Flacăra Iaşului, august 1981 (Anul 37, nr. 10831-10856)

1981-08-01 / nr. 10831

GPAGINA A ll-A----------|* * * Personalitatea lui George Enescu reflectată în presa din Iaşi— 1919-1921 p) În viaţa şi activitatea ilustrului reprezentant al culturii româneşti, care a fost George Enescu, legăturile sale cu Iaşul, desfăşurate pe multiple planuri, reprezintă un capitol nici pe departe complet cunoscut. Documentele aflate în arhivă şi publicistica epocii oferă destule posibilităţi ca o cercetare şi investigaţie atente să scoată la lumină numeroase fapte cu semnificaţie majoră, care pot întregi imaginea uriaşei personalităţi a celui ce a fost cel mai mare muzician român al tuturor timpurilor. Prin cele ce urmează, ne propunem ca, în limita spaţiului de care dispunem, să relevăm foarte succint modul cum presa ieşeană din anii imediat următori primului război mondial a prezentat frumoasa activitate desfăşurată în această perioadă de George Enescu în capitala Moldovei. Suita de concerte de la începutul anului 1919, cu participarea ca interpret sau la pupitrul dirijoral a lui G. Enescu, a însemnat un eveniment deosebit în viaţa Iaşului. Presa anunţa aceste concerte şi programul lor detaliat, menţionînd că ele reprezintă adevărate sărbători artistice pentru publicul ieişean (Vezi „Evenimentul“, din 12, 13, 15 ianuarie 1919). Desfăşurate în sala Teatru- I lui Naţional, ele au fost deosebit de elogios comentate, cronicile relevînd la unison Înalta măiestrie interpretativă şi dirijorală pe care a etalat-o G. Enescu. Un caracter deosebit a căpătat concertul de încheiere. Cu privire la acesta, presa consemna : „Duminică are loc concertul simfonic de adio organizat de maestrul Enescu. Maestrul pleacă la Bucureşti unde va prelua conducerea concertelor simfonice din Capitală. La toamnă, marele artist se va stabili din nou la Paris“. („Opinia“ din 23 februarie 1919). Un vibrant articol, intitulat „La plecarea maestrului Enescu“, publicat în acele zile de cunoscutul cotidian ieșean sub semnătura lui Renovatus (C. R. Ghiulea), arăta, readucînd în memoria ieşenilor, nişte fapte peste care timpul nu aşternuse uitarea şi care demonstrau că Enescu era un adevărat artist-cetăţean, legat prin toată fiinţa sa de problemele majore ale ţării şi poporului său: „In zilele cînd soarta neamului românesc se discuta cu vîrful spadei, în acele vremuri s-au strîns laolaltă toate elementele naţiunii pentru a contribui la salvarea fiinţei noastre naţionale. Din apusul îmbietor şi îndepărtat, maestrul Enescu a plecat urechile la suferinţele patriei, s-a întors la cămin ca un bun fiu cînd casa îi cere, a rămas la vatra părintească şi a înfruntat primejdia cu toţi ai lui. Niciodată nu se va putea exprima cit a contribuit Enescu la menţinerea ţării şi rezistenţei publice — în spirit — prin rezonanţa unui sunet şi vibrarea unor coarde (...). Se cuvine deci ca, atunci cînd Iaşul conduce pe oaspetele strălucit, pe muzicianul care ne-a arătat cele mai înalte trepte ale geniului, fiecare locuitor al primului oraş moldovenesc s-aducă o floare în drumul călătorului şi să şoptească un cuvînt de revedere“. Duminică, 10 martie, Enescu a plecat din Iaşi. Un public numeros aştepta pe peronul Gării „pe întemeitorul concertelor simfonice şi sprijinitorul tinerelor talente muzicale spre a-i ura drum bun“ („Evenimentul“ din 14 martie 1919). Toader T. Burada, luînd cuvîntul, s-a adresat maestrului cu următoarele cuvinte : „Iubite maestre, înainte de a părăsi oraşul nostru spre a te duce în ţări străine, acolo unde prin talentul tău genial ai arătat ce poate românul şi pe cale muzicală, făcînd fala întregului neam românesc, eu, ca cel mai vechi profesor al Conservatorului de muzică din Iaşi şi singurul care mai este încă în viaţă dintre profesorii cu care s-a început acea şcoală, am venit să-ţi urez cale bună, să-ţi urez reuşită în toate (...). Desigur, plecarea ta din„oraşul nostru va fi pentru puţin timp. Noi te aşteptăm cu braţele deschise şi cu recunoştinţă pentru tot ce ai făcut, cu ai fost în mijlocul nostru“. („Evenimentul“ din 14 martie 1919). LEONEŞANU cercetător ştiinţific Aniversări U.N.E.S.C.Q ! V ” - ———-— KATA GUIUUiSmAIL/Din pacea pămîntului — Glas de departe aud şi sint eu glas de departe porni-voi spre viitor spre izvoarele vieţii adevărate. „E ţara aceasta lumina pe buzele îndrăgostitului vouă e dimineaţa cintare a infinitului“ Semănători, El vă vorbeşte şi il primiţi cu piine şi sare miinile voastre de strajă sunt cindi ţara-nsorită sloboade chemate. RODICA POPEL O prezenţă distinctă în mişcarea artistică de amatori ieşeană este şi formaţia de dansuri populare de la Pîrcovaci — Hîrlău. Foto : P. Todică Se încheie Festivalul „Vasile Alecsandri“ Activităţile cu caracter interjudeţean din cadrul ediţiei a V-a a Festivalului de creaţie şi interpretare „Vasile Alecsandri“ se încheie în aceste zile. După cum am anunţat, astăzi, de la ora 16, la Muzeul teatrului va avea loc dezbaterea : „Alecsandri şi creaţia tinerilor“, urmată de un spectacol de muzică şi poezie. Apoi, de la ora 18, cenacliştii ieşeni vor susţine un spectacol similar la Teiul din Grădina Copou. Manifestările de mâine, ultima zi a festivalului, vor avea loc la Casa memorială de la Mirceşti a bardului şi în lunca Siretului. Cu acest prilej, vor fi înmînate şi premiile concursului de creaţie şi interpretare „Vasile Alecsandri“. Tudor Ghideanu : „Conştiinţa filozofică de la Husserl la Teilhard de Chardin“ Nume consacrat, în aria cercetării filozofice româneşti contemporane (după o carte dedicată fenomenologiei franceze şi numeroase studii de specialitate), Tudor Ghideanu este prezent acum ,în librării cu un nou volum, care consolidează reputaţia sa de subtil interpret al gîndirii filozofice din zilele noastre, îndeosebi al acelei gîndiri care face din problematica omului o preocupare de prim ordin. Intitulată „Conştiinţa filozofică de la Hussein la Teilhard de Chardin“ şi publicată la Editura „Junimea“, lucrareaaceasta are ca obiect reflecţia filozofică circumscrisă des“re două orientări principale ale gîndirii nemarxiste din veacul nostru, fenomenologia şi existenţialismul, în evoluţia lor pe traiectorii distincte sau, cel mai adesea, după liniile unei inextrica- I bile simbioze. Aşa cum ne obişnuise în investigaţiile sale anterioare, autorul nu se limitează la o conştiincioasă rezumare a gînditorilor abordaţi, ci forţează căile de acces spre resorturile din adînc ale constelaţiei de idei care ne întîmpină la întîiul contact cu textul. Şi — iarăşi ca în alte daţi — instrumentul folosit de Tudor Ghideanu pentru a avansa de la stilul la sensurile unei concepţii filozofice este, in principal, criteriul functorial, criteriu aprofundat de autor într-un mai vechi studiu din „Analele“ Universităţii ieşene. Pentru perimetrul investigat, Tudor Ghideanu semnalează o malefică frecvenţă a functorului (sau gîndului) „nici“. Dezvoltînd o sugestie a lui Roland Barthes („Eu nu vreau nici aceasta, nici aceea“), autorul relevă, pentru filozofii studiaţi, o deplasare a lui „nici“ din gnoseologie în ontologie, de la Recenzie raţiune la fiinţă, astfel incit „ninismul“ devine semnificantul generalizator al unui anume timp uman : „Cu experienţa hazardului, a dezordinii şi a eşecului, omul se află într-un timp în care datoriile şi sarcinile sunt obscure. Revelaţia precarităţii şi a fragilităţii civilizaţiei occidentale, experienţa dureroasă a celor două războaie mondiale, perspectiva haosului şi a catastrofei au dat un stil dramatic filozofiei contemporane nemarxiste“. Sau în termeni şi mai expliciţi : „O atmosferă socială de derută, care şi-a pierdut mijloacele de orientare, poate genera o insatisfacţie filozofică, o tatonare fără capăt, un ocoliş adesea conştient, dar incapabil de acţiune inversă, constructivă“. Pe fondul acestei predilecţii cvasigenerale pentru refuzul soluţiilor, gîndirea franceză a veacului nostru — constată Tudor Ghideanu — a avut conştiinţa cea mai, sfîşiată la contactul cu perspectivele omului şi ale istoriei sale viitoare. Este motivul pentru care cele mai multe pagini ale lucrării sînt consacrate gînditorilor francezi (unii fiind pentru prima dată prezentaţi mai pe larg cititorului român) : Jean- Paul Sartre,, Gaston Berger, Albert Camus, Paul Ricoeur, Mike Dufrenne şi Teilhard de Chardin, cărora li se adaugă Edmund Husserl şi Martin Heidegger. Precum se vede, este vorba de gînditori ale căror idei au depăşit cu mult graniţele filozofiei, ele redimensionînd adesea substanţial problematica diverselor domenii ale culturii contemporane. Acest fapt conferă lucrării lui Tudor Ghideanu un interes sporit, ea oferind o pasionantă lectură pentru o largă categorie de cititori, cu atît mai mult cu cit autorul — beneficiind de o vastă cultură umanistă — nu ezită să urmeze destinul ideilor unui filozof cînd acestea penetrează cîmpul artelor, literaturii sau al altor discipline. D. N. ZAHARIA oara, prin galeri de laşul cunoaşte şi în această parte a anului o activitate intensă şi de largă audienţă la publicul larg, un anume flux simpatetic susţinînd manifestările expoziţionale la diferite nivele. Astfel, sala „Victoria“ a găzduit expoziţia selectivă prin care Cenaclul „G. Călinescu“ şi-a omagiat cei 5 ani de activitate. Adina Berneagă-Cristea a expus lucrări solid construite profesional. O amime sonoritate gravă învăluie portretele sale, în timp ce Gabriela Brănişteanu, neuitînd dulcea pictură clasică, îşi ţese tema cu fineţe şi neastîmpăr, nedisimuţindu-şi apetitul pentru străluciri preţioase şi savoarea materiei. Răceala nobilă a lucrărilor semnate de Loreley Bucholtzer conduce spre esenţe şi grandoare născută din simplificare. Pare că totul vine din amintire, sugerat prin zemuri de culoare şi prefinat în prezent, alături de modestia cu foşnet de catifea şi cu parfum de vechimi a Rodicăi Postolache. Stare calmă de extaz cromatic, contemplare cuminte, mocniri de jar acoperit în penumbră. Cea mai copleşitoare din grup se dovedeşte Tatiana Tomozei, un gheizer cromatic ţîşnit din fragmente de real transfigurate pînă la straniul luminii de auroră boreală. Avînd oroare de limite, Tatiana Tomozei visează necuprinsul fascinant. A urmat, tot la „Victoria“, expoziţia a trei profesori de desen din Cenaclul „Şt. Dimitrescu“. De această dată, Ion Bălău aduce un peisaj nou inspirat din pitorescul atractiv, urcat uşor într-o românească viziune lirică şi sincer servit de un epic Carnet plastic cromatic adecvat (Case vechi la Iaşi, Cetatea Făgăraşului, Vară pe Mureş, Sub Ciucaş, Larmă la Ciomîrla). Amintind la modul fericit cite ceva din rigoarea lui Şt. Dimitrescu (Omagiu, Cristina), ca şi din poezia plăcută a lui I. Cosmovici (Munţii Bucovinei, Pe prundul Moldovei, Marină), expozantul pledează pentru o artă realistă descinsă din tradiţie, aerisită şi dornică să placă. Mult mai tensionat în registrul său de orgă amplă, Eugen Mircea aduce grafică picturală densă, redînd atmosfera de încordare dintre munte, pădure și cer, sub trecerea anotimpurilor. O noutate: motivele decorative florale deosebite prin decizia tusei și amplitudinea ecourilor cromatice — lucrări indicate pentru interioare cu cîmp larg de respiraţie. Părăsind sugestiile naturii, Ion Maftei obligă de astă dată lemnul să-i servească ineifrările metaforice: Cerbul, Bufniţa, Pajura, Şarpele, Ştima apei, personaje de literatură populară şi nu stilizări zoomorfe. Baza de plecare spre ele e Visul, uşoară alunecare in suprarealismul volumelor recompuse pe miez de idee. Şi tot la „Victoria", dar în spaţiul din holul cinematografului, şi la alt nivel, au avut expoziţii Al. Iacoban şi D. Iliescu, iar în prezent expune Const. Blagu, toţi membri ai Cenaclului „Th. Pallady". Iacoban etalează virtuţi de pictură pe sticlă, amintind versul baladelor spuse în hang de caval, în timp ce Iliescu merge spre pastelare, culoarea sa căpătînd vibraţii în gamă minoră. Const. Blaga îşi omagiază oraşul cu un patos de vechi povestitor (Hanul lui Topor, Casa Contemporanul, Stradă spre Sărărie) și, în general, optează pentru descrieri la diapazon înalt. AUREL LEON Documente de cultură materială şi spirituală Expoziţia „Scoarţe moldoveneşti“ se înscrie în şirul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 60 de ani de la crearea P.C.R. In expoziţie sunt prezentate 36 scoarţe centenare, selecţionate din cele peste 500 piese care însumează colecţia Muzeului etnografic al Moldovei. Scoarţele valorificate în expoziţia tematică temporară reprezintă creaţia artistică din Moldova extracarpatică sau de podiş. Colecţia de scoarţe a Muzeului etnografic este rezultatul cercetărilor etnografice efectuate în Moldova de colectivul muzeului în ultimele trei decenii. Ideile care stau la baza organizării expoziţiei sunt : 1. Popularizarea valorilor de patrimoniu cultural-naţional existente în colecţiile muzeului ; 2. Expoziţia ca factor de educaţie patriotică, etică şi estetică ; 3. Expoziţia ca sursă de orientare şi documentare pentru creaţiile actuale. Scoarţele sunt documente de cultură materială şi spirituală, limbaje purtătoare de mesaje artistice, care atestă existenţa, unitatea şi continuitatea poporului nostru pe aceste meleaguri. Arta noastră populară, mesageră a gândurilor şi idealurilor colectivităţii, a celor ce suntem de mii de ani aici, în spaţiul carpato-danubianpontic, a ştiut să îmbine culorile, să stilizeze motivele, să ne redea în ornamente, în semne şi simboluri, idei şi mesaje ale unei gîndiri magice milenare. Fiecare generaţie de ţesătoare şi artişti populari anonimi a adăugat ceva nou la tradiţia moştenită, îmbogăţind-o şi dezvoltînd-o. Inovaţia este permanentă în creaţia artistică populară. Fără inovaţie n-ar exista tradiţie. Ornamentele ce împodobesc scoarţele moldoveneşti — rombul, zig-zagul, spirala — sînt motive străvechi întîlnite pe ceramica neolitică, traco-getică şi dacică. A Cronică de expoziţie ceste ornamente apar pe scoarţe, în diferite variante, pe cusături, pe obiectele de lemn crestate sau pe ceramică, confirmînd unitatea în varietate a artei populare româneşti, ca şi denumirile polisemantice ale acestor motive. Motivele geometrice, rombul, roata, rozeta cu opt colţuri denumită stea, luceafărul, frunza de vie, floarea de măr, merişca sunt simboluri ce ne amintesc probabil de cultul soarelui şi al altor astre, cunoscut de străbunii traci şi daci cu circa 1 000 de ani î.e.n., din epoca bronzului, ca şi pe ceramica daco-getică din sec. V—IV î.e.n. Pomul vieţii este un străvechi motiv ce apare în ornamentica scoarţelor moldoveneşti, în credinţele şi obiceiurile poporului nostru, pomul reprezintă viaţă, fiind prezent în toate manifestările rituale şi ceremoniale legate de ciclul vieţii. Pomul vieţii cu păsărele se află pe scoarţa din Mândreşti—Botoşani, ce are pe ea anul 1861, pe scoarţa din Ştefăneşti — Botoşani, din anul 1850, pe scoarţa din Brăeşti — Roman, ce are anul 1871, sau pe cea din Cudalbi—Galaţi. Pe scoarţa din Bosia—Iaşi, din 1847, se află grupuri de pomişori. Coloritul vegetal al scoarţelor moldoveneşti se apropie de coloritul frescelor monumentelor feudale din nordul Moldovei. Valorile de patrimoniu cultural-naţional existente în expoziţia „Scoarţe moldoveneşti“ pot constitui o bogată sursă de inspiraţie pentru creaţiile actuale. Pe linia valorificării tradiţiei în creaţiile actuale, noi colaborăm cu Cooperativa de artă populară şi artizanat „Mioriţa“ din oraşul Iaşi, încă de la înfiinţarea sa, colaborăm cu Liceul pedagogic „V. Lupu“ de circa 9 ani. Interesante creaţii actuale sunt tapiseriile realizate de creatoarea Gabriela Lazăr, care a transpus în aceste tapiserii motivele tradiţionale de pe lăicerele şi scoarţele moldoveneşti. Invităm pe iubitorii de frumos, pe creatorii de artă să viziteze expoziţia „Scoarţe moldoveneşti“, deschisă în incinta Palatului Culturii pînă în luna octombrie a.c. EMILIA PAVEL muzeograf principal .x .