Flacăra, ianuarie-februarie 1954 (Anul 3, nr. 1-4)

1954-02-15 / nr. 4

CÎTEVA ROLURI DRAGI DIN CARNETUL UNUI TÎNÂR ACTOR In fiecare proces de creaţie ar­tistică — fie el din domeniul plasticei sau al literaturii, al muzicii sau al teatrului — re­găsim, cu toate particularităţile sale care-1 disting puternic de celelalte elemente comune, ca­racteristici esenţiale general va­labile: este vorba de necesitatea cunoaşterii adînci a realităţii, de necesitatea intensei participări su­fleteşti a artistului la acel proces de creaţie. Ca om de teatru, cred însă că, mai mult,s poate ca în oricare alt proces de creaţie artistică, în arta dramatică este necesară o intensă participare sufletească şi o deo­sebită cunoaştere a vieţii. Spe­cificul muncii actorului îi cere acestuia să se contopească cu fiecare personaj interpretat , să întru­chipeze simţirea şi raţiunea lui. Şi acest lucru nu se poate obţine decît printr-o perfectă cunoaştere şi pătrundere a individualităţii personajului. Tocmai din această pricină procesul de creaţie al ac­torului este lung şi dificil, apropi­erea de personaj se face prin multă gîndire şi concentrare, prin nesfîrşite cercetări. După prima lectură a piesei, în fantezia ac­torului încep să se schiţeze contu­rurile personajului, pe care îl cunoaşte bine numai dintr-o stu­diere temeinică a piesei şi a ma­terialului documentar. Cunoaşterea situaţiei economice, sociale şi politice din epoca respectivă lăr­geşte viziunea interpretului, îi arată cauzele care au dus la dife­ritele stări de lucruri, îl ajută mult să înţeleagă acţiunile per­sonajului. Odată precizată vi­ziunea regizorală asupra specta­colului şi cunoscut temeinic ma­terialul documentar, începe munca actorului cu el însuşi asupra per­sonajului. Experienţa mea de actor mi-a arătat cît de adînc este adevărul învăţăturilor lui Stani­­slavschi. „In muncă — spunea el — trebuie să porneşti întotdeauna dela tine, adică dela calităţile tale naturale, în al doilea rînd să te supui legilor creaţiei, în al Septimiu Sever In rolul doctorului Murgu . „ .... A­rv rv «e­l treilea rînd să te subordonezi lo­gicei unui alt om, adică a per­sonajului“. Cu cîtăva vreme în urmă am avut de interpretat un rol care mi-a fost cu deosebire drag şi anume rolul căpitanului sovietic Mar­tînov din piesa „Cui i se supune vremea“ de fraţii Tur şi L. Şei­in. Mă aflam în faţa unei sarcini de mare răspundere: aceea de a da viaţă unui erou al zilelor noastre, unui om sovietic cu o conştiinţă înaintată, care este gata să-şi sacrifice fără preget viaţa atunci cînd patria şi poporul i-o cer. Trebuia să creez un om viu, de o mare bogăţie sufletească şi nu o schemă de „erou pozitiv“, o fantoşă. Am început prin a studia piesa, replică cu replică, pentru a cunoaşte perfect biografia per­sonajului, căutînd să completez în mod veridic, cu imaginaţia, ceea ce textul nu-mi spunea. Şi iată cum, încetul cu încetul, în mintea mea se închega imaginea acestui ne­înfricat ofiţer sovietic care, trimis în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei într-o grea mi­siune în spatele frontului inamic, izbuteşte pînă la urmă, cu aju­torul partizanilor locali, să-şi ducă la îndeplinire sarcinile, aruncînd totodată în aer întregul stat major fascist. Am înțeles că acest per­sonaj este deosebit de complex și că sublinierea unei singure trăsături a caracterului său—vi­tejia — deși foarte importantă, duce la o rezolvare scenică sche­matică a personajului. Pătrun­­zînd în textul autorului, am aflat de pildă, că Martînov, în viaţa civilă student la facultatea de astro-fizică, este un spirit calcu­lat şi precis — fapt care m-a ajutat mult în realizarea­­unor scene dificile din piesă. N­u am ne­glijat nici amănuntul că el a fost campionul de şah al universităţii. Textul reliefa bine complexitatea caracterului lui Martînov: el este un fiu duios, un logodnic plin de căldură, scrie versuri şi iubeşte natura. Căutînd să redau puternica individualitate a ofiţerului sovietic Martînov, m-am străduit totodată să subliniez ceea ce este în el ca­racteristic omului sovietic: morala comunistă, puternica dragoste de patrie, capacitatea de a-şi subor­dona interesele personale celor obşteşti. Generalul Lavrov, din monu­mentala piesă a lui Boris Ciiscov „învingătorii“, a fost primul meu rol de compoziţie. Şi acesta a fost un rol de mare răspundere, întrucît aducea imaginea conducătorului politic în Marele Război pentru Apărare­a Patriei, fapt pentru care am studiat cu atenţie lucrarea tovarăşului Stalin „Despre Marele Război al Uniunii Sovietice pentru Apărarea Patriei“. Intrucît între Lavrov şi Martînov, doi oameni sovietici cu înalte calităţi morale, erau destule asemănări, m-am străduit să elimin — în interpre­tarea lui Lavrov — parte din mij­loacele artistice pe care le între­buinţasem în construirea per­sonajului anterior. Şi aci am a­juns numai după ce am înţeles perfect că, deşi ei au comune trăsăturile esenţiale ale caracterului, fiecare are individualitatea sa, puternic distinctă de a celuilalt. In Lavrov m-am străduit îndeosebi să su­bliniez acea admirabilă trăsătură a omului sovietic: încrederea ne­strămutată în viitor, previziunea limpede a celor ce vor veni. In plin război, Lavrov se gîndește cu intensitate la începerea lucrărilor de refacere a Stalingradului. Un actor nu poate "stăpîni din­­tr-odată un rol. Mereu se ivește ceva neclar, ceva greu de pătruns. De aceea, în crearea unui rol, în­cep cu ce este mai simplu, mai accesibil însuşirilor mele natu­rale. Pe ele se fixează mai bine un rol şi astfel pot mai bine să mă subordonez personajului. Alternativ cu piesele „învingă­torii“ şi „Cui i se supune vremea“ am jucat şi în piesa „Vadul nou“ de Lucia Demetrius, unde inter­pretam rolul unui ţăran tînăr, încăpăţînat şi plin de sine. Vin­cent are un caracter vulcanic, greu de stăpînit. E influenţabil, vanitos şi plin de ambiţie. El are momente de laşitate şi părăseşte munca atunci cînd este mai mare nevoie de el. Dar, ajutat de comunişti, îşi dă seama la timp că a făcut jocul chiaburilor şi se reabilitează, de­­mascîndu-i. Interpretîndu-1 pe Vincent nu am izbutit să reliefez de la început şi în măsura cuvenită aspectele pozitive ale caracterului său. îmi îndreptasem atunci atenţia îndeo­sebi asupra lipsurilor lui, care, avînd uneori şi un caracter comic, trezeau rîsul publicului şi mă făceau să cred că am realizat intenţia autoarei. Ajutat de co­lectiv, am înţeles pînă la urmă că această interpretare falsifica în parte personajul, în care trebuiau mai ales să se facă bine simţiţi germenii viitoarei sale transfor­mări. Erau zile, cu ani în urmă, cînd jucam la matineu o piesă Scenă din pie«a .Cui i se supune vremea*. In rolul ofiţerulu­i sovietic Martino*—Septimiu Sever, iar In cel al gauletterului hitlerin Rogge — Don Nesto. Clody Bortolo şi Septimiu Sever in spec­tacolul .Liubov Jarovoia*: 25

Next