Flacăra Iaşului, mai 1962 (Anul 18, nr. 4870-4895)
1962-05-01 / nr. 4870
T ■A A No. 4370 PLACARA IAȘULUI Licririle suinii tiMiurii Marii Uniri Minune Cuvîntu! tovarăşului Leontin Sălăjan (Urmare din pag. 2-a) crederea ţărănimii în calea arătată de partid, să fereasca în alianţa muncitorească-ţărănească — baza politică de neclintit a regimului nostru democrat-popular. Tovarăşi, Partidul a desfăşurat o uriaşă muncă politică organizatorică pentru a convinge ţărănimea muncitoare că singurul drum care duce spre fericire şi belşug este drumul agriculturii socialiste. Este demn de subliniat faptul că în toată această perioadă în ţara noastră atît producţia vegetală cit şi şeptelul au crescut simţitor. Aceasta dovedeşte elocvent capacitatea organizatorică a partidului, a conducerii sale, temeinica cunoaştere a condiţiilor reale din ţara noastră şi a cerinţelor legilor obiective ale dezvoltării sociale. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, caracteristic pentru procesul de transformare socialistă a agriculturii a fost înaintarea treptată, continuă, pe măsura convingerii ţărănimii de a trece pe drumul agriculturii socialiste şi pe măsura creării bazei tehnice materiale necesare. Argumentul cel mai convingător pentru ţăranii individuali de a păşi cu încredere pe drumul socialismului l-au constituit recoltele superioare obţinute de gospodăriile agricole colective. Dotarea an de an a agriculturii cu mijloace mecanizate şi substanţe chimice, superioritatea muncii în colectiv, entuziasmul şi hărnicia, ţărănimii noastre colectiviste au făcut ca pământurile fără haturi să dea rod tot mai bogat. Este grăitor faptul ca, în 1961, gospodăriile colective au obţinut în medie la ha cu aproape 550 de kg grîu şi aproape 850 de kg porumb boabe mai mult decit gospodăriile individuale. Există condiţii ca în viitor să sporim şi mai mult producţia medie de produse agricole la hectar. Aceasta constituie o mare rezervă de bogăţie pentru ţara noastră, un adevărat izvor de bunăstare şi belşug. După cum se ştie, suprafaţa arabilă a ţării noastre este aproximativ de 10 milioane hectare. Aceasta înseamnă că fiecare kilogram obţinut în plus la un hectar este egal cu un spor de 1000 de vagoane produse agricole. Pentru a ne face o imagine despre uriaşa superioritate a agriculturii socialiste e suficient să calculăm sporul de cereale pe suprafaţa însămînţată anul acesta. Dacă luăm ca bază de calcul sporul realizat la hectar în 1961, asta înseamnă, raportat la cele 3.200.000 ha semănate cu grîu şi la cele 3.900.000 de ha semănate cu porumb, tip, plus, în comparaţie cu producţia agriculturii făriîmiţate în parcele individuale, de 1.760.Q00 de tone. grîu (mai mult decît întregul consum al populaţiei urbane) şi 3.35.000 de tone porumb boabe. Aceste cifre vorbesc de la sine, cu o deosebită putere de convingere despre posibilităţile uriaşe de dezvoltare a agriculturii reorganizate P® baze sociialiste. Ele, reprezintă venituri mai mari pentru corectivism, mai bună aprovizionare, a popugraţiei orăşeneşti, mai multă, materie primă pentru industrie şi export. Intr-un cuvînt, aceasta înseamnă: creşterea, belşugului ţărănimii, a întregului popor. Imaginea de astăzi a satului romînesc vine să demonstreze în faţa tuturor cit de jalnice au fost şi sunt pronosticurile apologeţilor capitalismului despre „falimentul" agriculturii socialiste. Să poftească aceşti profeţi mincinoşi să vadă - dacă le vine la îndemînă - cum înfloresc satele patriei noastre sub soarele dătător de viaţă al socialismului. Tovarăşi, Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a arătat în mod concis şi cu claritate poziţia ţării noastre faţă de principalele probleme ale situaţiei internaţionale. Alături de celelalte ţări socialiste, Republica Populară Romînă aduce o contribuţie activă la apărarea păcii şi securităţii popoarelor. In politica sa externă statul nostru militează cu perseverenţă pentru dezarmarea generală şi totală, pentru rezolvarea paşnică a tuturor diferendelor internaţionale, pentru victoria principiilor, coexistenţei paşnice şi dezvoltarea colaborării între state. Nu putem însă privi nepăsători cum în Occident cercurile agresive imperialiste continuă cursa înarmărilor, sporesc alocaţiile pentru scopuri războinice, reiau experienţele nucleare, uneltesc noi agresiuni. In asemenea condiţii nu-i suficient ca popoarele ţărilor socialiste să dorească pacea. Se cere totodată ca braţul lor înarmat, forţele lor armate, să fie în stare să apere pacea. Intrucît, atît timp cît se menţine imperialismul continuă să existe şi primejdia unui război mondial,, poporul nostru, ca şi popoarele celorlalte state socialiste, se îngrijeşte în modul cuvenit de ridicarea capacităţii de apărare a patriei. Nu este un secret faptul că forța militară a lagărului socialist constituie un factor hotărîtor care temperează zelul războinic al unor cercuri influente din Apus. Astăzi, imperialismul nu mai poate dicta după bunul său plac soarta popoarelor. Un nou război mondial poate fi preîntîmpinat pentru că raportul de forţe pe arena mondială s-a schimbat şi se schimbă continuu în favoarea forţelor păcii şi socialismului. Tovarăşi, Armata noastră populară, făurită şi condusă de partid, îşi îndeplineşte cu cinste misiunea încredinţată de poporul muncitor. Militarii de toate gradele se instruiesc zi de zi cu perseverenţă şi abnegaţie pentru a stăpîni la perfecţie meseria armelor, pentru a ridica necontenit capacitatea de luptă a unităţilor. Vă asigurăm, tovarăşi, că poporul nostru are toate temeiurile să-şi desfăşoare cu deplină încredere în viitor munca sa paşnică, creatoare. El se poate bizui cu nădejde pe armata sa care - prin grija partidului şi guvernului — este înzestrată cu tot ce este necesar pentru ca, în strîrsă unire cu armatele celorlalte state participante la Tratatul de la Varşovia, să apere cu vigilenţă cuceririle revoluţionare ale popoarelor lagărului socialist, cauza păcii şi socialismului. Recent, după cum aţi luat cunoştinţă din presă, pe teritoriul R.P. Ungare au avut loc aplicaţii cu trupe şi state majore ale forţelor armate unite ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia. Au participat trupe ale statelor majore sovietice, ungare şi române. Aplicaţiile au demonstrat înalta capacitate de luptă a tuturor trupelor participante şi a tehnicii, militare. Vă pot declara că aripata noastră s-a prezentat bine. Aprecierile Comendamentului forţelor unite ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia la adresa capacităţii organizatorice a statelor noastre majore, a iscusinţei şi priceperii militarilor noştri în mînuirea tehnicii moderne şi modul de a acţiona conform cerinţelor cîmpului de luptă modern, au fost bune şi foarte bune. Aceste rezultate constituie pentru noi un imbold de a munci şi pe mai departe cu perseverenţă, cu simţ de răspundere, pentru a ridica necontenit capacitatea de luptă a armatei noastre, pentru a fi gata în orice moment să îndeplinim cu cinste orice misiune pe care ne-ar încredinţa-o partidul şi guvernul. Armata noastră, trup din trupul şi singe din sîngele poporului, este o armată cu adevărat populară. De la soldat pînă la general, ea este legată prin mii de fire de poporul muncitor, are aceleaşi interese şi năzuinţe. Scut al intereselor poporului şi al Republicii Populare Romîne, şcoală a poporului — iată misiunea încredinţată de partid armatei. îndeplinind această sarcină, armata contribuie activ la educarea tinerilor veniţi să-şi satisfacă stagiul militar, la formarea lor ca cetăţeni cu o înaltă conştiinţă politică. Comandanţii şi organele politice, organizaţiile de partid şi organizaţiile U.T.M. din armată, desfăşoară zi de zi o muncă educativă perseverentă, spre a dezvolta în rindurile militarilor înalte trăsături morale şi de luptă, spre a le ridica continuu nivelul politic şi ideologic. In sistemul de învăţămînt politic din armată ,care cuprinde pe toţi militarii, o parte însemnată a lecţiilor şi seminariilor este consacrată cunoaşterii problemelor de construcţie socialistă, încă în Raportul prezentat la plenara C. C. al P. M. R. din 1949 de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej se sublina că : „... In rindurile ostaşilor Armatei Republicii Populare Române trebuie dusă o muncă de lămurire asupra drumului de ridicare a gospodăriei ţărăneşti şi de pregătire, dintre ostaşii de frunte, de buni agitatori şi propagandişti, pentru popularizarea gospodăriei colective”. îndeplinind această sarcină, armata şi-a adus contribuţia la lămurirea fiilor de ţărani îmbrăcaţi în haine militare asupra superiorităţii gospodăriei colective. Şi în viitor, în armată, prin munca politică desfăşurată, vom face ca fiecare tînăr, după terminarea stagiului militar, să fie nu numai stăpîn pe meseria armelor, dar să se reîntoarcă la locul de muncă cu cunoştinţe politice, tehnice şi gospodăreşti îmbogăţite, plin de hotărîre de a lupta cu tot elanul tinereţii, cu întreaga sa capacitate, pentru înfăptuirea politicii partidului, pentru întărirea şi înflori-, rea patriei noastre. Succesele pe care poporul nostru le obţine, sub conducerea partidului, sporesc avîntul militarilor, fac să crească şi mai mult încrederea în propriile lor forte, încheierea colectivizării agriculturii şi făurirea economiei socialiste unitare, determinînd o dezvoltare şi mai impetuoasă a forţelor de producţie, a întregii economii naţionale, înseamnă totodată şi sporirea capacităţii de apărare a patriei. Tovarăşi, Culmea pe care am ajuns prin victoria definitivă a socialismului în oraşele şi satele patriei ne-a m■ domiest şi mai mult de desăvîrşirea construcţiei socialiste şi trecerea treptată la construrrea comunismului. Sesiunea Marii Adunări Naţionale care s-a transformat într-un adevărat Congres al lucrătorilor din agricultură, stabileşte noi şi însufleţitoare sarcini pe acest drum însorit. Ele vor fi cu siguranţă îndeplinite de eroica noastră clasă muncitoare, de harnica ţărănime colectivistă, de intelectualitatea devotată fără margîni noporului. Che-' zășie este politica înțeleaptă a partidului, conducerea sa leninistă în frunte cu tovarășul Gheorghe Gheorghiu- Dej. (Cuvîntarea a fost subliniată prin puternice aplauze). Stimaţi tovarăşi şi tovarăşe, Această modernă şi monumentală construcţie de oţel şi sticlă, găzduieşte sesiunea forului suprem al puterii de stat, chemat să-şi desfăşoare lucrările în legătură cu evenimentul de importanţă istorică pentru ţara noastră — încheierea colectivizării agriculturii in Republica Populară Romina. Incuvîntările rostite de la această tribună ca şi în ecourile pe care le are sesiunea în întreaga ţară se reflectă sentimentele de satisfacţie şi îndreptăţită mîndrie ale poporului nostru faţă de această măreaţă victorie, hotârîrea sa fermă de a munci cu şi mai mult avînt pentru înflorirea Republicii Populare Romíne, încrederea sa în politica Partidului Muncitoresc Romín, a Comitetului său Central în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ecoul acestor lucrări depăşeşte graniţele ţării noastre, ele fiind urmărite şi în străinătate cu atenţie şi interes. Prietenii îşi exprimă cu acest prilej bucuria şi preţuirea plină de dragoste frăţească şi stimă pentru realizările poporului nostru în construcţia socialistă. Şi, trebuie arătat că chiar şi dintre aceia cărora socialismul şi comunismul nu le sunt pe plac, mulţi se văd nevoiţi să recunoască, în faţa faptelor incontesaliile, succesele ţării noastre, eficienţa politicii partidului şi guvernului de rapidă dezvoltare economică şi culturală a Republicii Populare Române. Este interesant de remarcat că în ultimul timp unii observatori din Occident — chiar și din cei care nu se distingeau în general printr-o informare obiectivă despre țara noastră - vorbesc despre un proces de „descoperire a noii Romînii''. lată, de pildă, ce scria nu de mult ziarul american „New York Herald Tribune : „Comunismul imprimă Rominiei schimbări care după toate probabilităţile, vor determina Occidentul să revizuiască aprecierea asupra acestei ţări. Concepţia tradiţională despre Romînia ca fiind mai curînd un stat balcanic neeficient va trebui să fie revizuită ca urmare a mişcării pe care comuniştii au imprimat-o aici”. Iar în continuare ziarul american se întreba, citez din rau, cum este posibil ca „o naţiune balcanică, altădată înapoiată, cu o capacitate tehnică şi industrială ca a Romîniei vechi, a fost determinată să desfăşoare această uriaşă ţîşnire d® energie şi să obţină rezultate atît de evidente?"'. „New York Herald Tribune" nu dă răspunsul la, această întrebare, dar întregul nostru popor îl cunoaşte bine: descătuşarea energiilor creatoare ale oamenilor muncii se datoreşte orînduirii socialiste, politicii marxist-leniniste a partidului.. Buletinul economic editat de către Secretariatului Comisiei Economice a O.N.U. pentru Europa publică în numărul său din noiembrie 1969 un studiu despre dezvoltarea economică a țării noastre, în care se arată, citez : „în cursul ultimului deceniu economia Romîniei s-a dovedit a fi una din cele mai dinamice din Europa". Oamenii muncii de la oraşe şi sate pot avea satisfacţia că prin rezultatele eforturilor lor contribuie la creşterea continuă a prestigiului României socialiste care se impune pe aresa internaţională ca un stat viguros, cu o economie echilibrată şi, în continuă ascensiune, partener serios pentru relaţii economice bazate pe principiile egalităţii şi avantajului reciproc. Tractoarele noastre, ca şi numeroase alte maşini şi instalaţii industriale cu menţiunea „Fabricat în Romînia" sunt cumpărata astăzi de ţări din Europa, Asia, America Latină, Africa. Ele, ca şi produselegra-gUmentae, demonstrează paste graniţă minunatele realizări ale poporului nostru, nivelul nostru de dezvoltare. Mulţi dintre cei care au luat cuvîntul aici au comparat viaţa tot mai fericită şi prosperă de acum, cu trecutul întunecat. Totodată, trebuie subliniat că politica regimului burghezomoşieresc, de asuprire a maselor muncitoare şi de înfeudare a ţării intereselor străine, era însoţită de o politică externă care făcea ca Romînia să aibă doar rolul unui s pion în combinaţiile politice ale puterilor imperialiste. Ţara noastră, poporul nostru au plătit cu grele jertfe şi suferinţe această politică externă antinaţională. Numai cucerirea puterii de către clasa numcitorţe în alianţă cu ţărănimea muncitoare, sub conducerea partidului nostru marxist eleninist a putut asigura înfăptuirea unei politici externe care apără neclintit interesele naţionale, suveranitatea şi independenţa patriei noastre. Această pantică, pe care o promovăm umăr la umăr cu celelalte ţări,surori ale lagărului socialist, răspunde intereselor fundamentale ale poporului român, ca şi ale tuturor popoarelor dornice de pace şi progres, contribuind la creşterea continuă a prestigiului internaţional al Republicii Populare Romíne. Tovarăşi, Raportul prezenţei) [a sesiunicării Adunări Naţionale de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej precizează în mod fundamentat poziţia Republicii Populare Române faţă de principalele probleme ale vieţii internaţionale, analizează sarcinile de bază în domeniul politicii externe a statului nostru. Deplina aprobare a Raportului de către deputaţii Marii Adunări Naţionale ca şi de către miile de invitaţi care participă la sesiune arată încă o dată că întregul nostru popor sprijină cu hotărîre această politică. Problema cea mai arzătoare a zilelor noastre este preîntîmpinarea unui nou război mondial. In ziele noastre, în care geniul uman a descătuşat energia atomului şi a deschis calea cuceririi Cosmosului, pacea, năzuinţa din totdeauna a popoarelor, s-a transformat într-o necesitate vitală pentru întreaga omenire. In condiţiile existenţei armelor moderne de distrugere în masă, cînd un război racheto-nuclear ar însemna o catastrofă cu consecinţe incalculabile, se impun, aşa cum spunea tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej — „înţelepciune şi chibzuinţă în politică, cea mai mare grijă pentru întărirea păcii şi eliminarea pericolelor care planează asupra popoarelor şi de la înţelegerea acestei necesităţi trebuie să pornească orice guvern, orice om de stat cu sentimentul răspunderii faţă de propriul popor şi faţă de toate popoarele“. Vă sînt, desigur, cunoscute eforturile consecvente ale guvernului Republicii Populare Române pentru înfăptuirea dezarmării generale și totale, pentru încetarea cursei înarmărilor care face să planeze continuu grave primejdii asupra omenirii și alimentează psihoza de război, neîncrederea între state. Experienţa istoriei dovedeşte că acumularea de arme duce, dacă nu se iau măsuri din timp, la conflicte militare sau, cum spune ori dicton —■ gura tunurilor nu tace la nesfîrşit. Cu atît mai mult nu poate fi admisă continuarea cursei înarmărilor acum, cînd vechile tunuri au ajuns ca o praştie în comparaţie cu mijloacele tehnicii militare moderne. In cadrul Comitetului celor 18 state de la Geneva, delegaţia ţării noastre a depus o activitate intensă pentru a contribui la realizarea unui acord în problema dezarmării. Oricine a urmărit lucrările Comitetului nu poate să nu reţină complexitatea activităţii desfăşurate de delegaţiile ţărilor socialiste — spirit de iniţiativă, elasticitate şi dorinţă de a căuta căi de apropiere a poziţiilor, fermitate în respingere şi Încercărilor de a abate conferinţa de la ţelurile ei, propuneri judicioase, raţionale, într-un cuvînt o poziţie constructivă care se bucură de un larg sprijin internaţional. Delegaţia ţării noastre s-a pronunţat în sprijinul proiectului de tratat prezentat de U.R.S.S., care oferă o bază concretă şi o perspectivă limpede de rezolvare rapidă a problemei dezarmării sub un strict control internaţional, intr-un spirit care ţine seamă de interesele tuturor părţilor şi, înainte de toate, de nevoia grabnică a înlăturării gravei primejdii care planează asupra păcii lumii. R.P. Romînă, ca şi celelalte ţări socialiste, s-au arătat dispuse să examineze cu atenţie orice altă propunere constructivă, prezentată din dorinţa realizării imediate a unui acord de dezarmare. Atît lucrările conferinţei, cît şi evenimentele din afara cadrului conferinţei arată însă că puterile occidentale continuă să se situeze pe vechile lar poziţiie pe de o parte, declaraţii de intenţii privind dezarmarea, pe de altă parte de acţiuni pentru intensificarea cursei înarmărilor. In această privinţă, un act profund contrar intereselor păcii şi destinderii internaţionale, cerinţelor opiniei publice mondiale îl constituie reluarea experienţelor nucleare în atmosferă de către S.U.A. înfăptuind o astfel de măsură, menită să dea un nou imbold cursei înarmărilor, să sporească încordarea internaţională. S.U.A. şi Anglia şi-au asumat o grea răspundere faţă de propriile lor popoare, cît şi faţă de popoarele întregii lumi. Reluarea experienţelor nucleare nu va aduce S.U.A. avantaje de nici un fel — nici militare, nici politice. Este grăitor în această privinţă protestul stîrnit de reluarea experienţelor atomice in toate ţările lumii. Personalităţi ale vieţii politice internaţionale, savanţi de renume ca John Bernal, preşedintele executiv al Consiliului Mondial al Păşii, Federaţia oamenilor de ştiinţă americani cuprinzînd peste 2.200 savanţi şi ingineri ş.a. au subliniat caracterul nefast al hotărîrii S.U.A. Experiența arată că cine promovează o linie politică agresivă nu poate ponta pe asentimentul opiniei publice, recoltînd în mod inevitabil dezaprobare şi condamnare din partea popoarelor. Hotărîtă să depună şi pe viitor toate eforturile pentru înfăptuirea dezarmării generale şi totale, ca obiectiv de importanţă fundamentală pentru apărarea păcii, ţara noastră se pronunţă şi în sprijinul măsurilor cu Cuvîntul tovarăşului Corneliu Mănescu flag: 3-0 caracter parţial, care ar contribui la însemnarea relaţiilor internaţionale , asumarea obligaţiei de a nu se transmite altor ţări arme nucleare, sau cel puţin încheierea unor tratate de neagresiune între pactul N.A.T.O. şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia, retragerea de către toate statele a trupelor aflate pe teritorii străine, interzicerea propagandei de război. Această problemă - interzicerea propagandei de război - a fost discutată la Geneva, în Comitetul plenar creat la propunerea R.P. Romíne pentru examinarea măsurilor menite să contribuie la micşorarea încordării. Delegaţia S.U.A., susţinută de celelalte puteri occidentale, a blocat însă tratativele în această problemă pe motivul că nu-şi pot asuma obligaţia de a legifera o asemenea interdicţie, întrucît constituţia S.U.A. ar asigura libertatea cuvîntului. In Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej sunt subliniate bazele nestrămutate ale poziţiei R.P. Române faţă de rezolvarea problemei germane, ca problemă de cea mai mare însemnătate pentru întărirea păcii şi îmbunătăţirea climatului politic internaţional în Europa, trebuie încheiat Tratatul de pace german, pornindu-se de la faptul istoric al existenţei celor două state germane, de la necesitatea respectării stricte a suveranităţii R.D. Germane şi a lichidării regimului de ocupaţie din Berlinul occidental. Urmărind cu cea mai mare atenţie evoluţia actualelor tratative sovieto-americane în problema germană, guvernul român îşi exprimă speranţa că poziţia constructivă a Uniunii Sovietice va găsi înţelegerea cuvenită, că în cele din urmă în tratative se vor afirma tendinţele realiste, aşa încît să se poată ajunge la rezultate efective în rezolvarea acestei probleme. După cum este cunoscut, ţările socialiste nu se fixează pe termene limită pentru reglementarea problemei germane, dar ar fi greşit să se considere că aceasta ar putea fi tergiversată la infinit. Guvernul român porneşte de la convingerea că la destinderea internaţională şi promovarea principiilor coexistenţei paşnice sînt datoare să-şi aducă contribuţia toate statele, atît cele mari, cît şi cele mici -ocale eficace în această privinţă fiind realizarea unor acorduri regionale, inclusiv crearea unor zone deacisarizate. Asemenea zone ale înţelegerii, zone de pace, fără arme rachetă şi fără baze militare străine ar spori încrederea intre state şi ar stăvili extinderea cursei înarmărilor, exercitînd o înrîurire pozitivă asupra climatului internaţional. Călăuzit de această convingere, guvernul român a formulat propunerile privind transformarea Balcanilor şi a Adriaticii într-o zonă a relaţiilor de bună vecinătate şi a făcut, la cea de-a 15-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U., propunerea cu privire la „Măsuri pe plan regional, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor de bună vecinătate între state europene aparţinînd unor sisteme social politice diferite". Subliniind numeroasele posibilităţi existente în acest sens, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a arătat că guvernele statelor aparţinînd anumitor zone geografice ar putea iniţia tratative pentru rezolvarea problemelor litigioase existente între ele, ar putea încheia tratate de înţelegere şi colaborare multilaterală sau alte instrumente de înţelegere regională, cum ar fi de pildă, cele legate de lichidarea bazelor militare străine, a rampelor de lansare a rachetelor, a bazelor de staţionare a avioanelor încărcate cu argţe nucleare ş.a. Este absolut evident că în asemenea măsuri ar fi interesate popoarele tuturor statelor balcanice şi, s-ar putea spune, cu nimic mai puţin decit ce- i slolie — popoarele Greciei şi Turciei. S-a arătat aici ce poveri sunt nevoite să suporte acestea datorită orientării determinate de principalele puteri N.A.T.O. Nimic bun nu le prevesteşte nici sesiunea Consiliului Miniştrilor de Externe ai ţărilor N.A.T.O. care urmează să se deschidă peste cîteva zile la Atena. Agenţia americană Associated Press, comentînd problemele care vor face obiectul discuţiilor la această sesiune, scria că „S.U.A. vor încerca să vîndâ mai multe arme membrilor organizaţiei nord-atlantice, acesta fiind un mijloc de reducere a scurgerii de dolari". Poporul român cunoaşte ce înseamnă astfel de tranzacţii, de pe timpurile din trecut, cînd în ciuda înapoierii economice, a datoriilor externe, a faptului că n-aveam maşini, n-aveam tractoare trebuia să cumpărăm arme, pentru că aceasta convenea monopolurilor străine. Hotârîrea Comitetului celor 18 state de la Geneva de a discuta concomitent cu problema dezarmării generale şi totale şi măsuri pentru realizarea unei destinderi internaţionale, între care crearea unor zone denuclearizate, pune şi mai clar în lumină deplina actualitate a propunerilor R.P. Române, precum şi utilitatea înfăptuirii lor în interesul păcii şi securităţii internaţionale. Republica Populară Romînă concepe coexistenţa paşnică nu ca o stare de permanentă încordare, ca o ,,pace înarmată", ci ca un proces de dezvoltare multilaterală a relaţiilor internaţionale. Făcînd parte din familia ţărilor socialiste şi acordînd cea mai mare atenţie dezvoltării relaţiilor bazate pe colaborarea frăţească cu aceste ţări, R.P. Romînă se pronunţă totodată pentru intensificarea schimburilor economice cu toate statele, indiferent de orinduirea lor socială, considerînd că lărgirea legăturilor comerciale contribuie la consolidarea păcii şi apropierea între popoare. De aceea apreciem pozitiv ca în ultimul timp a crescut volumul comerţului nostru exterior, în principal cu statele socialiste, precum şi cu o serie de ţări din lumea capitalistă. A sporit considerabil interesul cercurilor de afaceri din aceste ţări pentru legăturile comerciale cu ţara noastră , iar dezvoltarea în ritm susţinut a economiei noastre naţionale creează perspective bune şi sigure pentru lărgirea acestor legături. Fireşte că eliminarea piedicilor pe care le creează în calea comerţului internaţional politica discriminărilor şi a încordării ar corespunde intereselor păcii şi ar fi efectiv reciproc avantajoase. Tovarăşi. La temelia politicii externe de pace şi coexistenţă paşnică a statului nostru se află prietenia şi alianţa indesstructibilă cu Uniunea Sovietică şi cu celelalte ţâri socialiste frăţeşti, preocuparea permanentă pentru întărirea sistemului mondial socialist, a unităţii de nezdruncinat a ţărilor lagărului socialist - bastionul forţelor păcii şi progresului din lumea întreagă. Aşa cum a subliniat Raportul, esenţial în lumea de astăzi e faptul că aceste forţe — lagărul socialist, noile state independente iubitoare de pace, clasa muncitoare internaţională, puternica mişcare de eliberare a popoarelor, masele populare imense care luptă pentru pace deţin superioritatea pe plan mondial. Aceasta creează posibilitatea înfrînării acţiunilor agresive ale imperialismului, deschide minunata perspectivă a statornicirii unei păci trainice în lume. Lucrătorii Ministerului Afacerilor Ex- terne însărcinaţi să pună în practică politica externă a partidului şi guver- nului nostru, se angajează în faţa dv., reprezentanţi ai oamenilor muncii de la oraşe şi sate, să nu-şi precupeţească eforturile pentru a fi la înălţimea încrederii acordate, pentru a-şi îndeplini cu succes misiunea lor, aşa cum întregul nostru popor îndeplineşte cu cinste măreţele sarcini ale desăvîrşirii construirii socialismului în scumpa noastră patrie. Cuvîntul tovarăşului Dumitru Coliu Stimaţi tovarăşi deputaţi şi invitaţi, Ne-a fost dat să dezbatem în această sesiune istorică a marelui sfat al ţârii - Marea Adunare Naţională, un eveniment care va rămîne înscris pentru totdeauna în Cartea de Aur a poporului nostru : încheierea colectivizării agriculturii, biruinţa definitivă a socialismului atît la oraşe cît şi la sate. Desigur, drumul spre această victorie nu a fost un drum uşor, neted, lipsit de obstacole şi greutăţi. Dar printr-o muncă încordată şi perseverentă, plină de răbdare şi încredere deplină în justeţea liniei politice stabilite de partid, înaiintînd pas cu pas, etapă cu etapă, acest obiectiv — cel mai complex dintre toate care se pun in opera de construire a societăţii socialiste - a fost înfăptuit. Aşa cum a arătat tovarăşul Gheorghiu-Dej în Raportul său, victoria încheierii colectivizării ridică pe o treaptă mai înaltă alianţa muncitorească-ţărănească şi unitatea moral-politică a întregului popor, întărind şi mai mult forţa de granit a orînduirii noastre socialiste. Problema închegării şi consolidării necontenite a alianţei muncitoreştiţărăneşti, sub conducerea clasei muncitoare, a fost una dintre preocupările fundamentale şi constante ale întregii politici a partidului, care s-a călăuzit neabătut de învăţătura marelui Lenin, care spunea: „O condiţie necesară pentru victoria revoluţiei socialiste... este glianţa deplină între ţărănimea muncitoare... şi clasa muncitoare... Această alianţă... este singura care va asigura victoria socialismului în lumea întreagă". Partidul nostru a vegheat la păstrarea, ca lumina ochilor a acestui bun de nepreţuit pe care-l au oamenii muncii de la oraşe şi sate în lupta lor pentru înfăptuirea revoluţiei socialiste şi construirea noii societăţi. Aceasta ne apare cu deplină claritate dacă trecem în revistă, chiar şi numai sumar, principalele direcţii pe care le-a urmat politica partidului faţă de ţărănime, desfăşurarea diferitelor etape ale procesului de transformare socialistă a agriculturii în ţara noastră. Aşa cum s-a mai arătat, o uriaşă însemnătate pentru consolidarea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare a avut-o preocuparea partidului de a uşura paşii ţărănimii spre forma superioară a agriculturii socialiste, gospodăria colectivă, de a-i educa pe ţărani în spirit socialist treptat şi continuu, în cadrul formelor simple de asociere şi cooperare, menite să-i deprindă a gospodări în comun. Tocmai ţinînd seama de reaitertea existentă în satele noastre, partidul a preconizat fermele simple de cooperare în producţie şi în special întovărăşirea, oferind întregii ţărănimi muncitoare posibilitatea de a trece prin această şcoală a muncii în comun. In această perioada, aşa cum au subliniat şi alţi vorbitori, îşi desfăşura activitatea duşmănoasă grupul deviatorilor Pauker-Luca şi acoliţii acestora. In mod nemeritat, cu o aureolă falsă de vechi militanţi în mişcarea muncitorească, ei ajunseseră în posturi de conducere în partid. Rupţi de realitate, incapabili de a înţelege problemele satului şi preocupările ţărănimii, etapa concretă în care se găsea revoluţia în ţara noastră, ei s-au opus înfăptuirii politicii partidului de cooperare a ţărănimii, stabilită la plenara din 3-5 martie 1949 ,au zădărnicit un timp înfiinţarea întovărăşirilor agricole. In timp ce Ana Pauker dădea peste capul conducerii partidului indicaţii de încălcare grosolană a liberului consimţămînt al ţăranilor, forţînd organele de partid să declanşeze „întreceri” pentru cît mai multe gospodării colective, Vasile Luca propovăduia necesitatea „atragerii" în gospodăriile colective a aşa-zişilor „buni gospodari" sub numele cărora se ascundeau chiaburii, interesaţi să submineze pe dinăuntru gospodăriile colective, să zdruncine încrederea ţăranilor muncitori în politica partidului. Prin întreaga această activitate criminală, ca şi prin cunoscutele procese înscenate ţăranilor muncitori sub diferite pretexte, grupul deviatorilor făcea totul pentru a compromite politica partidului de transformare socialistă a agriculturii, subminînd înseşi bazele alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Trebuie spus că urmările activităţii dăunătoare desfăşurate timp de mai mulţi ani de grupul deviatorilor s-au resimţit multă vreme, îngreunînd munca partidului la sate. Mă asociez şi eu părerilor exprimate în sesiunea noastră, că fără daunele pricinuite de deviare, sărbătoarea pe care o trăim astăzi ar fi putut avea loc mult mai devreme. Este necesar să reamintim toate aceste lucruri, tovarăşi, pentru că reconstitui întregul adevăr istoric, pentru a înţelege întreaga complexitate pe care a îmbrăţişat-o procesul de transformare socialistă a agriculturii în ţara noastră. Este un mare merit al partidului nostru, al conducerii sale leniniste că a demascat, zdrobit politiceşte şi înlăturat din conducerea partidului, grupul antipartinic al deviatorilor, a apărat cu fermitate alianţa muncitorească-ţărănească şi a aplicat cu consecvenţă linia politică justă stabilită de plenara din martie 1949. Rolul hotărîtor în îndeplinirea acestei sarcini grele şi de mare răspundere l-a avut primul secretar al Comitatului Central al Partidului nostru, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ne dăm cu toţii astăzi şi mai bine seama cît de mult a hotărît asupra succesului în opera de colectivizare a agriculturii noastre înfăptuirea politicii fermelor simple de cooperare. Cei mai mulţi dintre noii colectivişti au provenit în ultimii ani, după cum ştiţi, dintre întovărăşiţi, marea majoritate a gospodărilor colective creîndu-se pe baza întovărăşirilor agricole, conform dorinţei ţăranilor înşişi de a păşi într-o formă avansată de producţie socialistă. Tovarăşi deputaţi , Izvorul succesului partidului nostru în politica sa faţă de ţărănime constă în aplicarea neştirbită, corespunzător condiţiilor concrete din ţara noastră, a triplei şi indivizibilei teze leniniste: ne sprijinim pe ţărănimea săracă, stringem alianţa cu ţărănimea mijlocaşă şi ducem o luptă neîntreruptă împotriva chiaburimii. Acest principiu fundamental al alianţei muncitoreştiţarăneşti s-a oglindit in întregul complex de măsuri luate de partid şi guvern pentru sprijinirea multilaterală şi cointeresarea materială în producţie a ţăranilor muncitori pe de o parte, iar pe de altă parte, în politica dusă faţă de elementele exploatatoare la sate. Un factor importcint în ridicarea nivelului agriculturii, în creşterea producţiei agricole, l-au constituit creditele acordate de către stat ţăranilor muncitori, măsurile luate pentru extinderea mecanizării lucrărilor agricole; pregătirea unui număr important de cadre de specialişti agricoli şi alte măsuri. O mare importanţă a avut de asemenea aplicarea justă, creatoare, de către partidul nostru a principiului leninist, universal valabil, al cointeresării materiale. Viaţa arată că ignorarea acestui principiu în perioada construcţiei socialiste nu poate decît să prejudicieze interesele economiei şi să frîneze mersul înainte spre socialism. Acest principiu leninist a fost concretizat în ţara noastră într-o gamă largă de forme de schimb între oraş şi sat, dintre care un loc de seamă l-a ocupat sistemul de contractări şi achiziţii. O etapă cu totul nouă în dezvoltarea acestor relaţii a deschis plenara CC, al P.M.R. din 27-29 decembrie 1956, care a hotărit, înlocuirea sistemului de cote în constituirea fondului central prin cumpărarea produselor la preţ de învoială cu producătorii agricoli. Aşezarea relaţiilor economice dintre stat şi ţărănime pe baze comerciale e o expresie a modului nou creator, în care partidul nostru a rezolvat problemele economice ale agriculturii - a lărgit mult cointeresarea materială a gospodăriilor ţărăneşti, mărind iniţiativa şi inte-resul lor în producţie. Pe baza analizei temeinice a situaţiei din agricultură, partidul nostru a ajuns la convingerea că continuarea aplicării sistemului cotelor obligatorii ar fi periclitat atît intensele economice ale statului cît şi cele ale ţărănimii muncitoare. Acest sistem devenise o frînă în calea creşterii producţiei, a asigurării necesităţilor industriei cu materii prime şi a nevoilor populaţiei în continuă creştere cu proaare alimentare. Traducerea în viață a hotărîrilor plenarei din decembrie 1956 a dat un puternic avînt agriculturii noastre) (Continuare în pag. 4-a) i