Flacăra, ianuarie-martie 1992 (Anul 82, nr. 1-12)

1992-01-29 / nr. 4

parad­is tat fondurile U.T.C., aceasta taie uzură în judeţul Bihor ! Rău­şii fraţilor ! Cu un tupeu ieşit din , inspectorul Sarea ne spunea că stă om care să-i ţină locul. Eu, dacă în locul acelora de la Ministerul Sîntului, l-aş delega pe Vidrei măcar 2—3 ani la Marghita, sa nu de alta, cu ce se confruntă ii de jos ! Adică, pe tot ce a con- Gavril Olaru prin muncă cinstită, destie şi migală, virie această­ fufă­răştie cu noroi ! Aruncă cu mur­­ierbale peste familia acestui om ii la locul lui. Asta depăşeşte orice a umanului. Nici primarul oraş H­­irghita, Demeter Gheorghe, să-mi iertare, n-a făcut mare brînză, pare rău că trebuie să i-o spun în faţă. Cum să fie relevantă acum i alegere, cînd FI. Tomuţa şi-a umătate din oameni dintre rudele ale acelora apropiaţi, care-i ţin I, să nu l­i se clatine bubulinei ? toţi o apă şi un pămînt ! Iţa Flo­are a lucrat la C.L.F. I. T.C. Acum, lucrează pe alţii! cum Înainte spuneam, Tomuţa care a făcut atîtea abuzuri şi ăţi în ultimii doi ani, incit o ve­­rintre haine vărgate, a lucrat la Gurile rele spun că din cauza scapade amoroase ar fi fost dată de la C.L.F. ; alţii spun că a unel­­scaunul directorului Voicu. Cett­i au intervenit, la acea vreme, ie sus puse pentru a o încadra la lui Olaru“. Omul a primit-o cu deschisă, da’ cearta a pornit de durile U.T.C., pe care distinsa furtişaguri le manevra. N-a avut nici un dinte împotriva ei, ba,­rivă, a cocoloşit multe dintre abă­­sale făcute pe bandă. Juncan Ana­­ Tomuţa ori a ars hirtiile edifi­­î, ori le-a dosit. Şi asta încă nu . Tov. inspector Nandra a venit „sobor de activişti“ şi a vrut s-o ieze secretară P.C.R. Dar toate ■ s-au opus ! De ce ? De bună ce 'fe . v'c,‘Am sincer pînă la pămînt. Pot,” vhomnica Popovici, foşti ui u.T.C. la nivelul oraşului Mar­­nu ştiu nici ei cum s-au prăpădit elevilor proveniţi din practica­tivă. Dar şi aici se leagă filiera listă pe bază de rudenie. Nandra aşul deputatului Lupău. Nandra directorul fiicei lui Sarea. Altă n­altă traistă. Poate că nu ştiaţi statul Ghiţa. Lupău este naşul lui Tomuţa ? Relaţii morganatice erană, leagă pe aceşti indivizi l« Marghita, din Bihor, »□meni adevăraţi mi-e dor... rem să facem o paralelă intre­g de directorat a lui Gavril­­i aceea mai recentă, nelegitimă, a lui Floare Tomuţa, dar ea se impu­ne cu necesitate. De pildă, în anul 1989, s-au conservat circa 1 600 kg compot de prune pentru elevi. In anul 1991 s-au conservat doar 100 kg prime, restul a luat drumul borhotului şi al ţuicomici­­nei. Se ştie că palinca ardelenească deschide orice uşi, mai abitir ca iarba fiarelor. Mai întrebăm conducerea şcolii: unde-i griul de anul trecut ? S-a dat cumva în hrana porcilor ? Chipurile, pentru nevoile şcolii s-au cumpărat 975 kg vopsea de ulei, pentru vopsitul uşi­lor şi al tocurilor din lemn de la fe­restre. S-au mai cumpărat 411 m liniari de perdele. Dintr-un calcul sumar re­zultă că este necesar 1 kg vopsea la 6 m suprafaţă de vopsit. Din banii pro­veniţi pentru practica elevilor s-au cum­părat 411 m perdele. In 8 săli de clasă s-au folosit, să vezi şi să nu crezi, 440 kg de lac pentru duşumele. Cu atîta vopsea, lac şi cu atîţia m liniari de per­dele se acoperă binişor şi erorile şi fă­rădelegile comise de deputatul Ghiţă Lupău. Dar ex-directoarea lucrează cu rudele din şcoală şi speră sincer să-şi acopere urmele, ca pisica. Vom mai vedea. Cum adineaori spuneam, sora ei, Raveica Matiaş, lucrează pe un post călduţ şi bunicel. Nastea Ioan îi este ru­denie şi încă apropiată. Tolnai Mino­­dora îi este verişoară. Firea Maria ii este verişoară, după soţ. Ioan Jarca le este de asemenea rubedenie. loan Dra­­goş îi este­­ rudenie. Ioana Burnar este verişoara dulce a soţului.­­Rude sunt şi cu Maria şi Dragoş loan printr-o meza­­lianţă greu de decriptat. Ce sens mai are, die inspector şcolar Sarea o descin­dere pe post de brigadă P.C.R. de con­trol muncitoresc ?! Cu rubedeniile dum­neavoastră şi ale lui FI. Tomuţa acum efectiv poate cîştiga la trap alegerile. Nici prezenţa dvs., die primar Demeter Gheorghe, n-a schimbat nimic din at­mosfera tensionată de-aici ! Corupţia a căpătat forme de negîndit în aceşti doi ani postrevoluţionari. Cui­ să te plângi ? Cui să te adresezi ? Eventual lui tata Petru (vedeţi bine, n-am spus Petre Roman). Şi-atunci bieţilor oameni din şcoală le-a rămas presa. Am cîteva scrisori adresate nouă de cadre lăsate pe drumuri de către această bezmetică. Pină cind, die prefect Blaga ? Pînă cînd ? Ce spune dl. prefect Blaga ? Inginer de profesie prefectul Viorel Blaga m-a primit cu multă amabilitate. S-a uitat peste cele două sentinţe (nr. 1­143/19 martie 1991 şi nr. 548 din 5 iulie 1991). Să fim înţeleşi. Olaru Ga­vril nu a solicitat funcţia de director, deşi ştim 7­8 cazuri de directori din judeţul Bihor ,care au fost aleşi mandat după mandat. Prefectul Blaga a notat totul, cursiv, ca un şcolar silitor.Mi-a plăcut această modestie neafişată osten­tativ. N-am apucat bine să ies din birou că a şi sunat cele două ministere, res­pectiv, al invăţămîntului şi al agricultu­rii. Apoi l-a convocat şi pe inspectorul general Sarea. A fost invitată şi familia Olaru şi alţi cîţiva paşi pe drumuri de către această­­matractică. I-am spus că nu intenţionez să scriu, dacă lucrurile se vor îndrepta, dar mi-a spus să nu fac asta, ci să scriu obligatoriu. Aşteptăm măsurile de rigoare din partea ce­lor do­uă ministere, ale învăţămim­­tului­ şi agriculturii, cit şi din partea factorilor de drept de la nivel de oraş şi judeţ. Vă vom ţine la curent. Nu de alta, dar o viaţă de om, un destin exem­plar în multe privinţe, ca acela al lui Olaru Gavril, a fost terfelit de o fafă, aducîndu-l pe om in stadiul de spitali­zare şi pensionare. Nu e drept. Nu e corect. Răul trebuie curmat de la ră­dăcină, iar în cazul de faţă, rădăcina răului este Tomuţa Floare. DORIN SALAJAN B­ UTA PREFECT A. CARP SI­ ­i. Ani de zile cit aţi fost şef serv. PPUP, aţi exportat produse petroliere, în mod incompetent. Putem trece retroactiv prin calculator reţetele de export practicate sub conducerea Dvs., pentru a stabili cu exactitatea cuvenită — dar numai în prezenţa mea care eram şef oficiu calcul electronic la Chimpex, in perioada aceasta , prejudiciile concrete aduse de incompetenţa I.vs. şi a altora la ruinarea economiei noastre naţionale!? Trebuia să vă fie cunoscut faptul că gospodărirea judicioasă a componenţilor petrolieri destinaţi exportului intr-o în­treprindere de condiţionare a produselor petroliere de tipul Chimpex Constanţa se putea " numai prin reţete tehnice de condiţii "elaborate pe calculator prin internv­ediul programării liniare ! Aplica­rea programării liniare — conform meto­dei mele — fusese aprobată ca inovaţie şi dispusă spre aplicare de forul tutelar. Pentru a da cîteva exemple dar pot fi date multe altele, neaplicîndu-se progra­marea L­­şi calculatorul electronic s-au livrat motorine de congelare — 30 şi —35°C la export, cu preţ inferior de motorine —15°C congelare la navele : OCEAN FAITH din 3. 04. 1980, 8. 04. 1980 (Solambo) şi la nava Grigore Nico­­laev din 9. 04. 1980 ete. III. Nu aţi reacţionat pozitiv, în cali­tatea dvs. de şef serviciu programare, pregătire şi urmărire a producţiei, nici de condiţionarea combustibililor pentru focare industriale fără reţete electronice, privind econom­­­ia naţională, de disponi­bilizarea unor importante cantităţi de motorine pentr­u­­ agricultură şi transpor­turi, deşi metodia fusese apreciată de Ofi­ciul­ de Stat pentru Invenţii prin HOTA­­RÎREA OFICIULUI DE STAT PENTRU INVENTII nr. 58/23 iunie 1979 ?! IV. Nu aţi dat atenţia cuvenită, nici următoarelor lucrări de motivare ştiinţi­fică a deciziilor de conducere din secto­rul în care activaţi atunci, ca de ex . 1. Stabilirea priorităţilor in acostarea navelor în portul Constanţa cu ajutorul modelării matematice de afectare şi a calculatorului electronic, deşi metoda aM avea eficienţa de peste 10 milioane dolari anual ! 2. Selectarea ofertelor de import ţiţei, pe calculator electronic, — Chimpex fiind titulară de plan — iar metoda avînd o eficienţă de 50 milioane dolari anual ?!­V. Prin adresa 7413/18 martie 1976, v-am atras atenţia că în calitatea ce o aveaţi (atunci) de şef secţie petrol III Export (petrol-chimie) să depozitaţi contoarele volumetrice cu turbină, im­portate din Vest cu peste 2 milioane lei valută. Era o problemă minimală de gos­podărire a unor bunuri pe care le aveaţi în gestiune. Nu v-aţi conformat, contoa­rele au fost furate, dezmembrate, şi nu au fost aplicate in producţie nici mă­car o zi !? Din motivele de mai sus mă îndoiesc de competenţa dvs., d-le Aurel Carp, chiar dacă „cineva de sus“ care vă iu­beşte v-a numit prefect. Conf. univ. dr. ing. GHEORGHE BARBATU ■ MOARTEA TRAGICĂ A UNEI STUDENTE Intr-una din vinerile lunii octombrie. Un accident nespus de trist a bulversat tumultuoasa viată a studenţilor de la Universitatea din Capitală, mai cu seamă pe a celor care aveau consuri in ziua aceea la Facultatea de Filologie. O fată foarte tânără încercase să coboare cu liftul. Nu fusese atentă şi nu văzuse că în fața ei se deschide nu cabina prin care circulase de atîtea ori, ci hăul. Căzuse in putul liftului de la căminul studenţesc (fostul hotel „Cismigiu“), si se accidentase ex­trem de grav. Nu a murit pe loc, ci după ce a fost transportată la spital. Acciden­tul îi fusese fatal. Nu s-a mai putut face nimic pentru a mai putea fi salvată. Pianul şi ramonale di l­e dragoste Nelly Beian venise, ca si multi alti studenţi basarabeni si bucovineni, in România, pentru a învăţa mai bine lim­ba si literatura română. Pentru a avea acces la lumina culturii (deşi caduc, cli­şeul sună încă frumos) în româneşte şi nu altfel. Avea mai multe pasiuni, ca fiecare om. Dintre toate însă, cel mai mult îi plăcea muzica. Ştia să evite în­deajuns de bine la pian, avea de altfel şi pian acasă. Mai avea o pasiune, întru­­cîtva specifică virstei, care o anima in mod deosebit , îi plăcea grozav să ci­tească romane de dragoste. Profesoara Lucia Gaspar si-o amintește ca pe o „fată frumuşică, plină de viată“. Abia începuse al doilea an de facultate. Era studentă la biblioteconomie, în grupa 489. Printre alte lucruri care i se păreau plă­cute s-ar putea număra şi îndelungi plimbări cu colegele de an. Ele şi-o amin­tesc ca pe o fată veselă, uneori chiar ieşit din comun de exuberanţă. Ca o compensaţie, poate, pentru scurta ei via­ţă. Ca un gîlgîit care ar fi trebuit să consume numai în două decenii un destin întreg, comprimat în vocaţia bucuriei. Colegele ei chiar se mirau de ea, de ca­pacitatea ei de jubilaţie. Acasă avea con­diţii materiale bune sau chiar foarte bune. în general, avea note destul de mari. Cunoştea foarte bine şi limba rusă — la care avea notele maxime, dar deo­potrivă și literatura română, din care ci­tise destul de mult. Suporta anevoios do­rul de casă, de acel acasă al ei îndestul de îndepărtat, de care o despărțeau peste cinci sute de kilometri. Acolo unde ar fi vrut să se întoarcă tot m­ai des. Aproape tot timpul. Cele cîteva fotografii care mi-au trecut prin mină o înfăţişează în mi­jocul unui gr­up de fete, colegele pro­babil, tinindu-se de git ori de braţ­. In fata lor, un buchet mare de flori de toamnă (crizanteme) si trandafiri. în a­­ceeaşi cameră, la o petrecere aniversară, o altă fotografie o înfăţişează­ în braţele unui băiat , in fundal, acelaşi furnicar entuziast al celor apropiaţi. OpUpiaiM« ani şi ultimi I« «optemb­i din viaţă Am gindit, pentru o clină, că ar fi fost mare păcat să-i îngropăm memoria în­­tr-un simplu rind al registrului stării civile, la rubrica „decese“. Am încercat să o evocăm vie, din nou, aproape miș­­cindu-se. Colegele ei, cu care am discu­tat, au un adevărat recul atunci cînd sunt rugate să vorbească despre ea. A­­mintirea tragediei le tulbură încă prea mult. Aveau și unele poze de la înmor­mântare, dar am convenit să nu mai dis­cutăm despre cum a avut loc aceasta. Am încercat să aflăm altceva să recon­stituim o existentă spartă în cioburi. Avea doar optsprezece ani îi împlinise pe 14 octombrie, cu o săptămînă înaintea accidentului. Părinții ei iși doriseră foarte mult ca Nelly și frații ei să învețe, să absolve o facultate. După terminarea fa­cultăţii de biblioteconomie, Nelly ar fi intenţionat să mai urmeze încă una. Mama ei ţinea în mod deosebit ca fiica ei să facă două facultăţi. Nelly era de loc din Bucovina de Nord, regiunea Cer­năuţi, raionul Novoseliţa („Nouă suaiţi“). Satul ei se chema granita si este foarte aproape de hotarul actual. Drumul spre sat cu autocarul trece foarte aproape de graniţă, mergînd chiar paralel cu aceasta. De la punctul de frontieră pînă la ea acasă nu se face mai mult de o oră de drum. In familie erau trei copii. Era singura fată la părinţi, cu doi fraţi mai mari dorit ea. Abia absolvise cele zece clase (după cum era alcătuit sistemul de învăţământ acolo). Toţi colegii ei sunt de acord că doi ani, cei care le lipseau, con­tează foarte mult. Diferenţa între cei care fac 12 ani de şcoală acum şi ei, cei care au absolvit 10, este destul de însemnată. Nu au citit aceiaşi scriitori, nu au citit aceleaşi romane. Nelly, ca si colegii ei, se plângea de un program foarte încăr­cat, cam zece ore de curs pe zi. Stu­denţii anului doi afirmau chiar că nu do­vedesc să citească ceea ce se predă. Ce a făcut Nelly in ultima sâptămînă ? Aripa stranie e presimţirii A fost acasă la dînsa cam cu o săptă­­mină înainte de accident. Apoi şi-a săr­bătorit, la întoarcere, ziua de naştere în Bucureşti. Era născută în zodia Balanţei sau a Cumpenei, cum se spune la ţară , cei născuţi în această zodie, se zice în popor, au o cumpănă mare în viată. In săptâmina accidentului a dat telefon aca­să si a vorbit cu mama ei. Miercuri seara a fost la Teatrul National, la spectacolul „Ubu-rege“, împreună cu suita colegelor ei. Era festivalul „I.L. Caragiale“. A doua zi, joi, penultima zi de viată, a fost. si a dat telefon acasă. Colegele au mai invi­tat-o la teatru din nou, dar a refuzat. In momentul cînd a intrat în lift, lingă ea era una din colege, prietena cea mai a­­­propiată. Cind a plecat, pentru o sin­gură clipă, a privit-o pe Nelly, si, ca printr-o străfulgerare, fata ei i-a părut, deodată, neobişnuit de stranie. Nu a dat mare importantă, dar avea să-şi amin­tească mai tirziu de asta. In ziua nefas­tului accident, vineri, cînd a venit la facultate, era cam tristă, cu mult mai tristă parcă dorit de obicei. Avea un prieten apropiat, un băiat care o aştep­ta să se întoarcă acasă, in locurile de baștină pe care, din păcate, nu avea să le mai vadă vreodată. Nelly isi făcea pro­bleme că nu știa unde o să lucreze după ce va termina școala — si voia, la finele studiilor, să se întoarcă acasă. Cîteva zile după moartea ei, la etajul trei de unde a căzut, au fost puse, in fata liftu­lui, spre amintire îndurerată si pomenire, după obicei creștinesc, luminări aprinse si flori. Tatăl ei, care a venit repede din Bucovina, după moartea singurei sale fete, a tinut să facă un memoriu. Memo­riu pe care l-a formulat în scris doamna profesoară Lucia Gaspar, adresat Minis­terului învățământului. In care d-nul Be­­jan cerea să se poartă construi un mic monument funerar In fata liftului unde s-a întâmplat nenorocirea. Iar in sat, să se ridice o cruce pentru cea plecată fără întoarcere. MIHAIL GALAŢANU ■ ianuarie 19927

Next