Flacăra Iaşului, iulie 1983 (Anul 39, nr. 11424-11450)
1983-07-01 / nr. 11424
Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român . Subpreşedinţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, In zilele de 29 şi 30 iunie, a avut loc Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român. lucrările plenarei au participat ca invitaţi ipnmi-secretari ai comitetelor judeţene de partid, cadre de conducere din ministere, instituţii centrale, organizaţii de masă şi obşteşti, redactorişefi ai presei centrale, care nu sunt membri ai C.C. al P.C.R. in cadrul dezbaterilor asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi au luat cuvîntul tovarăşii: Pavel Aron, Marin Enache, Anton Lungu, Ştefan I Rab, Neculai Agachi, Dumitru Bejan, VasileBărbulescu, Ioan Avram, Radu Bălan, Maria G Gheorghe. î. Dezbătînd Raportul Consiliului de Miniştri cu privire la realizarea Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială a României pe semestrul I şi măsurile ce trebuie luate pentru îndeplinirea integrală a planului pe acest an, plenara a relevat, cu satisfacţie, succesele obţinute de oamenii muncii din toate sectoarele economico-sociale în creşterea potenţialului productiv al industriei, dezvoltarea şi modernizarea agriculturii, transporturilor, intensificarea ritmului construcţiilor, creşterea eficienţei şi perfecţionarea activităţii în toate ramurile economiei naţionale. Au fost evidenţiate rezultatele înregistrate în această perioadă în lărgirea bazei de materii prime, creşterea mai rapidă a producţiei ramurilor prelucrătoare, care valorifică la un grad mai înalt resursele naturale şi de muncă, extinderea gamei produselor cu nivel tehnic şi calitativ superior, ce încorporează rezultatele cercetării ştiinţifice româneşti, sporind în continuare contribuţia industriei la promovarea şi amplificarea schimburilor economice internaţionale. Plenara a criticat, în acelaşi timp, o serie de neajunsuri ce s-au manifestat în diferite sectoare de activitate, care au influenţat negativ realizarea ironică tşi*în wlţr indicatorii a sarcinilor de plan. Comitetul Central a cerut guvernului, ministerelor, centralelor industriale şi întreprinderilor să acţioneze cu întreaga răspundere pentru îndeplinirea integrală a producţiei prevăzute — în primul rînd a celei destinate exportului —, creşterea mai accentuată a productivităţii muncii, a calităţii produselor, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor de materii prime, materiale şi energie, recuperarea materialelor refolosibile, aplicarea rapidă în producţie a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii, în vederea sporirii eficienţei întregii activităţi economice, obţinerii, pe întregul an, a unei producţii industriale suplimentare de cel puţin 12 miliarde lei. In domeniul investiţiilor, s-a cerut factorilor de răspundere să ia toate măsurile pentru accelerarea ritmurilor de punere în funcţiune, la termenele prevăzute şi chiar în devans, a noilor obiective şi atingerea parametrilor tehnico-economici proiectaţi. Comitetul Central a indicat să fie intensificate eforturile pentru o mai bună organizare a activităţii în agricultură, astfel incit, chiar în condiţiile climaterice ale acestui an, să se obţină recolte vegetale şi animale la nivelul prevederilor planului, asigurînd o aprovizionare corespunzătoare a populaţiei, satisfacerea celorlalte nevoi ale economiei naţionale. Aprobînd în unanimitate raportul prezentat de Consiliul de Miniştri, plenara şi-a exprimat încrederea că organele şi organizaţiile de partid, comuniştii, toţi oamenii muncii vor acţiona cu dăruire şi abnegaţie pentru înfăptuirea cu succes a planului pe anul 1983, pentru pregătirea în cele mai bune condiţii a planului pe anul viitor, pentru ridicarea continuă a eficienţei economice, a calităţii întregii activităţi, asigurînd înfăptuirea neabătută în viaţă a hotărîrilor Congresului al XII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului. 2. Plenara a examinat şi aprobat Programul privind aplicarea fermă a principiilor autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii, perfecţionarea mecanismului economico-financiar, a sistemului de retribuire a muncii şi creşterea retribuţiei în acest cincinal. Plenara a apreciat că acest important document, elaborat din iniţiativa şi sub directa îndrumare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, este fundamentat pe concepţia revoluţionară, profund ştiinţifică, a secretarului general al partidului, concepţie întemeiată pe analiza amplă, temeinică a schimbărilor care au avut loc în viaţa economică şi socială a patriei, a cerinţelor dezvoltării societăţii româneşti în etapa actuală şi în perspectivă. S-a subliniat că programul prezintă o deosebită însemnătate pentru dezvoltarea economicosocială a ţării, pentru progresul multilateral al societăţii noastre socialiste, pentru continua ridicare a nivelului de trai material şi spiritual al poporului, îmbunătăţit pe baza propunerilor făcute în cadrul dezbaterii publice, programul asigură aplicarea neabătută a principiilor autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii, perfecţionarea noului mecanism economico-financiar şi aduce importante îmbunătăţiri legislaţiei în domeniul retribuţiei şi repartiţiei. Relevînd importanţa pe care o au aplicarea neabătută a noului mecanism economico-financiar, întărirea autoconducerii muncitorești și autogestiunii economico-financiare, introducerea contractului-angajament, creșterea răspunderii tuturor oamenilor muncii, a organelor colective de conducere, a ministerelor şi centralelor în apărarea şi dezvoltarea proprietăţii socialiste, plenara a apreciat că această nouă măsură este menită să precizeze obligaţiile şi să sporească (continuare în pag. a 2-a) s\ ÎN CUPRINSUL ZIARULUI ' \ El Cu ochii cetăţeanului Kadar Cronica lunii iunie — Evenimente interne I ® Repere ştiinţifice Plenara Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste Sub preşedinţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, preşedintele Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, joi a avut loc plenara Consiliului Naţional al F.D.U.S. Pe ordinea de zi au figurat următoarele probleme : 1. Programul privind aplicarea fermă a principiilor autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii, perfecţionarea mecanismuluieconomico-financiar, a sistemului de retribuire a muncii şi creşterea retribuţiei în acest cincinal ; 2. — Programul naţional pentru asigurarea unor producţii sigure şi stabile prin creşterea potenţialului productiv al pămîntului, mai buna organizare şi folosire în mod unitar a terenurilor agricole, a întregii suprafeţe a ţării, realizarea irigaţiilor pe circa 55—60 la sută din suprafaţa arabilă, a lucrărilor de desecări şi combaterea eroziunii solului ; 3. — Contribuţia consiliilor F.D.U.S., a organizaţiilor de masă şi obşteşti componente la unirea eforturilor, a energiei şi iniţiativei tuturor oamenilor muncii, în vederea înfăptuirii exemplare a planului şi programelor de dezvoltare economicosocială a ţării ; 4. Informare cu privire la activitatea Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste pentru înfăptuirea politicii externe a partidului şi statului nostru, consacrată dezarmării, destinderii, cooperării şi păcii în lume. Participanţii la dezbateri şi-au exprimat deplinul acord faţă de prevederile cuprinse în documentele plenarei, subliniind că acestea sunt menite să asigure îndeplinirea exemplară a obiectivelor stabilite de Conferinţa Naţională a partidului privind dezvoltarea industriei şi agriculturii, a orientărilor referitoare la valorificarea superioară a resurselor materiale şi energetice, a indicaţiilor cu privire la promovarea progresului tehnic, creşterea pe această bază a productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor şi realizarea integrală a sarcinilor la export, sporirea eficienţei întregii activităţi economice şi ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al întregului popor. In cuvîntul lor, vorbitorii au evidenţiat că aceste documente poartă amprenta concepţiei originale şi profund creatoarea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, că ele sînt în deplină concordanţă cu hotărîrile Congresului al XII-lea al partidului. In unanimitate, plenara Consiliului Naţional al F.D.U.S. a adoptat documentele supuse dezbaterii. Totodată, plenara a adoptat o hotărire, care se va da publicităţii, în încheierea lucrărilor plenarei, a luat cuvîntul tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. Cuvântarea conducătorului partidului şi statului nostru a fost urmărită cu deosebită atenţie, vie satisfacţie, fiind subliniată în repetate rînduri cu puternice aplauze. S-a scandat îndelung „Ceauşescu — P.C.R. !", „Ceauşescu şi poporul !“. Lucrările plenarei s-au încheiat prin intonarea Imnului Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste — „F, scris pe tricolor unire !“. Pe ogoarele ieşene, fiecare clipă bună de lucru trebuie folosită din plin la finalizarea muncilor agricole de sezon. ■ In Consiliul unic agroindustrial Podu Iloaiei în ciuda vremii instabile, toţi agricultorii sunt prezenţi în câmp . Imediat ce timpul va permite, din nou cu combinele în lanuri . Culturi duble pe suprafeţe cit mai mari la La întreţinerea culturilor, chiar şi pe ploaie Mecanizatorii şi cooperatorii din unităţile Consiliului unic agroindustrial Podu Iloaiei au de recoltat, în actuala campanie, griul de pe 4 664 de hectare. La startul acestei importante acţiuni s-au prezentattoţi combinerii, baleteriştii, ca şi ceilalţi agricultori repartizaţi la seceriş. Dar nu peste tot griul a ajuns la maturitate. De altfel, ordin de lucru pentru a intra cu combinele în lanuri l-au primit, pînă acum, doar mecanizatorii din secţiile care servesc cooperativele agricole din Leţcani, Dumeşti, şi Erbiceni. In celelalte unităţi, specialiştii, ceilalţi factori cu munci de răspundere prezenţi, împreună cu combinerii, la marginea lanurilor, controlează în permanenţă starea de coacere a griului pentru a putea intra operativ la recoltat. Precipitaţiile căzute în ultimele zile au stînjenit desfăşurarea normală a acestei acţiuni. „De două zile, datorită stării de umiditate a lanurilor, ne spunea tov. Traian Meriu, inginerul şef al C.A.P. Leţcani, n-am mai putut lucra şi la recoltatul griului. Forţele au fost imediat îndrumate la alte munci la fel DAN VALERIU (continuare în pag. a 2-a) De aceeaşi atenţie se bucură la C.A.P. Ciurea şi insămînţarea culturilor duble, în imagine , aspect de la semănatul porumbului în tarlaua „Roşu“. Foto : Dumitru Grîneauu.