Flacăra Iaşului, noiembrie 2002 (Anul 3, nr. 630-655)

2002-11-01 / nr. 630

2 FUcXra IasulK­i . VÍNERÍ, 1 NOIEMb­­ÍE 2002 BLITZ • ZAHĂR DIN CUBA PENTRU NECTAR PAŞCANI Ieri a fost prezent la Iaşi am­­basadorul Cubei în România, La­­zaro Mendez Cabrera. Diplomatul a venit la m­itafia Consiliului Judeţean care, în baza unui protocol de colaborare cu ţara latino-americană semnat în anul 2000, doreşte să reia relaţiile cu reprezentanţii acesteia în România. In timpul întâlnirii care a avut loc la Casa Pătrată autorităţile locale­­­i-au solicitat ambasadorului să in­­termedieze o serie de contacte eco­nomice cu firnele producătoare de zahăr, din Cuba, care să exporte acest produs, în vederea prelu­crării, unei fabrici din Paşcani. Reprezentantul Cubei a promis că va intem­edia o întâlnire directă între părţile interesate. Intenţia CJ de a îmbunătăţi relaţiile cu lumea latino-americană este una, se pare, foarte serioasă. * Um­ătorul pas al acestui de­mers este acela al întâlnirii foştilor studenţi latino-americani, care au absolvit facultatea la Iaşi în perioa­da 1975-1981. “Sperăm ca în acest mod să reînnoim relaţiile cu aceste persoane care, din poziţiile în care se află acum, pot ajuta foarte mult judeţul nostru”, a declarat vice­preşedintele CJ, Nicolae Ivanciu. (S.C) • ACCIDENT LA BAIA COMUNALĂ Un muncitor angajat al S.C. Salubris S.A. a căzut de pe schela pe care lucra în cadrul unei amena­jări la Baia Comunală rupându-şi două coaste. 1 .­­ Ieri, Dumitru Agapi, de 43 de ani, s-a simţit rău încă de diripitveaţă dar a venit, totuşi la lucru şi a urcat pe schelă. La scurt timp după înce­perea programului bărbatul a ameţit şi şi-a pierdut echilibrul împiedicându-se de o găleată cu materiale. Ca un pare muncitorul a căzut de la înălţimea de trei metri lovindu-se la cap şi în zona to­racelui ceea ce­ i-a atras internarea de urgență la Spitalul de Neuro­chirurgie. (A.E.) • ÎNTRERUPERI DE APĂ CALDĂ In scopul efectuării unor lucrări de contorizare în Punctul termic 1 Sf. Lazăr, astăzi, între orele 8 -14, va fi întreruptă furnizarea apei calde către consumatorii din blocurile F1-14, G1-G4, H1-H6, 11-14, J1, J2, K1-K7 de pe strada Sf. Lazăr (fostă 7 Noiembrie). Redacţia Casa Modei etaj 2 Director general: Alina RĂDEANU Director executiv: Alexandru I.CONTE Redactor şef: Gruia URSU Redactor şef-adjunct I.cunard RECEA Director difuzare: N­iculae MOŞNEAGU Secretariat de redacţie SGR. Constantin MACOVEI Paginare: Eugen LEONTE, Marius UNGUREANU Grafică: Elena-Alina AMIHAESEI Corector Anca COSTAN Editorial Publicist: Daniel ŞANDRU Administraţie: Sutana CHECARU Crina SECARĂ Sănătate: Dana MATEI Alina EBRAŞU Învăţământ Gabi PĂCURARI­ Infracţional: Andreea COZMULESCU Social: Dumitriţa NEAMŢU Ruxandra RAŢIU Economic: Ramona MINEAŢĂ Alina BUSUIOC Intern-extern: Adina ŞANDRU Andreea GHIRAN Sport Daniel TEODORESCU Mihai ROŞU Fotoreporter: Dan LUCA Marketing: Cristina ROP­A Promovare: Dumitrita POPA Publicitate: Vica ALEXANDRU Relaţii cu publicul: Gabriela CHIRTEA Cotidian editat de Grand - Q S.R.L Această ediţie foloseşte ştiri ROMPRES Copiii eminenţi sunt luaţi în batjocură Inspectoratul Şcolar va stabili cuantumul unei burse la 100.000 de lei • pentru acest an stimulentele materiale oferite de către stat vor fi reduse cu o treime • În acest timp, bursele pentru elevii basarabeni sunt de 13 ori mai mari Astăzi membrii Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Iaşi vor decide cuantumul burselor pen­tru elevi. Conform declaraţiei inspecto­rului general şcolar, Mihai Dumitriu (foto), suma alocată în acest an la fondul pentru burse este mai mic decât anul tre­cut şi numărul bursierilor a crescut cu aproape 1.000. “Pentru că avem un fond mai mic va trebui să stabilim criteriile de acordare ale acestor sume. Una dintre variantele supuse analizei Consiliului de adminis­traţie va fi micşorarea cuantumurilor şi stabilirea aceleiaşi state pentru toate tipurile de burse. Pentru a nu ajunge în situaţiile din anii trecuţi când elevii primeau doar procente din suma cuve­nită, consider că stabilirea unui cuantum fix ar fi cea mai bună idee pentru o dis­tribuire echitabilă”, a mai precizat Mi­hai Dumitriu. în opinia sa, alinierea cuantumurilor la 100.000 de lei a bur­selor de merit, studiu şi de ajutor social este cea mai bună idee pentru moment. Asta înseamnă că bursa socială nu va mai fi 125.000 de lei şi bursa de merit se va reduce cu 50.000 de lei. în cazul bur­sei de studiu aceasta va avea acelaşi cuantum, respectiv 100.000 de lei. Aceste sume vor fi distribuite până la sfârşitul acestui an în cuantumul pe care îl vor stabili membrii Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Iaşi. Burse de 13 ori mai mari în timp ce cuantumul bursei pentru elevii basarabeni care studiază în şcolile ieşene este de 1,3 milioane de lei, su­mele primite de elevii români vor fi mai mici decât în anii precedenţi. Adriana Aftanase, contabilul şef al ISJ Iaşi, a precizat că este posibil ca începând cu anul financiar 2003, cuantumul burselor să se modifice. “Până la sfârşitul anului 2002 burse­le elevilor români vor fi aceleaşi, deoarece nu pot surveni modificări suma fiind stabilită de la începutul anu­lui funcţie de bugetul aprobat pentru 2002. Pentru judeţul Iaşi în 2002 suma repartizată pentru burse a fost 7,3 mi­liarde de lei. Sperăm ca în anul 2003 bugetul repartizat pentru acest capitol să fie mai mare astfel încât să fie stabilite cuantumuri mai mari”, a mai spus con­tabilul şef. Din statisticile deţinute în prezent de Inspectoratul Şcolar, în acest an şcolar, bursă vor primi 9.300 de elevi români şi peste 500 de basarabeni. Gabi PĂDURARU e­roarea M-am săturat M-am săturat de prostia din Ro­mânia. M-am săturat de coatele goale ajunse la putere care acum se sparg în figuri şi opinii în show-uri TV purtând ca nesimţiţii costume de 60 de mil­ioane de lei în timp ce bătrânii şi copii mor prin spitale din lipsă de medica­mente şi de frig. M-am săturat de regi­ile autonome şi de directorii burtoşi care îşi construiesc vile şi îşi însoară copiii pe banii nenorociţilor de rând. M-am săturat de şoferii de autobuze care blochează oraşul fără să ştie ce cer şi de cei de pe maxi-taxi care confundă clienţii cu vitele. M-am săturat de pre­tenţiile şi părerile unor afacerişti ajunşi la putere care confundă o instituţie publică şi cetăţenii cu sclavii care muncesc pe plantaţiile lor. M-am sătu­rat de prostia şi idioţeniile din ziare, de sânii şi fesele Cosminei Păsărin şi ale Andreei Raicu, de baronii presei căro­ra li se pare că toată ţara e la picioarele lor. M-am săturat de ipocrizia televiz­­iunilor care promovează valori de doi lei în emisiuni lacrimogene, de genul “Surprize Surprize”, “Din Dragoste” sau “Iartă-mă”. M-am săturat de miile de studenţi ajunşi la facultate pe banii tăticului şi mămicăi, de telefoanele lor celulare şi de maşinile scumpe parcate în faţa şcolilor. M-am săturat să văd profesori idioţi care predau lucruri ui­tate de sute de ani sau care te învaţă despre deontologia profesională. M- am săturat de miile de licenţiaţi care după patru ani de facultate ajung să predea într-un cătun uitat de lume româna lui Pruteanu unor progenituri de beţivi şi pseudoagricultori. M-am săturat de cretinitatea, ipocrizia şi prostia românului de rând care acceptă tăcut, ca o vită, umilinţa caloriferelor reci, a facturilor supraîncărcate la lumină, telefon şi apă. M-am săturat de imbecilii care îşi iau viaţa crezând că aşa scapă de belele, de doctorii care te ţin la uşa cabinetului ore întregi pentru că nu ai de dat mită, de asistentele ne­simţite care îţi aduc un pahar cu apă doar dacă le dai 50.000 de lei. M-am săturat de marii iubitori de patrie şi de valorile străbune, de NATO, Uniunea Europeană şi miile de surogate băgate de-a valma pe gâtul întins al ascultă­torului fidel. M-am săturat de manele şi de artiştii de la Vâlcea, Bărbuleşti, sau de copii minune care umplu la refuz sălile de spectacol cu tineri acul­­turaţi. M-am săturat de băieţaşii de cartier care terorizează şcolile şi care fac legea pe străzi. M-am săturat de poliţişti, judecători,­ procurori care se câcâie ca nişte babe atunci când un pedofil străin îşi satisface poftele cu nesimţire în mijlocul oraşului şi care sunt extrem de duri atunci când un nenorocit fură o pâine pentru a-şi hrăni odraslele. M-am săturat să spun că m-am să­turat. Şi ştiu că o spun degeaba, pentru că există două mii de indivizi care nu se satură niciodată de ceilalţi 23 de mil­ioane. Iar un lucm este sigur, ăștia nu se ■vor sătura niciodată! Gruia URSU Performanţe uluitoare pentru sistemul sanitar ieșean A fost reparat computerul tomograf de la Spitalul de Neurochirurgie începând de ieri bolnavii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Treime” nu mai sunt plim­baţi pe la alte unităţi pentru investigaţiile la com­puterul tomograf (foto). “într-adevăr aparatul, vechi de şapte ani, a fost reparat dar nu ştim cât va rezista întrucât­­ avem foarte mulţi pacienţi care au nevoie de el zilnic. Sperăm că până la achiziţionarea unui nou computer tomograf ne vom descurca cu acesta”, a declarat prof.dr. Dănuţ Costin, direc­torul Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfânta Tre­ime”. Oor­în ceea ce priveşte aparatul Roentgen nu putem da o veste bună deoarece pentru înlocuirea tubului defect este nevoie de 100 milioane lei. “Am discutat cu senatorul Ion Solcanu care ne-a promis că ne va ajuta cu achiziţionarea unui nou aparat Roentgen pentru radiologie deoarece cel existent este vechi de aproape 40 de ani şi oricât l-am repara ar ceda la scurt timp. Acesta a discutat deja problema la Ministerul Sănătăţii şi Familiei care sperăm că ne va da aparatul promis fără de care facem medicină ca în perioada interbelică”, ne-a spus prof. dr. Dă­­nuţ Costin. Alina EBRAŞU Romtelecom îşi rezolvă problemele pe spinarea abonaţilor în ultima perioadă compania de telefonie fixă Romtelecom trece printr-o gravă criză financiară fapt dovedit atât de­ majorarea preţuirilor pentru majoritatea serviciilor cât şi prin disponibilizările de personal sau renunţarea la cel mai simplu şi ieftin serviciu de transfer de bani, cel prin mandat telegrafic. Pe lângă toate aceste soluţii disperate pe care conducerea le-a luat în ultimul timp pentru a salva de la prăbuşire compania începând de mâine Romtelecom a mai pregătit o surpriză, de data aceasta clienţilor săi. De astăzi valoarea unui impuls va creşte de la 590 de lei la 620 de lei iar perioada de taxare va scade de la 3 la 2 paliere, adică între orele 8 - 22 şi 22 - 8. Nici cei care sunt conectaţi la internet prin in­termediul Romtelecom nu vor fi lipsiţi de ultimele oferte ale firmei. Dacă până acum impulsurile pentru internet se tarifau în lei, odată cu 1 noiem­brie acestea vor fi majorate şi totodată calculate în dolari. Deşi am solicitat o explicaţie a celor din conducere cu privire la majorările pentru mai multe servicii ale Romtelecom, aceştia fie refuză să dea un răspuns fie nu sunt de găsit în timpul programului de lucr. Ofiţerul de presă, Gabriela Murariu, care are datoria de a menţine o legătură permanentă cu mass-media pentru a informa opinia publică cu privire la activitatea societăţii este de asemenea prinsă în probleme de marke­ting, probleme care nu constituie principalul o­­biect de activitate al acestei persoane. Singura explicaţie cu privire la majorările de tarife ale companiei a fost aflată de la serviciul de informaţii 930, unde operatoarea Anca a declarat: “Motivele sunt foarte clare. De la 1 ianuarie Romtelecom va intra în concurenţă deoarece nu va mai deţine monopolul pe piaţă. Probabil cele­lalte firme vor calcula tarifele în dolari iar cei de la Romtelecom s-au gândit să echilibreze de pe acum situaţia". Cu alte cuvinte, presupunând că viitorii concurenţi de pe piaţa de telefonie fixă vor avea anumite tarife calculate în dolari, Rom­telecom s-a gândit de pe acum să schimbe pre­ţurile din lei în dolari şi să mărească tarifele pen­tru a nu fi bulversaţi abonaţii chiar de la începutul anului viitor. Majorarea capitalului social va oferi Romtelecom pe tavă grecilor O altă problemă a Romtelecom despre care cei din conducere preferă să nu comenteze este posi­bilitatea majorării capitalului social cu 200 de mi­lioane de dolari. în momentul de faţă statul deţine 65 la sută din acţiunile companiei restul de 35 la sută aparţinând grupului grecesc OTE. Dacă Ministerul Comu­nicaţiilor şi cel pentru Privatizare vor susţine ini­ţiativa grecilor de a majora capitalul social, cu banii companiei OTE, aceştia din urmă vor deveni proprietarii pachetului majoritar de acţiuni în defavoarea statului. Dacă ţinem cont că majorarea capitalului social este de cele mai multe ori o so­luţie disperată, prin care se doreşte accelerarea pri­vatizării unei societăţi, aşa cum s-a întâmplat recent la Tepro situaţia financiară a Romtelecom nu este una roz. Toate aceste probleme serioase pe care le are de înfruntat Romtelecom în ultima perioadă, care afectează în primul rând clienţii companiei, par să nu afecteze prea mult membrii conducerii. La Iaşi singura soluţie şi explicaţie cu privire la majorarea capitalului social, oferită de toţi marii şefi, a fost “Adresaţi-vă celor de la Bucureşti deoarece nu suntem în măsură să dăm informaţii cu privire la acest lucru”, după cum declară Gabri­ela Murariu. Ramona MINE­A­ŢĂ focal Minorii abuzaţi de Treptow vor fi ajutaţi de Direcţia pentru Protecţia Copilului Minorii care au fost abuzaţi sexual de is­toricul american Kurt Treptow vor beneficia de asistenţă din partea Direcţiei Generale pen­tru Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi. Această decizie a fost luată ieri şi pentru moment, singurul care a manifestat interes este Dan Luca, părintele unei fete agresate în urmă cu trei ani. “La această oră nu mai cunoaştem identi­tatea celorlalţi minori care au fost agresaţi de Treptow, dar sperăm ca prin intermediul lui Luca, aceştia să apeleze la noi”, a declarat Eli­za Chirica, purtătorul de cuvânt al DGPDC. Ea a precizat că direcţia va acorda consul­tanţă şi asistenţă juridică, psihoterapie şi nu în ultimul rând asistenţă socială. Chiar dacă cei cărora li se acorda asistenţă nu sunt asistaţi în instituţiile statului, sunt totuși minori, prin urmare DGPDC are cadrul legislativ pentru a-i proteja. u'r (D.N.) Căldură doar pentru cei cu plata la zi Caloriferele ieșenilor vor fi încălzite 24 de ore din 24. Conducerea RADET a decis să treacă, începând de astăzi, la vechiul program de furnizare non-stop a agentului termic. Hotărârea a venit ca urmare a răcirii vremii. Ca și până acum, de serviciile regiei vor beneficia doar locatarii cu plata la zi, asociaţiile cu datorii urmând a fi lăsate în frig până la achitarea integrală a facturilor restante la întreţinere. “Datorită temperaturii scăzute de afară am revenit la programul normal. Dacă în zilele urmă­toare vremea se va încălzi, vom fa­ce noi schimbări în grila de distribuţie a agentului termic către po­pulaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al RADET, Cristian Macovei. (C­S.)

Next