Foaia poporului, 1912 (Anul 20, nr. 3-51)

1912-09-22 / nr. 37

PREŢUL ABONAMENTULUI: Pe un an.............................4 cor. 40 bani. Pa o jumătate de an ... 2 cor. 20 bani. România, America şi alte ţari străine 11 cor. anual. Abonamente se fac la „Tipografia Poporului“, Sibiiu Foaie politică Apare în fiecare Duminecă. Telefon Nr. 146. Adresa telegrafică: »Foaia Poporului«, Sibiiu. INSERATE: Mă primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI. (Strada Măcelarilor Nr. 12.) Un şir petit prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani, a treia-oară 10 bani. Conference învăţătorilor gr. or. din Transilvania. Limba maghiară în şcoalele confesionale. A­r măsurat Circularei publicate de Con­­sistorul arhidiecezan gr.-or. din Transilva­nia, pănă la sfârşitul lunei lui octomvrie anul acesta au să se ţină conferenţe învă­­ţătoreşti în toate cele cincisprezece cercuri, în care e împărţită arhidieceza. N­ici când conferenţele învăţătoreşti n’au avut o însemnătate aşa de mare, ca în anul acesta, căci obiectul de discuţie va fi limba română pe temeiul planului de­­învăţământ alcătuit de Consistor în anul 1911. C­hestiunea limbii române în şcoalele noastre naţionale confesionale e, alăturea de studiul religiunii noastre strămoşeşti, cea mai principală din întreg învăţământul. D­in cele experiate (păţite) de veacuri şi din tot ce au scris învăţaţii, cari s’au o­­cupat cu studierea modului de-a uşura cât mai mult învăţarea copiilor în şcoale, a a a ştiut, că o învăţătură deplină, temeinică, care să-i fie de folos în viaţă, poate câştigă copilul numai în limba mamei lui. Orice încercare de-a înlocui limba maternă a co­pilului cu una străină, mai ales cu una, pe care eşind din şcoală n’o mai aude nici în casă, nici afară, însemnează a îndobitoci cu voia copiii, cari au nenorocirea să fie su­puşi acestui chin. In patria noastră, unde n’am ajuns încă să domnească aceeaş dreptate pentru­­toate popoarăle, cari îşi jertfesc avutul şi Sângele pentru ea, de preste treizeci de ani încoace se fac mereu încercări în felul acesta. Dieta ţării, alcătuită pe temeiul unei legi electorale nedrepte, barbare chiar, căci face cu neputinţă ca fiecare popor să fie reprezentat după numărul celor ce îi a­­parţin, s’au votat mereu legi, cari ţintesc să îngrădească tot mai mult întrebuinţarea limbii materne în şcoalele noastre poporale naţionale (confesionale) pentru ca să fie în­locuită cu o limbă străină. Vârf le-a pus acestor încercări legea marelui fariseu şi dujman al culturii omeneşti, contele Aponi. Acesta nu numai că a călcat toate legile pedagogice, după cari are să fie crescută tinerimea de la 6 pănă la 12 ani introdu­când o mulţime de ore pentru limba ma­ghiară în planul de învăţământ al şcoalelor noastre populare, — ore răpite din cele trebuincioase pentru limba noastră romă­­nească, — ci a aţâţat pe toţi slujbaşii ad­ministrativi ai şcoalelor, îndeosebi pe revi­zorii (inspectorii) şcolari să silească pe învăţătorii noştri la călcarea chiar a legii sale, făcându-i să propună în limba acea­sta mai mult chiar decât cere legea. N­u-i vorbă, s’au găsit şi între învăţă­tori unii slabi, capi, fie de frică, fie că voiau să vâneze dragostea dujmanului cul­turii noastre, făceau mai mult decât cere însăşi legea.*) In privinţa aceasta a domnit câţiva ani de zile o mare încurcătură în minţile învăţăto­rilor noştri, şi asta nu atât din Vina lor, cât mai ales din a autorităţilor noastre şco­lare mai înalte, cari abia anul trecut au pu­blicat planul de învăţământ pentru şcoa­lele confesionale, singurul plan, după care au să se orienteze învăţătorii noştri. E dovadă, de pricepere, că în cele din­­tâiu conferenţe învăţătoreşti, cari se ţin , după publicarea Planului de învăţământ, să se iee în discuţie tocmai obiectul cel mai însemnat, Limba română, cu toate ra­murile ei. O atenţiune deosebită se dă şi literaturei în şcoala poporală, având să se discute, ce bucăţi se pot ceti în şcoală din punct de vedere literar? Cum să se cetea­scă, pentru ca să se poată cunoaşte atât frumuseţea fondului, cât şi formei? Ce pu­tem luă în şcoală din­ scriitorii noştri cei mari şi cum se poate desvolta în elevi in­teresul faţă de scrierile lor? Cum să se propună istoria literaturii în şcoala pri­mară? Lectura (cetirea) de cărţi afară de şcoală şi după ce au isprăvit copiii cu şcoala. Tratarea literaturii române în şcoalele noastre poporale nu are însemnătate numai pentru cunoaşterea cât mai desvoltată a limbii noastre materne, nici numai pen­­tru frumoasele învăţături, ce le putem câştigă din ceea ce au scris sufletele cele mai alese ale neamului nostru, ci şi pentru că în legătură cu învăţarea literaturii ro­mâne se poate face şi istoria neamului no­stru. Cu adâncă durere sufletească vedem, că în cărţile de istorie pentru şcoalele po­porale române nu s’au aprobat aproape ni­mic din istoria Românilor, ba din contră, ele cuprind chiar minciuni, îndeosebi cu privire la petrecerea neîntreruptă, de la Daci încoace, a poporului român în aceste ţinuturi, apoi şi cu privire la luptele, pe cari le-au dus înaintaşii noştri, în toate veacurile, pentru ca să-şi apere limba şi le­gea lor românească. Nemernic va fi acel învăţător român, care nu se va folosi de *) S’au găsit nenorociţi, cari ziceau că trebuie să facă mai mult pentru limba străină, căci au plată şi dela stat! Judecata aceasta dovedeşte o prostie nemaipomenită, pentruca statul, al cărui alcătuitori suntem şi noi, e dator să ne susţină şcoalele noastre româneşti, pen­tru ca nu dă de la el, ci din milioanele, pe cari noi Românii le vărsăm în fiecare an la cassele statului, orice prilej potrivit în învăţământ, ca să arete copiilor noştri faptele măreţe ale tre­cutului, care deşi e un lanţ lung de sufe­rinţe, dar are momente chemate să înalţe sufletele noastre şi să ne întărească nă­dejdea, că luptând şi mai departe vom a­­junge în sfârşit la deplina libertate naţio­nală. U­n alt punct însemnat din programul conferenţelor învăţătoreşti e acela, care pu­ne în discuţie raportul (legătura) dintre limba română şi limba maghiară în şcoa­lele noastre. In privinţa aceasta circulară zice urmă­toarele : „Limba română e limbă de propunere şi obiect de învăţământ, limba maghiară numai obiect de învăţământ. Şcoalele noa­stre nu sunt şcoli cu două limbi (bilingve). Materialul din limba română, ca obiect de învăţământ, nu se tratează şi în limba ma­ghiară. Materialul din alte obiecte se tra­tează mai întâiu româneşte şi numai după aceea în orele de maghiară şi ungureşte pe scurt.“ O lege sancţionată (întărită) de îm­păratul trebuie respectată. Noi respectăm adecă ne supunem legii şcolare a lui Aponi, oricât e de barbară. Dar am lucra în con­tra legii, dacă am face mai mult decât cere ea. De altă parte nu trebuie să uităm, că constituţia ţării noastre dă oricărui ce­tăţean — în cazul acesta şi învăţătorilor­­ şi părinţilor — dreptul să lucreze pe căi legale pentru schimbarea unei legi strică­­cioase. D­e dreptul acesta se vor folosi şi învăţătorii noştri în conferenţele noastre, ca să arete în mod demn, că legea lui A­­poni nu se poate îndeplini, iar dacă totuşi s’ar încerca aceasta, se va putea face numai în paguba câştigării unei culturi,*)­ pe care trebuie să o aibă orice cetăţean al unui stat, care vrea să fie socotit european. A­celaş drept de­ a cere cu tărie schim­barea unei legi nedrepte îl au şi părinţii copiilor noştri. Precum se cere de pildă schimbarea legii electorale, tot aşa pot cere şi schimbarea legii şcolare a lui Aponi. Părinţii însă mai sunt datori să grijască, nu cumva vreun învăţător slab să cuteze a călca legea învăţând copiii noştri încredin­ţaţi lui mai puţin româneşte decum avem,, chiar după aceasta lege, dreptul să pre­tindem. Salutând conferenţele învăţătoreşti» dorim învăţătorilor noştri la discuţiunile­ ce le vor avea, pricepere şi bărbăţie. ______­__ *) naţionale!

Next