Foaia poporului, 1913 (Anul 21, nr. 1-52)

1913-01-14 / nr. 1

Pag. 2 Străinii, duşmanii noştri de veacuri, au înţeles numai­decât, că Foaia Poporului e o nouă armă puternică în lupta poporului nostru pentru libertatea naţională, încă din numărul al doilea al foii vedem, că unii scriitoraşi ticăloşi de pe la primării, ui­­­tând că poporul nostru le-a făcut şi Ie face cu putinţă să se sature şi ei, cerşitorii, au încercat să oprească ajungerea foii în ma­nilor ţăranilor. S’a pornit apoi şi un şir nesfârşit de­­ procese cu grele amende în bani şi cu pe-­­ depse de închisoare pentru cei ce scriau şi scriu la foaie. Nimic însă n’a putut în­frânge curajul celor ce susţineau şi susţin foaia, purtători de cheltuieli şi scriitori, pentru că totdeauna s’au răzimat pe con­ştiinţa, că-şi fac datoria deplină, şi pe dra­gostea, cu care i-au împărtăşit cetitorii. La început foaia avea numai opt pa­gini, apoi douăsprezece. Ea să răspândia­­ tot mai mult, căci mulţumită m­uncei învă-­­ ţătorilor noştri creştea şi creşte mereu nu- i mărul cărturarilor la sate şi cu el şi plă­cerea de-a ceti.­­Aşa că acum foaia trebuie să apară în 16—20 de pagini, o adevărată carte mare, şi încă înfrumseţată cu icoane! De dorul de Carte au fost cuprinşi şi mulţi Români, cari nu putuseră sărmanii să umble la şcoală. Dar ei s’au ajutat alt­minteri. Şi-au dat copiii lor la şcoală, au abonat Foaia Poporului şi au pus pe ace­ştia să li-o cetească, — lucru, care la alte popoară nu se întâmplă şi care dovedeşte de nou, că poporul nostru e cu mult mai ales decât toate neamurile venite să se a­­şe­se printre noi. In acest răstimp de douăzeci de ani, priceperea cărţii a pătruns tot mai mult, mulţumită de sigur şi miilor de exemplare din Foaia Poporului, cetite de zeci de mii de oameni la sate. Poporul nostru cetitor dela sate, înţelege cu mult mai mult ca mai înainte, bogăţia limbii încă s’a mărit, aşa că acum foaia nu mai samănă a fi scrisă numai pentru cetitori cu carte mai puţină şi cu dorinţe de lumină mai restrânsă, ci pentru cei ce vor lumină cât mai multă, cât mai largă. Şi are dreptate, căci numai aşa îşi va putea da seamă bine întâiu şi întâiu de rostul luptelor noastre politice, cari au să­­ne asigure un bun traiu economic şi cul­tural, care să aibă însă pecetea naţională a firii noastre româneşti. Am spus în multe rânduri, că socotim Foaia Poporului şi pe celelalte foi naţio­nale pentru popor ca o şcoală, de care nu se mai poate lipsi nici un Român în ziua de astăzi.­­Avem noi şi alte şcoli, mai ve­chi. Dar cei fărădelege ne-au răpit sute de şcoale, mii de copii de-ai noştri învaţă din nenorocire în şcoale străine, unde neamul nostru, limba, legea şi obiceiurile lui sunt batjocorite. Faptul acesta cere o răspân­dire tot mai mare a foilor naţionale pen­tru popor, căci ele trebuie să ţină locul şcoalei naţionale pentru popor, iar pentru cei ce au avut fericirea să înveţe numai la şcoala românească trebuie să fie cartea cea mare, care să le dea lumină tot mai multă, lu­mina, pe care nu o poate da şcoala unor copii. * Încheind aceste rânduri modeste scrise întru amintirea împlinirii celor douăzeci de ani de viaţă a Foii Poporului, gândul no­stru se îndreptează încă odată cu recunoş­tinţă cătră cei ce au întemeiat aceasta foaie şi cătră cei ce au pruncit mereu pentru îm­bunătăţirea ei, scriind pentru ea şi lucrând pentru răspândirea ei. Ideile lor pornite din dragoste fer­­binte cătră poporul nostru sunt şi ale noa­stre, ale celor ce muncim astăzi în ogorul luminării poporului român şi pe calea ga­zetelor. Ne vom strădui din toate puterile noastre, ca ele să fie înfăptuite, şi cu cât străinii venetici, cuibăriţi printre noi, vor încercă mai mult să ne sugrume, cu atât şi loviturile noastre de apărare şi de atac vor fi mai strajnice. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Tot episcopia păgână. Sabo­lene, Ruteanul renegat, care a lucrat mai mult pentru înfăptuirea episcopiei păgâne de Haidudorog, spune în gazeta catolică „Aleot­­mani“, că nu va trece mult şi pentru întă­rirea acestei episcopii,­­ întemeiate nu pentru propovăduirea Cuvântului lui Dum­nezeu, ci pentru maghiarizare, — vor trebui răpite şi alte parohii româneşti. Căci, zice , renegatul slab, la acest fel de tâlhărie nu­­ se va luă în samă aceea, că sunt Români cei ce vin furaţi, ci faptul, că ştiu pe lângă limba lor românească şi ungureşte! Dacă s’au răpit şi parohii curat româneşti, s’a făcut pentrucă Românii aceştia ştiu mai toţi şi ungureşte. Ameninţarea aceasta a celui ce a lucrat mai mult în slujba maghiarizării bisericei ne deschide ochii. Vedem, ce prostie mare face oricare Român, care spune, că ştie ceva ungureşte. Las’ că cu limba aceasta nu se poate făli nimeni, căci nu-ţi ajută cu nimic să te cultivi, dar e şi nepotrivit, ca un Român să spună Unui venetic oploşit prin­tre noi că ştie ungureşte sau altă limbă străină. Cel ce vine pe pământul nostru, fie fişpan, fie cerşitor, trebuie să ne înveţe limba noastră românească. Dacă nu-i pia- ! ce, care-se! Iar Românul ferească-se ca de­­ foc să spună undeva, că înţelege limba străină. Căci cel ce o spune, ajunge să fie batjocorit, căci nu mai e socotit Român, ci cine ştie ce liftă. Fişpani români. Umil dela gazeta jidano-geraiană „Neue Freie Presse“ din Viena a scris zilele trecute, că ar fi vorbit cu primministrul Lukadi despre starea na­ţionalităţilor din Ungaria. După obiceiul vechiu al şoviniştilor, fcă de câte ori vreau să ne dea o nouă lovitură să vina cu un făgădaş bun — bucurie prostului, — Lu­kaci i-a spus celui de la gazeta vieneză, că vrea să numească câţiva fişpani români în unele comitate româneşti. Credem, ea are câţiva câni, cari aş-­­ teaptă sub masă sa le arunce vr’un ciolan. Pe noi nu ne arde însă de „domnii“ de­­ Român, cum ne­­arde de dreptate şi liber­tate pentru limba noastră în biserică, şcoală, comună, comitat şi judecătorii şi tribunale, a­cum ne arde de ajutorul, pe care ni-l datorează statul nouă ţăranilor dela sate şi meseriaşilor şi negustorilor, cari îmbrâncim sub greutatea dărilor şi a nedreptăţilor. Îndeplinească legea de na­ţionalităţi, pe care o calcă mereu guver­nele, cu toate că au jurat să respecteze le­gile ţării, împlinească aceea ce pretindem în programul nostru naţional. Buruenii veninoase, pe cari le-am a­­runcat peste gardul nostru între buruenile lor, am mai avut noi. Acelea îi­ au fost în stare să facă din Ungaria o ţară civilizată, căci a rămas tot Macedonie, de nu mai rea. O nouă batjocorire a legii. Din ne-­­ grija celor de mai înainte, la primăria din Sâncei (lângă Blaj) se încuibase în locul RtfAIA «WÎ08ULUI ltr. 1 limbii româneşti, singura îndreptăţită în orice comună românească, o limbă străină. Oamenii s’au deşteptat şi consiliul comu­nal a hotărît, ca toate potrocoafele primă­riei să fie purtate In limba românească, aşa cum cere legea de naţionalităţi din anul 1869 (§ 20 din art. 44). Ei, dar notarul venetic a făcut apel la comitat. In congre­­gaţiunea comitatului Târnava-mică majori­tatea membrilor au avut îndrăzneala să ni­micească hotărîrea consiliului comunal, singurul stăpân al comunei, şi să primea­scă apelul veneticului. Puţinii membri ro­mâni au luptat din răsputeri, dar au fost biruiţi mai ales, că vicecomitele nu s’a sfiit a spune, că nu ştim ce fleac de regula­ment comunal e mai tare ca legea. Sân­­celenii vor face recurs la Pesta. Jidănirea Ungariei. Cei ce vor rupe gâtul naţionalităţii maghiare vor fi Jidanii. Las’ că aproape întreg comerciul şi întrea­ga industrie mare (fabricile) e pe mâna lor, dar ei s’au întins ca pecinginea şi la ţară stăpânind milioane de jugăre catas­­trale. Şi unde îşi pune Jidanul ghiara, piere ţăranul, cel român ca şi cel maghiar. Aceasta nu vrea s’o vadă porodiţa grotea­scă Betlen, nici sluga lui săsească, când ţipă ca din gură de şerpe, că ţă­­anul român, nu gheşeftarul jidano-m­aghiaro-sas, cumpără pământ. In anul 1870 erau în Ungaria pa­tru milioane şi peste trei sute de mii de proprietari de pământ, arândaşi, servitori şi servitoare la economi şi muncitori cu palmele, în anul 1880 mai erau numai vre-o două milioane şi jumătate, aşa că a­­proape două milioane dispăruseră din cei­ce munciau pământul. Pentru ce? Pentrucă s’au înmulţit Jidanii la ţară. In anul 1905, Jidanii aveau în arândă trei milioane 350 mii jugăre, iar ca pro­prietate două milioane 216 mii jugăre; ei stăpâniau deci ca proprietari şi arândaşi mai mult pământ decât sfatul (2 mii. 786 mii jug.) şi biserica catolică (2 mii. 403 mii jug.) împreună! Cu toate că în Ungaria sunt de zece ori atâţia catolici câţi jidani, totuşi erau în anul 1910 2312 medici jidani şi numai 1248 catolici, 1538 advocaţi jidani şi numai 1458 catolici. Cine e de vină? Şi noi Românii, din­tre cari unii au fost aşa de ticăloşi, de au votat la alegeri chiar şi Jidani! proiectul de lege electorală. Cel mai monstruos proiect de lege electorală, care s’a prezentat vre-odată vr’unei diete din Europa (Ungaria încă e în Europa, dar tot nu e stat european­ c­i cel zămislit de Lukaci la porunca lui Tisa. Adevărat, că prin acest proiect se va în­mulţi numărul alegătorilor din Ungaria, dar el e astfel ticluit, încât numărul alegă­torilor români să fie mai mic ca cel după legea electorală de până, şi aceasta cât se poate de barbară. Motivarea acestui proiect de lege e dea dreptul criminală, căci Lukaci nu se sfieşte a aţâţa prin ea deadreptul împo­triva Românilor, după cum o şi spune pe faţă. Dar în loc să înfunde temniţa, toţi paraziţii obişnuiţi să trăească din sângele popoarelor muncitoare aplaudă aceasta nouă ispravă a şovinismului maghiar. In motivare spune adecă cu privire la vârsta de 30 de ani, pe care trebuie să o aibă toţi alegătorii, afară de cei cu cei pu-

Next