Flacăra - Literară, Artistică, Socială, 1913-1914 (Anul 3, nr. 1-52)
1914-05-17 / nr. 31
Anul III —Ho. 3! FLACARA ABONAMENTE : * Viara : lei 6 pe an ; 7 lei când se achita prin încasator. Pentru ivătatori și preoți sătești : lei 5 pe an NUMĂRUL IO BANI TELEFONUH » □.....---------------- ----------LITER FIR ft ..FIRTISTICft ..SOCIALIT ----- APARE SÂMBĂTĂ — Director: CONSTANTIN BANU — 1 rum. —.........=□ C ............. ■ '.'tv -----17 MAI 1914 ■ HRONAMENTE: Peste munți : coroane 3 pe an ; pentru preoți Invatatori coroane 6.50 pe an In strainatate : 10 lei pe an REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA I București ■ Str. Cămpineanu, 40 '■■■=■ □ EMINESCU DESPRE D- MAIORESCU — Marele poet mărturisește că n’a fost niciodată sub influența d-lui Maiorescu și-și arată antipatia ce-a simțit-o pentru criticul său — Un tânăr publicist dela Iași, d-l C. Minar, care vrea să-și facă o specialitate din strângerea scrisorilor rămase de la marii noștri dispăruți și adunarea informațiilor pe cari rudele acestora le au despre viața lor intimă, publică, în volumul privitor la Veronica Mierei), câteva interesante fragmente de scrisori din cari unele sunt inedite, privitoare la părerile pe cari le avea Eminescu despre unii din contimporanii săi. Vom reproduce în numărul de azi câteva fragmente din care ne vom putea face o judecată limpede de modul cum considera genialul poet pe acela care s’a lăudat că a fost Mecenatele său , d-l Maiorescu. După cum se știe, unele din titlurile de glorie cele mai de seamă ale d-lui Maiorescu a fost întâi că a descoperit talentul lui Eminescu și a atras atenția cititorilor asupra lui și al doilea că a călăuzit în activitatea lui literară pe acest mare poet. *) Lucrarea va apărea către sfârșitul lunei acesteia în biblioteca „Românii celebri“ No. 3, editată de institutul Flacăra. ”Cercetările făcute în urmă au dovedit însă că nu d-l Maiorescu a descoperit pe Eminescu, ci Iosif Vulcan, directorul Familiei din Brașov,—dacă, bine înțeles, cuvântul descoperit se poate întrebuința aci. Această concluzie se întemeiază atât pe spusele lui Vulcan, cât și pe chiar afirmațiile poetului. In Familia dela 25 Iunie 1889, Iosif Vulcan scrie în această privință : «Mi-aduc și acum aminte, cum într’o dimineață de Februarie, primii o scrisoare din Bucovina, în care un tânăr, după cum scrie, de 16 ani, îmi trimitea niște încercări literare. Era tânărul Mihail Eminovici. «Armonia versurilor și figurile plastice, considerând starea noastră literară de atunci și în deosebi etatea tânără a autorului, mă surprinseră și deschisei cu plăcere coloanele mele acestui nou talent și poet cu viitor». Iar primele poezii ale lui Eminovici, botezat de Vulcan Eminescu, fură publicate cu această recomandație redacțională : «Deschidem cu bucurie coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care, cu primele sale încercări poetice, ne-a surprins plăcut». De altfel, mărturia acestor documente categorice este întărită și de Eminescu care scrie despre începuturile lui literare : «Ca un copil care așteaptă ceva nou și frumos așa și eu așteptam numărul din Familia. Citeam ca un actor pasionat rolul ; mi se părea că ceea ce eu compusesem din inspirație era altceva ; mă emoționam, mă entuziasmam, trăiam zile de o fericire antică , unde sunt clipele de veselă și nobilă visare». Dar dacă nu d-l Maiorescu a fost acela care a atras cel dintâi atenția cititorilor asupra lui Eminescu, îi rămâne totuș onoarea de a fi călăuzit activitatea literară a poetului. Să vedem ce credea Eminescu despre acest merit al d-lui Maiorescu, despre care se svonise chiar pe când poetul era încă în viață. Intr’o scrisoare adresată Veronicii Micle găsim următoarele rânduri : «Am venit la Iași împins de dorința de a cunoaște vechea capitală a Moldovei și pentru tine. Mai ales auzisem de svonul ce se răspândise în Cernăuți, că în Iași se întemeiază o societate literară «Junimea» care până atunci nu știam că are vre-o legătură cu revista Convorbiri literare unde publicasem câteva încercări. Abia azi râd de naivitatea de-atunci. Tot acum pricep de ce Jaques Negruzzi, îmi tot da a’nțelege că d. Maiorescu m’a ajutat mult, făcând să fiu cunoscut, adică un fel de celebritate pe care eu n'am râvnit-o nicicând, dar mai ales din partea d-lui Maiorescu, care s’o fi lăudând cu talentul meu, fără să știe că mie nu-mi prea place lauda d-sale lipsită de sinceritate, având tot interesul să câștige cu numele meu un credit moral revistei «Convorbiri literare» unde publică toți nechemații literilor române. Un astfel de om cred că nici ție nu-ți dorește mult bine ; a fost și este un vanitos incorisibil». Dar sentimentele lui Eminescu pentru d-l Maiorescu și gruparea sa literară se desvălesc mai bine în următorul frag- Mihail Eminescu D-l T. Maiorescu