Flacăra, octombrie-decembrie 1981 (Anul 30, nr. 40-53)
1981-10-01 / nr. 40
■ Flacara pag. 2 – PATRIA, CABINETUL DE LUCRU AL PREȘEDINTELUI , Nr. 40-1 octombrie 1981 . — ---------- - --------------------------------—.............................----------------------------------------------—------------------------------------------------------------------------------------- - . .. ___________________________ Continuînd publicarea seriei de lucrări din gîndirea teoretică şi practică a secretarului general al partidului nostru, contribuţii de o inestimabilă valoare la tezaurul culturii marxiste din epoca contemporană, Editura politică a scos recent de sub tipar „Din gîndirea “filozofică a preşedintelui României. Concepţia materialist-dialectică, baza ideologică a politicii şi activităţii Partidului Comunist Român“. Redăm opiniile şi comentariile pe marginea noului volum ale unor specialişti din domeniul filozofiei. SPIRIT CREATOR. MILITANT, VIZIONAR Pasiunea fozofiei revoluţionare O cultura fără filozofie, scria cîndva Hegel, este asemenea „sfintei sfintelor“ căreia îi lipseşte templul ; este, altfel spus, o cultură care nu şi-a deprins încă spiritul şi fiinţa sa în autenticitatea care să le dea forma generală, specificul de fiinţare in lume, modul propriu de a fi al poporului. Fiică a timpului său prinsă in ginduri, filozofia nu iese la răspintia drumurilor pentru a preîntîmpina capriciile vînturilor ci se aşază în lumea tuturor, pentru a-i desluşi tainele, esenţa şi legităţile, sensurile vieţii in general şi ale fiinţei eminente a universului — omul — in special. A face filozofie este actul suprem al spiritului şi patos al gîndirii, nevoie permanentă a fiinţei umane de totalitate, de general, şi universal. O nevoie care izvorăşte intre atitea condiţii şi din faptul că singura fiinţă universală a universului şi unica fiinţă In stare să-şi asume universal lumea este omul. Proiectarea filozofică a omului in lume este gestul unei mari izbînzi ■ omului asupra naturii şi a vieţii, dar şi o neîncetată căutare de izbîndă pentru că izbinda filozofică spre deosebire de altele satisfăcute în expresia lor sensibilă este mereu in căutarea lumii şi a lumilor care deşi nu s-au născut se nasc, a lumii şi a lumilor care cu toate că existente nu s-au lăsat încă prinse în concepte generalizatoare şi in legi care să le desluşească scrisurile şi, nu mai puţin, a lumii care a fost. Căci filozofia, ca zonă a spiritului care-şi constituie ca obiect totalitatea, se formează într-un nesfirşit dialog cu coordonatele fundamentale ale vremii asumindu-şi in consecinţă judecarea trecutului şi a viitorului. Gîndirea filozofiei în opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu se înscrie acestor mari coordonate ale unor filozofii perene care constituite în principiile ei fundamentale se reconstruieşte nu chiar procesul creării noilor valori, in efortul de re-elaborare pe baza noilor date ale vieţii, ştiinţei şi culturii, a unor noi procese şi principii, legi şi norme cu o triplă funcţie : gnoseologică, axiologică şi praxiologică. Este neîndoios că filozofia lumii contemporane nu este asemenea fizicii, matematicii, biologiei ori chimiei un bloc unitar de cunoştinţe de concepte ori principii. Atîta timp cit lumea omului, societatea, sînt scindate, ci interese divergente se vor statuate, filozofia este ea însăşi neunitară şi scindată. A gîndi, aşadar, filozofia ca formulă unică, înseamnă a face abstracţie de filozofia lumilor contemporane, de diversitatea lor, de contradicţiile existente între diferite moduri de a gîndi lumea, şi, în consecinţă, de pluralitatea, divergenţă şi ea, a soluţiilor oferite de filozofii problematicii lumii actuale. Sesizarea dialecticii raporturilor dintre filozofiile Contemporane, a felului specific in care fiecare in parte pledează pentru o anumită lume, dar şi a valorii lor de adevăr se constituie în gîndirea tovarăşului Nicolae Ceauşescu intr-o concepţie unitară şi dialectică în acelaşi timp, ca şi intr-o metodologie ştiinţifică şi revoluţionară. Filozofiile contemporane nu există unele lingă altele ca forţe paralele care nu se intilnesc decît intr-un infinit matematic, şi ele, subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu, intră inevitabil in raporturi complexe care-şi subintind, ca elemente ale lor, dialogul, confruntarea, lupta, in funcţii de determinări pe cit de multilaterale pe atît de complicate in articulaţiile lor interioare şi in finalitatea lor intrinsecă. In contextul unei extreme diversităţi a filozofiilor, care ni constă in exclusivitate în diversitatea de stiluri ci, mai ales de soluţii, filozofia revoluţionară a clasei muncitoare, materialismul dialectic şi istoric, — ca şi teoria comunismului ştiinţific sînt gîndite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în acord cu spiritul funciar al acestora , ca sistem de gîndire care se opune, prin chiar natura gindirii profesate, prin cea a metodei — dialectica — oricărei închistări dogmatice şi oricărei izolări nu numai de faptele empirice şi de teoriile ştiinţifice, dar şi de celelalte filozofii ale vremii. Pasiunea filozofiei revoluţionare este adevărul iar adevărul nu are proprietar exclusiv. El nu poate fi monopol al cuiva. Aceasta este, în viziunea secretarului general al partidului nostru, axioma fără de care creaţia în cadrul marxismului nu este posibilă. Arogarea dreptului de a da judecăţi definitive după principiul «le marxisme c’est moi», subliniază secretarul general al partidului, intră în conflict acut cu vocaţia filozofiei marxiste de a fi o concepţie ştiinţifică la a cărei continuă dezvoltare pot şi trebuie să-şi aducă contribuţia „toţi oamenii care gindesc“ (volumul la care ne referim, pag. 127) şi care analizează dezvoltarea socială pornind de la ideile fundamentale ale materialismului dialectic şi istoric. Comuniunea gîndirii cu practica revoluţionară ca principiu metodologic, duce la adevăr în condiţiile in care ea, această comuniune nu este numai afirmată, ci şi pusă în funcţiune, aplicată la dezvoltările epocii, la nevoile ei obiective şi subiective. Marxismul este gîndit, de aceea, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu prin confruntarea neostoită a principiilor şi tezelor sale cu realitatea, cu practica vieţii şi a relaţiilor ei, cu scopurile mai mult sau mai puţin evidente ale activităţii oamenilor, grupurilor, claselor sociale şi popoarelor. Pe de altă parte, dialogul filozofiei marxiste cu ea însăşi şi cu viaţa, nu epuizează modalităţile acestea de ascendere la adevăr. Istoria constituirii şi dezvoltării gindirii lui Marx, — ca una în care filozofiile timpului au fost cercetate critic pentru a se valorifica descoperirile lor, ascunse uneori în limbaje ezoterice ori în interpretări unilateralizatoare — a demonstrat că filozofia revoluţionară, cu atît mai mult cea din zilele noastre, pentru a se dezvolta, are nevoie de un permanent dialog și o confruntare neîncetată cu sistemele nemarxiste ale filozofiei contemporane. Dialogul și confruntarea cu gindirea nemarxistă este un fenomen inexorabil atîta timp cit gindirea umană este gindită ca instrument care poartă In sine scopul adevărului, dar şi motivează interese divergente. Tocmai acest principiu in care gîndirea este înţeleasă în semnificaţiile profunde, ca unaîn stare să ajungă la adevăr, dar şi ca gindire care motivînd interese determinate, fie ele real-istorice, fie anacronice, in funcţie de poziţiile de clasă ale gînditorilor, — poate să mascheze adevărul pînă la denaturarea lui — acest principiu deci, împlineşte, în concepţia secretarului general al partidului nostru, rolul principiului de întemeiere al raporturilor filozofiei noastre cu alte filozofii. Profund partinic şi adevărat, cu justificări in întreaga istorie a filozofiei, principiul îşi dezvăluie adevărul său concret, in felul cutezător, revoluţionar şi umanist în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu cercetează şi defineşte esenţa unora dintre curentele şi orientările filozofiei nemarxiste contemporane. Pledoaria ştiinţifică pentru adevărul filozofic se conjugă, in perspectiva principiului mai înainte enunţat, cu pledoaria pentru valorificarea partinică şi pentru critica obiectivă aşadar, a gîndirii filozofice contemporane, pentru sporirea exigenţelor in cercetarea acestei filozofii. Din perspectiva umanismului revoluţionar, propriu creaţiei teoretice şi practice a secretarului general al partidului, domnia-sa demonstrează într-o subtilă captare a dificultăţilor crizei ideologiei burgheze conservatoare. Totul nefast, ruinător pentru gîndire, al orientărilor iraţionaliste şi mistice, al ideologiei faseizante care încearcă, odată cu reînvierea unor mituri vide de adevăr, apologia forţei, cultul ateoreticului şi a logicului, promovarea elitismului, a rasismului şi antiumanismului. Combaterea acestora se identifică cu lupta filozofiei luride pentru adevăr şi pentru binele omului, pentru descătuşarea fiinţei umane de false reprezentări despre lume şi viaţă ; ea este sinonimă cu împlinirea nevoii omului de a se lua pe sine în stăpînire ca fiinţă liberă, în stare să schimbe prin activitatea sa lumea, să dea structuri şi finalităţi raţionale. Mesajul filozofic al gindirii tovarăşului Nicolae Ceauşescu despre dialogul şi confruntarea de idei în lumea contemporană, ca teren al afirmării superiorităţii concepţiei materialist-dialectice şi istorice, este expresia cerinţei de omenesc şi de raţionalitate în viaţa şi comportarea omului, a cerinţei obiective de realizare a fiinţei umane ca fiinţă integrală, necontradictorie. Prof. univ, dr. GH. AL CAZAN , Coordonate practice şi teoretice de referinţa * 1 O constantă a gindirii filozofice şi, deopotrivă, a acţiunii practice a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cum reiese cu claritate şi din valorosul volum Din gîndirea filozofică a preşedintelui României. Concepţia materialist-dialectică, baza ideologică a politicii şi activităţii Partidului Comunist Român, publicat de Editura politică, este aceea a făuririi şi dezvoltării omului nou. Premisa de la care sa pleacă este aceea că noua orinduire, nouă prin esenţa relaţiilor de producţie, prin tipul de proprietate, prin natura repartiţiei sociale, reclamă cu necesitate un om cu un larg orizont de cultură, de înţelegere. Omul, devenit nu numai obiect al acestei cunoaşteri dar şi subiectei, al prefacerilor esenţiale pe care le vobează prezentul şi le prefigurează viitorul, trebuie să fie, cum preciza cu ani în urmă tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „capabil să descifreze sensul legilor obiective ale dezvoltării sociale, să participe in cunoştinţă de cauză la făurirea istoriei, să-şi croiască in mod liber şi conştient propriul său destin“. Omelpersonalitate presupune în Concepţia profund realistă, novatoare, umanistă a secretarului general al partidului nostru o temeinică pregătire de specialitate, o bogată cunoaştere şi stăpînire a politicii şi ideologiei partidului nostru, a învăţăturii marxiste, un larg orizont de cultură, o înaltă conştiinţă revoluţionară. Aşa şi numai aşa, făuritorul valorilor materiale şi spirituale va putea să sesizeze şi să descopere noul, să îl impună în lupta cu vechiul, cu rutina, cu mentalităţile vechi, depăşite, cu manifestările antisociale, cu concepţiile mistice, conservatoare, cu concepţiile naţionaliste, şoviniste oriunde, oricînd şi din indiferent ce parte ar veni ele. Cu neobositul său spirit întreprinzător şi discernămintul cunoscut şi recunoscut, tovarăşul Nicolae Ceauşescu ia poziţie fermă, împotriva comportamentului unor oameni care încearcă să justifice anumite rămineri in urmă, anumite fenomene negative care apar în viaţa socială prin teza despre rămînerea în urmă a conştiinţei faţă de dezvoltarea vieţii materiale. Preşedintele României socialiste apreciază că acceptarea unei asemenea justificări pentru lipsurile existente ar însemna „a încuraja o atitudine pasivă, defetistă, cu profunde repercusiuni negative asupra dezvoltării societăţii“. In context se precizează că fără a nega cituşi de puţin rolul esenţial al forţelor de producţie in dezvoltarea societăţii comuniştii români, toţi oamenii muncii trebuie să pornească de la teza marxistă că „la rindul ei conştiinţa poate exercita o puternică lnmurire asupra mersului înainte al societăţii, că ideile înaintate, cucerind masele, devin o uriaşă forţă materială a progresului“. Conştiinţa socialistă a maselor incumbă răspunderi deosebite pentru partid, pentru organele şi organizaţiile sale, pentru organizaţiile obşteşti, pentru toţi factorii educaţionali, pentru orice colectiv de muncă, de activitate. Cum se subliniază şi în textele reţinute în volumul la care ne referim, conştiinţa socialistă implică, presupune o nouă atitudine faţă de muncă, faţă de comportarea în societate, in şcoală, în familie. Ea implică un ataşament nemărginit faţă de patria noastră, faţă de partid, de politica sa, de doctrina care-i călăuzeşte activitatea sa practică, revoluţionară. Cultivarea şi dezvoltarea sentimentului patriotic al fiecărui om al muncii, indiferent de poziţia lui socială, de gradul de pregătire într-un domeniu sau altul etc. presupune o permanentă şi susţinută muncă de educare, de convingere şi totodată o poziţie fermă, combativă, revoluţionară faţă de manifestările de cosmopolitism, de ploconire în faţa unor moduri de viaţă, a unor tipare şi mentalităţi din alte părţi. Totodată, secretând general al partidului comuniştilor români subliniază constant necesitatea de a se acţiona cu consecvenţă pentru dezvoltarea jirieţeniei dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, pentru combaterea tuturor manifestărilor contrare „care îşi mai fac loc pe acest ţărim, dar care sînt rămăşiţe ale vechiului şi trebuie să dispară — şi vor dispărea ca urmare atît a dezvoltării economice, sociale, cit şi ca urmare a dezvoltării conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, a poporului nostru“. Cel de-al IV-lea capitol, care încheie prezentul volum, înmănunchează principalele aprecieri, teze, precizări elaborate in răstimpul a peste un deceniu şi jumătate de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu privire la dialogul şi confruntările de idei contemporane. Se cuvine să arătăm că pentru politologii, sociologii, filozofii, istoricii din ţara noastră, ca dealtfel, pentru toţi lucrătorii pe frontul ştiinţei in general, sublinierile, precizările, accentele aparţinînd tovarăşului Nicolae Ceauşescu reprezintă un tratat cuprinzător de o inestimabilă valoare teoretică şi metodologică în problemele dialogului, ale confruntărilor ideologice, politice, filozofice, ale raportării concepţiilor şi ideologiei marxiste la orientările şi concepţiile nemarxiste. Spaţiul nu ne îngăduie să intrăm prea mult în detalii. Reţinem sau reamintim însă că partidul nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu pornesc de la adevărul că promovarea ideologiei noastre marxiste nu poate avea loc prin izolarea de mişcarea internaţională a ideilor, că marxismul capătă influenţă tocmai prin confruntarea lui cu concepţiile idealiste sau de altă natură , că ideile noastre nu pot fi impuse nici prin măsuri administrative, nici prin anume ucazuri, ci prin muncă ştiinţifică de lămurire. O exigenţă ce revine constant în elaborările preşedintelui României socialiste este aceea a înţelegerii că : „dacă facem drum schimbului de păreri în ştiinţă, artă şi literatură, în toate domeniile vieţii sociale, trebuie să exprimăm cu putere şi poziţia noastră ideologică, filozofia noastră, principiile noastre politice, estetice, etice“. Reliefind faptul că în nici un caz coexistenţa paşnică nu poate conduce la o aşa-zisă pauză in ideologie, că raportarea atentă la valorile din trecut nu trebuie să ne conducă la o preluare necritică, nediferenţiată, nenuanţată, secretarul general al partidului nostru Insistă asupra necesităţii promovării neabătute, principiale a ideologiei marxiste. „Promovarea largă a ideologiei noastre, preciza cu ani în urmă tovarăşul Nicolae Ceauşescu, este o sarcină a tuturor conducerilor instituţiilor de invăţâmînt, a tuturor celor care lucrează in acest sector , pînă la profesorul universitar, la rector, la ministrul Invăţămîntului“. Consecinţă logică, promovarea într-o asemenea manieră a ideologiei marxiste constituie în continuare „garanţia victoriei noastre în lupta pentru construcţia socialismului şi comunismului“. De o excepţională importanţă este pentru realizarea dialogului de idei, a confruntării de concepţii, teze de diverse orientări şi provenienţe aprecierea formulată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu potrivit căreia „nu trebuie să punem sub emblema anticomunismului o serie de concepţii progresiste, democratice sau pe aceia care emit anumite critici la adresa noastră... Nu trebuie să cădem în greșeală de a vedea în manifestarea diferitelor păreri, în interpretarea diferită a unei probleme, in diversitatea formelor de trecere spre socialism — care există și vor exista întotdeauna, inclusiv in societatea comunistă, cit timp va gîndi omul — tendinţe duşmănoase, pe care le etichetăm drept anticomunism". Concluzia tovarăşului Nicolae Ceauşescu este că o asemenea practică ar dăuna profund cauzei progresului, ar întări reacţiunea, ar împiedica lupta împotriva adevăratului anticomunism. Prof. univ. dr. MARIN VOICULESCU .