Flacăra Iaşului, martie 2007 (Anul 8, nr. 1951-1977)

2007-03-01 / nr. 1951

2 Joi 1 MARTIE 2007 Baia Comunală, ocolită de ieșeni •­ Potrivit umei prime situaţii întocmite de către DAPPP, în privinţa numărului de clienţi din prima săptămână de la deschidera Băii Comunale, s-a observat prezenţa unui număr neaşteptat de mic de clienţi. “Ne aşteptam la un mai mare aflux de clienţi, dar, conform situaţiei prezentate de DAPPP, care are în admi­nistrare Baia Comunală, la o săptămână de la darea în folosinţă a acesteia, nu am putut constata decât un număr insuficient de ieșeni care au beneficiat de serviciile acestui aşezământ al Primăriei. Acest lucru se explică prin perioada foarte mare în care a fost închisă baia sau reticenţa faţă de noile dotări, pe care poate ieșenii le percep cu tarife foarte mari”, a declarat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Suma totală încasată în cursul primei săptămâni de funcţionare s­­a ridicat la aproximativ 1.000 RON, din totalul de 49 de clienţi, cea mai mare încasare înregistrându-se în cursul zilei de sâmbătă, 24 februarie, atunci când s-a încasat suma de 456 RON, la un total de 32 de clienţi. Printre serviciile cele mai solicitate de către clienţii Băii Comunale s-au detaşat cele de masaj, duş şi saună. In paralel, s-au înregistrat şi 8 copii care s-au înscris la cursurile de înot, ale căror costuri ajung la 13 RON pe oră. (N.P.) Dascălii pot face ce vor cu banii pentru cărţi Anul trecut, Federaţia Educaţiei Naţionale a obţinut, în urma negocierilor cu reprezentanţii Executivului, câte 100 de euro pentru fiecare profesor. Cu această sumă, cadrele didactice aveau obligaţia să-şi cumpere cărţi destinate perfecţionării. Dreptul la 100 de euro pentru cărţi le revine profesorilor doar o dată pe an, fiecare dascăl având posibili­tatea de a-şi cumpăra ce cărţi doreşte. Trebuie precizat că dascălii nu sunt obligaţi să-şi cumpere cărţi în format tradiţional, ci pot opta şi pentru volume în format electronic. Pentru anul în curs, profesorii trebuie să facă cereri pentru obţinerea celor 100 de euro. în ceea ce priveşte restricţiile privind cumpărarea cărţilor de către profesori, acestea nu există, ele putând fi cumpărate de la orice editură. în ceea ce priveşte domeniul, un pro­fesor de matematică ar putea de exemplu să-şi cumpere şi cărţi de beletristică, însă de preferat este ca dascălul să-şi ia cărţile pentru a se specializa. Programul celor 100 de euro destinaţi profesorilor pentru cumpărarea de cărţi a ajuns în faza în care dascălii pot intra în librării pentru a­­şi cumpăra cărţile. Cadrele didactice spe­cializate în ştiinţele exacte, de exemplu, pot să cumpere chiar şi literatură siro­poasă, nefiind reguli care să îngrădească acest lucm. (A.S.) Carnete de vaccinări pentru copii Ministerul Sănătăţii le recomandă părinţilor care vor să-şi ia copiii cu ei în străinătate să se asigure că aceştia şi-au făcut toate vaccinurile. Mai precis, ofi­cialii din Bucureşti îi sfătuiesc pe cei care plănuiesc să facă o excursie în străinătate să-şi procure un carnet în care să fie tre­cute toate vaccinurile pe care le-au făcut până acum copiii lor. Astfel, se vor asigura că nu vor avea probleme legate de acest subiect în ţara de destinaţie. “Am avut o întrevedere cu ministrul Eugen Nicolăescu pe această temă, iar asta este una din recomandările primite. De asemenea, am fost infonnaţi că trebuie să organizăm la nivel local li­citaţii pentru achiziţionarea vaccinurilor de care avem nevoie în primul trimestru al acestui an. Situaţia va fi doar una pro­vizorie, până când Ministerul va reuşi să organizeze licitaţia naţională”, a expli­cat dr. Irina Mitroi, director adjunct al ASP Iaşi. Conform estimărilor, ASP va trebui să cumpere 3500 de vaccinuri he­­patitice pentru nou-născuţi şi 5-6000 de vaccinuri diftero-tetanice şi antirubeo­­lice. (S.C.) PRIMIM LA REDACŢIE DNA-ul studenţilor în urma scandalurilor repetate la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi şi după discuţiile purtate cu studenţii acestei universităţi, Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), re­prezentată prin Alianţa Studenţilor Ro­mâni Iaşi (USR), a decis extinderea pro­iectului “DNA-ul Studenţesc” în UMF Iaşi, instituţie de învăţământ superior pe care o catalogăm drept “sat fără câini”, într-o primă fază, vom distribui 1.500 de pliante cu prezentarea DNA-ului în rân­dul studenţilor, urmând ca după primirea sesizărilor să trecem la efectuarea de fla­grante, printr-un parteneriat cu Inspec­toratul Judeţean al Poliţiei Iaşi şi Par­chetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. De asemenea, suntem stupefiaţi de sumele care se învârt în jurul examenelor, cât mai ales de şpăgile care se încasează pentru un loc în cămin. Considerând că “DNA- ul Studenţesc” poate da o mână de ajutor la “curăţirea” UMF Iaşi, vom iniţia proiectul la UMF chiar din această săp­tămână. Mihai-Ionuţ Gânju Preşedinte ASR Iaşi Vicepreşedinte UNSR LOCAL Drumuri judeţene şi comunale la jumătate de preţ Drumuri judeţene şi comunale la ju­mătate din preţurile actuale. Aceasta este promisiunea şi propunerea făcute ieri, la Palatul Administrativ, primarilor din judeţ de către reprezentanţii Ministemlui Tran­sporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi de cei ai câtorva firme specializate în so­luţii alternative de interes local. Ieri, în Sala Mare a Palatului Administrativ, Con­siliul Judeţean, în colaborare cu MTCT, a organizat o întâlnire regională pe tema “Tehnologii privind proiectarea şi exe­cutarea lucrărilor de infrastructură la ni­velul drumurilor de interes local”. Anu­me, după cum a explicat Ioan Andreica, secretar de stat în cadrul MTCT, minis­terul a iniţiat un plan de acţiuni în colabo­rare cu autorităţile publice judeţene în ve­derea popularizării şi implementării unor tehnologii noi în construcţia de drumuri. In acest context, reprezentanţii celor câte­va societăţi specializate în noile tehno­logii pentru drumuri au prezentat o serie de informaţii tehnico-economice necesare pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de infrastructură pentru drumurile de in­teres local, judeţene şi comunale. Practic, reprezentanţii firmelor respective le-au promis primarilor din judeţ şi reprezen­tanţilor CJ că, după ce vor fi acreditate de MTCT, vor fi în măsură să le ofere auto­rităţilor locale oportunitatea unor lucrări de reabilitare a drumurilor comunale şi judeţene cu aceleaşi condiţii tehnice, dar la jumătate din preţurile actuale. La dez­baterea de ieri au participat, pe lângă re­prezentanţii autorităţilor locale (CJ, Pre­fectură, Primăria municipiului Iaşi), şi o serie de delegaţi ai consiliilor judeţene din Regiunea de Nord - Est a României şi ai Agenţiei de Dezvoltare a regiunii şi repre­zentanţii unor societăţi de construcţii şi proiectare din judeţul Iaşi. (D.P.) Viitorul sună bine pentru studenţii de la Poliţie • “îi lăsăm în grija societăţii pe cei bătrâni care calcă în străchini, preocuparea noastră este formarea celor tineri”, este opinia cms. Cristian Perianu, titularul disciplinei de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Academiei de Poliţie “Al.I. Cuza” Şefii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Poliţiei de Frontieră şi Jandarme­­riei au vrut să observe cum se comportă studenţii de la Academia de Poliţie în re­laţia cu presa, aceştia fiind lăsaţi să îşi spună opiniile faţă de modul în care ac­tivitatea instituţiilor este reflectată în mass media, dar şi faţă de relaţia cu cetă­ţenii. Asta pentru că studenţii înscrişi în ultimii cinci ani la Academia de Poliţie “ALL Cuza” urmează un curs special de Comunicare şi Relaţii Publice. In ultima lună, la Iaşi au fost trimişi 50 de studenţi pentru a-şi efectua stagiul de practică, sub tutela unor ofiţeri de po­liţie cu experienţă. In ce priveşte relaţiile publice, studenţii sunt de părere că, atât timp cât există profesionalism, nu ar tre­bui să existe probleme de comunicare. “Poliţia trebuie să reacţioneze imediat, iar din păcate la noi nu există modele la care să se raporteze, exceptând, bineînţe­les, poliţistul din filmele americane, în Poliţie, spre deosebire de cadrele din armată care se raportează la o structură, ofiţeml este singur, este în fiecare zi pe stradă, nu are duşmani sau inamici. Tre­buie să ştie să relaţioneze, îi lăsăm în grija societăţii pe cei bătrâni care calcă în străchini, preocuparea noastră este formarea celor tineri”, a explicat comis­ar Cristian Perianu, titularul disciplinei de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Academiei de Poliţie “Al.I. Cuza”. Ionuţ Ciobanu, student în anul IV al Academiei, şi-a efectuat stagiul de prac­tică în Biroul de Presă al UP Iaşi. Im­presia sa a fost că “nu mai există rea vo­inţă din partea presei sau a Poliţiei”, în ce priveşte propria sa carieră, ar opta pentru judiciar, cu toate că viaţa unui po­liţist la un birou de presă este mai liniş­tită. “La judiciar nu ai casă, nu ai masă, dar dacă îţi place ceea ce faci, atunci nu ai nici un fel de probleme”, crede acesta. Fetele care au optat pentru Poliţia de Frontieră spun că li s-a oferit o şansă, pentru că nu au existat criterii de admi­tere în funcţie de înălţime sau forţa fi­zică, punându-se accent în ultima vreme pe cunoştinţele candidaţilor. “Am optat pentru Poliţia de Fron­tieră pentru că era văzută drept o insti­tuţie mai coruptă şi noi, cei mai tineri, am vrut să schimbăm imaginea, să ară­tăm că ne facem meseria”, a declarat Nicoleta Ionaşcu, studentă în anul I. Fănica DUMITRAŞCU Prefectura face concurenţă presei Prefectura şi-a făcut debutul pe piaţa mass-media, ameninţând să devină un redutabil concurent atât pentru nume­roasele instituţii private de presă ieşene, cât şi pentru “Curierul de Iaşi” editat de Primărie. Nu este vorba însă de vreun cotidian, post de radio sau de TV al Pre­fecturii, ci de o revistă modestă, în patru pagini format A4, botezată “Satul ieşean - sat european” şi lansată ieri, în condiţii la fel de modeste, în spaţiul public. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, re­vista Prefecturii se vrea un buletin infor­mativ adresat administraţiei publice locale şi cetăţenilor din cele 94 de co­mune ale judeţului, principalul său obiectiv fiind “creşterea gradului de in­formare a populaţiei din mediul rural al judeţului Iaşi cu privire la noile reguli şi oportunităţi aduse de recenta aderare a României la Uniunea Europeană”. Re­prezentanţii Prefecturii promit că, în ediţiile viitoare, materialele publicate în revistă vor aborda “probleme de interes major pentru mediul rral - standarde şi reguli europene specifice domeniului agricol, programe de finanţare destinate agriculturii şi dezvoltării rurale­­ într-un format atractiv şi un limbaj cât se poate de accesibil şi adaptat grupului ţintă. Printre incitantele titluri propuse de pri­mul număr al revistei se numără “Mio­riţa europeană”, “Vânzarea directă de produse primare”, “Paşii necesari pentru înregistrare” sau, “Normele sanitar-ve­­terinare­­ pe înţelesul tuturor”. Revista va fi editată lunar de către angajaţii Compartimentului Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională al Prefectu­rii, cu sprijinul serviciilor deconcentrate, şi va distribuită gratuit tuturor celor 94 de comune din judeţ, într-un tiraj încă nedivulgat. (D.P.) DIRECTOR: RARES NEAMTU FLACARA COLECTIVUL REDACŢIONAL Senior Editor: Daniel ŞANDRU Redactor-şef adj: Dan POSTOLEA Secretar General de Redacţie: Leonard RELEA Economic: Domniţa POPA Anchete şi investigaţii: Dan TOMA Cultură: Călin CIOBOTARI Infracţional: Florentina CÂRNECI Fănica DUMITRAŞCU Sport: George MIREA Fotoreporter: Gabi ŞURUBARU Gheorghe NEAMŢU Colaboratori: Cristi POPA Departamentul Marketing, Publicitate: 0788/143896 flacaraiasi@zappmobile.ro Tiberiu Pintilie Constantin Chifan Relaţii cu publicul: Luiza ACSINTE Tel.: 0232/243161 0788/244855 Email: flacara_iasi@yahoo.com \y—\Mat Materialele marcate cu acest semn sunt considerate trucaje sau colaje foto Editorialişti: Sorin BOCANCEA Liviu ANTONESEI Cătălin MIHULEAC Dorin SPINEANU Cristian SAND­ACHE Administraţie: Nelu PĂUNESCU Mircea URSU Sănătate: Sorina CIOBANU învăţământ: Alice SAVA Sos. Naţională nr. 43, parter Textele publicate de editorialişti nu reprezintă punctul de vedere al redacţiei cotidia­nului Flacăra Iaşului, ci sunt opinii personale ale autorilor. Pastele Giani sunt fabricate după reţetele de casa tradiţionale, respectând întocmai originalul. De aceea sunt atât de gustoase. Şos. Iaşi - Tomeşti, Nr. 12, Tel: 0232/233579 IMI COTNARI NOBLEŢEA VINULUI ! A­lege PRINŢESA VINULUI DE COTNARI Paginare:

Next