Flacăra, ianuarie-martie 1975 (Anul 24, nr. 1-12)

1975-02-22 / nr. 7

Toni lord ŢAMBALUL, ACEST PIAN MAI MIC în rîndul marilor interpreţi ai muzicii popu­lare româneşti, Toni lordache se înscrie ca un adevărat virtuos al ţambalului. Dotat cu o pu­ternică forţă de expresie a melosului popular, el a făcut cunoscute în ţară şi peste hotare frumuseţea cîntului meleagurilor natale, tai­nele ţambalului românesc, arta interpretativă a unui desăvîrşit realizator. — Toni Iordache, de unde începe povestea vieţii dumneavoastră îngemănată cu muzica populară românească? — Mi-amintesc că încă de la vîrsta de 4 ani am pus mîna pe acordeon. După o perioadă scurtă, am ajuns să cînt destul de bine, alături de tata şi bunicul meu, la rîndul lor înzestraţi interpreţi şi propagatori ai muzicii populare româneşti. Am îndrăgit apoi ţambalul. Bunicul meu, Marin Iordache, avea în casă un instru­ment, dar spunea că sînt prea mic pentru un ţambal aşa de mare. Ba mai mult, dînsul ar fi vrut să urmez şcoala şi să mă fac inginer. Zicea doar atît: Toni, băiatule, ţine-te de carte că sînt destui muzicanţi în familie. Mi-aduc aminte că aşteptam cu înfrigurare ca el să iasă din casă, să rămîn singur şi să pun mîna pe ţambal. Văzînd că nu o scoate la capăt cu mine, bunicul s-a decis pînă la urmă să mă înveţe să cînt şi de la el am deprins tainele ţambalului, diferi­tele ritmuri, ca hora, breaza, strba, geampa­­ralele, brîul etc. — Credeţi în posibilităţile de extindere ale ţambalului şi în alte genuri decît muzica populară? — Cred că ţambalul este un pian mai mic. Deosebirea constă în aceea că, dacă la pian se cîntă cu zece degete şi pe clape, la ţambal, cu ajutorul a două ciocănele, se cîntă pe 120 de strune. Cu ţambalul am reuşit să interpretez nu numai populară, ci aproape toate genurile de muzică, inclusiv clasică. La Ateneul Român, de exemplu, am cîntat cu orchestra Filarmo­nicii «George Enescu», sub bagheta maestru­lui Paul Popescu. De asemenea, cu orchestra simfonică a Radioteleviziunii române am inter­pretat «Clepsidra» de Anatol Vieru, bucată pentru ţambal, nai, cor («Madrigal») şi orchestră simfonică. L-am avut ca partener pe binecunos­cutul naist Gheorghe Zamfir. La fel, am avut fericita ocazie de a cîntă și cu Orchestra simfo­nică a televiziunii din Tokio, condusă de Mata Cici. Iată deci, cu ţambalul românesc se poate cîntă orice. — Mai ţineţi minte în cîte formaţii aţi cîntat? — A, sînt foarte multe, în peste 20 de for­maţii. — Pe cele mai prestigioase le puteţi aminti? — Formaţiile simfonice le-am amintit mai înainte. Dar pentru că este vorba de muzica populară, iată-le: Orchestra Radioteleviziunii, ansamblul «Ciocîrlia», ansamblul «Periniţa», ansamblul U.T.C., orchestra «Barbu Lăutaru», orchestra Gheorghe Zamfir, grupul folcloric «Virtuoşii români», sub bagheta maestrului Florian Economu, iar acum lucrez ca solist principal în formaţia «Ciocîrlia», sub condu­cerea maestrului Constantin Arvinte. Mă bucură în special faptul că în aceste formaţii am avut şi am colegi buni, muzicanţi prestigioşi, alături de care susţin, cu succes aş spune, programele de muzică populară. Ei se numesc Angela Mol­dovan, Ion Cristoreanu, Damian Luca, Gheorghe Zamfir, Ion Drăgoi, Ion Lăceanu şi alţii, l-am enumerat în ordinea în care mi-au venit în minte. — Cînd aţi avut cea mai mare satisfacţie? — Atunci cînd, la 14 decembrie 1973, ziua mea de naştere, am cîntat la Tokio cu Or­chestra simfonica a televiziunii japoneze. Vă daţi seama că aplauzele, bis-urile şi chemările foarte dese la rampă au constituit cel mai fru­mos cadou de ziua mea de naştere. Nu mai spun că după concert — am fost solist atunci — mi-am sărbătorit aniversarea cu toată orchestra simfonică. Am avut şi alte satisfacţii mari. La Londra, de pildă, la B.B.C., am avut ocazia să fiu prezent într-o emisiune alături de celebra cîntăreaţă Nana Mouskouri; apoi, la Bucureşti, acasă, la maestrul Ion Voicu, am fost apreciat de marele muzician Iehudi Menuhin. Am interpretat atunci cîteva piese pentru ţambal, de mare dificultate, demonstrînd că la ţambal se poate cîntă orice fel de muzică. Menuhin m-a felicitat pentru modul în care i-am prezentat posibilităţile ţambalului şi frumuseţea cîntecului popular românesc. — Pe cîte scene ale lumii aţi interpretat muzica populară românească la ţambal? — Şi aici sînt multe de spus. Am cîntat pe patru continente: Europa, Africa, Asia, Ame­rica. Dacă le-aş aduna pe toate, ar însemna că muzica populară românească a fost reprezen­tată de mine şi colegii mei în aproape 300 de mari săli de concert. Aş vrea însă să fac o preci­zare: peste tot unde am evoluat în compania formaţiilor româneşti, muzica noastră populară a fost primită cu ovaţii care parcă nu se mai terminau, întărindu-mi convingerea că Româ­nia, muzica ei, se bucură în lume de multă preţuire. — Care este în prezent dorinţa cea mai arză­toare a muzicantului Toni Iordache? — Visez ca fiul meu Leonard să ducă mai departe faima muzicii noastre populare, ca numele lui să se lege tot de ţambal, dar de un ţambal, cum să zic eu, mai exact, mai melodios, mai... Hai să spun, mai ţambal! NICOLAE BUICĂ ■ top 1. Dulce Românie (muzica M. Vintilă — text Adrian Păunescu) — Mircea Vintilă. 2. Cine a furat luna (M. Diaconescu) — Mihai Diaconescu. 3. Republica (A. Ivaniţchi — Claudiu lordache) — Adrian Ivaniţchi. 4. Ion Crîşmaru (D. Stănculescu — Octavian Goga) Doru Stănculescu. 5. Glossa (Mie Stepan — Mihai Eminescu) — Pro Musica. 6. Olean II (Tudor Boroș — Monica Mărgineanu) — Marcela Saftiuc. 7. Moara (Valeriu Sterian) Vali și Carmen. 8. Mielul (M. Vintilă — folclor prelucrat de Adrian Păunescu) — Mircea Vintilă. 9. Fiii lacrimilor tale — Marcela Saftiuc. 10. Noi nu (A. Călugăreanu — Nicolae Labiș) — Anda Călugăreanu. TOP «FLACĂRA» - TALON NR. 7 muzica tînără CUMPENE, DESCUMPĂNIRI romeo, julieta şi chirurgia Nu mai interesează numele exacte ale pro­tagoniştilor. Faptul a devenit oarecum de no­torietate publică. Implicaţiile sale sunt dra­matice. Prin urmare, doi tineri se cunosc şi se iubesc de la vîrsta primelor miracole. Sunt colegi de liceu, apoi colegi de facultate, desco­peră împreună universul plin de griji şi de erori al căsniciei, creează la un moment dat impresia că sunt chiar mulţumiţi. Devin ingi­neri, parteneri cu drepturi egale, aş zice cola­boratori la o fericire posibilă, cu un aer de prosperitate decentă etc. Evident, se naşte copilul visat al împlinirii, rodul imposibil de negat al unei iubiri ca-n filme. Tînără familie pozează la fotograf, petrece la botez. Şi totul pare că se rostogoleşte inevitabil spre un «happy-end» încărcat cu farduri şi surîsuri molipsitoare. Dar, trecînd peste tonul opere­­tistic hollywoodian al celor relatate pînă aici, e timpul să ne trezim la realitate. Romeo suferă într-o zi o comoţie, e transportat de urgenţă la spital. Urmează o operaţie com­plicată pe creier. Vreme de cîteva zile şi nopţi se află în comă. Familia e disperată. Dreptul de a-şi asista soţul permanent în camera de reanimare îl primeşte numai soţia. Şi soţia veghează patetic. Atît de patetic încît reuşeşte să se îndrăgostească la fel de fulge­rător şi de convingător ca prima oară, de medicul chirurg, de «salvatorul» bărbatului care se zbate alături între viaţă şi moarte. Şi din clipa aceea, pentru splendidul exemplar fi­minin care este soţia celui operat şi aflat acum în comă, mama copilului abandonat nu pupă la socri, nu mai există decît pasiunea pentru... chirurgie, prin reprezentantul ei autorizat, încă tînăr, încă suplu, încă feroce și seducător. Și timpul a trecut catastrofal printre eroii noștri. Marea iubire de odinioară s-a stins chiar într-o cameră de reanimare dintr-un spital. Julieta s-a abandonat ultimei sale desco­periri sentimentale. Romeo a rămas undeva în Bucureştiul acesta, paralizat şi înfrînt, o epavă a chirurgiei moderne. Pentru bărbatul înflo­ritor de altădată viaţa a devenit un coşmar luminat numai de fiinţa plăpîndă, fragedă şi plină de candoare a copilului. Dintr-o «exigenţă estetică», împinsă pînă dincolo de limitele normalului, fosta soţie refuză să-şi mai vadă soţul lovit profund de boală. Dar face demersuri disperate să-şi re­vendice copilul pe care multă vreme l-a uitat cu o desăvîrşire tot atît de profundă. între timp femeia şi-a descoperit vocaţia de «femeie frumoasă şi mondenă». S-a stins şi pasiunea pentru chirurgie... Au început alte pasiuni! Şi uite aşa, cineva îmi spunea ieri că «din cind în cînd avem nevoie şi de melodramă». Ei bine, cred că de melodramă în stilul acesta nu are nevoie nimeni. Niciodată! ADRIAN DOHOTARU ■ curier Măricel Lupaşcu — Constanţa. După cele 15 pagini pe care ni le scrieţi, vă cunosc atît de bine încît am senzaţia că-mi sînteţi coleg de birou. Tot ce ne scrieţi însă denotă din parte-vă o formidabilă maturitate, aproape in­trată în conflict cu cei 17 ani pe care îi aveţi. Sînteţi, dumneavoastră, ucenicul-lăcătuş, unul din tinerii de conştiinţă ai prezentului. Mai este nevoie să vă spunem că ne sînteţi prieten? Mircea Negoiţă — Bucureşti După proba de cunoştinţe în ale muzicii tinere, pe care ne-aţi trimis-o, de bunăvoie, nu puteţi să nu fiţi prietenul nostru. Inginer B­ Iancovescu — Bucureşti. Melodia «Mereu te voi iubi since­ritate», cîntată de fostul «mondial» Gabi Dra­gan, este compusă de Romeo Vanica. Ani­­şoara Ştorobăneanu — Hodivoaia-Putineiu (judeţul Ilfov). Lista pe care ne-o trimiteţi este, într-adevăr, impresionantă, dar nu ştiţi că noi nu publicăm adrese şi nici nu trimitem fotografii? Branţ Viorel — Oradea. Aştep­tăm banda cu cîntecele dumneavoastră. Cristi­na Bărăscu — Fieni. Eduard Togoreanu şi Aurelian Benedict au fost prezentaţi în alma­nahul pe anul în curs. Ovidiu Bunu­ — Timi­şoara. Nu se poate exagera cu mărimea foto­grafiilor în pagina M.T., sînt atîtea lucruri de scris în acest spaţiu. Angela Angelescu — Rîmnicu Vîlcea. S-au publicat ades fotografii cu Marcela Saftiuc. Revedeţi colecţia, Ioan lacoban. Din cîte am înţeles, acea «mandrină» pe care de doi ani o căutaţi este de fapt un capodastru; noi nu avem cum să vi-l procurăm. Marian Glăvan — Constanţa. Günther Rhei­­ninger a cîntat multă vreme cu «Phoenix» şi pe­riodic cu «Amicii». Paul Kuttlik— Măureni (judeţul Caraş-Severin). Obiectul paginii noastre este mai mult dezbaterea diverselor forme ale fenomenului «muzica tînără», iar nu contemplarea lui­ Carmen Josan — Deva. Foştii beatleşi nu sunt de fapt integraţi într-o formaţie, ci au formaţia lor de acompaniament Tatiana Chiriachidis — Brăila. Ne spuneţi că ascultaţi multă muzică şi citiţi multă poezie, că vă notaţi mereu impresiile despre toate manifestările de artă cu care luaţi contact. Este într-adevăr un mod exemplar de a cu­noaşte. Doina Şandru — Arad. Lui Mircea Vintilă îi puteţi scrie pe adresa: Str. Dr. Lister nr. 77, sectorul 6,Bucureşti. Radu Corban — Arad. Mircea Florian îşi satisface în continuare stagiul militar. T. Constantin — Lipova. Curierul nostru se ocupă, cum bine aţi obser­vat, de muzica tînără, aşa că nu putem să vă îndeplinim dorinţa de a publica adresa actriţei dumneavoastră favorite. Brian Raphael — Turnu Măgurele. 1. Judecata dumneavoastră este profund greşită — nu ne opreşte nimeni să scriem despre muzica străină, ci NOI con­siderăm că trebuie să privim mai îndeaproape evoluţia muzicii NOASTRE tinere. 2. Compo­nenţa grupului Romanticii: Peter Marin — saxofon; Mircea Drăgan — orgă, moog; Doru Tufiș — chitară solo, voce; Marcel Novală — chitară bas, voce; Nicolae Păun — saxofon; Dorel Vintilă-Zaharia — baterie; Puiu Rădu­­lescu — Calafat. Vă citez: «A iubi muzica nu înseamnă numai a dansa 3 ore-n șir după Demis Roussos sau Gary Glitter, nu înseamnă a-ţi tapeta pereţii camerei cu zeci de poze ale lui David Bowie, Celentano, Jimi Hendrix sau Alice Cooper, înseamnă mai întîi de toate să-i înţelegi esenţa (...)» «şi ascultînd-o să te în­trebi de exemplu „cîte bombe vor mai sfîrteca vieţi întregi,/ Pîn- să le interzicem pe veci?"». Aurică Bogdan — Drobeta-Turnu Severin. Piesele înregistrate de Dean Reed la televi­ziune au fost transmise şi la radio. Sanda Săndulescu — Bucureşti. «Versurile» dum­neavoastră incluzînd mai multe refrene din cîn­tecele prezentate la Cenaclu sînt amuzante. Elena Buştiuc — Copuzu (judeţul Ialo­miţa): Că doriţi o fotografie a lui Cornel Constantiniu, am înţeles, dar de ce vă adresaţi nouă cu «dragă Olguta» n-am prea priceput. M.T. ■ O NOUTATE: FESTIVALUL DE PRIMAVARA FLACARA O veste caldă pentru actualii şi viitorii membri ai Cenaclului Flacăra, în or­ganizarea cenaclului va avea loc Festivalul de primăvară! Prima ediţie, cea din luna martie, urmînd a fi găzduită, după toate probabilităţile, de oraşul Drobeta- Turnu Severin, pentru următoarele două ediţii, din aprilie şi mai, concurează, în intenţia noastră, municipiile Cluj şi Iaşi. Fireşte, şansele de a găzdui Festivalul Flacăra (atît în ediţiile sale de primă­vară, cît şi în cele de vară, de toamnă şi de iarnă) aparţin tuturor oraşelor în mă­sura în care — ţinînd seama de formula şi rigorile Festivalului anual Flacăra — se vor arăta interesate (şi capabile!) să găzduiască Festivalul. Luni,24 februarie 1975, Cenaclul Flacăra se va deplasa la Caracal (judeţul Olt), răspunzînd invitaţiei Consiliului popular orăşenesc o precizare Întrucît pe afişele spectacolului «3 Folk —3 Pop—3 Concerte» sînt trecute numele soliştilor Mircea Vintiu­ şi Dan Chebac fără ca ei să fi semnat vreun contract cu or­ganizatorii sau să-şi fi dat măcar acordul verbal, anunţăm pe această cale că sus­­numiţii membri ai Cenaclului Flacăra nu vor fi prezenţi la spectacolul amintit 21

Next