Flacăra Sibiului, 1955 (Anul 12, nr. 2476-2578)
1955-01-05 / nr. 2476
ichidarea analfabetismului — din problemele principale actuale fiul nostru a dus secole de-a jugul robiei in mizerie şi în înm..ic. Clasele dominante au căutat pe toate căile să-l depărteze de izvoarele culturii, pentru a nu se deştepta în el ideia de libertate. Marele nostru luptător revoluţionar Nicolae Bălcescu a spus: „Să ne luminăm poporul dacă vrem să fim liberi“. Şi este îndeobşte cunoscut că un popor ţinut în întuneric este mult mai uşor de asuprit şi exploatat, înaltele idealuri de libertate şi pace, conştiinţa patriotică şi toate măreţele cauze pot să se dezvolte numai acolo unde există cultură, unde există putere de înţelegere. Pentru a ne da seama de caracterul vechii orînduiri este suficient să arătăm că în momentul cuceririi puterii de către statul nostru democrat-popular au existat patru milioane de analfabeţi. După eliberare, lichidarea neştiinţei de carte a devenit una din problemele de bază a statului şi partidului nostru. Cadrele didactice şi organizaţiile de masă au dus o muncă intensă ani de ani împuţinînd treptat numărul neştiutorilor de carte. Anul şcolar 1954—55 este anul hotărîtor al lichidării analfabetismului. In raionul Sibiu au existat sate mult înapoiate din punct de vedere cultural unde analfabetismul a prins rădăcini puternice. Secţiunea de învăţămînt a sfatului popular raional a mobilizat cadrele didactice şi împreună cu organizaţiile de masă şi comitetele de întreprindere a colaborat la înlăturarea analfabetismului. Secţiunea de învăţămînt a pus la dispoziţia celor 61 cursuri de alfabetizare 321 cadre didactice completate cu 47 lectori din întreprinderi, lectori care au fost pregătiţi din punct de vedere metodologic de către profesori şi învăţători. Organizaţiile de partid şi U.T.M., sfaturile populare şi comitetele sindicale şi-au adus contribuţia lor efectivă îndrumînd pe neştiutorii de carte să urmeze cursurile de alfabetizare, creînd condiţii necesare învăţămîntului, venind astfel direct în sprijinul cadrelor didactice. Ca urmare a acestei munci în momentul de faţă există in raionul nostru comune unde nu se mai poate spune că sînt neştiutori de carte. Astfel în comunele Amnaş, Orlat, Poplaca, Săcel şi Topircea toţi neştiutorii de carte între 14—55 ani au fost alfabetizaţi. De asemenea în satele Porumbarul de Sus, Sadu, Tâlmaci şi altele au mai rămas foarte puţini neştiutori de carte. Acest lucru este îmbucurător dar dacă totalizăm numărul neştiutorilor de carte recenzaţi şi-l comparăm cu numărul celor care au urmat cursurile de alfabetizare vom vedea că rezultatele nu sînt chiar atît de îmbucurătoare. Din numărul de 1.284 analfabeţi ciţi au existat în raionul nostru doar 532 au urmat cursurile de alfabetizare. Aceasta însemnează că dacă in unele sate s-a muncit temeinic în vederea alfabetizării, în altele s-a muncit foarte puţin sau deloc. Iată de pildă care este situaţia în comuna Cristian: din 43 neştiutori de carte numai 6 au urmat cursurile de alfabetizare. De asemenea, în Vurpăr doar 9 neştiutori de carte din 51 au învăţat să scrie şi să citească. Asemănătoare este situaţia şi la Cisnădie, Armeni, Gura Ilăului, Porceşti, Racoviţa, Roşia, Slimnic şi altele. Condiţiile de muncă au fost aceleaşi peste tot însă interesul, eforturile au diferit de la un loc la altul. Nu la fel cadrele didactice sau organizaţiile de masă au sprijinit munca de alfabetizare. Ceea ce este mai trist e faptul că în unele sate nici copiii de vîrstă şcolară nu merg toţi la şcoală. Aşa de exemplu la Vurpăr 21 de copii de vîrstă şcolară nu frecventează cursurile. In unele sate cei care ar trebui să sprijine munca de alfabetizare nu numai că nu o fac dar dimpotrivă prin comportarea personală dau exemplu rău. Aşa e situaţia secretarului organizaţiei de bază de la gospodăria colectivă din Cristian, tov. Ion Dragomir care are doi copii de vîrstă şcolară şi nu trimite pe nici unul la şcoală. In întreprinderile din raion, comitetele de întreprindere care au primit sarcina de la ministerul de resort să sprijine munca de alfabetizare s-au preocupat foarte puţin de acest lucru spunînd că n-au nici o posibilitate, că au încercat să-i convingă pe muncitori să urmeze cursurile de alfabetizare dar că nu vor, etc. Cea mai mare vină de situaţia existentă în problema alfabetizării o are desigur secţiunea de învăţămînt pentru că nu a îndrumat şi controlat suficient cadrele care s-au preocupat de alfabetizare. Secţiunea de învăţămînt nu a ţinut o legătură permanentă cu organizaţiile de masă, ceea ce a făcut să nu existe un sprijin efectiv din partea lor. Problema lichidării neştiinţei de carte trebuie să preocupe serios atît secţiunea de învăţămînt cît şi organizaţiile de partid şi de masă. Anul 1955 este anul hotărîtor pentru lichidarea analfabetismului. Secţiunea de învăţămînt trebuie să-şi orgnaizeze munca, să îndrumeze şi să controleze activitatea şi rezultatele muncii de alfabetizare dusă de cadrele didactice. Trebuie să aibă o evidenţă strictă şi să urmărească progresele activităţii în domeniul alfabetizării şi culturalizării maselor. Toate organizaţiile de masă şi comitetele de întreprindere au datoria să sprijine din plin munca de alfabetizare astfel ca la sfîrşitul anului şcolar 1954—55 să putem spune într-adevăr că nu mai avem analfabeţi. La sfîrşitul planului cincinal trebuie să raportăm partidului şi guvernului că ne-am dus la îndeplinire cu cinste această sarcină. Lichidarea neştiinţei de carte este o datorie a noastră a tuturora şi scopul va fi ajuns prin mai multă voinţă şi interes din partea noastră. G. L. O şezătoare literară Duminică 2 ianuarie a. c. la Şcoala medie de băieţi nr. 1, elevii din clasa X-a B au organizat, la iniţiativa şi sub conducerea tov. profesor diriginte Ion Cîmpianu, cu concursul tov. profesoare de limba romina, Maria Chelaru şi a direcţiunii şcolii, o şezătoare literară. Elevi şi eleve de la diferite şcoli din oraşul nostru au ascultat cu viu interes prezentarea vieţii şi activităţii culturale a lui Alexandru Vlahuţă, ţinută de elevul Mircea Blaga. In continuare, Tiberiu Curelaru a recitat poezia „1907“ de Alexandru Vlahuţă. S-au citit apoi fragmente din opera scriitorului, şi s-a recitat poezia „Lui Eminescu“. Şezătoarea literară s-a bucurat de un succes deplin. C. DRAŞOVEANU coresp. „FLACĂRA SIBIULUI“ Prin orăşelul copiilor Seară de sfîrşit de decembrie . . . Fulgi mari, ca-n poveşti încep să ţeasă veşmînt alb oraşului. In Piaţa Republicii s-au aprins luminile pomului de iarnă. Cu căciulile trase bine peste urechi, cu mîinile virîte adine în buzunare, cu obrajii rumeni de frig şi strălucind de bucurie, zeci, ba chiar sute de copii s-au strîns în jurul acestui pom. Privesc luminile lui vii, globurile lui strălucitoare, steaua care arde aprins în vîrful lui. Lîngă el, pionierii unei şcoli elementare şi-au unit glasurile într-un cîntec al pomului de iarnă. Dar nu e numai pomul de iarnă care a adunat atîta tinereţe aici, ci e întregul parc din piaţă care s-a transformat într-un orăşel al copiilor. De jur împrejurul parcului, pe stîlpi împodobiţi cu ghirlande de brad s-au înşirat ca nişte mărgele şi clipesc aprins zeci şi zeci de becuri în fel de fel de culori dînd pieţii aspectul feeric de basm, s-au ridicat căsuţe din poveşti în care sunt sumedenie de minunăţii. Iată aici, castelul Albei ca Zăpada şi nu el sunt numai jucării: păpuşi cu ochi senini şi miraţi, căţeluşi cu părul creţ, căluţi gata să pornească un galop, cuburi, trenuri, maşini, tractoare — cîte şi mai cîte. Unde mai pui că însăşi Albă ca Zăpada ţi le întinde prin gemuleţul mic în faţa căruia se îngrămădeşte amar de lume. Mai încolo e o cijU,-' percă. Şi în ciupercă şi-a aflat loc Moş Gerilă sau poate un pitic care şi el te îmbie la sacul lui cu jucării. In faţa unui om „de zăpadă“ cu mătura în mînă s-a strîns o droaie de oameni: afli la el portocale, mandarine, bomboane şi dulciuri de tot felul. O casă de turtă dulce îţi oferă aceleaşi bunătăţi. Ei, cum să nu hoinăreşti prin orăşelul acesta iscodind peste tot şi înfruptîndu te din toate bunătăţile! Pretutindeni e rîs, e voioşie tinerească. Dar nu numai copii şi tineri sînt aici. Printre ei sînt tot atît de mulţi oamenii în vîrstă. De altfel, cum să nu fie, cînd în copilăria lor ei n-au avut parte de orăşelele acestea de basm şi bucurie?! Cum să nu ieie parte şi ei la bucuria aceasta a copiilor lor?! Şi apoi mai sunt de făcut cumpărături, iar în chioşcurile clădite un chip de trunchiuri de copac, de butoi, ori de cutie de bomboane, afli tot ce-ţi trebuie. Peste tot e o forfotă de nepotolit, forfota ajunului de sărbătoare, a alunului de an nou. Colindind acest orăşel al copiilor, nu poţi să nu te gîndeşti la anii din trecut, în care tot ce e aici era încă într-o lume a viselor, a năzuinţelor. Azi visurile au prins viaţă şi copii noştri — viitorul de aur al patriei noastre iubite — trăiesc bucurii vrednice de traiul liber şi fericit al oamenilor muncii din tînăra noastră republică. Interesul pe care l-au depus atît sfatul popular al oraşului cit şi organizaţiile comerciale locale pentru ridicarea acestui orăşel al copiilor, merită toată lauda. Acest interes este expresia atenţiei şi grijii de care se bucură tineretul patriei noastre din partea partidului şi guvernului, din partea noastră a tuturora. Pentru o producţie cît mai mare de lapte Mulţi dintre crescătorii de vite susţin că producţia de lapte nu poate fi mărită decît în timpul verii. Cu toate acestea, printr-o îngrijire bună şi o furajare ştiinţifică a vacilor, producţia de lapte pe timpul iernii, poate fi aceeaşi, sau aproape aceeaşi ca şi în timpul verii. De pildă, vaca Coca cu numărul matricol 75, de la gospodăria zoopomicolă de stat din oraşul Cisnădie, a produs zilnic în luna decembrie 1954 cîte 16 litri lapte. Această vacă, în vîrstă de 7 ani, a realizat o producţie medie de 4.225 litri lapte în cursul celor 300 zile (perioada de lactaţie din anul 1954) faţă de 2.380 litri lapte, cît a fost planificat. Aceeaşi producţie, de peste 15 litri lapte, se obţine zilnic în perioada de iarnă şi de la vaca Rezi cu numărul matricol 180, al cărei îngrijitor este Gheorghe Hening, cît şi de la alte vaci. Această producţie se datoreşte faptului că vacile primesc pentru fiecare litru de lapte cantitatea necesară de tărîţe de griu, şroturi de floarea soarelui, urluială de porumb, calciu, sare, etc. In afară de această raţie de producţie, vacile mai primesc şi o raţie de întreţinere, fin de trifoi, fîn natural şi alte furaje. înainte de muls, ugerul vacilor se spală cu apă călduţă, iar masajul ugerului se face cu atenţie la fiecare muls. Cit priveşte curăţenia vacilor, a grajdului, ca şi a aparatelor de muls mecanic, aceasta constituie o grijă deosebită a îngrijitorilor de vaci Paulina Costea și alții. PAVEL GHIRT opresc. Anul XII - Revelionul — schijă — Se amestecase de mult ziua cu noaptea. Străzile bătrinului oraş dormitau într-o tăcere tainică. Domnea liniştea unei nopţi mohorîte. Liniştea unei nopţi in a cărui leagăn avea să încolţească mugurul de nea a unui nou an: 1955. Ora 10 noaptea mă apucase prin inima oraşului. Aveam impresia că-i după miezul nopţii. Ceasornicul cel mare din turn mă aduse însă la realitate. îmi urmam drumul, preocupat de propria-mi grabă. La 11 trebuia să fiu cu familia la restaurantul „Bucureşti“ unde urma să întimpin noul an intr-un revelion comun. Pe străzi grupuri mici, răzleţe, se îndreptau în direcţii necunoscute. Mai toţi erau grăbiţi şi încărcaţi cu coşărci, din a căror măruntaie se împrăştia prin aer miros de cîrnaţi fripţi, de colaci proaspeţi şi de sarmale. Am prins şi frînturi din discuţii. Ioane, vezi să nu dai cu damigeala de bordură. Las-o mai încet. — Vezi de coşarcă Mărie, şi mai bărbăteşte că ne apucă anul nou pe drum. Pe ici, colo, la cîte un etaj, revelionul ieşise din faşă. Se auzea ritmul unor melodii calde, forţate de cîte un ciripit de fată, ori de vreun glas de bărbat. Cînd am intrat în local, eram însoţit şi de familia nn doi a prietenului meu Iancu. Ştiţi, un maistru de la „Virola“. Ce să zic, picasem parcă din lună. Era şi firesc. Fusese o trecere bruscă de la liniştea preumblării nocturne, în această cascadă de muzică şi dans, rîs şi feerie. Am stat vreo cîteva clipe pironit locului, înmărmurit. Şi drept să spun nu ştiu cum m-am pomenit la masă alături de nevastă-mea şi amicul meu Iancu anume în cercul unor rubedenii foarte vesele ale prietenului meu. Timpul începu să treacă. La masa noastră se mai alăturară şi alţi cunoscuţi. Printre ei un tehnician de la „Libertatea“ cu soţia, un muncitor de la Abator, apoi un alt muncitor germani de la întreprinderea economică a oraşului. La masa de alături se vorbea ungureşte. Muzica executa „Povestiri din pădurile vieneze“. Din vorbă nu vorbă, încurajat de cîte un păhărel de ţuică, în intervalul dintre două fleici de purcel şi înnăbuşite toate astea cu vin de Tîrnave, îmi reveni graiul. Şi ca să demonstrez comesenilor mei precum că sunt în apele mele, invitai la dans pe rind toate femeile de la masa mea. Mai pe urmă apelai şi pe la mesele vecine şi asta ca răspuns la provocările — să-i zic aşa — a unor necunoscuţi foarte arătoşi la chip şi amabili, care îmi anticipaseră nevasta — la dans. Cînd se termină o bătută — mai mult tocată — pe care o scuturasem cu o vecină săltăreaţă de la masă, nevastă-mea mă apostrofă: — Ăsta-mi eşti, hai? Cu mine nu ştii bătuta?! — Să fiu sincer am cam uitat-o, dar „Tîrnavele“ îmi dădură concursul. Nevastă-mea se zburli la mine. Ca pedeapsă nu mai dansez în anul ăsta cu tine. — Ei, nu mă-ngălbeni — o luai eu cu binișorul. — Pînă în 1955 s-a zis. Și unde nu mă pomenii cu luminile stinse, așa din senin, timp pe care nevastă-mea îl folosi spre a mi se destăinui: primul dans e al tău. Luminile se aprinseră, se stinseră din nou şi iar se aprinseră, în timp ce orchestră ataca un foarte violent „Mulţi ani trăiască", în unison cu noi toţi din salon. Urmă apoi dansul meu şi al neveste-mi, la care au participat toţi cei din sală. Cînd ne întoarserăm la masă nu ne mai aşezarăm fiindcă toată lumea stătea în picioare, agitînd paharele pline, limitarăm şi noi. Apoi pe un ton ce numai vinul de Tîrnave ţi-l poate smulge, exclamai: La mulţi ani tovarăşii mei!!! la care muncitorul de la Întreprinderea economică a oraşului răspunse pe acelaşi ton înfierbîntat: — Glückliches Neujahr!! — pentru ca de la masa vecină un cetăţean care ezita să golească paharul în semn că mai are de spus ceva, să încheie: — Boldog uj evet!! Ciocnirăm paharele — să-i zic de-a valma — ca la orice revelion, apoi dădurăm aghiazma pe git. Femeile se grăbiră să le umple din nou. Noi nu mai aveam timp. Intre două dansuri ne îndeletniceam acum cu discursurile, fiindcă revelionul face parte din puţinele prilejuri cînd oricare muritor, poate fi şi orator. Şi încă ce orator. Şi iată-mă luîndu-mi inima în dinţi: — Tovarăşilor, cred că sînt în asentimentul tuturor cînd spun: să bem în sănătatea celor de la ,,Virola“ că şi-au îndeplinit planul în mod onorabil. Ura!! Prietenul meu Iancu se umfla în pene. Ştiţi, el era de la „Virola“. Se goliră şi rîndul ăsta de pahare. Apoi Iancu, triumfător dar totuşi modest, reîncepu să nu-i uităm tovarăşi, nici pe cei de la „Libertatea“. Tehnicianul nostru ţinea capul ridicat ca o mireasă. Ştiţi , el era de la „Libertatea“. Apoi ciocnirăm din nou. Cînd terminarăm iată că de la o masă oarecare, un orator anonim, se proţăpi în mijlocul nostru: — Toate-s bune tovarăşi dar văd că în mijlocul dumneavoastră îl aveţi și pe tov. Kopandi. Comeseanul nostru Kopandi, ridică o mînă în sus, spre a fi cunoscut de toți, întrucît venise cam tîrziu, cînd recomandările protocolare erau oarecum neglijate. — Dumnealui el — continuă anonimul —. Şi profit de fericita ocazie de faţă, prin care mă simt obligat, dacă nu-i cu supărare, să-i spun: dumneata tovarăşe Kopandi, ca director comercial la acest restaurant, ar trebui să ţii revelionul, peste vreo două-trei luni, cînd ai să îndeplineşti restanţa de plan pentru anul pe care cu onoare l-au părăsit tovarăşii de la „Virola“, „Libertatea“ şi de la multe alte întreprinderi. Asta-i! Aşa că trăiască fruntaşii, iar codaşii să tăceţi chitic, să nu vă vadă nimeni, că de ... In timp ce noi înghiţeam din plin, tov. Kopandi înghiţea în sec. Ştiţi, tov. Kopandi este director comercial la restaurantul „Bucureşti“. Intre timp remarcasem că muncitorul de la Abator se dă frumuşel şi în mare tăcere lîngă tovarăşul Kopandi, şi de atunci numai amîndoi au toastat, ce-i drept în surdină. Probabil aţi ghicit, nici Abatorul nu şi-a îndeplinit planul pe 1954. Ce-a mai urmat se poate presupune. Revelioanele au ceva comun, indiferent de locul şi numărul Stelor ce participă la ele. Muzică,iscursuri, toasturi, şoapte, poveselie, ironie, v iată din ceea ce formează Din asta a fost fon nostru de la „P că la acest r stat la loc că înain noastn pe ch v trăi cu i calul i mischer făceau or. — Lasă i vecie.