Flacăra, octombrie-decembrie 1991 (Anul 81, nr. 40-52)
1991-10-02 / nr. 40
Nr. 40 - miercuri, 2 octombrie 1991 Realitatea imediată U EmB 3 blestemul democraţiei Piaţa Victoriei : explozii, atrocităţi, lacrimi şi singe Miercuri, 25 septembrie, intre orele 16,19,15, Piaţa Victoriei a fost un adevărat teatru de război. încă de dimineaţă, numeroase trupe speciale dotate cu armament sofisticat fuseseră masate în clădirea Guvernului, în urma informaţiilor conform cărora minerii urmau să vină în Bucureşti. La ora 15.40, drept răspuns la refuzul d-lui Petre Roman de a ieşi din clădire la o discuţie deschisă cu manifestanţii, aceştia încearcă să iiliere, dar sunt întimpinaţi cu proiectile cu gaze lacrimogene şi cu explozii de petarde. Armele lovesc în plin masa de oameni, majoritatea întinşi pe peluza din faţa clădirii, la vorbă. Studentul bucureştean Andrei Frumuşanu, care discuta cu un grup de mineri la aproximativ 40—50 de metri de clădire, aşezat pe iarbă, este lovit mortal în cap, de un proiectil tras din clădire. Moartea lui declanşează furia manifestanţilor, care iau cu asalt sediul Guvernului. Lupta este inegală, armele „defensive“ folosite de trupele speciale fac victime. Pe măsura scurgerii timpului, sunt utilizate materiale militare cu efecte din ce în ce mai distructive. Către ora 18:30, gazele lacrimogene şi schimbă compoziţia, devenind foarte toxice. Apar şi proiectile incendiare care nu pot fi stinse, asemănătoare napalmului. Hotărîte să degajeze piaţa, forţele de ordine ies la atac. Sunt folosite trupe de scutieri cu căşti de protecţie, măşti de gaze, bastoane, grenade defensive şi petarde. Atrocităţile se succed cu repeziciune. Un miner este prins în apropierea pasajului subteran Ştefan cel Mare şi aruncat peste parapet, de la o înălţime de 10 metri. Cade şi rămîne întins, nu mai mişcă. Un civil cu mina insîngerată, descărnată, atîrnînd, este urcat într-o salvare. La fel, o femeie lovită, in nesimţire. Mulţi dintre demonstranţi au capetele bandajate sau pansamente improvizate la ochi. Aerul devine irespirabil. Deşi mă aflu la aproximativ 200 de metri de clădire, plămînii, gîtul şi ochii îmi sunt arşi, pielea feţei mă ustură. Ivii mai pot ţine ochii deschişi, cobor bîjbîind pereţii din blocul aflat în construcţie. Oameni care şi-au pierdut cunoştinţa sunt transportaţi pe braţe. Trec prin perdele de fum, printre gemete şi chemări în ajutor, un adevărat infern. Regrupaţi in Piaţa Universităţii, demonstranţii sunt atacaţi de puternice unităţi ale poliţiei şi jandarmeriei, din mai multe părţi. Bulevardul Nicolae Bălcescu este teatrul unor lupte crîncene. In faţa cartuşelor de vînătoare cu alice de plumb, a grenadelor, petardelor şi proiectilelor cu gaze lacrimogene, manifestanţii răspund cu pietre, sticle şi „cocteiluri MOLOTOV“. Aflate în retragere, trupele poliţieneşti sparg vitrinele mai multor magazine, în special, ale celor privatizate. Pe la ora 0,30, la adăpostul luminăţiei slabe şi în lipsa organelor de ordine, acestea sunt prădate. Majoritatea hoţilor sunt constituiţi în grupuri restrînse de ţigani, sau din cheflii ieşiţi de prin restaurante, fără nici o legătură cu demonstraţia. Avertizaţi insă, minerii intervin şi ii pun pe fugă, apărînd magazinele de jaf.Noapte şi teroare în Piaţa Universităţii Miercuri, joi, vineri şi sîmbătă, au avut loc ciocniri grele între unităţile poliţieneşti şi manifestanţi în perimetrul Pieţei Universităţii. Aceştia din urmă erau constituiţi, din grupuri numeroase de mineri, la ' =, s-au adăugat civili, locul, ai Bucureştiului. In scop de care au fost ridicate banidin panouri şi garduri modale de beton, autocami excavatoare şi autocompeisoare. Atacurile poliţiei s-au , sfăşurat mai ales noaptea, pe -1%imeric, din ce în ce mai viu- Vineri la ora 3 şi simbătă #■ 4:50 au fost cele mai puternice dintre ele. Liniştea a fost zguduită de zgomotul exploziilor şi împuşcăturilor, întunericul a fost brăzdat de proiectile incendiare. Toată zona a fost supusă tirului cu gaze lacrimogene, aerul devenind irespirabil. Dintre sutele de proiectile detonate aici şi rămase pe pavaj după un asemenea atac, am strîns, în numai cîteva minute, 42 de astfel de „jucării“, de diferite tipuri şi calibre. Pichete speciale formate din poliţişti, jandarmi şi civili (?) înarmaţi au făcut nenumărate razii în zonele învecinate, legitimând sau fugărind cetăţeni, arestînd zeci de oameni. în cursul atacurilor, unităţile de asalt au produs diverse daune materiale, un exemplu fiind spargerea geamurilor de la intrarea Hotelului Intercontinental şi a ornamentelor corpurilor de iluminat, precum şi incendierea unor arbuşti din faţa Teatrului Naţional. în astfel de condiţii, locatarii imobilelor din zonă numai de linişte nu au avut parte, fiecare noapte amplificîndu-le sentimentul de teroare. După atacul de simbătă dimineaţa au fost arestaţi zeci de civili, iar minerii au fost obligaţi să se urce în autobuze care i-au transportat la gara Băneasa, pentru a părăsi capitala. Deşi nemişcaţi şi nedormiţi de zile în Şir, extenuaţi şi trişti, mi-au mărturisit că cea mai mare durere a lor este aceea că s-au lăsat minţiţi şi manipulaţi de o putere comunistă, gata oricînd să tragă asupra propriului popor, atunci cind îşi simte tremurînd scaunul. Vînătoare prezidenţială Vineri, la ora 11, coloana de mineri a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a scandat „Jos Iliescu !“ şi „Demisia !“. La 14.25, delegaţia condusă de Miron Cosma s-a înapoiat de la convorbirile avute cu preşedintele Iliescu şi, afirmînd că totul este în regulă, le-a cerut minerilor să plece. Mare parte pleacă insă cîteva sute rămîn pe loc, nemulţumiţi de hotărîrea liderului lor. Am auzit voci care îl acuzau de trădare sau credulitate. A apărut şi coloana de demonstranţi venită de la Piaţa Palatului, convocaţi de Confederaţia Generală a Sindicatelor, care li s-a alăturat, scandînd lozinci antiprezidenţiale. La ora 14.40 au început să explodeze primele petarde şi proiectile lacrimogene. Mulţimea se retrage între statuia Leu şi intrarea la metrou. Se strigă „Asasinii !“ La 15.15 este oprită prima maşină din care se scoate benzină. Sunt aruncate primele sticle incendiare. Pe clădirea de la intrarea principală în palat, apar trei trăgători. Sunt angajaţii Unităţii Speciale de Pază şi Protocol, condusă de col. Dumitru Iliescu. La început, folosescpetarde dar, pierzîndu-şi răbdarea, încep să tragă cu cartuşe de vînătoare cu alice de plumb. Mulţimea se sperie şi se retrage la 150—200 de metri de gardul palatului. Mişcările celor trei trăgători (de elită) sunt profesionale, îşi permit chiar şi gesturi frivole, trag parcă în derâdere în oameni, care strigă „Teroriştii !“. Ora 16: camioane blindate ţîşnesc de după colţul statuii şi se reped spre demonstranţi. Mulţimea fuge în panică înspre metrou sau către clădirile Politehnicii. Din spate, se aud răpăitul armelor și explozia petardelor. Camioanele îi urmăresc pe cei care au fugit pe străzi, în timp ce pichete speciale debarcate din mașini îi fugăresc peste deal pe cei care au sărit gardurile, trăgind asupra lor. O adevărată vînătoare prezidenţială a celor care au indrăznit să ceară demisia preşedintelui, cu nimic mai prejos decit vînătoarea din 21 decembrie ’89. Bubuiturile şi împuşcăturile nu contenesc vreme de trei sferturi de oră. Riscul de a fi pieton, printre brute Cine vă permite, domnilor poliţişti,să ucideţi şi să călcaţi în picioare oameni ?! In numele cărei „ordini“ trageţi cu arma asupra simplilor pietoni, îi bateţi şi, după ce îi umpleţi de singe, îi aruncaţi în maşini, fără ca să le mai poată da cineva de urmă ?! D-na Grigore, mamă a unui copil de nici doi ani, nu şi-a mai găsit soţul nici la spital, nici la morgă. Simbătă, 28 septembrie a.c., trecea împreună cu el şi cu copilul prin dreptul Universităţii, la plimbare. Nu aveau nici o legătură cu cei aproximativ 50 de inşi care, aşezaţi unul lingă altul, blocaseră circulaţia. Era in jurul orei 19. Ca din senin, au apărut maşinile poliţiei. Au început, încă de departe, să lansezeproiectile lacrimogene şi petarde. Cum cei care blocaseră strada au fugit, acţiunea a continuat împotriva oricărui pieton aflat în zonă. Dintr-o puşcă, de la nici 20 de metri, a pornit proiectilul care i s-a înfipt în ceafă d-lui Emilian Grigore, doborîndu-l la pămînt, unde nu a mai mişcat. Maşina a oprit lingă el, cîţiva poliţişti au coborît sprinteni şi l-au pisat în picioare, umplindu-l de singe. După toate aparenţele, omul era deja mort, încă înainte de a fi bătut. L-au tîrit pînă la maşină, foi mat clopotele Mitropoliei. La ora 13.30 în jurul Parlamentului era o mare de oameni. E lăsat să intre înăuntru un grup de mineri conduşi de Miron Cosma. La insistenţele lor sunt admişi şi ziarişti. Un soldat descarcă „din gre- şeală“ arma. Se folosesc din nou gaze lacrimogene. Un miner strînge în braţe un scutier. Sunt tată şi fiu. Tensiunea creşte, minerii se tem pentru soarta celor intraţi înăuntru. Printr-un geam spart se vede holul înţesat de scutieri. După două ore de aşteptare, un grup de civili sparg uşile. In sală intră peste o sută de oameni. Nu sunt violenţi, în reacţiile lor există un soi de curiozitate amestecată cu respect. La microfon vorbesc mineri şi bucureşteni. Cer demisia lui Ion Iliescu şi înlăturarea din structurile statului a foştilor activişti. Evoluţia minerilor a avut etape distincte. Cind au sosit în Bucureşti, aveau doar revendicări economice. Să nu uităm insă că au venit iubite şi topoare. S-a tras asupra lor şi atunci au cerut demisia guvernului. Cind a căzut Roman, au înţeles că nu este exclus ca Ion Iliescu să profite de conjunctură şi să propună o guvernare de stingă. Astfel, demonstraţia s a întors împotriva lui Iliescu şi a structurilor comuniste. Şi au mai înţeles un lucru, faptul că televiziunea este mai degrabă un instrument de diversiune şi nu de informare. De aceea au cerut demisia lui Răzvan Theodorescu. Din păcate, acest drum al deşteptării s-a produs cu violenţă. Vineri în jurul orei 12 au început să se strîngă in Piaţa Revoluţiei participanţii la mitingul organizat de cartelul ALFA pentru susţinerea revendicărilor minerilor. Am văzut-o şi pe doamna Doina Cornea. Rep. — Se vorbeşte în massmedia străină că Ion Iliescu a încercat să folosească protestul minerilor pentru a-l înlătura pe radicalul Roman. Tot ei spun că pe parcurs nu a mai putut controla mulţumea, care s-a întors şi asupra lui. Doina Cornea : — Acest scenariu ,din punctul de vedere al minerilor mi se pare absurd. Minerii îşi dau seama că cei de la Putere l-au înşelat şi niciodată nu vor mai accepta să meargă alături de Putere. Că se trag nişte sfori pe dedesubt şi mulţi încearcă să profite de această tragedie a minerilor, l-au aruncat în ea şi au dispărut. D-na Grigore a privit înmărmurită toate aceste fapte, de pe scările staţiei de metrou, unde se refugiase cu copilul în braţe, pentru a-l proteja. Soţul ei nu avea decit 23 de ani. Spuneţi-i femeii unde să îşi plîngă bărbatul, domnilor! Şi nu uitaţi : cine ridică sabia, da sabie va pieri! PAUL VINICIUS ■ sunt absolut, sigură. Ar putea fi şi mina KGB-ului care încearcă să se instaleze aici La ora 13:30 coloana de manifestanţi a plecat spre Cotroceni, unde trebuia să se unească cu minerii. Un drum obişnuit şi doar citeva strigături noi („La palat, la palat, să-l dăm jos pe emanat“, „Minerii sunt eroi şi luptă pentru noi“). Neaşteptată a fost sosirea la Cotroceni. Miron Cosma plecase cu o mare parte dintre mineri cu cinci minute înainte de a ajunge cei peste 10.000 de bucureşteni. Ultimele sute de metri demonstranţii le-au făcut alergind, dar era prea tirziu. Sute de mineri erau în derută. Redau cîteva frînturi de discuţii. „Cosma ne-a vîndut lui Iliescu“. „Plecăm, ce să facem ! Sîntem pe drum de cinci zile. Nu am dormit deloc pentru ei oriunde încercam să stăm ne fugăreau scutierii. Trebuie să ne spălăm. Sintem flăminzi. Am primit de la oameni piine, dar nimeni nu ne-a dat un ceai cald“. Aveau răni la picioare, ochii le erau inflamaţi de nesomn şi gaze lacrimogene. Mulţi şovăiau. „Nu plecaţi, măi băieţi. Veţi vedea că ăsta o să ne chinuiască mai rău ca Ceauşescu. O să ne lichideze unul cite unul şi ne răngi copiii pe drumuri“. Bucureştenii îi rugau să rămină. De Cotroceni se apropia şi coloana timişorenilor. Dar grupurile nu s-au mai întîlnit. La 14:45 au început să tragă fără oprire, nu numai pentru a proteja Cotroceniul, ci şi pentru a inspăiminta miile de oameni. La cîteva sute de metri de Cotroceni, in intersecţia Apaca şi fostul Ştefan Gheorghiu, se aflau o mulţime de demonstranţi. Nu erau violenţi, nici măcar nu scandau. Erau şi foarte mulţi trecători în zonă. La ora 15:39, mai multe blindate militare au venit dinspre bulevardul Armata poporului şi au aruncat grenade lacrimogene. Câteva minute mai tirziu un reprezentant CADA, care se afla în picioare într-un ARO, a văzut coloana de blindate care venea dinspre Cotroceni. A strigat : „Fugiţi !“ Mii de oameni s-au năpustit spre singurul loc care ii proteja, staţia de metrou „Politehnica“. Era o panică Îngrozitoare, oamenii Încercau să se salveze. La ora 15:59 din blindate au fost aruncate petarde în interiorul staţiei de metrou. Nu mai era vorba de restabilirea ordinii, ci de terorism. AURELIA BORIGA ■ originale Bat clopotele Mitropoliei