Flacăra Iaşului, mai 2008 (Anul 8, nr. 2297-2320)

2008-05-05 / nr. 2297

3FLACARA LAȘULUI Eveniment local C­ârduri magnetice, sis­tem computerizat de monitorizare a călăto­rilor şi sistem GPS pentru mij­loacele de transport în comun. Pentru aceste lucruri, Regia Autonomă de Transport Public (RATP) pune la bătaie nu mai puţin de 3,5 milioane de euro. Practic, tradiţionalele abona­mente vor fi preschimbate în decursul a doi ani cu cârduri magnetice, care vor acoperi un anumit număr de călătorii. Sis­temul de ticketing ar putea fi implementat la Iași începând cu acestă vară, când­ este progra­mată o licitație deschisă în acest sens. "Sistemul de gestiune a mij­loacelor de transport presupu­ne schimbarea tuturor apara­telor de taxare/compostare a biletelor, verificarea electronică a abonamentelor, cât și moni­torizarea fluxurilor de călători. Practic, abonamentele de car­ton vor fi preschimbate în câr­duri electronice cu un anumit număr de călătorii. De fiecare dată când călătorul va urca într­­un mijloc de transport și va viza cardul în validator, com­puterul de bord va­­înregistra automat călătoria, în același timp, de pe card se vor diminua numărul de călătorii, cârdurile putând fi încărcate ulterior la sediul RATP. Acest lucru ne va permite să monitorizăm fluxu­rile de călători, dar, mai ales, va fi uşurată ţinerea evidenţei celor care beneficiază de gratuitate în mijloacele noastre de trans­port", a explicat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. Licitaţia este programată pentru data de 20 iunie, firmele trebuind să depună garanţia de participare în valoare de 120.000 lei, precum şi cea de bună execuţie, care reprezintă 5 la sută din valoarea propunerii financiare. Ion MUŞET Revoluţie în transportul public RATP dă 3,5 milioane de euro nenim ■ 1 1 ■ 1 ■ B.C.U.­*M.EMINESCU"IAȘI sistemul de ticketmoo­w • RATP pune la bătaie nu mai puţin de 3,5 milioane de euro pentru implementarea sistemul de gestiune a mijloacelor de transport, urmărire şi ticketing • în cel mult doi ani, abonamentele de hârtie vor fi înlocuite cu cârduri magnetice care vor putea fi utilizate atât în autobuze, cât şi în tramvaie • licitaţia este programată pentru 20 iunie Un arbore are nevoie de timp pentru a ajunge la maturitate. LUCRURILE IMPORTANTE AU NEVOIE DE TIMP Gheorghe NICHITA! LUNI, 5 mai 2003 Se termină lucrările la punctele termice • ultimele 7 puncte termice vor fi recepţionate în această săptămână Săptămâna aceasta va avea loc recepţia ultimelor puncte termice modernizate cu bani europeni. Timp de mai bine de şapte luni au fost făcute in­vestiţii la 21 de puncte termice din Dacia, Alexandru cel Bun, Cantemir şi Tudor Vladimi­­rescu. Reprezentanţii conduc­erii Centralei Electrice de Ter­­moficare (CET) Iaşi au anunţat că mai sunt necesare unele ajustări la modulele termice, recepţia acestora urmând­­să se facă la sfârşitul lunii. Totodată, pe 12 şi 30 mai, CET va organiza două licitaţii pentru achiziţia de ţeavă şi pen­tru atribuirea lucrărilor de con­strucţie şi montaj la alte 23 de puncte termice din oraş. "Spe­răm ca, odată cu aceste recepţii, să putem demara şi celelalte lucrări de investiţii pe care le avem în plan. De asemenea, în această perioadă vom face tragerile de bani de la BERD, pentru a putea continua lucră­rile", a declarat Didi Melinte (foto), directorul CET Iași. Modernizarea celor­­21 de puncte termice a început în va­ra anului trecut, cu fonduri de la BERD, care a împrumutat CET cu 20 de milioane de euro. Până acum s-au cheltuit nu mai puţin de 15 milioane de euro din acest împrumut. Ion MUŞET Echipamente din Germania pe pista de role din Copou La licitaţia organizată de că­tre Primăria Iaşi în vederea achiziţionării de echipamente pentru amenajarea pistei de role din Parcul Expoziţiei au participat firmele Panimon SRL, cu o ofertă de 130.000 lei, Crea­­tec Services SRL, cu 184.000 lei, Pafs SRL, cu 262.300 lei, şi Minimax SRL, cu 148.761 lei. "După analizarea ofertelor, fir­ma Paniman SRL a fost desem­nată câştigătoare, aceasta având cea mai mică ofertă. Echipa­mentul pentru pista de role pe care dorim să o amenajăm în Parcul Expoziţiei, chiar lângă parcul de joacă, va ajunge in Iași din Germania în 15 zile de la­ semnarea contractului", a de­clarat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Pentru amenajarea pistei de role, firma va trebui să aducă din Germania şapte tipuri de elemente, printre care un ob­stacol de sărituri, trambulină de sărituri, rampă cu elemente oblice, rampă cu elemente drepte, rampă curbă cu bandă de pornire, rampă curbă cu benzi curbe şi o bară de alune­care. Pentru achiziţionarea echipamentelor necesare dotă­rii pistei, municipalitatea a alo­cat în jur de 300.000 lei. De amenjarea pistei de role, care se va întinde pe o lungime de 450 de metri, se vor ocupa lucrătorii Direcţiei de Senicii Publice Municipale şi Citadin SA. Reprezentanţii Primăriei Iaşi au dispus începerea ame­najării unei piste de role de aproximativ 400 de metri şi pe bulevardul Socola. Aceasta va fi amenajată pe partea stângă a arterei, pe sensul dinspre Podu Roș spre Restaurant Cotnari. Nelu PĂUNESCU

Next