Flacăra, octombrie-decembrie 1982 (Anul 31, nr. 39-52)

1982-10-08 / nr. 40

■ Flacăra pag. 26 Situaţia trupei Iris (Urmare din pag. 32) piese noi, care s-au cîntat pina si acum, să înlocuieşti nişte nume de vaioare, Chi­­firiuc, Olteanu, Chivu. S-au întimplat foarte multe schimbări, dar ceva s-a in­­timplat poate chiar în sufletul lor, de s-au întors in această formaţie. Noi ceea ce evităm reprezintă o reflectare a vieţii. Am avut necazuri, probleme şi am spe­culat mult in noi spontaneitatea. Şi poate din cauza asta ne-am apropiat de public. Am fost în mijlocul lor tot timpul şi din cauza asta cred că am fost mai apro­piaţi de ei. Ceea ce ne-a determinat să ne despărţim, diferenţa de tempera­mente, modul de existenţă a fiecăruia dus pînă acum, felul cum a filtrat ceea ce a învăţat, renunţările la unele lucruri. Exemplu — eu am renunţat la serviciul meu în momentul cînd nu aveam nici turnee şi nici altceva. Niciodată nu am crezut că viaţa este făcută din zîmbete, bani, ci din trăiri. Eu am lucrat in liceu şi la fabrica de suc, stînd în apă, am lu­crat şi la spaţii verzi, părinţii mei deşi mă puteau ajuta, m-au lăsat să mă des­curc singur. Am lucrat ca să înţeleg viaţa mai bine. Asta nu m-a înrăit. Am început să mă cunosc bine în situaţiile speciale. Una din situaţiile speciale s-a ivit acum. Sunt proaspăt căsătorit, lip­sesc mult de acasă. Se simte şi lipsa de repetiţie în continuu. A repeta foarte mult ne este foarte necesar. Ar trebui să repe­tăm 6—8 ore pe zi. Deci nu avem un ca­dru in care să repetăm. Suntem­ o forma­ţie rock şi la noi exerciţiile de fiecare zi înseamnă hrană pentru a rezista. Pie­sa nouă a fost făcută încă de la Bucu­reşti. Adrian Păunescu : Semănînd în nişte acorduri cu AC/DC putem spune că era făcută încă din Australia. Adrian Ilie : Acasă fiind am ajuns ca atunci cînd repet să mă doară dege­tele. Asta e un motiv auxiliar. Fiind tur­neele lungi, nu avem timp de repetiţie. Intre aceste turnee avem nevoie de o perioadă de repaus ca să ne reîmpros­pătăm repertoriul. Folkiştii pot în alte condiţii să-şi pregătească repertoriul. Noi suntem­ cinci oameni, cinci comparti­mente care trebuie să ajungă unul sin­gur. Referitor la problemele care au fost la mare — am avut și noi prieteni acolo, deși eu nu sînt prea comunicativ. Pentru mine Cenaclul Flacăra a în­semnat foarte mult. ideea da schim­bare mi-a plăcut foarte mult. înseamnă foarte mult să te poţi mişca şi să nu stai tot timpul într-o circiumă şi să vezi aceiaşi oameni. La cenaclu mi s-a părut că se cultivă foarte mult ideea de dragoste, ceea ce lipseşte poate chiar din manuale — dragoste de ţară, de femeie, de muzică, de muncă — ăsta mi s-a pă­rut lucrul cel mai interesant şi pe care l-am simţit cu adevărat. Referitor la relaţiile noastre, viaţa dusă de fiecare, a făcut să ne despăr­ţim puţin. Se punea problema de a fi principial sau nu faţă de cei care ne aş­teptau acasă, noi să le pretindem lor co­rectitudinea şi noi... Nuiu spunea că nu au ce căuta la mare prietenele sau so­ţiile noastre. Mi s-a părut incorect. Pro­blemele astea le-am avut noi,toţi cu Nuţu. Sînt multe formaţii care nu au influenţat cu nimic negativ relaţiile din­tre ei şi relaţiile dintre ei sînt bune. Formaţia „Savoy“ poate fi din acest punct de vedere un exemplu pentru toţi. La aniversarea zilei de naştere a lui Nuţu noi nu am fost prezenţi, el s-a rupt de noi, el a sărbătorit asta într-un cu totul alt cadru, nu cu noi. Suntem­ firi opuse, eu sunt mai închis, dar culmea este că n-am tr­e­cat să ne îndepărtăm. Ion Olteanu : Ai Încercat vreodată să faci ceva ? Adrian Ilie : Nici tu nu ai Încercat. Eu a trebuit să mă Îndepărtez de tine ca să te cunosc. Să mă apropii de tine ar fi Însemnat să nu te cunosc. Ion Olteanu : De la început ai venit cu ideea că sunt un element negativ. Adrian Ilie : Pentru mine ești și lasă­­mă să mă exprim ! Cînd ei au venit în formaţie nu am vrut să vină şi Nelu. Mircea Muscaliu împrumutase bani de acasă să luăm nişte difuzoare şi Nelu a plecat pe furiş in „Roşu şi Negru“. Nelu Dumitrescu : Nu puteam era în­tr-o formaţie fără viitor. Adrian Ilie : Deci te-ai intens cînd ai crezut că avem viitor ! Ion Olteanu : Aţi făcut vreun pas înainte ? Adrian Ilie : Da, acceptind această for­maţie de care chiar tovarăşul Adrian Păunescu auzise. Eram în altă formulă In momentul acela. Ion Olteanu : Erau şi părţi foarte rele. N-aţi făcut un pas înainte. Ioan Dumitrescu : Cu Anton nu se pu­tea asta. Eu m-am zbătut pentru forma­ţia asta. Muncind în fabrică. Am cîn­tat, am adus oameni în locul celor ple­caţi. Ion Olteanu : Dumneavoastră cum ve­deţi lucrul ăsta ? Eu văd ches­tiunea asta ca pe o profesie. Poate sînt eu nebun. Eu am jertfit foarte mult ca să ajung aici. Un profesionist trebuie să trea­că peste mărunţişuri. Eu am considerat că asta este un serviciu şi familia este familie. La seviciu nu te duci cu soţia. Ei au spus că asta nu se poate. Am spus că majoritatea învinge. Dacă trei dintre noi susţin o chestiune, ceilalţi doi se su­pun. S-a supus la vot : unde mergem, la Aurora sau la Costineşti ? Şi care erau căsătoriţi şi-au adus nevestele. Deci nu asta era problema. Cristian Minculescu : Ce facem noi aici s-ar putea numi ? Din sălile tribunalului, prima înfăţişare, perioadă de gîndire... Ion Olteanu : Toate astea nu le văd motive serioase. Ce poate insemna tem­peramente diferite, din moment ce pe scenă ne Înțelegem foarte bine ? Cum ai vrea Adrian să fiu, eu pot să fiu in o mie de feluri. Adrian Ilie : Exact ăsta este motivul care mă supără. Chestiunea cameleonică este un motiv. Cînd m-am căsătorit mi s-a spus că compromit formaţia. Ion Olteanu : Că nu o să mai putem pleca un turneu în R.D.G. Adrian Ilie : O căsătorie poate insemna şi o garanţie. Mihai Popescu : Ai spus că aştepţi con­tractul în R.D.G. După R.D.G. nu mai cînţi. Problema era foarte clară. Ion Olteanu : Mai e o chestiune. Eu am ţinut ca să facem un turneu în străinătate. Ce ai făcut pentru asta ? Adrian Ilie : Neavînd relaţiile tale la ARIA... Ion Olteanu : Toate actele erau făcute. Adrian Ilie : M-ai jignit opuindu-mi să-mi amin căsătoria. Ion Olteanu : Te-am întrebat dacă este bine sau nu să te căsătoreşti acum. In­tr-un fel i-am spus să se căsătorească dacă nu afectează cu nimic turneul. Nu i-am spus cu răutate şi asta vreau să înţeleagă. Adrian Ilie : M-ai jignit cu asta. Adrian Păunescu : A renunţat la acest punct de vedere. . Mihai Popescu : Atît i-a spus­­ că poate asta influenţează negativ turneul nostru. Adrian Ilie : Muzica nu Înseamnă to­tul in viaţa mea. Ea face parte din ea. Eu şi Cristi am reuşit să ne menţinem a- a­ceste prietene, ceilalţi nu ştiu, poate au rămas singuri. Acest turneu la mare nu a reuşit numai pe noi să ne dez­bine, înainte de a fi un cenaclu eram deci în situaţia de ruptură. Cristian Minculescu : Dv. aţi crezut că dintr-o dată ne-a venit această despăr­ţire ? Adrian Ile : Singurul lucru care ne ţi­nea împreună a fost turneul în R.D.G., care ţineam foarte mult să-l facem, a­dică contactul cu străinătatea, cu mu­zica de acolo şi banii, în restul relaţiilor eram foarte străini. Noi nu am stat îm­preună la mare. Ion Olteanu : Adi a ţinut să stăm se­parat. Adrian Ilie : In camera in care am stat eu a mai stat cineva ? • Ion Olteanu : Noi cînd am mers la mare am pus nişte condiţii : să stăm in camere de hotel. Ei nu s-au ţinut de cu­­vînt şi ne-au dat două camere la toţi şi au spus că lucrurile se vor rezolva pe par­curs. După o perioadă, în loc să se re­glementeze lucrurile, s-au agravat. Am fost şi la tovarăşul director adjunct Gheor­­ghiu. Am ţinut o cameră în care să putem face duş măcar. Eu nu am avut nimic împotrivă să stau oriunde. Ei au spus că nu vor să stea la demisol. Nu i-a silit ni­meni să plece. Adrian Ilie : Am încercat să stăm o­­menește. Ion Olteanu : Deci ruptura cine a fă­cut-o ? Eu am stat în cameră de hotel și nu am avut nimic împotrivă să stai tu in locul meu. Adrian Ilie : După ce s-au întâmplat mi­nunile care s-au întimplat, te-am rugat să stăm in altă parte. Nu s-au ţinut de cuvînt nici cu cazarea, nici cu mincarea. Ion Olteanu : Nu eu sint impresarul trupei. De ce nu ai venit tu să te ocupi de chestiunile acestea ? Adrian Ilie : Ți-am spus să mergem la Costineşti. Ion Olteanu : De ce nu te-ai dus tu la Costineşti să te interesezi ? Era vacanţa tuturor. De ce-mi reproşezi mie asta ? Ioan Dumitrescu : Toţi am vrut să ple­căm. Adrian Păunescu : Există, vreo şansă să rămînă trupa aşa cum este ? Ion Olteanu : Deci dacă intre noi este divorț cine este judecătorul nostru ? Adrian Păunescu : Publicul. Ion Olteanu : Motivele sint opuse. Noi trei răminem in continuare Iris, orice s-ar întîmpla, îmi pare foarte rău de ruptură, și dacă există cale de îndrep­tare... Adrian Păunescu : Este cale de Întoar­cere, Adi ? Adrian Iiie : Eu personal nu văd cum. Ion Olteanu : ‘ Dar motivele... Adrian Ilie : Nu mă forţa să Începem alte meciuri. Ioan Dumitrescu : Lasă, Nuţule, fă tu Nuţule, că eşti mai deştept şi noi stăm. Adrian Ilie : Nici posibilitatea de a face turneu în străinătate nu m-ar mai opri. Mihai Popescu : Eu vreau să existe în continuare trupa. Şi va exista oricum. Cristian Minculescu : Eu am plecat din facultate pentru Iris, acum plec de la Iris. Nu mai vreau să cînt aici. Vreau să cînt cu alţi oameni ce-mi place şi cum îmi place. Voi mi-aţi spus că arăt ca un ţigan. Ioan Dumitrescu : S-a Întimplat un lu­cru. Nu nu s-a zbătut, totul s-a lăsat în baza lui. Nu a avut nimic cu Cristi. I-a spus să se bărbierească, să se imbrace ci­vilizat, i-a spus-o frumos, nu cu ură. Cristian Minculescu : Eu le-am amplifi­cat foarte tare. Nu am mania persecuţiei. Eu am vrut să mă îmbrac aşa cum vreau eu. Eu fac notă discordantă. Am şi eu un costum de haine pentru revelion, dar aşa imi place. Vreau să cînt cu ceilalti oa­meni şi să stau acasă. îhî şi Adrian vom face trupa „Voltaj“, nu vom încerca să ne folosim de Cenaclul Flacăra pentru a ne face cunoscuţi. Ei fiind membrii fonda­tori, vor rămîne indiferent de situaţie. Iris. Adrian Die : Preferăm să cintăm in cluburile din Bucuureşti şi să stăm acasă. In acest moment banii nu contează. Cristian Minculescu : Aţi spus că sin­tem­ putregai, ce mai aveţi cu noi, de­­ ce mai ţineţi să răimnem cu voi ! loan Dumitrescu : Tu nu ai luptat cu nimic, ai fost atius in­formaţia iris pe tavă. Eu cit am indurat de la tine, Adi şi de la Cristian ? Eu ştiu ce fel de om eşti. N-ai făcut nimic, n-ai luptat cu nimeni. Nu ai vrut să faci nimic, nici stat de plată şi nici altele. Adrian Ilie : Tu nu ştii să judeci. loan Dumitrescu : Eu v-am săltat din nou, aveaţi piese vechi. Se iau degeaba de neveste. Aşa te place lor. Adrian Uie : Eşti ipocrit, ştim filmul foarte clar, ei pe al lor. loan Dumitrescu : Am aflat că eşti deş­tept, ai papagal mare şi-atîta tot, dar munca contează. Eu am fost muncitor sudor, am tras din greu, am făcut ceva. Adrian Ilie : Şi eu am muncit mult, mi-am făcut şi­ liceul. Şi am muncit şi m­ uzină. Este un mare lucru. Dar am încer­cat şi altceva. Ioan Dumitrescu : Nu am făcut teorii — că nu semănăm temperamental. Tu nu ai făcut nimic pentru muzică. Ai numai piese de acum patru ani. Eu am cintat cu Chifiriuc şi m-a muşcat de spate ca să cînt bine. N-am făcut talente, teorii. N-aţi făcut nimic, nimic. Vi s-a întins o tavă pe care aţi cintat. Ion Olteanu : Stai, linişteşte-te, ce eşti nebun ? Ioan Dumitrescu : Noi a­m cintat de cînd am venit din turneu. Repetăm tot timpul. Nu vrem în restaurant. Repetăm că trebuie să eiităm. N-avem casă, n-avem nimic. Asta facem. Adrian Păunescu : îmi pare rău de ce s-a întimplat. Cred că nu sînt motive se­rioase, motive de neînvins. Cred că ar trebui să vă mai gîndiţi. Pur şi simplu, simt un mare regret că distrugeţi o unitate care ar fi meritat acum strălu­cire. Deocamdată nu avem ce să facem, arta este facultativă, nu poţi obliga pe nimeni la artă. Deci ne-am făcut scena şi martorii la destrămarea unei trupe pe care Cenaclul Flacăra o adusese la cea mai înaltă cotă de afirmare în muzica ti­­nără a anului 1982, înţeleg că vor exista două trupe din care vor face parte, pe de o parte Adrian Ilie şi Cristian Mincules­cu în formaţia „Voltaj“, iar pe de altă parte, trupa „Iris“ cu Ioan Dumitrescu, Ion Olteanu, Mihai Popescu şi ceilalţi care se vor adăuga. Cenaclul Flacăra vă este deschis, poftiţi cu ce aveţi mai bun în Cenaclul Flacăra şi cel mai frumos lu­cru pe care l-aţi putea face ar fi să ne a­­nunţaţi mîine că lucrurile s-au rezolvat. Noi continuăm să aşteptăm. Vă leagă nişte lucruri profunde şi ele ar trebui să primeze. Asta este în mic povestea trupei Iris şi, dacă vreţi, acesta este procesul tru­pei Iris, lăsîndu-i să judece pe oamenii care v-au iubit şi care poate că acum mai speră lăsîndu-i să judece situaţia. Vă urăm succes, în orice condiţii. Toată trupa . Vă mulţumim. Adrian Păunescu : Faceţi, vă rog şi ul­tima fotografie împreună! EUGEN BARBU: „Un scriitor important lipsit de ideologie literară e de neînchipuit"' (Urmare din pag. 23) „ epocii, v-aş întreba două lucruri. Primul : direcţia novatoare pe care aţi imprimat-o revistei a fost continuată de cei care v-au urmat ? Al doilea : de ce oare atîţia din­tre scriitorii lansaţi de dv. la „Luceafă­rul“ au devenit, după un timp, „clienţii negri“ ai criticii, fiind violent atacaţi de aceasta ? Să se fi răsfrint asupra lor şi idiosincraziile la adresa dv., adică Eugen Bărbi să fie, cum s-ar zice, înjurat şi prin copii, şi prin nepoţi ? — 3-0 luăm pe rînd. Din păcate, ce­a urme , după plecarea mea de la „Luceafă­rul“ n­u semăna deloc cu ce făcusem eu acolo. în timpul directoratului lui N. Dra­­goş şi Ungheanu, revista a revenit la li­nia pe care o impusesem, puţin mai timid, ce-i drept ! Oricum, atitudinea celor de acolo mi-a impus. Doi : e adevărat că la cei lansaţi de mine au avut de su­ferit in cauza mea, dar eui nu am nici o vină. Din fericire, ei, aceşti persecutaţi, sunt­­ toţii nişte personalităţi ! Nu au ce le la fripturiştii literari, asta-i. Nu regret. Mi-a scăpat atunci Nichita Stănescu, care, dacă­­aş fi avut sub mină, poate ar fi fost mai istigat. Cred şi acum că cei ce l-au diit la începuturile lui l-au diformat puţin estetic, dar cu talentul său el a ştiut să re­tre în matca naţională în care orice mare poet intră în cele din urmă ! — Şi revenim la Eugen Barbu şi la lite­ratura lui. Spuneţi-ne, această literatură, ne referim acum la cea de după „Groapa", a avut şi ea de suferit de pe urma etiche­tărilor, a sigiliilor negre aplicate primului dv. roman şi tipului de literatură pe care ii propuneaţi ? — Toate cărţile mele au fost denigrate, li s-au organizat procese şi li s-au adus învinuiri. Polemicile mele sînt de vină, dar nu regret nimic. Un scriitor impor­tant lipsit de o ideologie literară e de ne­închipuit. Mulţi oameni talentaţi fac fru­mos la critici, adică le linguşesc pe aceste „muşte la arat“. îmi amintesc că prin ’57, cînd apăruse „Groapa“, Ivaşcu m-a pre­zentat lui Călinescu, care m-a invitat în casa lui, curios să ştie ce fel de om sunt. Nu l-am deranjat şi nici cartea nu i-am trimis-o. N-am­ trimis nici unui critic căr­ţile mele, tocmai pentru a nu părea că le cer o favoare. Asta costă, dar merită... — De ce aţi renunţat la proza scurtă, la nuvelistică, in care succesele dv. au fost atit de mari ? Şi asta tocmai cind necesi­tatea prozei scurte e resimţită atît de acut în literatura noastră ! 4. — Nu am renunţat la nuvelistici dar nu scriu decît din plăcere. Romanul mi se pare mult mai interesant, deşi recunosc meritele literaturii scurte. — Cum aţi ajuns de la „Groapa" la „Princepele“, atît de diferit şi tematic, şi ca formulă artistică ? — Printr-o întimplare. A venit la mine Opris, de la Cinematografie. Mi-a spus : „Balaure, fă-ne un scenariu cu haiduci !“ Nici nu-mi trecuse prin minte aşa ceva, dar undeva limba acelor scenarii mustea in mine. L-am chemat pe anticarul Ste­­rescu şi i-am comandat nişte cărţi de epocă ; mai aveam ceva prin bibliotecă, dar nu ajungea. S-au făcut cîteva sute, încă mai citesc, am scris între timp şi un volum : „Aventura limbii române“. Sînt fascinat de limba noastră. — Iertaţi-ne întreruperea : ce repre­zintă pentru dv. limba română ? — N-aş da-o pe nici o limba streină ! Detest franceza pentru cartezianismul său de care se face atîta caz. Cred că numai spaniola mă incintă atît de mult ca româ­na şi, oarecum, greaca, deşi e o limbă de greieri. — Să revenim la „Princepele". V-am întrerupt cînd ziceaţi că sînteţi fascinat de limba română. Aşadar ?... — Citesc cărţi bisericeşti, hîrţoage, acte comerciale, cite şi mai cite, şi incă nu am terminat. Aşa s-a născut „Princepele", prin limbă. Am crezut că am terminat odată cu această carte, dar, iată, a sosit de nu ştiu Unde şi „Sâptămina nebunilor“ şi mi se pare că mai vine ceva pe teava. Doamne ajută ! — înainte de „Incognito", acea tehnică a colajului, ce v-a atras atitea critici, aţi experimentat-o în „Princepele". Dar pe vremea aceea, se pare, incă nu eraţi atît de incomod pentru unii, drept pentru care, după cite ţinem minte, nimeni nu s-a opus procedeului dv. Doar Fănus Neagu parcă v-a zis ceva... — Aşa e. Cit priveşte polemica cu Fă­­nuş, ea ne-a apropiat mai mult decît ne-a înrăit. Cu geniul său lingvistic nici nu putea să nu mă guste, dar l-au pus rău­ şi oamenii să mă ciupească. Pe urmă ne-am îmbrăţişat. El e mai tînăr ca mine. Ii las moştenitor pe cuvintele limbii române, pentru că le iubeşte...­­— Unii critici zic că „Săptămina nebu­nilor“ este superioară „Princepelui". Dv. ce ziceţi ? — Nu mă pronunţ niciodată despre căr­ţile mele. Colecţionez toate laudele şi in­juriile. Nu sunt masochist, dar merită să rizi cindva de Iorgulescu­­ şi Manolescu, citindu-i. — Eugen Barbu ii detestă pe toţi scri­itorii ! — spun unii. Pe cine nu detestaţi? — E o nedreptate ! îi iubesc pe toţi scriitorii români şi streini care scriu fru­mos. încăpem toţi, nu sunt invidios. Am lansat mulţi tineri şi o mai fac cu aceeaşi plăcere. Nu-mi plac impostorii si falsele valori. Intrarea in Uniunea Scriitorilor în zilele noastre nu se face pe criteriul va­lorii, ci pe al relaţiilor. Te înscrii In gru­parea de la putere, iute vin editările : eşti

Next