Flacăra Iaşului, iunie 2002 (Anul 3, nr. 497-523)

2002-06-01 / nr. 497

00-'sVb De mâine ne găsiţi la Casa Modei, etajul I Aseară, la Sala Polivalentă din Bucureşti, Leonard Dorin Doroftei l-a învins la puncte pe argentinianul Raul Balbi, păstrându-şi astfel centura cu diamante şi titlul de campion mondial la categoria semiuşoară a versiunii WBA. MAGISTRAL! Cutremur în serviciul ieșean de securitate SRI laşi, decapitat • monitorizata printr-un control intern/ activitatea celor trei ofiteri superiori care au condus SRI laşi a fost considerata necorespunzătoare • acestora li s-a reproşat managementul defectuos şi neexercitarea atribuţiilor de serviciu conducerea Secţiei Judeţene laşi a SRI a fost preluata de col. Tiberiu Simion, adjunctul sau fiind lt.col. Radu Voroneanu Secţia Judeţeană laşi a SRI a fost marcata în mai puţin de o tonă de două "cutremure". Primul s-a declanşat în seara de 8 spre 9 mai, când un fost agent a fost prins în flagrant chiar în faţa sediului din Copou în momentul în care încer­ca sa vândă secrete de stat. Ieri, conducerea SRI Iaşi a fost demisă, la trei săp­tămâni după ce staff-ul superior a anunţat o serie de măsuri drastice împotriva celor care s-au făcut vinovaţi de situaţia agentului trădător. Conducerea Serviciului Român de In­formaţii a dispus vineri eliberarea din funcţie a şefului Secţiei Judeţene Iaşi şi a celor doi adjuncţi ai acestuia. Locotenent colonelul Mihai Comel Dogaru, colonelul Mihai Constanti­­nescu şi locote­nent colonelul Gheorghe Co­­linescu au fost demişi şi puşi la dispoziţia SILI. Conform comunicatului de presă emis vineri de SRI, cei trei ofiţeri super­ori au fost eliberaţi din funcţii “ca «urmare a manage­mentului defectuos al activităţii şi a neexer­­citării atribuţiilor pri­vind respectarea ordi­nelor şi normelor in­terne SRI”. Activitatea Secţiei Judeţene Iaşi şi a ca­drelor din conducerea acesteia a fost supusă un­ui control, la final fiind luată decizia de desti­tuire. Conducerea SRI a dispus ca o dată cu de­miterea vechii conduceri, funcţia de şef a Sec­ţiei Judeţene Iaşi să fie preluată de col. Tiberiu Simion, adjunctul său fiind lt.col. Radu Vo­roneanu. Cei doi au fost aduşi din alte judeţe ale ţării, den­uţarea cadrelor numite în funcţii de conducere fiind o decizie obişnuită a SRI. Scandalul agentului 007 de Iaşi în noaptea de 8 spre 9 mai 2002, fostului ofiţer Adrian Tiberiu Mirică, în vârstă de 27 de ani, i s-a înscenat un flagrant. Chiar în faţa se­diului din Copou al Secţiei Judeţene Iaşi a SRI, Adrian Mirică a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunilor de divulgare a secretu­lui care periclitează siguranţa statului şi sus­tragere de înscrisuri oficiale. Ofiţerul în rezervă, aflat acum în Peniten­ciarul de la Rahova, este bănuit şi de tentativă de trădare prin transmiterea de secrete şi şantaj, în luna decembrie a anului trecut. Adrian Miri­că a fost dat afară din SRI pentru încălcarea nom­elor specifice activităţii pe care o desfă­şura. Sublocotenentul, proaspăt ieşit de pe băn­cile şcolii, era cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu. Necazurile lui Adrian Mirică au pornit după ce s-a îndrăgostit de o tânără, studentă la Facul­tatea de Psihologie. Relaţia dintre cei doi nu a avut un sfârşit, iar “agentul 007” de la Iaşi a fă­cut tot posibilul să-şi aducă iubita înapoi în viaţa lui. Refuzurile vehemente ale fetei, mutarea ei la Bucureşti, l-au dus pe Adrian Mirică până la comiterea mai multor infracţiuni. Prima, vio­larea domiciliului unei prietene a iubitei sale, l-a lăsat fără loc de muncă. A doua infracţiune, din noaptea de 8 spre 9 mai, l-a aruncat după gratii. Disperat, fără sluj­bă, cu datorii imense către stat, fără să bănuias­că faptul că i s-a întins o cursă, Adrian Mirică a acceptat să vândă unui agent sub acoperire două dischete pe care se aflau secrete de care depin­dea siguranţa statului. Suma pe care Adrian Mirică urma să o primescă era de 500 USD. El s-a ales în schimb cu o pereche de cătuşe. El a reuşit să sustragă informaţiile din baza operativă de date a SRI Iaşi, în perioada în care a activat în cadrul aces­tei unităţi. Măsuri drastice La câteva zile după arestarea ex-ofiţerului trădător, conducerea SRI a promis o anchetă pentru a stabili eventualii complici ai lui Adrian Mirică, urmare în pagina 3 Deşi varianta oficială nu recunoaşte, aproape sigur fostul comandant al SRI Iaşi a fost "şifonat" de scandalul dischetelor BOTULISM Alarmă de gradul I la Iaşi • doi copii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase sunt suspectaţi ca suferă de botulism Doi din cei şapte copii aduşi ieri la Spitalul de Boli Infecţioase din cauza insolaţiei sunt suspectaţi că suferă de botulism, în urmă cu o săp­tămână copiii fuseseră internaţi din cauza expunerii îndelungate la soare. Pentru că iniţial copiii acuzau stări de ameţeală sau de dureri de cap, simptome întâlnite frecvent la cazurile de insolaţie, ei au primit tratamentul corespunzător acestei afecţiuni. între timp copiii, aveau să decla­re că au mâncat pateu cu roşii şi cas­traveţi de grădină, doi dintre copii prezentând alte simptome nespecifi­ce insolaţiei. De teama unei intoxi­caţii alimentare, cei şapte copii au fost trimişi către Spitalul de Boli Infecţioase, unde doar doi dintre ei au fost internaţi cu suspiciune de bo­tulism. “Cei doi pacienţi sunt suspectaţi că suferă de botulism, dar deocam­dată diagnosticul nu poate fi sigur până nu vin analizele de la labora­tor”, a spus dr. Irina Teodorescu, pur­tătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase. Punerea unui diagnostic definitiv îi pune în mare pe medicii de la boli infecţioase, deoarece simptomele clasice ale botulismului pot fi uşor confundate cu simptomelele altor boli, cum ar fi de exemplu, sindro­mul Guillain-Barré, myasthenia gra­vis (paralizia tuturor muşchilor) şi atacul de cord. Pentru a fi siguri de diagnostic, medicii specialişti de la Spitalul de Boli Infecţioase au dispus efectuarea unui al doilea set de analize me­dicale, urmând ca rezultatul acestora să fie date abia luni dimineaţă. “în urma efectuării primelor probe ale alimentelor consumate nu s-a descoperit nici un factor care să indice că produsele sunt infestate cu bacteria Clostridium botulinum. De aceea am dispus efectuarea unor noi teste”, a declarat dr. Cornelia Teo­dorescu, directorul Inspectoratului de Sănătate Publică Iași, urmare în pagina 2 Clostridium botulinum, bacteria care produce toxina ce provoacă botulismul O­talonul şi regulamentul con­cursului, în pagina 7 O înscrie-te chiar astăzi şi pune mâna pe un milion de lei! I Pensii mai mari din iulie Peste trei milioane de pensio­nari îşi vor primi, de la 1 iulie, drep­turile băneşti majorate cu aproape 200.000 de lei, a declarat, ieri, mi­nistrul Muncii, Marian Sîrbu, în cadrul unei întâlniri cu autorităţile, sindicatele şi patronatele din Târ­­govişte. “A doua etapă de recorelare a pensiilor va fi reglementată printr-o hotărâre de Guvern care va fi discu­tată peste două săptămâni. Este vorba de o creştere a pensiilor cu aproximativ 200.000 de lei”, a pre­cizat ministrul Muncii. Marian Sîrbu a adăugat că această măsură face parte dintr-un proiect de refacere a echilibrului pensiilor. “O parte din etapele de recore­lare prevăzute pentru anul 2004 vor fi mutate în cursul anului viitor. Vrem să micșorăm aceste perioade pentru a reface echilibrul pensiilor”, a mai subliniat el. Braşovenii vor vedea filme din maşină Filiala Cinematografică Braşov şi Româ­­niafilm intenţionează să deschidă, în cursul acestui an, la Braşov, un cinematograf drive in, cinefilii putând să vizioneze filmele stând în propriile maşini. Directorul filialei, Henter Bela, a declarat că cinematograful va fi amplasat pe Calea Feldioarei, la ieşirea din Braşov spre Sighi­şoara, pe un teren privat de peste 4 hectare. “Va fi un cinematograf aşa cum vedem în filmele americane”, a adăugat Bela. Terenul pe care va fi amplasat viitorul ci­nematograf în aer liber beneficiază în prezent de utilităţi cum ar fi energie electrică şi apă potabilă, iar în apropierea cinematografului vor putea fi construite spaţii comerciale. Viitorul cinematograf s-ar putea numi “Park Cinema Station”, iar biletele la film vor avea aceleaşi preţuri cu cele din cinema­tografele brașovene clasice. Spectatorii vor trebui să plătească, în plus, parcarea pe timpul desfășurării filmului. , litrul de benzină Premium va costa între 20200 şi 20500 de lei, iar motorina va "sălta" la 15.500 lei/litru Purtătorul de cuvânt al SNP Petrom, Gabriel Năstase, a de­clarat că preţul unui litru de ben­zină Premium cu plumb se majo­rează de la 1 iunie cu circa 1.150 de lei, ajungând la 20.500 de lei, în urma intrării în vigoare a noii Legi a Taxei pe valoarea adăuga­tă (TVA), a devalorizării mone­dei naţionale faţă de euro şi dolar şi a modificării indicelui de creş­tere a preţurilor la staţiile de dis­tribuţie ale Petrom. Noua Lege a TVA prevede că la taxa pentru fondul de dru­muri, în prezent de 125 euro/tonă la benzină şi 110 euro/tonă la motorină, să se aplice taxa pe va­­­­loarea adaugată. SNP Petrom va majora şi preţul la pompă al motorinei, cu 950 de lei, noul preţ estimat fiind de 15500 lei pe litru. “Petrom a majorat, de la începutul acestui an, de cinci ori preţurile carbu­ranţilor, în patru situaţii fiind vorba de creşteri ale taxelor şi doar o singură dată, la 10 aprilie, din cauza unei crize pe piaţa in­ternaţională, pentru motive care ţin exclusiv de evoluţia preţului ţiţeiului”, a m­ai declarat Năstase. Ultima majorare a preţurilor la staţiile Petrom a avut loc la data de 30 aprilie, din cauza ma­jorării cu peste 10 la sută a acci­zelor şi cu 5,4 la sută a taxei pen­tru fondul drumurilor. O altă scumpire a carburanţilor auto este aşteptată la 1 iulie, când va fi calculată influenţa trimestrială în preţul benzinei și motorinei a de­valorizării monedei. Jaf ratat din cauza parcării neregulamentare O nemţoaică, enervată din cau­za unei maşini care staţiona într-o zonă interzisă, a decis să-i ia numă­rul de înmatriculare pentru a recla­ma la poliţie, dar­ şi-a dat seama în ultima instanţă că proprietarul auto­mobilului tocmai jefuia o bancă în vecinătate, a anunţat, poliţia locală, întâmplarea a avut loc miercuri. Bărbatul a ameninţat cu un pistol un angajat al unei bănci, reuşind să fugă cu o pradă de 15.000 de euro. Trecătoarea nemulţumită de locul în care îşi lăsase tâlharul maşina l-a văzut ieşind din bancă exact când era cu mâna pe telefon pentru a suna la poliție. Grație femeii, autorul jafului - în vârstă de 30 de ani - a fost arestat, la Bad Oldesloe.

Next