Flacăra - Literară, Artistică, Socială, 1913-1914 (Anul 3, nr. 1-52)

1914-06-14 / nr. 35

284 Pe înserate am venit iar. Și­ atunci am aflat, cu o surprindere neînchipuită, că bănuiala mea umoristică fusese înteme­iată ; în adevăr bucata aceea de manifest îndoliat chema la un congres pe toate busturile lui Eminescu. Congresul avea de scop să comemoreze împlinirea a 26 de ani de la moartea marelui lor prototip și s’a ținut în sala Amiciția, Sâmbătă 7 Iunie, la miezul nopții. Am fost și eu. A­­fară de mine, au mai fost de față trei busturi ale lui Eminescu, din patru câte sunt în România. Se însemnez numele în ordinea sosirei : Bustul din grădina Epis­copiei, lucrat nu se mai știe de cine : bustul de la Botoșani, turnat de L. Martin ; și bustul de la Dumbrăveni, executat de sculptorul O. Spăthe. Bustul de ghips, din rotonda Ateneului, executat la 1889 de sculptorul Filip Marinescu, n’a putut să par­ticipe. De­oarece nici nu și-a motivat mă­car lipsa, se crede că el a adormit din tim­pul stagiunei conferințelor atât de adânc încât nu s’a putut deștepta până la data congresului. A prezidat, deci, bustul din Botoșani, care este cel mai bătrân, după cel din rotonda Ateneului. De aceea, a și fost ales, în unanimitate, președinte de vârstă. El a mulțumit celor de față pentru o­­noarea ce i s’a făcut și a rostit apoi cam următoarele cuvinte : «Dacă n’ar fi fost Eminescu, noi n’am fi existat. Ori ce-ar zice adversarii noștri, bustul unui om nu poate să existe, dacă însuș acel om n’a existat. Știința modernă a dovedit cu prisosință acest adevăr. Și de-aceea v’am convocat în a­­cest prim congres, ca să ne exprimăm și noi recunoștința și admirația față de acela care...» Pe când însă bustul din Botoșani glă­­suia mai solemn, de-odată pe ușă năvăli portarul cimitirului Belu, înaintă până la președinte și, dându-i un plic oficial mare, spuse : — Din partea plachetei lui Eminescu de la cimitir ! Și se trase în fund. Președintele des­făcu repede scrisoarea, îngălbeni, și citi : «Protestez contra acelora cari se adună azi în sala Amiciția în numele busturilor lui Eminescu. Nici unul nu merită să poarte acest nume, afară de mine care însă n’am avut norocul să mă nasc bust. Rog pe domnul președinte să ceară con­­gresiștilor să-și dovedească identitatea. Pentru a-i ușura sarcina, îi trimit și o fotografie bună a marelui nostru prototip». Toate bronzurile înlemniță. Portarul ci­mitirului zâmbia câinește din colțul unde se retrăsese. Dar, după ce întâia clipă de zăpăceală s’a risipit, bustul de la Dum­brăveni strigă de-odată cu glas răgușit și cu un accent cam nemțesc : — Asta minciună la el ! Să probezi întâi plachet asta îndrăsneț că la ea este adevărat Eminescu ! In mine ești turnat cel mai mare artist de la limba românește! — Da, așa e, — repetată în cor cele­lalte busturi. Cu ce dovedește ea că re­prezintă pe Eminescu ! — Dar nici nu poate să dovedească ! — se găsti bustul din grădina Episcopiei, F­L­A­C­Ă­R­A care semăna cu vardistul ce-l păzia când l’am vizitat eu. Dacă ar reprezenta această plachetă în adevăr pe Eminescu, ar tre­bui să stea pe malul mării, potrivit do­­rinței poetului : Iar când voi fi pământ In liniștea sării Săpați-mi un mormânt La marginea mării. Apoi ce fel de mare e pe calea Șerban- Vodă ? Oare cimitirul Belu e pe marginea mării ? — Nu ! Nu ! răspunseră de-odată toate busturile. Dar glasurile tuturor pieriră când con­­gresiștii văzură că, în vremea acestor în­frigurate desbateri, portarul cimitirului se schimbase de-odată în chiar stana de piatră care poartă la Belu, în medalion, placheta poetului. Și o voce blândă răsună, la în­ceput domol, apoi din ce în ce mai tare: — Nu reprezint pe Eminescu fiind­că nu sunt acolo unde mi-ar fi fost locul ? Dar Eminescu, cât a trăit, unde i-a fost locul a stat? In redacția­ Timpului și la Casa de nebuni a fost locul scumpului nostru poet? Nu mai umblați cu mofturi! Și ce căutați aici ? D-ta, care prezidezi, d-ta reprezinți pe Eminescu ? Se vede că nu te-ai uitat nici­odată în oglindă. Dar, d-ta care ai norocul să stai în grădina Episcopiei, d-ta reprezinți pe Eminescu ? Nu vezi că par’că ești un vardist care așteaptă un bacșiș de la un contravenient pe care l’a îngăduit! Dar, d-ta, bustule de la Dumbrăveni, d-ta reprezinți pe Emi­nescu ? Nici în glumă să n’o spui ! Par’că ești un berar sas care-și supraveghiază clienții să nu plece fără să plătească. Tar, că plec ! Voi sunteți niște fantazii baroce! Prin urmare, eștii afară ! Și desfășurând un biciu, pe care-l scoase nu știu de unde, goni toate busturile din sala Amiciția. Apoi, dând cu ochii de mine, îmi spuse : — Congres fără congresiști nu pot să fie de­cât naționaliștii, prin urmare te rog părăsește și d-ta sala... Și ast­fel întâiul congres al busturilor lui Eminescu nu s’a putut ține din pri­cină că, la cercetarea titlurilor, nici un congresist n’a fost în stare să-și dovedea­scă identitatea. P. LOCUSTEANU Henrietta, sora lui Eminescu LUI M. EMINESCU Și bardul visează pe al­ba hârtie... Ca un semn el oprește furtuna din nori... Transformă în stele lumina din sfeșnic, Creează un soare, o sută, o mie, împarte regate, împarte comori, Că-i rege pe versul lui veșnic. Ca’n Faust se luptă în pieptu-i durerea Și tot ca în Faust demonici idei si bat la ferestre sub razele lunii : — «Ridică-te barde! Te-așteaptă plăcerea La sânul fempei. In brațele ei E farmecul sfânt al furtunii !» Și noaptea­ i încinge mai neagră... mai­­ mare... Și ochii­ i se luptă cu pana — un chin !— Iar foamea îi fură din forța visării... Ar da «veșnicia de vis» pe o țigare, Dar cine-i primește umilul destin Când nu mai e vremea cântării ! ?.. Și bardul se vede, în valuri, o stâncă Ursită să fie bătută de vânt, De trăsnet, de ploae, de foc și de ghiață, Pân’ce se cufundă în apa adâncă... Și plânge... Și bardul se vede’n mormânt... Ce dulce ești tu, o, viață!... Să nu simți o mână iubită pe frunte, Să nu ai în haină, d’o lună, un ban, Nici miros de floare să nu te îmbete, Să simți că pustiu-i mai greu ca un munte Și orice speranță s’o știi că e’n van, Și totuși să cânți!... O, poate!... Și bardul visează pe alba hârtie... Ca un semn el oprește furtuna în nori... Transformă în stele lumina din sfesnic, Creează un soare, o sută, o mie, împarte, regate, împarte comori, Că-i rege pe versul lui veșnici... 1914 Iunie x Kostya ROVINE A apărut : Viața nefericitului poet M. EMINESCU scrisă de distinsul nostru colaborator G. Ga­­laction și tipărită în biblioteca Românii celebri No. 2. Coperta în opt culori este executată de artistul Sanielevici. Prețul 50 bani . A apărut în biblioteca Românii celebri No. 3 viața iubitei și inspiratoarei lui Eminescu VERONICA MICLE scrisă după documente inedite de d-1 C. Miliai. Prețul 50 bani

Next