Flacăra, octombrie-decembrie 1987 (Anul 36, nr. 40-52)

1987-12-18 / nr. 51

Mai toate visele Ţării Moţilor s-au împlinit anevoie. Dar pină la urmă s-au împlinit. Iar izbînda a fost cu atît mai mare. Să ne aplecăm o clipă asupra istoriei liniei ferate Deva — Brad, am vitat în destinul acestor meleaguri. A fost începută încă din anul 1939, dar re­pede abandonată. A fost reluată apoi în 1942, dar din nou tot în acelaşi mod abandonată. Drumul acesta de fier a fost reluat în 1960, cînd se credea că, în sfîr­­şit, resursele fiind acum exclusiv la decizia poporului, vom avea posibilităţile tehnice solicitate de dificulta­tea terenului. S-au construit atunci doar capetele li­niei, adică două segmente, de la Deva la Stoeneasa- Crăciunești şi de la Brad la Dealul Fetii. Din cei 36 de kilometri, cît urma să aibă întreaga linie, se construi­seră doar 22.100 kilometri. Dar visul, oricît de anevo­ioasă ar fi fost înfăptuirea lui, trebuia împlinit. Cei 13.900 kilometri, oricît de straşnici păziţi de puterile na­turii, trebuiau să devină cale ferată. Abandonată şi re­luată, din nou abandonată şi din nou reluată, linia fe­rată Deva — Brad a fost din nou atacată în urmă cu aproape 9 ani, într-o epocă în care multe asemenea proiecte imposibile au devenit posibile în care pe întreg cuprinsul patriei s-au ridicat zeci şi zeci de ctitorii ce strălucesc in diadema unui timp pe care cu îndreptă­ţită mîndrie îl numim Epoca Nicolae Ceauşescu. Se părea, de-a lungul atîtor ani şi la capătul atîtor încercări, că între Deva şi Brad nu se putea construi o cale ferată. Dar şi această prejudecată, asemenea atîtor altora, a putut fi învinsă abia de oamenii zi­lelor noastre. S-a împlinit astfel un vechi vis al Ţării Moţilor, la fel de greu ca atîtea altele, în vara acestui an, cînd primul tren de marfă a călătorit de la Deva la Brad. Şi s-a mai împlinit o dată, acum cîteva zile, adică vineri, 11 decembrie, cînd, în cinstea lucrărilor Conferinţei Naţionale a partidului şi în cinstea aniver­sării celor 40 de ani de la proclamarea Republicii, pri­mul tren de călători a făcut legătura între cele două străvechi oraşe hunedorene, între Deva şi Brad. Un drum care părea sortit să nu mai ajungă la capăt, iată-l înfăptuit in această epocă: Calea ferată Deva — Brad Un tren care uneşte istoria şi prezentul Ţarii Moţilor de istoria şi prezentul întregii ţări, un tren care­­ cinsteşte, prin prima sa cursă, lu­crările Conferinţei­­ Naţionale a partidului şi cei 40 de ani de la proclamarea Republicii, împodobită cu steaguri tri­colore şi roşii, gara din Deva, noua gară din Deva, o adevă­rată bijuterie arhitectonică a genului, trăieşte, prin sutele de oameni care îi umplu pe­ronul, o zi cu totul şi cu totul deosebită. De undeva, din înaltul cerului senin ca la­crima, cad, ca o mirare, fulgi mari şi albi, ca nişte fluturi de primăvară. Privesc înspre cetatea care­­străjuie de veacuri acest superb oraş ce se numeşte Deva şi misterul se dezleagă pe loc : fulgii sunt aduşi de vîntul ce bate din­spre cetate, deasupra căreia se destramă o scamă de nor alb ca o aripă de lebădă. Plutesc în aer, însă, alături de dansul fulgilor, o emoţie şi o nerăb­dare, un fel de curiozitate şi încordare întinse la maximum, greu de descris în cuvinte. Freamătul, neastîmpărul, fe­brilitatea au, însă, în ele ceva luminos, ceva care aduce a suris, a bucurie. Peste cîteva clipe, după scurtele alocuţiuni rostite de Ilie La­vu, tînărul primar al Devei, şi inginerii Liviu Corfar, şeful Brigăzii numărul 4 a Antreprizei de construcţii montaj a Regiona­lei de căi ferate Timişoara, şi Avram Drâmbărean, şeful RCM-ului din Deva, cîteva sute de oameni umplu pînă la refuz cele cinci vagoane ale trenului. Sînt, în marea lor majoritate, constructorii care au săpat în piatra muntelui, sau au înfipt în argila dealurilor alunecoase, între Stoeneasa — Crăciuneşti şi Dealul Fetii, panglica de oţel şi beton a noii linii ferate Deva — Brad.. Concret, pe cei 13,9 kilometri de cale ferată aceşti minunaţi oameni au construit 77 de poduri, podeţe şi viaducte, au ifredelit în inima muntelui patru tuneluri, au executat 11 kilometri de consolidări în deblee şi ramblee, lucrări ce au înglobat 1,1 milioane metri cubi de derocări şi umpluturi, au turnat peste 400 mii metri cubi de betoane şi peste 22 500 tone de prefabricate din beton şi beton armat. Punerea în operă a profilului proiectat a necesitat nu doar soluţii teh­nice originale, cit şi utilaje cu un înalt grad de mecanizare. Ne-am numărat printre cei ce au avut bucuria de-a fi printre călătorii acestei prime curse. Am consemnat sem­nalul de plecare în cursă, dat de impiegatul Petru Igreţ la ora 12:27. Aveam să aflăm că dintre toţi, cel mai emoţionat a fost mecanicul trenului, Emilian Căta, inclusiv ajuto­rul său, Gheorghe Morar, îl întîlnim în tren pe şeful gar­niturii, Cornel Ivan, compos­­tînd biletele de călătorie, iar într-unul din compartimente îi abordăm pe inginerii Alexan­dru Ionică şi Ion Dumitrescu, directorul general şi directorul tehnic adjunct al Regionalei de căi ferate Timişoara, mar­caţi şi ei de emoţia eveni­mentului. Pe culoar, inginerul Ioan Herţa, şeful secţiei L-5, unitate ce va prelua exploa­tarea noii linii, era parcă îmbrăcat într-un surîs. Ală­turi, în alt compartiment, un grup de şase construc­tori : Vasile Serca, Ioan Urs, Ion Apavăloaie, Gheor­­ghe Curcă, Ilie Cărăvan şi Dumitru Morariu. Nu ştim dacă au fost cei mai destoinici dintre cei mai destoinici, dar emoţia pe care le-o citim pe­­chip nu ne înşală că îi avem în faţa noastră, prin ei, pe toţi constructorii. „Ce-am fă­cut noi aici, zice unul dintre ei, a fost foarte greu, dar acum e foarte frumos. Frumos şi trainic. Dar să vedeţi ce linie vom face dinspre Brad spre Vaşcău, ca să legăm Ţara Moţilor de oraşele din nordul ţării !“ Aşa, deci ! Ei se gîndeau deja la o nouă cale ferată, la fel de grea, dar la fel de necesară. In alt compartiment, în alt va­gon, o plăcută întîlnire cu maiştrii Ioan Şandor şi Ale­xandru Ţundrea, doi dintre oamenii de bază ai şantieru­lui. „A fost greu, nu zic ba, dar ce frumos e acum !“, ne declară,­­cu un zimbet larg, unul dintre ei. „Cel mai greu a fost, intervine Valentin Ma­­leac, topograf principal, la kilometrul 22,360, unde am efectuat sute și sute de măsu­rători, cu teodolitul, pentru că una era terenul azi, și alta era mîine sau poimîine. Aici s-a dat marea bătălie, la kilo­metrul 22,360 !“. înainte de-a intra în linie dreaptă, spre Brad, zărim în mulţime un om mai în vîrstă. Era îmbrăcat într-un frumos costum popular, specific moţi­lor, cu înflorituri negre pe că­maşă şi cu o zeghe ciobăneas­că lungă pînă-n genunchi. Şi-a scos, cu gesturi largi şi impunătoare, cuşma, iar de sub cuşmă i-au năvălit spre umeri pletele albe ca neaua. Şi a rămas aşa, încremenit, cu pletele sale albe fluturînd în vînt, salutînd trenul care tre­cea prin faţa sa. Ni s-a părut a fi ca o întruchipare a în­tregii Ţări a Moţilor, dăruită, după atîta, şi-atîta aşteptare, cu un tren care, iată, o leagă de lumea cea mare a ţării. In gară, la Brad, în su­netele fanfarei care cînta, fireşte, Marşul lui Iancu, tre­nul intră în uralele a sute şi sute de oameni. Ne oprim în dreptul impiegatului de mişca­re Victor Băcanu care a uitat să mai coboare mîna. Ionel Vlad, primarul Bradului, urează trenului tradiţionalul „Bun venit!“ • Pe deasupra tuturor, sunetul prelung şi victorios al locomotivei şi nin­soarea bogată care aici, la Brad, înfrumuseţează această zi de 11 decembrie, cînd, la ora 13:58 primul tren de călă­tori pe ruta Deva — Brad a intrat în gară. S-ar putea crede, cu un mic efort de imaginaţie, că şeful trenului, Cornel Ivan, este dirijorul fanfarei din Brad . Peste uriaşul şi impunătorul viaduct de la Valea Cernelei, construit incă de-acum citeva decenii, trece pentru prima dată un tren de călători Drept incinte, dincolo de dea­luri şi munţi, se află Bradul, un oraş care, prin noul tren, a ajuns ceea ce voia dintotdea­­una să fie, o adevărată capi­tală a Ţării Moţilor Aici, intre kilometri 22 şi 23 s-au purtat marile bătălii pentru noua linie ferată Peste citeva clipe, in acordurile fanfarei interpretind Marşul lui Iancu, primul tren de persoane de pe linia ferată Deva-Brad va intra in inima Zarandului Virsta şi experienţa nu l-au scutit pe Emilian Cota, mecanicul locomotivei, de emoţii, iar emoţiile nu l-au lipsit de bucurie, dimpotrivă, i-au sporit-o Prin gara din Ormindea dată recent in folosință trece pentru prima dată un personal SUB ZODIA CIVILIZAŢIEI SOCIALISTE Trenul aşteptat cu fanfară Flacăra — anul XXXVI - Nr. 51 - (1­696} — 18 decembrie 1987 Fotoreportaj de Victor Niţă şi Victor Rădulescu

Next