Flacăra, octombrie-decembrie 1981 (Anul 30, nr. 40-53)

1981-10-01 / nr. 40

■ Flacara pag. 2 – PATRIA, CABINETUL DE LUCRU AL PREȘEDINTELUI , Nr. 40-1 octombrie 1981 . — ---------- - --------------------------------—........­­.....................----------------------------­------------------—------------------------------------------------------------------------------------- - . .. ___________________________ Continuînd pu­blicarea seriei de lucrări din gîndi­­rea teoretică şi practică a secreta­rului general al partidului nostru, contribuţii de o inestimabilă va­loare la tezaurul culturii marxiste din epoca contem­porană, Editura politică a scos re­cent de sub tipar „Din gîndirea “fi­lozofică a pre­şedintelui Româ­niei. Concepţia materialist-dialec­­tică, baza ideolo­gică a politicii şi activităţii Partidu­lui Comunist Ro­mân“. Redăm opi­niile şi comenta­riile pe marginea noului volum ale unor specialişti din domeniul filozo­fiei. SPIRIT CREATOR. MILITANT, VIZIONAR Pasiunea f­ozofiei revoluţionare O cultura fără filozofie, scria cîndva Hegel, este asemenea „sfintei sfintelor“ căreia îi lipseşte templul ; este, altfel spus, o cultură care nu şi-a deprins încă spiritul şi fiinţa sa în autenticitatea care să le dea forma generală, specificul de fiinţare in lume, modul propriu de a fi al poporului. Fiică a timpului său prinsă in ginduri, filozofia nu iese la răspintia drumurilor pentru a preîntîmpina capri­ciile vînturilor ci se aşază în lumea tuturor, pentru a-i desluşi tainele, esenţa şi legităţile, sensurile vieţii in general şi ale fiinţei eminente a universului — omul — in special. A face filozofie este actul suprem al spiritului şi patos al gîndirii, nevoie permanentă a fiinţei umane de totalitate, de general, şi uni­versal. O nevoie care izvorăşte intre ati­­tea condiţii şi din faptul că singura fiinţă universală a universului şi unica fiinţă In stare să-şi asume universal lumea este omul. Proiectarea filozofică a omu­lui in lume este gestul unei mari izbînzi ■ omului asupra naturii şi a vieţii, dar şi o neîncetată căutare de izbîndă pentru că izbinda filozofică spre deosebire de altele satisfăcute în expresia lor sensi­bilă este mereu in căutarea lumii şi a lumilor care deşi nu s-au născut se nasc, a lumii şi a lumilor care cu toate că existente nu s-au lăsat încă prinse în concepte generalizatoare şi in legi care să le desluşească scrisurile şi, nu mai pu­ţin, a lumii care a fost. Căci filozofia, ca zonă a spiritului care-şi constituie ca obiect totalitatea, se formează într-un nesfirşit dialog cu coordonatele funda­mentale ale vremii asumindu-şi in con­secinţă judecarea trecutului şi a viito­rului. Gîndirea filozofiei în opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu se înscrie acestor mari coordonate ale unor filozofii perene care constituite în principiile ei funda­mentale se re­construieşte nu chiar pro­cesul creării noilor valori, in efortul de re-elaborare pe baza noilor date ale vieţii, ştiinţei şi culturii, a unor noi pro­cese şi principii, legi şi norme cu o triplă funcţie : gnoseologică, axiologică şi pra­­xiologică. Este neîndoios că filozofia lumii con­temporane nu este asemenea fizicii, ma­tematicii, biologiei ori chimiei un bloc unitar de cunoştinţe de concepte ori prin­cipii. Atîta timp cit lumea omului, socie­tatea, sînt scindate, ci­ interese diver­gente se vor statuate, filozofia este ea însăşi neunitară şi scindată. A gîndi, aşa­dar, filozofia ca formulă unică, înseamnă a face abstracţie de filozofia lumilor con­temporane, de diversitatea lor, de con­tradicţiile existente între diferite moduri de a gîndi lumea, şi, în consecinţă, de pluralitatea, divergenţă şi ea, a soluţiilor oferite de filozofii problematicii lumii actuale. Sesizarea dialecticii raporturilor dintre filozofiile Contemporane, a felului speci­fic in care fiecare in parte pledează pen­tru o anumită lume, dar şi a valorii lor de adevăr se constituie în gîndirea to­varăşului Nicolae Ceauşescu intr-o con­cepţie unitară şi dialectică în acelaşi timp, ca şi intr-o metodologie ştiinţifică şi revoluţionară. Filozofiile contemporane nu există unele lingă altele ca forţe paralele care nu se intilnesc decît intr-un infinit ma­tematic, şi ele, subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu, intră inevitabil in ra­porturi complexe care-şi subintind, ca elemente ale lor, dialogul, confruntarea, lupta, in funcţii de determinări pe cit de multilaterale pe atît de complicate in articulaţiile lor interioare şi in finalita­tea lor intrinsecă. In contextul unei extreme diversităţi a filozofiilor, care ni constă in exclusivi­tate în diversitatea de stiluri ci, mai ales de soluţii, filozofia revoluţionară a clasei muncitoare, materialismul dialectic şi istoric, — ca şi teoria comunismului ştiin­ţific sînt gîndite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în acord cu spiritul funciar al acestora , ca sistem de gîndire care se opune, prin chiar natura gindirii profe­sate, prin cea a metodei — dialectica — oricărei închistări dogmatice şi oricărei izolări nu numai de faptele empirice şi de teoriile ştiinţifice, dar şi de celelalte filozofii ale vremii. Pasiunea filozofiei revoluţionare este adevărul iar adevărul nu are proprietar exclusiv. El nu poate fi monopol al cuiva. Aceasta este, în viziunea secreta­rului general al partidului nostru, axio­ma fără de care creaţia în cadrul mar­xismului nu este posibilă. Aroga­rea drep­tului de a da judecăţi definitive după principiul «le marxisme c’est moi», subli­niază secretarul general al partidului, intră în conflict acut cu vocaţia filozofiei marxiste de a fi o concepţie ştiinţifică la a cărei continuă dezvoltare pot şi tre­buie să-şi aducă contribuţia „toţi oame­nii care gindesc“ (volumul la care ne referim, pag. 127) şi care analizează dez­voltarea socială pornind de la ideile fun­damentale ale materialismului dialectic şi istoric. Comuniunea gîndirii cu prac­tica revoluţionară ca principiu metodolo­gic, duce la adevăr în condiţiile in care ea, această comuniune nu este numai afirmată, ci şi pusă în funcţiune, aplicată la dezvoltările epocii, la nevoile ei obiec­tive şi subiective. Marxismul este gîndit, de aceea, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu prin confruntarea neostoită a principiilor şi tezelor sale cu realitatea, cu practica vieţii şi a relaţiilor ei, cu scopurile mai mult sau mai puţin evidente ale activi­tăţii oamenilor, grupurilor, claselor so­ciale şi popoarelor. Pe de altă parte, dialogul filozofiei marxiste cu ea însăşi şi cu viaţa, nu epuizează modalităţile acestea de ascen­­dere la adevăr. Istoria constituirii şi dez­voltării gindirii lui Marx, — ca una în care filozofiile timpului au fost cercetate critic pentru a se valorifica descoperirile lor, ascunse uneori în limbaje ezoterice ori în interpretări unilateralizatoare — a demonstrat că filozofia revoluţionară, cu atît mai mult cea din zilele noastre, pen­tru a se dezvolta, are nevoie de un per­manent dialog și o confruntare neînce­tată cu sistemele nemarxiste ale filozo­fiei contemporane. Dialogul și confrun­tarea cu gindirea nemarxistă este un fe­nomen inexorabil atîta timp cit gindirea umană este gindită ca instrument care poartă In sine scopul adevărului, dar şi motivează interese divergente. Tocmai acest principiu in care gîndirea este în­ţeleasă în semnificaţiile profunde, ca una­­în stare să ajungă la adevăr, dar şi ca gindire care motivînd interese determi­nate, fie ele real-istorice, fie anacronice, in funcţie de poziţiile de clasă ale gîndi­­torilor, — poate să mascheze adevărul pînă la denaturarea lui — acest princi­piu deci, împlineşte, în concepţia secre­tarului general al partidului nostru, rolul principiului de întemeiere al raporturilor filozofiei noastre cu alte filozofii. Pro­fund partinic şi adevărat, cu justificări in întreaga istorie a filozofiei, principiul îşi dezvăluie adevărul său concret, in felul cutezător, revoluţionar şi umanist în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu cer­cetează şi defineşte esenţa unora dintre curentele şi orientările filozofiei nemar­xiste contemporane. Pledoaria ştiinţifică pentru adevărul filozofic se conjugă, in perspectiva prin­cipiului mai înainte enunţat, cu pledoaria pentru valorificarea partinică şi pentru critica obiectivă aşadar, a gîndirii filozo­fice contemporane, pentru sporirea exi­genţelor in cercetarea acestei filozofii. Din perspectiva umanismului revoluţio­nar, propriu creaţiei teoretice şi practice a secretarului general al partidului, domnia-sa demonstrează într-o subtilă captare a dificultăţilor crizei ideologiei burgheze conservatoare. Totul nefast, rui­nător pentru gîndire, al orientărilor ira­ţionaliste şi mistice, al ideologiei fasei­­zante care încearcă, odată cu reînvierea unor mituri vide de adevăr, apologia for­ţei, cultul ateoreticului şi a logicului, pro­movarea elitismului, a rasismului şi anti­umanismului. Combaterea acestora se identifică cu lupta filozofiei luride pen­tru adevăr şi pentru binele omului, pen­tru descătuşarea fiinţei umane de false reprezentări despre lume şi viaţă ; ea este sinonimă cu împlinirea nevoii omu­lui de a se lua pe sine în stăpînire ca fiinţă liberă, în stare să schimbe prin activitatea sa lumea, să dea structuri şi finalităţi raţionale. Mesajul filozofic al gindirii tovarăşului Nicolae Ceauşescu despre dialogul şi con­fruntarea de idei în lumea contemporană, ca teren al afirmării superiorităţii con­cepţiei materialist-dialectice şi istorice, este expresia cerinţei de omenesc şi de raţionalitate în viaţa şi comportarea omului, a cerinţei obiective de realizare a fiinţei umane ca fiinţă integrală, necon­­tradictorie. Prof. univ, dr. GH. AL CAZAN , Coordonate practice şi teoretice de referinţa * 1 O constantă a gindirii filozofice şi, deo­potrivă, a acţiunii practice a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cum reiese cu clari­tate şi din valorosul volum Din gîndirea filozofică a preşedintelui României. Con­cepţia materialist-dialectică, baza ideo­logică a politicii şi activităţii Partidului Comunist Român, publicat de Editura politică, este aceea a făuririi şi dezvol­tării omului nou. Premisa de la care sa pleacă este aceea că noua orinduire, nouă prin esenţa relaţiilor de producţie, prin tipul de proprietate, prin natura re­partiţiei sociale, reclamă cu necesitate un om cu un larg orizont de cultură, de înţelegere. Omul, devenit nu numai obiect al acestei cunoaşteri dar şi subiect­­­ei, al prefacerilor esenţiale pe care le vobează prezentul şi le prefigurează viitorul, trebuie să fie, cum preciza cu ani în urmă tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „capabil să descifreze sensul legilor obiective ale dezvoltării sociale, să parti­cipe in cunoştinţă de cauză la făurirea istoriei, să-şi croiască in mod liber şi conştient propriul său destin“. Omel­­personalitate presupune în Concepţia profund realistă, novatoare, umanistă a secretarului general al partidului nostru o temeinică pregătire de specialitate, o bogată cunoaştere şi stăpînire a politicii şi ideologiei partidului nostru, a învăţă­turii marxiste, un larg orizont de cultură, o înaltă conştiinţă revoluţionară. Aşa şi numai aşa, făuritorul valorilor materiale şi spirituale va putea să sesizeze şi să descopere noul, să îl impună în lupta cu vechiul, cu­ rutina, cu mentalităţile vechi, depăşite, cu manifestările antisociale, cu concepţiile mistice, conservatoare, cu concepţiile naţionaliste, şoviniste oriunde, oricînd şi din indiferent ce parte ar veni ele. Cu neobositul său spirit întreprinzător şi discernămintul cunoscut şi recunoscut, tovarăşul Nicolae Ceauşescu ia poziţie fermă, împotriva comportamentului unor oameni care încearcă să justifice anumite rămineri in urmă, anumite fenomene ne­gative care apar în viaţa socială prin teza despre rămînerea în urmă a conştiinţei faţă de dezvoltarea vieţii materiale. Preşedintele României socialiste apreciază că acceptarea unei asemenea justificări pentru lipsurile existente ar însemna „a încuraja o atitudine pasivă, defetistă, cu profunde repercusiuni negative asu­pra­ dezvoltării societăţii“. In context se precizează că fără a nega cituşi de puţin rolul esenţial al forţelor de producţie in dezvoltarea societăţii comuniştii români, toţi oamenii muncii trebuie să pornească de la teza marxistă că „la rindul ei con­ştiinţa poate exercita o puternică lnm­u­­rire asupra mersului înainte al societăţii, că ideile înaintate, cucerind masele, de­vin o uriaşă forţă materială a progre­sului“. Conştiinţa socialistă a maselor incumbă răspunderi deosebite pentru partid, pen­tru organele şi organizaţiile sale, pentru organizaţiile obşteşti, pentru toţi factorii educaţionali, pentru orice colectiv de muncă, de activitate. Cum se subliniază şi în textele reţinute în volumul la care ne referim, conştiinţa socialistă implică, presupune o nouă atitudine faţă de mun­că, faţă de comportarea în societate, in şcoală, în familie. Ea implică un ataşa­ment nemărginit faţă de patria noastră, faţă de partid, de politica sa, de doctrina care-i călăuzeşte activitatea sa practică, revoluţionară. Cultivarea şi dezvoltarea sentimentului patriotic al fiecărui om al muncii, indiferent de poziţia lui socială, de gradul de pregătire într-un domeniu sau altul etc. presupune o permanentă şi susţinută muncă de educare, de con­vingere şi totodată o poziţie fermă, com­bativă, revoluţionară faţă de manifestă­rile de cosmopolitism, de ploconire în faţa unor moduri de viaţă, a unor tipare şi mentalităţi din alte părţi. Totodată, secretând general al parti­dului comuniştilor români subliniază con­stant necesitatea de a se acţiona cu con­secvenţă pentru dezvoltarea jirieţeniei dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, pentru combaterea tuturor manifestărilor contrare „care îşi mai fac loc pe acest ţărim, dar care sînt rămăşiţe ale vechiului şi trebuie să dispară — şi vor dispărea ca urmare atît a dezvoltării economice, sociale, cit şi ca urmare a dezvoltării conştiinţei socialiste a oame­nilor muncii, a poporului nostru“. Cel de-al IV-lea capitol, care încheie prezentul volum, înmănunchează princi­palele aprecieri, teze, precizări elaborate in răstimpul a peste un deceniu şi ju­mătate de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu privire la dialogul şi con­fruntările de idei contemporane. Se cu­vine să arătăm că pentru politologii, so­ciologii, filozofii, istoricii din ţara noas­tră, ca dealtfel, pentru toţi lucrătorii pe frontul ştiinţei in general, sublinierile, precizările, accentele aparţinînd tovară­şului Nicolae Ceauşescu reprezintă un tratat cuprinzător de o inestimabilă va­loare teoretică şi metodologică în proble­mele dialogului, ale confruntărilor ideo­logice, politice, filozofice, ale raportării concepţiilor şi ideologiei marxiste la orientările şi concepţiile nemarxiste. Spaţiul nu ne îngăduie să intrăm prea mult în detalii. Reţinem sau reamintim însă că partidul nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu pornesc de la adevărul că promovarea ideologiei noastre marxiste nu poate avea loc prin izolarea de miş­carea internaţională a ideilor, că marxis­mul capătă influenţă tocmai prin con­fruntarea lui cu concepţiile idealiste sau de altă natură , că ideile noastre nu pot fi impuse nici prin măsuri administrati­ve, nici prin anume ucazuri, ci prin mun­că ştiinţifică de lămurire. O exigenţă ce revine constant în elaborările preşedin­telui României socialiste este aceea a în­ţelegerii că : „dacă facem drum schim­bului de păreri în ştiinţă, artă şi litera­tură, în toate domeniile vieţii sociale, trebuie să exprimăm cu putere şi poziţia noastră ideologică, filozofia noastră, prin­cipiile noastre politice, estetice, etice“. Reliefind faptul că în nici un caz co­existenţa paşnică nu poate conduce la o aşa-zisă pauză in ideologie, că raporta­rea atentă la valorile din trecut nu trebuie să ne conducă la o preluare necritică, nediferenţiată, nenuanţată, secretarul ge­neral al partidului nostru Insistă asupra ne­cesităţii promovării neabătute, principiale a ideologiei marxiste. „Promovarea largă a ideologiei noastre, preciza cu ani în urmă tovarăşul Nicolae Ceauşescu, este o sar­cină a tuturor conducerilor instituţiilor de invăţâmînt, a tuturor celor care lu­crează in acest sector , pînă la profeso­rul universitar, la rector, la ministrul Invăţămîntului“. Consecinţă logică, pro­movarea într-o asemenea manieră a ideo­logiei marxiste constituie în continuare „garanţia victoriei noastre în lupta pen­tru construcţia socialismului şi comunis­mului“. De o excepţională importanţă este pen­tru realizarea dialogului de idei, a con­fruntării de concepţii, teze de diverse orientări şi provenienţe aprecierea formu­lată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu po­trivit căreia „nu trebuie să punem sub emblema anticomunismului o serie de concepţii progresiste, democratice sau pe aceia care emit anumite critici la adresa noastră... Nu trebuie să cădem în gre­­șeală de a vedea în manifestarea diferi­telor păreri, în interpretarea diferită a unei probleme, in diversitatea formelor de trecere spre socialism — care există și vor exista întotd­eauna, inclusiv in so­cietatea comunistă, cit timp va gîndi omul — tendinţe duşmănoase, pe care le etichetăm drept anticomunism". Conclu­zia tovarăşului Nicolae Ceauşescu este că o asemenea practică ar dăuna profund cauzei progresului, ar întări reacţiunea, ar împiedica lupta împotriva adevăratului anticomunism. Prof. univ. dr. MARIN VOICULESCU .

Next