Flacăra, octombrie-decembrie 1975 (Anul 24, nr. 39-52)

1975-12-06 / nr. 48

aşa nu f f■ nmsWM un c.a.p. fără noroc de contabili şefi în 1973 C.A.P.-ul din comuna Luica expediază la bază, conform avizelor, 1484 tone porumb ştiuleţi, şi i se aduc confirmări de numai 1444 de tone. Ce s-a întîmplat cu diferenţa de 40 de tone nu se ştie exact nici acum, îmi spune Ursu Alexandru, instructor cu probleme eco­nomice al U.J.C.A.P. Ilfov. A fost rătăcită pur şi simplu? A fost furată? Tot în 1973, aflam din aceeaşi sursă, C.A.P.-ul transportă — conform actelor —1449 tone porumb boabe şi primeşte confirmare doar pentru 1326. Această nouă minune trage deci şi ea destul de greu la cîntar! Despre minunile acestea ar fi putut să ştie cîte ceva contabilul şef de atunci, Iancu Tudor, dar acesta devine între timp simplu contabil. în locul lui, de «şef», vine în 1974 Cotoară Ioan, despre care forurile judeţene ştiau că mai înainte, la C.A.P. Mitreni, unde avusese aceeaşi funcţie, uzase de acte false şi se alesese cu două condamnări. Potrivit legii, funcţia aceasta îi era de acum interzisă, dar preşedintele State Dumitru îl angajează totuşi drept contabil şef, fără asentimentul organelor judeţene de resort şi influenţînd, probabil, adunarea generală a cooperatorilor. Că este aşa pare s-o demon­streze şi independenţa de opinie a unui anumit Chirulescu Octavian din comuna Luica, autor al unei sesizări adresate U.J.C.A.P. şi rezolvată prin demiterea din funcţie a lui Cotoară Ioan, care se mulţumeşte, ca şi predecesorul lui, să fie tot simplu contabil. Ce a reieşit însă la o analiză mai atentă a lunilor lui de «lucru»? Dacă în 1973, tot ca urmare a diferenţelor dintre ce a fost expediat la bază şi ce s-a confir­mat, s-a constatat un minus de 31 420 kilograme de grîu — «s-a evaporat?», se întreba şi instruc­torul Ursu Alexandru — în 1974 au sărit peste cal, n-au mai reuşit să atingă o linie de echilibru şi s-a înregistrat un plus de 17 021 de kilograme de grîu. Or, se cunoaşte, în ma­terie de gestiune un plus echivalează, cel puţin virtual, cu un furt. Pe de altă parte, după cum îmi spunea instructorul U.J.C.A.P., s-a constatat că anumite lipsuri în gestiune au fost iniţial acoperite prin întocmirea de acte fictive pentru calculare de perisabilităţi care nu au la bază un temei real, şi de care se fac răspunzători nu numai fostul contabil şef Co­toară loan, ci şi inginerul şef Bîrnescu Matei şi contabilul Iancu Tudor, care au semnat actele respective. în ceea ce-l priveşte pe preşedin­tele State Dumitru, ne putem întreba dacă îl va fi angajat pe Cotoară loan numai din disperarea de a vedea că unitatea de care răspunde nu are noroc de contabili şefi sau va fi avut şi alte scopuri? Fapt este că mai mulţi ţărani au arătat că i-au adus din cîmp,direct acasă, diferite produse, iar cu şapte zile înainte de nunta fiicei lui, de exemplu, a luat de la magazie 380 kilograme de grîu fără forme contabile. Că este acesta un C.A.P. care nu are noroc de contabili şefi, că este cam ghinionist în pri­vinţa asta, pare să fie un adevăr. Dar norocul, cum se ştie, şi-l mai fac şi oamenii. Pentru pre­şedintele State Dumitru poate că este prea tîrziu acum să mai încerce, întrucît în urma abaterilor comise şi in general a haosului ce l-a creat în conducerea acestei unităţi e luat în evidenţa UJCAP. Dar pentru ţăranii coopera­tori din Luica nu este nicidecum prea tîrziu, cu condiţia, se înţelege, de a nu mai ţine adunări generale grăbite şi de a nu mai spune «da» fără să se gîndească, mai înainte, bine, făcînd să dispară faima comunei lor de a primi şi de a unge — numai pe vorbe bune şi pe încredere — diferiţi şefi contabili. DUMITRU ELIADE ■ plecări nu după orar, ci după bunul plac al şoferilor! Autogara din Alexandria, într-o sîmbătă şi la o oră de dimineaţă. E foarte frig, stă să plouă, dacă nu cumva stă să ningă. Sala de aşteptare, curată şi îngrijită, dotată cu cele necesare, inclusiv cu informaţiile exacte despre amenzile ce-i pîndesc pe cei ce încalcă regulile de curăţe­nie, este plină ochi, drept pentru care multă lume îşi face de lucru pe afară, bătînd din picioa­re. Avem bilete pentru cursa de Scurtu, cu plecare la ora 10 45. Ne uităm la ceas și consta­tăm că s-a făcut 11 și autobuzul cu pricina n-a apărut, fapt care nu are darul să ne surprindă căci acest sfert de oră nu prea contează pe lîngă cele patruzeci de minute cît a întîrziat ieri, la plecarea de la cap de linie, maşina de Rîca!? Atmosfera este grea, lumea este nu numai înfrigurată, ci şi nervoasă, cursa nu apare, în vreme ce alte nouă autobuze, numărate cu exactitate, aşteaptă cuminţi în jurul autogării. Urcăm atunci un etaj în incinta clădirii şi încercăm să aflăm ce se întîmplă de la şeful autogării, pe numele său Ion Păun. Se arată mirat de cele ce-i spunem, nu ştie nimic, nici de cursa de ieri, nici de cea de azi, înţelegem că nici nu prea crede, de vreme ce, spune dînsul, statisticile demonstrează că nici o ma­şină nu pleacă cu întîrziere! E drept, acceptă într-un tîrziu, asemenea lucruri sînt posibile, dar din cauza unor lucrări urgente dînsul n-a putut să verifice personal cauza eventualelor întîrzieri Plecăm cu douăzeci şi cinci de minute întîr­ziere. Şoferul cursei numerotată cu 421 e un băiat tînăr şi descurcăreţ care alternează fumatul cu mîncatul seminţelor, avînd timp şi să dea bilete, lucru pe care îl îndeplineşte cu conştiin­ciozitate pînă la Vităneşti, cît autobuzul merge pe asfalt, dar la care renunţă mai tîrziu, înţele­­gînd prin asta că renunţă să mai taie tichete, dar nu renunţă să încaseze banii. Nu izbutim să aflăm cum îl cheamă, numele de Mitică înscris cu cerneală pe vinilinul bordului nu pare să-i aparţină, de vreme ce un cunoscut, unul dintre aceia care se urcă în maşină ca şi cum ar intra în casa unui prieten cu care a făcut armata, îl strigă «măi Cornele, dacă vezi pe Ti­ti, spune-i că mîine sînt la procuratură»... Ceea ce vrea să însemne, desigur, că omul de la volan se numește chiar Cornel. Dacă nu izbu­tim să aflăm cum îl cheamă, aflăm în schimb din ce cauză a întîrziat cu mașina la peron: — Am trăit cu speranţa că pot să înlocuiesc repede cauciucul defect, dar n-am reuşit. Era defect de la cursa anterioară. — Aţi mai făcut astăzi vreo cursă? Omul pare foarte mirat de întrebare. Nu, n-a făcut, nu vede de ce ar fi trebuit să facă, s-a prezentat la serviciu dis-de-dimineaţă, dar a avut probleme cu cauciucul. îl întrebăm dacă n-ar fi existat posibilitatea înlocuirii maşinii sale cu o alta, ca oamenii să nu aştepte, ca legătura cu trenul, vizată de unii, să nu se rateze. Clatină din cap neîncrezător, ar fi fost posibil, maşini disponibile se găsesc, dar asta nu e treaba lui. N-o fi aceasta treaba şoferului Cornel, dar a cuiva tot trebuie să fie, gîndim, pentru ca respectul faţă de călători să fie repus în drepturi la autogara din Alexandria, de unde, ne-am convins personal două dimineţi la rînd, auto­buzele nu pleacă după orar, ci după bunul plac al şoferilor. OVIDIU IOANIŢOAIA ■ dosarul medicului v. b. a fost stopat din drumul său normal şi legal, de ce? «Subsemnatul V.B., medic specialist obstetrică-ginecologie, doresc să vă aduc la cunoştinţă următoarele: la 9 octombrie 1975, am susţinut un concurs pentru ocuparea postului de asistent, la disci­plina obstetrică-ginecologie, la Facultatea de medicină Craiova. Comisia de exami­nare mi-a acordat media 8,99, situîndu-mă astfel pe locul I. In urma rezultatului ar fi trebuit să fiu discutat în consiliul profesoral al facultăţii şi apoi angajat. In realitate treburile nu stau aşa, şi întrucît unele fapte anterioare concursului, cît şi unele care i-au succedat ar putea avea drept consecinţă producerea unui preju­diciu moral şi profesional de o mare gravi­tate pentru mine, cu implicaţii directe asupra familiei mele, mă adresez revistei Flacăra...» Cu scrisoarea în buzunar, însoţit de un tovarăş activist al Comitetului judeţean Dolj al P.C.R., am căutat timp de două zile să aflăm care sînt acele fapte care ar putea aduce medicului V. B. un eventual preju­diciu. N-am făcut deci altceva decît să stăm de vorbă cu conducerea Direcţiei sanitare, a Facultăţii de medicină, cu membrii comisiei de examinare, cu alte cadre didactice şi medici specialişti. Cei consultaţi de noi au o părere comună cel puţin asupra unui aspect al problemei în dezbatere: «între membrii comisiei au existat unele deosebiri de păreri privind modul în care cei doi concurenţi au exami­nat şi indicat conduita terapeutică la cazul clinic desemnat». Acest aspect ne este sesizat nouă tocmai de cîştigătorul con­cursului, medicul V.B., care ne scrie că «o apreciere corectă a răspunsurilor, de către toţi membrii comisiei, ar fi avut drept urmare o notă mai mare pentru subsemnatul, care am indicat singura conduită corectă. Dealtfel, această con­duită, are curajul să susţină în continuare medicul V.B., poate fi confirmată cu tra­tatele şi revistele de specialitate, cît şi pe specialişti». Dacă aşa stau lucrurile, şi dacă pornim de la convingerea că fiecare membru al comisiei cunoaşte tratatele, ce i-a determinat atunci să se situeze pe poziţii diferite şi să nu o aleagă pe cea dreaptă? O parte dintre tovarăşii con­sultaţi de noi spun că unul din cei trei conferenţiari examinatori l-a susţinut pe cel de al doilea concurent, mai precis o concurentă, medicul C.M. De ce? Este soţia unui cadru didactic de la aceeaşi facultate la care s-a susţinut concursul. Alţi tovarăşi, mai ales din facultate, susţin că nu acesta este adevărul, şi că primul candidat a fost susţinut de un alt membru al comisiei. Dar chiar şi cu aceste mici manevre de culise, se pare că cel mai bun a reuşit totuşi să se situieze pe primul loc, cu o diferenţă de 22 de sutimi. Comisia, de bună voie şi nesilită de nimeni, II reco­mandă prin procesul verbal, în unanimi­tate, consiliului­­profesoral al facultăţii, pe medicul V.B.,încheindu -şi astfel dificila sa misiune. Ba, mai mult, la recomandarea conducerii facultăţii, a secretarului birou­lui organizaţiei de bază şi a locţiitorului acestuia, care au asistat la desfăşurarea concursului, s-a încheiat şi o minută care subliniază caracterul legal, neviciat, de formă sau fond, al concursului. — Aşa stînd lucrurile, obligaţia­ firească şi imediată a conducerii facilităţii — ne spunea secretarul şef al Rectoratului Uni­versităţii din Craiova , era, la­­prima şedinţă a consiliului profesoral, să discute rezultatul concursului şi să înainteze dosa­rul candidatului reuşit Senatului Univer­sităţii. Conducerea Facultăţii de medicină nu ne-a înaintat însă acest dosar. Concursul s-a ţinut acum 50 de zile, între timp au avut loc cel puţin trei şedinţe de consiliu profesoral, dar dosarul medi­cului V.B. a fost stopat de fiecare dată din drumul său normal şi legal. Ajunşi în acest punct al problemei, înţelegem mai bine îngrijorarea medicului V.B. şi încli­năm să-i dăm dreptate. De ce nu se i­a totuşi o hotărîre?, am adresat întrebarea conducerii facultăţii. Ni s-a răspuns astfel: «N-am primit avizele direcţiilor sanitare judeţene». Am consultat dosarele şi am constatat că medicul V.B., cîştigătorul concursului, are şi acest aviz al Direcţiei sanitare judeţene Vaslui, judeţ în care îşi desfăşoară activitatea. Avizul este certi­ficat de chiar semnătura directorului di­recţiei. De ce nu se ia totuşi o hotărîre? După părerea noastră există un singur răspuns: pentru că medicul V.B., care a cîştigat concursul, nu este şi cel preferat de conducerea facultăţii, iar cea de a doua candidată nu are avizul Direcţiei sanitare. De fapt conducerea are o altă intenţie, pe care tovarăşul decan în persoană ne-a mărturisit-o: «candidaţii sunt de valori aproape egale, foarte bine pregătiţi şi ar merita să ocupe, fiecare, un post de asistent, la oricare altă facultate din ţară. Cum noi avem vacanţe un număr de şase posturi de asistenţi, dorim să-i propunem aprobării senatului pe amîndoi». In fond nu contrazicem această părere a con­ducerii facultăţii, mai ales dacă ea este fondată pe rezultatele exacte ale con­cursului. Sinceri să fim, ne-am gîndit şi noi dacă măsura preconizată de decanat nu este cumva mai omenească, chiar dacă tinde în continuare să egaleze valorile celor doi concurenţi. Nu este insă legală şi nici cel puţin posibilă. Pentru că la concurs, conducerea facultăţii a scos un singur post de asistent. Cu toate acestea se aşteaptă încă. Pînă cind? N-am putut afla. Probabil, pînă cînd va obţine şi candidata C.M. aviz favorabil de la Di­recţia sanitară. De ce însă nu s-au anun­ţat toate cele 6 posturi vacante? La Ministe­rul Educaţiei şi Invăţămîntului am aflat ca un alt minister, al sănătăţii, nu a fost de acord cu scoaterea tuturor posturilor la concurs pentru a nu se dezorganiza reţeaua de medici. Aici se pare că am ajuns la un fel de lanţ al slăbiciunilor. In fond viitorii medici trebuie bine pregă­­tiţi, iar acest complicat proces de formare al viitorilor specialişti nu se poate împlini decît numai cu specialişti, selectaţi rigu­ros prin concurs. Dar prin concursuri obiective, care să nu lase nici pic de umbră asupra dreptăţii şi echităţii instituite acolo, la care să fie numiţi examinatori la fel de obiectivi, pătrunşi de acea nobilă etică şi conştiinţă universitară, în faţa cărora cel care nu ştie sau ştie mai puţin să-şi încline fruntea în semn de respect, sau de jenă şi nu să schimbe cu examinatorul priviri subînţelese. Sperăm ca acest caz să atragă atenţia tuturor acelora care sînt chemaţi, prin natura obligaţiilor, să concure la rezolvarea în totalitate a aspec­telor pe care le implică. N. GRIGORE MÂRĂŞANU ■ NB Din respect pentru natura insti­tuţiilor în care­­s-a desfăşurat această anchetă pentru majoritatea covîrşitoare a acelora care se dăruiesc muncii de edu­care şi formare a noilor generaţii de specialişti, semnatarul acestor rînduri a folosit în locul numelor întregi numai iniţialele, iar în alte cazuri formularea mai generală de «conducere». Dialogurile s-au purtat însă de la om la om. N.G.M. ■ două poveşti... adevărate Amărăciune mare la fabrica de dulciuri «Desrobirea» din Braşov. Din pricina deşeu­rilor de la secţia ambalaje, înainte, spune di­rectorul adjunct, economistul Victor Damian, aceste deşeuri ajungeau pînă la 30%, pînă cînd i-a venit cuiva ideea— măreţ de simplă — să modifice dimensiunile cutiilor de bomboane în funcţie de mărimea foii de carton. Adică din fiecare foaie de carton să se scoată exact 2, sau 6, sau 10 cutii, să zicem, fără a rămîne bucăţi nefolosite. Iniţiativă mai mult decît lăudabilă, cînd te gîndeşti că fabrica economi­seşte astfel anual pînă la 500 tone de carton, obţinînd la croit un procent record de de­şeuri, sub 5%. Toate bune şi frumoase ar fi fost, dacă Departamentul industriei alimen­tare din M.A.I.A., luînd cunoştinţă de inova­ţie, ar fi aprobat reducerea corespunzătoare a cotei de deşeuri pe care «Desrobirea» o are de predat la I.P.A. De luat cunoştinţă a luat, dar, printr-o logică cel puţin bizară, a refuzat reducerea cotei. Conducerea fabricii a rămas cu dilema: se resemnează la nişte penalizări (din buzunarul propriu) sau măreşte la loc procentul de deşeuri (pe cheltuiala statului)? Alta, şi na­­şi. Despre întreprinderea poligrafică Braşov am aflat următoarea poveste: are şi I.P.B. un for tutelar surd la repetatele cereri de corectare a cotei de deşeuri. Contabilul şef de la I.P.A., Samuel Bardocz, mă asigura că la tipografia braşoveană treaba aceasta cu colectarea şi pre­darea deşeurilor este privită cu toată seriozi­tatea. I.P.B. poate fi socotită printre întreprin­derile fruntaşe în materie, deşi... nu reuşeşte niciodată să realizeze planul de predare. Nici nu ar fi posibil, avînd o cotă obligatorie de deşeuri de peste 50% din cantitatea de ma­terie primă folosită. Şi aici, aceeaşi dilemă ca la bomboane, chiar mai aberantă, ca să scape de penalizări, I.P.B. ar trebui să prefacă în deşeuri cel puţin jumătate din hîrtia folosită!!! Mai bine ar fi însă ca respectiva centrală să revină la sentimente mai bune, acceptînd că totuşi 2x2­­­4 MIRCEA FODOREANU ■ aşa se vorbeşte la „calipso“ Ger şi zăpadă pe străzile Bucureştiului. Prea puţin învăţaţi cu iarna, bucureştenii respiră greu, aburind oraşul, iar atunci cînd nu mai pot bucureşten cele mai ales intră în magazinele din drum să se mai uite, să-şi cumpere cîte un fular, o pereche de mănuşi, cizmuliţe sau pal­toane. Oricum, în magazine este cald, mai cald decît afară, şi vînzătoarele sînt mai înţelegă­toare decît de obicei. Şi totuşi... Joi, 27 noiem­brie, ora 16,30, în magazinul de confecţii de pe bulevardul Magheru, «Calipso» (cîtă fantezie culturală au «naşii» magazinelor, ce să mai vor­bim !), este cald, este marfă, sînt şi cîteva cliente, nu cu mult mai multe decît vînzătoarele. Pal­toanele pentru femei sînt frumos etalate, la îndemîna cumpărătoarelor, care pot astfel să le vadă culoarea şi modelul mai bine, să încerce calitatea stofei, să le... Dar nu! Pentru şefa de unitate Maria Cîrstea a pune mîna pe un pal­ton este de-a dreptul o impietate dacă proba­bila clientă nu-şi scoate mănuşile, chiar dacă acestea sînt, aşa cum trebuie să fie, cochete, curate,nu seamănă nici pe departe cu mănuşile de lucru ale sudorului. Scoate mănuşile, po­runceşte ea «clientei, stăpîna noastră». «Dar sînt curate, ieri le-am luat». «Nu mă intere­sează şi pe urmă de ce pui mîna?, c-aşa puneţi mîna şi le murdăriţi (?!)». Şi şefa vorbeşte, vor­beşte, zice ceva şi de spălatul pe mîini de zece ori pe zi, probabila clientă roşeşte jignită, în­cremenită de torentul insinuărilor, gîndul i s-a dus de la palton, nu ştie cum să iasă repede din gura responsabilei , ajutorul căreia a sărit cu curaj şi casiera Radu Mariana cu următoarele «panseuri»: «veniţi de la piaţă, cu ouă şi cîr­­naţi în mînâ şi murdăriţi marfa fărâ ruşine». Va să zică soţiile şi mamele noastre pleacă în zori la servici şi după ce ies de-acolo, obosite de muncă, intră în pieţe şi în magazine, îşi încarcă plasele, vin acasă cum vin, fac mîncare pentru toţi ai casei. Din cînd în cînd doresc şi ele să umble prin magazine, să vadă, să-şi facă socoteli, să cumpere. Şi atunci sînt săpu­nite ciocoieşte de o Maria Cîrstea sau sînt făcute cu ou şi cu oţet de o casieră obosită de atîta stat pe scaun şi care abia îşi desprinde mîna de falcă cînd vorbeşti cu ea. Ce viaţă uşoară au şi cum le-o îngreunează ele pe a altora care muncesc de zece ori cît amîndouă la un loc! IULIAN NEACŞU ■ 17

Next