Flacăra, octombrie-decembrie 1991 (Anul 81, nr. 40-52)
1991-10-09 / nr. 41
Flacăra întoarcerea Eroului Necunoscut .". La doi ani după montarea candelei de piatră, cu flacăra nestinsă, în 1926, mormintul a fost înconjurat cu 8 stîlpi de piatră (fixaţi în exteriorul suprafeţei dreptunghiulare), uniţi între ei prin nişte lanţuri de fier. Cinstirea şi onorurile monumentului au fost neîntrerupte timp de mai bine de trei decenii. In 1941, mareşalul Antonescu adresează către ţară o cuvîntare despre eroul necunoscut, publicată integral în Buletinul Muzeului Militar Naţional, nr. 7—8, anul IV ; spicuim cîteva rînduri edificatoare din aceasta : „Pe când Tu ai cinstit Legea eroică a Sarmisegetuzei, care-Ţi cere să mori pentru ca ţara să trăiască, noi am trăit în dispreţul datinei sfinte şi strămoşeşti, lăsând să fie frânte Drepturile Neamului şi să se frângă graniţele fără luptă şi fără jertfă“. Rid turiştii americani de monumentul eroului ? Liniştea care s-a aşternut, după cel de-al doilea război mondial peste mormintul eroului necunoscut nu a fost decit începutul unei ostilităţi făţişe a Puterii comuniste faţă de acest edificiu care, probabil, le amintea noilor tovarăşi de regalitate, de cultul sacru ş.a.m.d. De care nu voiau nici măcar să audă. Astfel, mult timp mormintul a fost lăsat în paragină. Mai tîrziu a fost înconjurat cu sîrmă ghimpată, ca un lagăr ide concentrare. Monumentul căpătase aerul unui loc dam- ‘"‘Lat, aflat sub urgisire şi chiar 4^0erdicţie. In 1958 s-a decis, i pitnls la urmă, strămutarea mo- I numentului la Mărăşeşti. Muta- I real nu a avut însă o bază te■coieinic legală. Singurul „act“ v 4* care reieşeau Intenţiile festive este o notă-raport, dată de Ministrul Forţelor e de atunci, gen-locote■loc Arhip şi adresată „tovarăşului“ vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, general de armată Emil Bodnăraş. In acest pseudo-document se preciza, printre altele, că : In prezent, acest mormînt e izolat şi intr-o stare de părăsire. Menţinerea lui aici (în Bucureşti, n.r.) poate constitui un prilej de discuţii nefavorabile la adresa statului din partea unor elemente duşmănoase, sau a unor delegaţii sau turişti din ţările capitaliste". Intr-un anonimat şi conspirativitate remarcabile Cel însărcinat să conducă operaţiunile de strămutare a fost un colonel, Dumitru Oculescu. L-am contactat ca pe o sursă autorizată şi am reconstituit, din relatarea sa, acel drum sinistru şi ruşinos. Strămutarea s-a făcut în condiţiile unui anonimat şi ale unei conspirativităţi depline. Lt.-colonelul (pe atunci) Oculescu a primit ordin de la şeful direcţiei superioare politice a armatei, generalul Ghe. Zaharia. Oculescu făcea parte din Institutul de proiectări al armatei, în cadrul căruia era şeful serviciului Arhitectură. A vizitat locul mormintului şi l-a găsit complet părăsit, înecat in gunoaie şi bălării. Operaţiunile de strămutare au durat din 10 pînă in 24 decembrie 1958. Colonelului Oculescu i s-a cerut să facă un plan de măsuri privind strămutarea. L-a făcut. Dar nimeni n-a ţinut cont de el. Strămutarea trebuia să aibă trei etape : deshumare, transport şi înhumare. Dispoziţia a venit fulgerătoare şi categorică , pe 12 decembrie, cel mai tirziu, eroul necunoscut trebuie să părăsească neapărat Capitala. S-a spus că : „Poporul nu mai are nevoie de erou necunoscut, pertru că de-acum vom avea alţi eroi. Ai clasei muncitoare“. La numai un an după executarea „misiunii“ de care vorbim, col. Oculescu a fost „epurat“ din armată. Motivul î Nu era membru de partid. Sau, mai degrabă, ştia (văzuse) prea multe. Să se vadă îngeraşii şi anul 1919 Motivele aduse la cunoştinţa lui Oculescu — pentru care era imperios necesară această mutare — au fost : 1. Acolo trebuia făcut Mausoleul Puterii Roşii. 2. Noua orînduire nu mai avea nevoie de eroul necunoscut Generalul Zaharia l-a chemat pe col. Oculescu şi i-a dat un ordin sec : să ia legătura cu lucrătorii de la întreprinderea „Marmura“ şi să-i aducă pentru ca să vadă îngeraşii de la cele patru colţuri ale gardului monumentului. Erau simboluri religioase şi „tovarăşii“ cam dăduseră de un deceniu-jumate îngerii la „casare“. Mai trebuie ras şi anul 1919. Înscris pe monument. De ce ? Deoarece în 1919 armata română a făcut o incursiune în Ungaria şi a înfrânt revoluţia bolşevică a lui Bella Kuhn. Amintire care era usturătoare pentru „frăţia Intra popoare“ a bolşevicilor. Potrivit conştiinţei sale, D. Opulescu s-a dus la întreprinderea „Marmura“, unde avea un prieten, Bebe S., pe care l-a rugat să-l ajute să nu mutileze mormintul. Lucrătorul „Marmurei“ i-a explicat generalului Zaharia că nu se poate din mai multe motive (cam inventate, ce-i drept) , că nu se poate lucra deoarece afară-i ger, că durează mai multe zile şi pe deasupra costă şi 6 000 de lei. Atunci s-a renunţat la amputarea îngerilor. S-a amînat sine die.îngeraşii au fost, totuşi, Iaşi, în ’64-’66. Acum se prevede moartea altora pe locul celor vechi. Un ofiţer supraveghetor de la „politic“ şi drumul groazei In ziua de 10 decembrie, col. Oculescu a fost chemat la Zaharia care i-a pus la dispoziţie un pluton de pionieri de geniu, o automacara şi 5 camioane. Pe 12 decembrie, la ora 8 dimineaţa au fost convocaţi să înceapă deshumarea. Oculescu l-a luat cu sine, drept consultant, şi pe colegul său, arhitectul Paul Rădulescu. De la Ploieşti l-au chemat şi pe arhitectul Voiculescu, urmînd ca el să participe la montarea la Mărăşeşti a mormântului. Pe 12 decembrie, la ora 8, a început operaţiunea. Inul s-a scos placa de marmură. Sub ea era o placă de beton armat, in formă de cuvă. In această cuvă era un strat de pămint din toate provinciile româneşti, (pămintul sfinţit fusese amestecat). La lucrări participa şi un „tovarăş“ (ofiţer superior) de la Direcţia Politică a armatei, însărcinat cu supravegherea. Comandantul convoiului nu avea voie, sub pedeapsă, să oprească pe drum, între Bucureşti şi Mărăşeşti. Nu trebuia să ştie nimeni ce duc, unde duc, cum duc. Placa de beton a fost dată deoparte şi au căutait in criptă , acolo nu era, însă, nici un coşciug ! Curăţind fundul criptei, au dat de 4 Inele. Cu ajutorul automacaralei au tras de inele şi au scos afară cele două plăci. Sub ele se găsea sicriul. Era foarte uşor. Nimeni nu mai umblase la el de 35 de ani ! Era constituit din două părţi : una exterioară, din lemn, alta Interioară, din metal. 13 pene de cauciuc in 250 de kilometri ! Sicriul fusese Învelit un tricolor şi montat astfel, cu casca de soldat pusă pe sicriu. Tricolorul era zdrenţuit, făcut ferfeniţă. Tabla din interior era găurită, aşa incit abia se mai vedeau nişte oscioare. A fost scos sicriul şi Oculescu a vrut să ia pămintul sfinţit al provinciilor României reîntregite, să-l mute la Mărăşeşti. Dar ofiţerul-supraveghetor, cu groblanismul „profesional“, i-a dat pesta mină. Nu era voie aşa ceva. Se ceruseră dinainte, de la coloana auto a Direcţiei Gospodărire a M.F.A.-ului, 5 camioane de 7 tone. Nu s-au aprobat însă decit un camion de 7 tone şi patru de 5 tone. Colonerul Oculescu a cerut şi un ofiţer pentru a asigura securitatea transportului . i s-a repartizat un locotenent Totul a fost încărcat in camioane , plăcile separat, coşciugul separat Colonelul a solicitat o gardă de onoare şi personal pentru o slujbă religioasă. I s-a răspuns cu furie că nu e nevoie. La orele 14:00 s-a plecat spre Mărăşeşti. Coloneiul era in prima maşină (de 7 tone), urmau automacaraua, apoi cele patru camioane, In ultimul fiind supraveghetorul politic* Aproape de Urziceni (s-a mers pe ruta Buzău — Rm. Sărat — Focşani) are loc prima pană. Coboară șoferul cu un cricbombă, ridică spatele mașinii ; cind aproape să fie gata, se-ndoaie cricul! Noroc că șoferul avea un vinci, iar unul dintre camioane şi un compresor. S-a înlocuit roata. Pînă la 11 noaptea au avut loc 7 pene la camioane diferite sau la acelaşi. După 4—5 pene a Început o rumoare printre şoferi. Eroul refuză să plece ! La cea de-a şaptea pană, s-a nimerit pe aproape. In drum, deschis, un bufet. Şoferii au spus : „haideţi să mîncăm, că n-am mincat nimic toată ziua şi e ora 11 noaptea". Ofiţerul politruc a ţipat la ei că nu, nu se poate. Atunci şoferii au pus mina pe leviere şi l-au pus pe fugă. S-au dus apoi la masă. După cam trei sferturi de oră, au pornit la drum din nou. Pînă la Mărăşeşti au mai avut loc încă 6 pene. Cel mai curios este. Insă, felul în care a avut loc ultima pană, la ultimul camion , au explodat toate 4 cauciucurile deodată, la intrarea In Mărăşeşti. Convoiul a fost pus in imposibilitatea de a ajunge la Mausoleu. A fost descărcat atunci camionul de 7 tone. Camionul cu pana (unul de 5 tone) a rămas pe loc. Plăcile de piatră au fost cărate cu camionul de 7 tone şi automacaraua. Convoiul a ajuns la Mărăşeşti la ora 5 a.m., în loc de 17-18 p.m., cum era planificat (pentru ziua dinainte). După 15 ore de drum şi chin. Camioanele s-au Întors. Intre timp au sosit şi montatorii ploi aşterni. Lucrul a început la 13 decembrie şi a continuat ptnă In 24 dec. După introducerea sicriului In noua criptă, a fost pusă placa-cuvă pesta criptă şi, profindu-se de absenţa (fastă !) a ofiţerului politic, Oculescu a Încercat să respecte fraza de pe pisania lespede!. A trimis soldaţii să aducă, fiecare, cite o găleată de pămint din toata colţurile mausoleului, socotind după cite provincii (12) avea România reîntregită : Bucovina de Nord, Cadrilater, Dobrogea, Basarabia, etc.). In această perioadă, vremea a fost foarte mohorită : lapoviţă, frig, ger , şi trebuia să se lucreze zi-lumină. Se intenţiona să se termine totul pînă la Crăciun. Şi, intr-adevăr, în seara zilei de 23 dec., totul era gata. Pe 24 dec., echipa a venit la mausoleu şi a făcut curăţenie. înainte de a pleca, neavînd de unde aduce un direct, cei trei arhitecţi au rostit nor Tatăl nostru şi s-au Închinat. Candela cu flacăra nestinsă nu mai ardea demult. Mormintul Eroului Necunoscut avea să fie părăsit acolo, ca amintirea unui ucigaş, a unui răufăcător, uitat şi batjocorit. (Va urma) MIHAIL CALAJANU ■ Fotografii de GIG MOTOIANU ■ Sicriul Eroului purtat pe umeri Cortegiul aclamat cu însufleţire pe Calea Victoriei (fotografie de epocă) Intrucit nu avem fotografii de la demontarea de către autorităţile bolşevice a mormintului eroului necunoscut şi de la transportarea lui la Mărăşeşti, ilustrăm şi numărul de faţă cu imagini de arhivă ale odiseei din 1923 (v. numărul trecut al revistei noastre). Trenul special cu garda şi platformele sala Colonelul D-tru Oculescu mărturiseşte ercuri, 9 octombrie 1991