mai arătat, o uriaşă însemnătate pentru consolidarea alian­ţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare a avut-o preocuparea partidului de a uşura paşii ţărănimii spre forma superioară a agriculturii socialiste, gospodăria colectivă, de a-i educa pe ţărani în spirit socialist treptat şi continuu, în cadrul formelor simple de asociere şi cooperare, me­nite să-i deprindă a gospodări în comun. Tocmai ţinînd seama de reaitertea existentă în satele noastre, partidul a preconizat fermele simple de coope­rare în producţie şi în special înto­vărăşirea, oferind întregii ţărănimi muncitoare posibilitatea de a trece prin această şcoală a muncii în co­mun. In această perioada, aşa cum au subliniat şi alţi vorbitori, îşi desfăşura activitatea duşmănoasă grupul deviato­­rilor Pauker-Luca şi acoliţii acestora. In mod nemeritat, cu o aureolă falsă de vechi militanţi în mişcarea munci­torească, ei ajunseseră în posturi de conducere în partid. Rupţi de realitate, incapabili de a înţelege problemele satului şi preocupările ţărănimii, etapa concretă în care se găsea revoluţia în ţara noastră, ei s-au opus înfăptuirii politicii partidului de cooperare a ţă­rănimii, stabilită la plenara din 3-5 martie 1949 ,au zădărnicit un timp în­fiinţarea întovărăşirilor agricole. In timp ce Ana Pauker dădea peste capul conducerii partidului indicaţii de încălcare grosolană a liberului con­­simţămînt al ţăranilor, forţînd organele de partid să declanşeze „întreceri” pentru cît mai multe gospodării co­lective, Vasile Luca propovăduia ne­cesitatea „atragerii" în gospodăriile colective a aşa-zişilor „buni gospo­dari" sub numele cărora se ascundeau chiaburii, interesaţi să submineze pe dinăuntru gospodăriile colective, să zdruncine încrederea ţăranilor munci­tori în politica partidului. Prin întreaga această activitate cri­minală, ca şi prin cunoscutele procese înscenate ţăranilor muncitori sub dife­rite pretexte, grupul deviatorilor făcea totul pentru a compromite politica partidului de transformare socialistă a agriculturii, subminînd înseşi bazele alianţei dintre clasa muncitoare şi ţă­rănimea muncitoare. Trebuie spus că urmările activităţii dăunătoare desfă­şurate timp de mai mulţi ani de grupul deviatorilor s-au resimţit multă vreme, îngreunînd munca partidului la sate. Mă asociez şi eu părerilor ex­primate în sesiunea noastră, că fără daunele pricinuite de deviare, sărbă­toarea pe care o trăim astăzi ar fi putut avea loc mult mai devreme. Este necesar să reamintim toate a­­ceste lucruri, tovarăşi, pentru că re­constitui întregul adevăr istoric, pentru a înţelege întreaga complexitate pe care a îmbrăţişat-o procesul de transformare socialistă a agriculturii în ţara noastră. Este un mare merit al partidului nostru, al conducerii sale leniniste că a demascat, zdrobit politiceşte şi în­lăturat din conducerea partidului, grupul antipartinic al deviatorilor, a apărat cu fermitate alianţa muncito­rească-ţărănească şi a aplicat cu consecvenţă linia politică justă sta­bilită de plenara din martie 1949. Ro­lul hotărîtor în îndeplinirea acestei sarcini grele şi de mare răspundere l-a avut primul secretar al Comitatu­lui Central al Partidului nostru, tova­răşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ne dăm cu toţii astăzi şi mai bine seama cît de mult a hotărît asupra succesului în opera de colectivizare a agriculturii noastre înfăptuirea politicii fermelor simple de cooperare. Cei mai mulţi dintre noii colectivişti au provenit în ultimii ani, după cum ştiţi, dintre întovărăşiţi, marea majoritate a gospodărilor colective creînd­u-se pe baza întovărăşirilor agricole, con­form dorinţei ţăranilor înşişi de a păşi într-o formă avansată de produc­ţie socialistă. Tovarăşi deputaţi , Izvorul succesului partidului nostru în politica sa faţă de ţărănime constă în aplicarea neştirbită, corespunzător condiţiilor concrete din ţara noastră, a triplei şi indivizibilei teze leniniste: ne sprijinim pe ţărănimea săracă, stringem alianţa cu ţărănimea mijlo­caşă şi ducem o luptă neîntreruptă împotriva chiaburimii. Acest principiu fundamental al alianţei muncitoreşti­­ţarăneşti s-a oglindit in întregul com­plex de măsuri luate de partid şi guvern pentru sprijinirea multilaterală şi cointeresarea materială în producţie a ţăranilor muncitori pe de o parte, iar pe de altă parte, în politica dusă faţă de elementele exploatatoare la sate. Un factor importcint în ridicarea nivelului agriculturii, în creşterea pro­ducţiei agricole, l-au constituit credi­tele acordate de către stat ţăranilor muncitori, măsurile luate pentru extin­derea mecanizării lucrărilor agricole; pregătirea unui număr important de cadre de specialişti agricoli şi alte măsuri. O mare importanţă a avut de ase­menea aplicarea justă, creatoare, de către partidul nostru a principiului leninist, universal valabil, al cointere­sării materiale. Viaţa arată că igno­rarea acestui principiu în perioada construcţiei socialiste nu poate decît să prejudicieze interesele economiei şi să frîneze mersul înainte spre so­cialism. Acest principiu leninist a fost concretizat în ţara noastră într-o ga­mă largă de forme de schimb între oraş şi sat,­ dintre care un loc de s­eamă l-a ocupat sistemul de con­tractări şi achiziţii. O etapă cu totul nouă în dezvoltarea acestor relaţii a deschis plenara CC, al P.M.R. din 27-29 decembrie 1956, care a hotărit, înlocuirea sistemului de cote în consti­tuirea fondului central prin cumpăra­­rea produselor la preţ de învoială cu producătorii agricoli. Aşezarea relaţiilor economice dintre stat şi ţărănime pe baze comerciale e o expresie a mo­dului nou creator, în care partidul nostru a rezolvat problemele economi­ce ale agriculturii - a lărgit mult cointeresarea materială a gospodări­­ilor ţărăneşti, mărind iniţiativa şi inte-­­resul lor în producţie. Pe baza ana­lizei temeinice a situaţiei din agricul­­tură, partidul nostru a ajuns la con­vingerea că continuarea aplicării sis­temului cotelor obligatorii ar fi peri­clitat atît intensele economice ale statului cît şi cele ale ţără­nimii muncitoare. Acest sistem de­venise o frînă în calea creşterii pro­ducţiei, a asigurării necesităţilor indus­triei cu materii prime şi a nevoilor populaţiei în continuă creştere cu pro­­aare alimentare. Traducerea în viață a hotărîrilor plenarei din decembrie 1956 a dat un puternic avînt agriculturii noastre) (Continuare în pag. 4-a) i

Next