Flacăra, octombrie-decembrie 1976 (Anul 25, nr. 40-52)

1976-11-04 / nr. 44

Cronica (201) ■ Din nou prezent La Timişoara, Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar, cond­us de Adrian Păunescu, a reuşit să desfăşoare pe spaţiul a şapte ore, în faţa a mai bine de 4 000 de spectatori, o întîmplare literar­­artistică al cărei calificativ este cu adevărat „excepţional“. Desigur regretăm şi cu acest prilej că folosim deseori in cronici cuvîn­­tul „excepţional“ dar pentru tot ceea ce s-a întîmplat la Timişoara, în Sala sporturilor, nu cunoaştem deocamdată alt cuvînt. De mai mult timp sintem­ întrebaţi in legă­tură cu aşa-zisele culise ale organizării spec­tacolelor noastre. Am răspuns şi public că numitorul comun al acestora este o muncă aspră, uneori întîmpinind adversităţi, o mun­că nu de fiecare dată extraordinar de inte­resantă şi extraordinar de atrăgătoare. Iată, de pildă, pentru a da unele amănunte, nici acum nu a putut fi prezent în faţa publicu­lui din Timişoara actorul Florian Pittiş. La întrebarea „de ce“ se poate răspunde în felul următor : din cauza lipsei de bunăvoinţă a actualului director al Teatrului Bulandra, tovarăşul Riman. Despre discuţiile cu d­om­­nia-sa s-ar putea scrie zeci de pagini, căci de fiecare dată dînsul se simte dator să explice rolul şi munca Teatrului Bu­landra, ca şi clnd nu le-am cunoaşte, şi tot de fiecare dată sîntem nevoiţi, — cu sfiala respectivă — să încercăm să-i explicăm că atît instituţia pe care o conduce cit şi Ce­naclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar, condus de Adrian Păunescu, au, la urma urmei, aceleaşi atribuţii şi sînt datoa­re in egală măsură publicului. De pildă, înaintea organizării spectacolului cu numă­rul 200, cel de la Cluj-Napoca, anumţîndu-l că am dori să fie prezent şi Florian Pittiş, dînsul a răspuns că nu este nici o proble­mă, dar apoi, peste două zile, într-un mod am spune miraculos, o piesă în care actorul joacă un rol principal a apărut pe tapet. Dornici să-l avem totuşi în mijlocul nostru pe Florian Pittiş am hotărît, cu sacrificiile corespunzătoare, să cumpărăm spectacolul. Iată insă că tovarăşul director Riman a spus un „nu“, atit ironic cît şi hotărît. Doar datorită înţelegerii superioare a spiritului tînăr manifestate, de Comitetul pentru cul­tură şi educaţie socialistă al municipiului Bucureşti am reuşit să-l determinăm pe to­varăşul Roman să accepte să-i achităm suma de lei 4 232, adică întreaga reţetă pentru spec­tacolul „Titanic Vals“, în preajma cenaclului cu numărul 201, l-am rugat din nou pe tova­răşul Riman să faciliteze prezenţa la spec­tacol a lui Pittiş. Din capul locului ne-a răspuns „nu“ şi a urmat lecţia deja cunos­cută despre rolul şi despre disciplină ce sînt de fiecare dată prezente în teatrul ce-l conduce şi a mai urmat şi recomandarea ca să nu stricăm buna ordine şi echilibrul ce domnesc în instituţie. Aveam toate motivele să credem că solicitînd pentru un numeros public un actor de talia lui Pittiş, ei bine, această acţiune nu are nimic comun cu atentatul la disciplina de fier ce există — sîntem asiguraţi — la Teatrul Bulandra. Cu toată bunăvoinţa Comitetului pentru cultură şi educaţie socialistă al municipiului Bucureşti, opoziţia tovarăşului Riman s-a dovedit a fi victorioasă. Nu ne-a consolat ci ne-a impresionat faptul că Flo­rian Pittiş ne-a condus la gară şi că îna­inte de spectacol a expediat o telegramă în care-şi exprima regretul neparticipării ca şi faptul că publicul timişorean, cel de la cenaclu, îi rămîne şi de astă dată necu­noscut. Lipsa aceasta de bunăvoinţă vine în totală contradicţie cu numeroasele şi emoţionantele dovezi de înţelegere mani­festate faţă de existenţa şi buna desfăşu­rare a acestui cenaclu de către, de pildă, comitetele judeţene P.C . Bistriţa-Năsău­d, Cluj, Covasna şi, recent, Timiş. Sau, din domeniul teatrului, cea a tovarăşei di­rectoare a Teatrului Giuleşti, Elena De­­leahu, care cu regularitate ne ajută să-i avem în mijlocul nostru pe actorii Florin Zamfirescu şi Mihail Stan. Iată un alt gest cu adevărat impresionant aparţinând redac­ţiei de limbă maghiară din cadrul Televi­ziunii, în chiar ziua desfăşurării spectaco­lului, luni­­ noiembrie, era programată emisiunea în limba maghiară. Pe lingă faptul că în mod obişnuit Erika Jozsa, veche membră a cenaclului, este crainica emisiunii, ea avea în emisie şi un serial de a cărui reuşită, în treacăt fie spus, nu avem motive să ne îndoim. Pentru a ne ajuta, conducerea redacţiei de limbă maghiară a convocat urgent o actriţă din Tîrgu Mureş care să-i ţină locul şi, din cîte ştim la ora aceasta, lucrurile au decurs mai mult decit perfect. Foarte frumos ajută acest cenaclu, chiar dacă în tăcere, tovarăşa Margareta Niculescu, directoarea Teatrului „Ţăndărică“, pentru că iată, reuşim să-l avem spectacol de spectacol pe Radu Gheorghe. La buna desfăşurare a acestei întîmplări literar-artis­­tice am fost ajutaţi cu foarte multă bună­voinţă şi de comandantul pompierilor, to­varăşul general-maior Gheorghe Briceag. Au făcut eforturi serioase, putem dealt­fel să le spunem şi sacrificii, pentru a par­ticipa Tudor Gheorghe şi Gil Dobrică. Cum la ora cînd redactăm aceste rînduri oboseala îşi spune cît de cît cuvintul, ne vom limita la o concluzie banală ca for­mulare dar exactă ca sens : cînd există bunăvoinţă totul se poate. Noutatea absolută a acestui spectacol este reapariţia la mai bine de doi ani în ce­naclu a şefului formaţiei „Sfinx“, cunoscutul Dan Andrei Aldea. După cum se ştie ne aflăm in faţa unuia dintre cei mai intere­sanţi cîntăreţi ai generaţiei sale, în faţa unui om înzestrat şi realizat care în Sala sporturilor din Timişoara, pe lîngă superbul său recital (Om bun, Lumină lină, Deocam­dată, da), a acompaniat exact atît pe Vale­­riu Sterian cît şi pe Gil Dobrică. Au im­presionat profund atît tehnica desăvîrşită a instrumentistului Dan Andrei Aldea cît şi vocea, care de fiecare dată reuşeşte să fie şi să rămînă a lui. Propriu-zis intîmplarea literar-artistică a debutat prin participarea tuturor la Imn, ale cărui versuri sînt scrise de Ion Nico­­lescu şi a cărui muzică aparţine lui Nicu Alifantis. La eventuala întrebare de ce au­torul muzicii nu a fost prezent la ultimele întîmplări literar-artistice, ale cenaclului răspundem simplu : nu mai vrea ! Conti­nuăm totuşi să credem că va reveni la sen­timente mai bune doarece acest lucru este chiar în interesul lui. Apoi, Ion Zubaşcu, după un discurs de a cărui calitate nu putem spune prea mare lucru, a adus, ca de fiecare dată, salutări din partea părinţilor săi din Maramureş şi ajutîndu-se de chitară a făcut o bună at­mosferă în sală cu cîntecul popular mara­­mureşan Omul pădurii. Din motive bine ştiute s-a reacţionat frumos la versurile : „Mai văzut-aţi om frumos / Să nu fie păcătos ?“ Adrian Ivaniţchi care i-a urmat a reuşit să fie din nou bun, dacă nu cumva foarte bun. Primul mare succes al serii aparţine lui Victor Socaciu al cărui recital a cuprins: Oltul, Ţintă între rău şi bine (versuri pro­prii) şi Un punct de vedere. Impresionează şi de această dată sîrguinţa, seriozi­tatea şi talentul acestui cîntăreţ con­cretizate printr-o frumoasă ţinută scenică, o frazare corectă a fiecărui text şi o putere de a emoţiona nu atît de des întîlnită. De altfel, la cererea sălii el a reluat două din cele trei bucăţi. Atmosfera instaurată rapid în sală este bine exprimată de următorul bilet : „Muzica folk este muzica noastră, a tinerilor, o muzică pasionantă pentru toţi, care ne spune ceva, atît prin cuvinte cît şi prin melodie. întregul program al cenaclu­lui credem că ne caracterizează pe noi, tine­rii ţării. Am asculta programul pînă-n zori. Este muzica noastră, deci să continue“. A continuat cu prezenţa marelui actor Mihail Stan care nu mai departe decît azi împlineşte vîrsta de 35 de ani. Proba­bil şi din această cauză a reuşit să fie ex­celent atît în Minunea (versuri Marin So­­rescu), cît şi în Tot mai des visez pămin­­tul, poezie a lui Ion Gheorghe din volumul „Nopţi pe Oceanul Atlantic“. Am avut şansa să ne reîntîlnim cu acest munte de talent, cu acest om plin de umor şi de antreu, cu uneori nedreptăţitul Gil Dobrică. A interpretat cîteva piese din repertoriul internaţional, s-a mişcat dezinvolt pe scenă, reuşind de astă dată să cînte atît de bine Stau pe cheiul din port, în­cît ni s-a părut că singurul om care poate sta corect pe un dig este el, Gil Dobrică. Atît dorinţa noastră cît şi a unor spectatori este ca la următoarele întîmplări literar-artistice să avem de-a face atît cu Gil cît şi cu Dobrică. Credem că ar fi cu adevărat excelent şi în interpretarea cîtorva melodii populare româneşti. Dealtfel credem că nu este prea tîrziu să-i amintim că în folclorul românesc există şi o bucată ce pare a-i fi destinată : „Hora lui Dobrică“. Trebuie remarcat acum, după ce am împlinit 201 şedinţe, un fapt care se constituie de multă vreme într-un moment aparte al spectacolului , Adrian Pa­­unescu răspunde pe loc biletelor primite. De astă dată numărul biletelor din sală n-a de­păşit mia. Pe lingă umor, răspunsurile se constituie şi într-o veritabilă lecţie de educa­ţie cetăţenească şi desigur favorizează un util dialog între redacţia revistei Flacăra şi acei prezenţi în sală. Pentru că veni vorba de bilete reproducem unul vorbind grăitor despre ataşamentul tinerei generaţii faţă de cauza acestui popor, faţă de munca neobosită a cîrmaciului destinului naţional, tovarăşul Nicolae Ceauşescu : „Doresc ca prin aceste rînduri să mulţumesc Cenaclu­lui Flacăra al Tineretului Revoluţionar pen­tru revenirea­ în oraşul Timişoara şi-mi ex­prim astfel deosebita satisfacţie de a putea lua parte la această manifestare patriotic­­revoluţionară pentru tineret care este de o înaltă ţinută artistic-culturală. Menţionez aceasta deoarece în vacanţa de vară am participat la Costineşti la unul din acele splendide spectacole care mi-au rămas de neuitat şi iată şi de această dată cenaclul a reuşit, împreună cu cei prezenţi în sală, să realizeze un spectacol de un mare an­gajament, specific tînărului revoluţionar. Din tot spectacolul rezultă, sînt convinsă, dragostea noastră faţă de artă, faţă de cul­tură şi faţă de scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România“. „Un subtil cunoscător al poeziei popu­lare şi al celei culte, un om care reu­şeşte de fiecare dată o profundă transfi­gurare artistică, un om care trece prin filtrul sensibilităţii sale fiecare text şi reu­şeşte să-l facă parcă altceva. Un om care a înţeles la timpul potrivit că nu poţi cînta despre acest popor fără a-l cunoaşte, un om a cărui dimensiune principală este munca“. Acesta e Tudor Gheorghe, al cărui excepţional recital a durat spre regretul nostru şi al celor prezenţi doar o oră, cu­prinzând frumoase şi reprezentative poezii din creaţia lui Al. O. Teodoreanu, Ion Horea, Al. Depărăţeanu, Haralamb Lecca, Romulus Vulpescu, Ioan Neniţescu, George Creţeanu, Alexandru Macedonski şi Adrian Păunescu. A fost cu totul şi cu totul impresionantă acea parte a recitalului cînd cei peste 4 000 de oameni au cîntat împreună cu Tudor Gheor­ghe Acolo este ţara mea şi acelaşi cali­ficativ îl merită momentul cînd avîndu-l alături, activ, pe autor, Adrian Păunescu, a interpretat cîntecul Rîuri. Supralicitînd sim­patia publicului, Mircea Bodolan a reuşit să obţină un efect contrar celui pe care l-am fi dorit. Există în acest caz pericolul unei premature şi primejdioase infatuări. O seară mare a prins din nou Radu Gheorghe. A interpretat Prietena defunc­tului şi Stau singur pe malul pustiu (din romanul Eternitate locală de Eugen Sece­­leanu) folosindu-se de această dată şi de contrabasul Casei de cultură a studenţilor din Timişoara, căci n-am reuşit să luăm unul din Bucureşti Vreau să spun că pu­terile noastre fizice limitate nu ne-au per­mis una ca asta. Karol Horvath, virtuos al acestui instrument, ne spunea că în timp de doar o oră Radu Gheorghe a învăţat să se descurce cu contrabasul, lucru care l-a uimit nemaipomenit, ca dealtfel şi pe Erika Jozsa. Există în umorul lui Radu Gheorghe acel lucru de bună calitate care se nu­meşte tristeţe şi există în umorul său o adîncă şi mărturisită dragoste faţă de oa­meni. De astă dată trebuie să-mi mărturi­­sesc neputinţa de a descrie extraordinarele gesturi ale­­acestui mare actor, tot ceea ce a reuşit să facă pe scena din Sala spor­turilor din Timişoara Interpreted la chi­tară Cioroiul Pat şi Balada lui Fărâmiţă Lambru, el a reuşit să fie dramatic, tragic, prezentîndu-se deci ca un actor de o aleasă ţinută artistică, ca un om care nu cultivă umorul de dragul umorului. Grupul format din Karol Horvath şi Erika Jozsa a avut alături, datorită regre­tabilei şi nejustificatei absenţe a lui Ale­xandru Dobrantszky, pe acelaşi Radu Gheorghe. Recitalul lor caracterizat printr-o aleasă cultură muzicală, prin culoare şi ritm a fost şi de această dată superb, chiar dacâ împreună cu Radu Gheorghe ei nu reuşi­­seră să repete nici măcar un minut. Reci­talul lor a cuprins : Noi, muritorii, Pasă­rea, Nunta. Cînd o fi să fiu mai mare şi mai nou lansatul Joc. Avîndu-l alături şi pe Dan Andrei Aldea, noul grup compus din Valeriu Sterian şi Evandro Rossetti s-a prezentat într-o mare formă iar partea ultimă a recitalului, aceea în care s-a cvi­­tat Nopţi şi Adrian Păunescu şi-a spus poezia Manifest pentru sănătatea pămîn­­tului rămîne greu de uitat pentru cei pre­zenţi Prezentat frumos şi exact de către Adrian Păunescu („Un vechi şi fidel pur­tător al steagului curat al muzicii tinere, angajată şi responsabilă“), Doru Stănculescu a cărui seriozitate ca om ne impresionează pe zi ce trece a reuşit minute în şir de mare virtuozitate cu Cum se naşte un mit, Ai­hai, Scrisoarea soldatului de orişiunde (muzică din filmul Porţile albastre ale ora­şului, al cărui scenariu este scris de Marin Preda) şi Fără petale. A fost alături de el şi a fost excelent Sorin Minghiat de­spre a cărui comportare avem cuvinte foarte frumoase. Pe teribilele acorduri ale lui Mi­hai, Adrian Păunescu şi-a spus Repeta­­bi la povară, de astă dată pradă unor mari emoţii. A asigurat un final strălucit unei nopţi ce se terminase şi alteia ce înce­puse Mircea Vintilă a cârui aleasă sen­sibilitate, a cărui discreţie şi modestie ne fac să credem nu atît faptul evident că este cîntăreţ reprezentativ al generaţiei sale, ci acela că viitorul i-a întins o mină puter­nică şi sigură şi că i-o va păstra multa vreme. Recitalul său a început prin piesa lansată în public la Cluj-Napoca Dor de singurătate (versuri Adrian Păunescu) şi a continuat cu Dulce Românie, Hanul Iui Manuc, Bade Ioane, Constantin şi Veronica şi în urma cererii generale cu Pămintul, deocamdată. De astă dată cîntecul cel mai frumos al anului 1975, Pămintul, deocamdată, a fost prefaţat de recitarea poemului Da, mai avem, de către autor, Adrian Păunescu, şi sala. A fost cu adevărat o seară extraordinară a Cenaclului Flacăra al Tineretului Revolu­ţionar, condus de Adrian Păunescu, desfa­­şurată în faţa unui public extrem de avizat, a unui public venit să asculte şi să judece totul, a unui public interiorizat, in­teriorizarea de care pomenim dovedeşte de fapt profundul adevăr al spuselor secreta­rului general al partidului tovarăşul Nicolae Ceauşescu, potrivit cărora omul nou nu este unul uniform, nu este unul şablon, nu este şi nici nu poate fi construit din lozinci fără conţinut, ci este unul activ, generos, com­plex, avînd sufletul deschis spre tot ceea ce înseamnă viaţă. Şi viaţă, după cum bine ştim, înseamnă totul. Considerăm că acest spectacol constituie o contribuţie — după puterile noastre — la pregătirile ce se fac peste tot în ţară pentru Festivalul „Cântarea României” şi mai considerăm că promisiu­nea lui Adrian Păunescu „Vom reveni la Timişoara sîmbătă 18 decembrie 1976" tre­buie neapărat respectată. EUGEN SECELEANU ■ Fotografii de EMANUEL TÂNJALA­U Noutatea absolută a întâmplării literar artistice cu numărul 201 : prezenţa lui Dan Andrei Al­dea. Deocamdată doar spectator — Mircea Baniciu. Nr. 44 (1 117) — 4 noiembrie 1976 PROGRAMUL CENACLULUI . ' NOSTRU Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar, condus de Adrian Păunescu, anunţă următorul pro­gram de principiu pentru luna noiembrie : — SLATINA, 6 noiembrie. Spec­tacolul va avea loc la noua casă de cultură cu începere de la ore­le 18. Biletele se pot procura prin organizaţiile U.T.C. din întreprin­deri şi şcoli — PETROŞANI, 20 noiembrie. Spectacolul va avea loc la casa de cultură a oraşului cu înce­pere de la orele 18. Biletele se pot procura prin organizaţiile U.T.C. din întreprinderi, şcoli şi facultăţi — BUCUREŞTI, 27 noiembrie. Spectacolul va avea loc la Sala Sporturilor şi Culturii (Sala Po­livalentă) cu începere de la ore­le 18. Biletele se pot procura, în­­cepînd cu vineri 5 noiembrie, de la Teatrul Naţional. Conducerea cenaclului studia­ză de asemenea posibilitatea or­ganizării unei intîmplări literar­­artistice in oraşul Bistriţa, în pe­rioada 10—18 noiembrie ca şi pe aceea de a mai susţine un spec­tacol in judeţul Hunedoara. In o­­raşul reşedinţă al judeţului, Deva, sau la Hunedoara. Flacăra pagina 15

Next