Flacăra, octombrie-decembrie 1980 (Anul 29, nr. 40-52)
1980-10-02 / nr. 40
Porumbul, la el acasa Viaţa în campanie Toamna recoltei, aici, in cimpia Burnasului, are parcă o opulenţă exotică, de junglă. Mergi kilometri şi kilometri, cite 10—12, doar prin porumb, prin incintele fermelor specializate in această cultură, ca printr-un fel de păduri tropicale, cu miliarde de arbori care foşnesc metalic. Apoi păduri de pomi fructiferi, apoi vii. Risipă de miros de strugure strivit sub roata căruţei, lut mirosind a tescovină. Apoi întinse grădini de legume, apoi clăi de lucernă şi fin cu miresme subtile, persuasive, care te mingîie, te leagănă, te adorm, te urmăresc pină departe. Drumurile Ceylonului nu vor fi mirosind altfel printre plantaţii de ceai, eucalipt sau ananas. Ici-colo, pe garduri şi sub streşinile caselor se usucă în salbe amare foile de tutun. Toamnă plină, competiţie de culori, de arome, de sunete, ca intr-o junglă, dar care, in aceste privelişti desenate nu de hazard ci de mina omului, nu-ţi asaltează simţurile deodată, ci, ca intr-un concert, după intrări savant dirijate, astfel incit fiecare instrument să-şi epuizeze ultima notă, prelungindu-şi ecoul intr-un perpetuu fundal de incandescent, înmiresmat şi vibrant septembrie. Peste toate, porumbul. E mai ales ceasul lui, şi acest ceas, din locul’ unde ne aflăm, inundă parcă timpul, pămîntul, cerul, nemailăsind loc pentru nimic altceva. Sintem pe lingă Turnu-Măgureie, intr-un cîmp experimental al porumbului din raza Trustului I.A.S. al judeţului Teleorman. Sunt patru astfel de cîmpuri sub veghea trustului, unul aici, in condiţii de irigare, altul la Alexandria, în zona de centru, altul la Schela, în nordul cu pămîntul mai slab, mai rece, altul la Piatra, in tipsia dulce a luncii. Vreo 125 de hibrizi de porumb (există chiar atîţia hibrizi de porumb pe lumea asta ? !) îşi demonstrează competitiv virtuţile, în condiţii specifice de sol, de climă, de relief, de tehnici şi de tehnologii ale muncii pămîntuluii. Aici, unde ne aflăm, porumbul e chiar pădure, ţesătura lui e înaltă, compactă, grea, întuneric de codru răsturnat (Continuare în pagina 4) ILIE PURCARU - Cherhanaua Crişani într-un septembrie tirziu Fotografie de A. MIHAILOPOL Ц lacara Saptamina! editat de : Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste O poartă dinspre infinit către infinit : amintirea martirilor de la Ip. Fotografia de SORIN POSTOLACHE | Energie şi civilizaţie In manifestarea ei cea mai comună, energia electrică a însemnat, pentru om, mai întii lumină ! Aşa a devenit poate simbol al progresului. Electrificarea României a însemnat, cu siguranţă, asigurarea dreptului ei la civilizaţie. Energia a devenit deci şi pentru noi element de bază al dezvoltării. Şi dacă ar fi să împingem lucrurile şi mai departe, atunci energia, in diversitatea formelor ei de întrebuinţare, a devenit condiţie esenţială în procesul îndelungat şi complex al emancipării umane. In ultimii 30 de ani de construcţie socialistă, producţia de energia electrică a României, pe locuitor, a crescut de 34 de ori. Dezvoltarea este impresionantă ! Ţări ale lumii, dezvoltate din punct de vedere energetic, nu au atins un astfel de ritm. în aceşti ani, in baza planurilor de dezvoltare energetică a României, rîurile noastre au fost înnobilate cu sute de hidrocentrale şi obligate să producă energie , Dunărea, la fel. Pe teritoriul ţării a apărut o întinsă salbă de termocentrale. Avuţia naţională a României a crescut în ritmuri şi valori fără precedent. Popoarele independente din punct ■ de vedere energetic au cunoscut şi cunosc în continuare o mai mare şi mai rapidă dezvoltare. Energia a devenit şi pentru noi un principal factor al dezvoltării, o puternică şi de neînlocuit forţă de producţie. Nevoia de energie echivalează tot mai mult cu nevoia de dezvoltare economică şi socială a popoarelor. Eforturile făcute de statul nostru socialist, în acest sens, vin să reliefeze justeţea politicii noastre de dezvoltare, înfăptuită pe baze riguros ştiinţifice de Partidul Comunist Român, în toţi aceşti ani de neîntrerupt progres economic (Continuare în pagina 9) N. GRIGORE MARASANU : Un savant japonez despre Maramureş Satul primordial „Maramureşul este satul primordial. Nu ştiu precis de unde vine şi te copleşeşte pină la urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din porţi, din bisericuţele de lemn, din făptura omului. Este un complex de realităţi care converg în a simţi aici că te afli în satul primordial. Ţăranii maramureşeni nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer in Maramureş. In alte ţări simţi, ştii că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, în Maramureş, este omul primordial in nobleţea sa princiară, nu price div fi în frumuseţea lui de înaltă civilizaţie“. Aşa a început să-mi vorbească în Muzeul satului din Bucureşti, stînd în pridvorul unei case ţărăneşti în care ar putea locui împăraţii şi au locuit ţăranii cu acest sentiment profund, milenii de-a rândul, profesorul japonez Minoru Nambara, savant în istoria civilizaţiilor, care după opt ani de studii în Europa a descoperit şi ţara noastră. Maramureşul, înainte de toate, în care a fost de trei ori pină acum, după ce a călcat pe toate continentele şi-n toate culturile. In trei zile de convorbiri răscolitoare cu acest om cu un deceniu mai virstnic decît mine am aflat lucruri atît de frumoase şi profunde despre propria mea ţară, despre Maramureşul nostru, incit mă simt foarte dator să le împărtăşesc grabnic, mai ales că vin de la un străin care a călcat ca pe un tărîm sfint pentru a treia oară satul și pămîntul românesc. (Continuare în pagina 24) IOAN ALEXANDRU : Din sumar: F3 Să avem toată încrederea în geologii noştri (pag. 5) ® Mica industrie a marilor ambiţii (pag. 6—7) ■ Cum s-a făcut o şuşanca (pag. 11) И Călătorie în *China (pag. 23)