Foaia poporului, 1934 (Anul 42, nr. 1-52)

1934-06-10 / nr. 24

Pag. 2 într’o oaste de construcţie, dacă într’o zi cade trăsnet din senin. Să ne uităm dincolo de ziua de mâine. Când am văzut, că e pe cale să ia guvernul o altă formaţie îngropată, înainte de a fi născut, am spus, că nu se poate ca, după ce am scăpat ţara de un ofticos în gradul întâi, să o dăm unui ofticos de gradul al doilea. Am făcut, cu iubire şi sinceritate să se ştie acest punct de vedere. Ne-am făcut o datorie către Ţară şi către Coroană. Nici o înţelegere cu liberalii Că acest guvern a câştigat, că rămâne ? Nu mă uit la ce a câştigat el şi pe cât timp a câştigat, ci la cât a câştigat Ţara şi la conştiinţa care ne-a rămas curată. S'a zis: aţi făcut înţelegere cu libe­ralii, îmi pare rău, că printre cei ce au spus astfel a fost şi dl George Brătianu, pe care-l consideram mai serios. El care umblă în zig-zag, de la dl Dinu Brătianu la dl mareşal Averescu, nu ne poate da lecţii. Cei cari merg în zig-zag nu pot în­ţelege pe cei cari merg pe linie dreaptă. Intre noi şi liberali nu poate fi înţe­legere. Intre noi şi ei, e ca între apă şi foc. Rolul nostru este de a construi statul pe temelii fireşti şi liberalii au construit pe temelii nefireşti, pe o burghezie creiată de ei. Prea dese schimbări de guvern Ţara a intrat, de la o vreme încoace, în friguri. In ultimii patru ani, am avut 9 guverne. E cu neputinţă să clădeşti ceva trainic, dacă oricând te poţi pomeni cu „cărămida“ în cap?. Această nelinişte trebuie să dispară. Trebuie să ştie ţara întreagă, că dacă s'a încredinţat cuiva puterea, apoi acela e lă­sat să lucreze 3, 4 sau 5 ani. Iar dacă n'o ieşi bine, atunci să fie tras la răspundere primul-ministru. Azi e cum era altădată la Curtea de Argeş. Ce se clădeşte ziua, se dărâmă noaptea. Aceasta nu se mai poate. Cerem, cu tot respectul şi cu toată dragostea şi Re­gelui şi Ţării. V’aţi pus încredere în noi, lăsaţi-ne să lucrăm. Armata să nu fie amestecată în politică S'a vorbit de nemulţumiri în armată, formulate într'un memoriu adresat M. S. Regelui, care memoriu ar fi îngrijorat pe Suveran şi a prilejuit criza. Prin asta s'ar fi încurajat nemulţu­mirile în armată, căci dacă nu se schimbă cauzele spuse în memoriu, atunci alte ne­mulţumiri şi alte mişcări ar fi putut schimba alt guvern. Este cea mai mare primejdie. Dacă s'ar amesteca direct armata în schimbarea guvernelor, nu mai avem nici o garanţie. Dacă sunt nemulţumiri, să se înlă­ture cauzele lor. Şi bine a făcut M. S. Re­gele că a înlăturat una din cauze: pe dl general Uică. Primejdia dictaturii Constituţia nu împiedecă pe Rege să aducă la guvern orice persoană. Insă prin­cipiul de căpetenie al Constituţiei este, că puterea vine de la Naţiune. Orientarea Ţării trebuie să fie deci singura călăuză pentru Rege. Un guvern Averescu? Dar mareşalul­­ Averescu a guvernat de trei ori şi a plecat­­ în împrejurări jalnice. Iar dela ultima ple­­­care, puterea lui n'a crescut deloc. Mi-am zis: E vorba de un guvern per­sonal ? Dar mareşalul Averescu, în toate ma-­­­nifestările lui din ultimul timp, n'a dat do­vadă de respect faţă de Coroană. Atunci? Să însemne aducerea sa la putere o primă de încurajare pentru cei ce atacă Coroana? Pentru mareşalul Averescu, ca om şi militar, avem tot respectul. Dar, ca om po­litic, nu a putut da nimic. Guvern personal? N'am sfătui Co­roana să încerce, în nici un caz, să se facă un guvern personal. Guvern personal a mai fost și guvernul Iorga, care nu a re-­­­ușit. Nici nu s'a văzut un haos mai mare ca sub guvernarea Iorga, Guvernul Iorga a pornit spunând, că e contra partidelor şi când a plecat, fiecare mi­nistru şi-a făcut câte un partid. Atunci, însă, Regele a fost acoperit de partidul liberal, o haină cam sdrenţuroasă, dar a fost acoperit, în ţara românească, cine se gândeşte la dictatură ştie, că nu o poate face decât pe socoteala M. S. Regelui. De aceea, noi, cu tot respectul şi toate forţele noastre in­tervenim să nu facă acest pas, care ar fi catastrofal. S-a mai şoptit: un guvern de concen­trare. Concentrarea cui? A neputincioşilor. Păi, patru zero adunaţi, fac tot zero. Dar ne-am zis: Poate o fi vre­un mo­tiv de politică externă. Ei bine, nu se poate. Ar fi să iubim, ca Ere­mia cu oiştea în gard. Când Germania şi Italia nu ne oferă decât problema revizionismului, e cu putinţă să facem politica lor? Trebue să rămânem credincioşi poli­ticei de strânsă prietenie cu aliații cari ne-au ajutat să făurim România­ Mare. Suntem în drept să cerem puterea Dacă guvernul nu este în stare să stăpânească situaţia, să plece! Dar, dacă el trebue să plece, atunci, măcar că nu do­rim puterea înainte de a ne reorganiza de­plin, suntem în drept să pretindem puterea. Aceasta este ţinuta noastră şi de ea trebue să se ţin£ seama. Nu se dă cu bobii pen­tru cine cade norocul să vină la putere. Singura cale este aceea pe care o arată Ţara şi anume a partidului. Modificarea Constituţiei , drept, că această Constituţie pe care o avem, trebue modificată. Dar numai în felul de a se da libertate şi claselor de jos, pe cari gulerul Constituţiei le înăbuşă. In nici un caz, nu te poţi sprijini pe baionete, căci e periculos. Cei cari urmă­resc altfel de combinaţiuni, o fac pa răs­punderea Regelui. Cine-şi iubeşte şi Ţara şi Regele, nu poate să urmărească aseme­nea lucruri. Curăţirea vieţii publice O ţară nu se moralizează cu mii de condamnaţi de jos, ci cu indivizi de cei de sus, traşi la răspundere. Ţara se mătură de sus în jos. Nu putem uita, că oamenii cei mai cinstiţi au­­fost ei don­iinaţi. Cu cât cineva este mai temut, cu atât este mai calom­niat. In pomul plin cu roade se aruncă cu piatra. într'o apă limpede se vede și un gunoiu. într'o mocirlă nu se mai văd gu­noaiele. Pe noi ne atacă, cu toate că sun­tem apa limpede. Să cercetăm deci apa limpede a par­tidului nostru, iar ce ni se pare, că e gu­noiit să-l dăm la o parte. Fiecare organiza­ţie să-şi facă datoria pe deplin. Fierul roşu să fie pretutindeni şi imediat aplicat. Nu putem pune ordine în casa altuia, fără ca s-o facem înainte la noi. Demo­craţia înseamnă discuţie liberă, pentru a se ajunge la o hotărîre. Dar, odată luată, ea trebue să fie unitară. Opera e foarte grea. Dar eu ca șef al partidului voiu fi mereu la datorie. Ca să dau exemplu, sunt partizanul pedepsei cu moartea, contra celor ce jefuesc avu­tul public. La fel, contra celor ce trădează Patria. Nu trebue făcut scăpat nimeni din faţa legii. Dl preşedinte Ion Mihalache încheie, luminoasa vorbire, îndemnând pe musceleni să dea ei, cei dintâi, pildă de ordine şi dis­ciplină. Discursul d-lui dr. Nicolae Lupu întâmpinat de cei adunaţi cu aplauze furtunoase, dl dr. Lupu spune, între altele, următoarele: Din această sală a pornit, în Septem­vrie trecut, programul d-lui Mihalache, prin care s-a întins prima punte pentru fuziune. Actele politice îşi au, ca şi plantele, rădăcini adânci în trecut. Pentru mine, fuziunea a fost votată şi împlinită în mo­mentul când primul-ministru Iuliu Maniu şi ministrul de interne Ion Mihalache au trebuit să plece din cauza unor subalterni ai lor. Azi se dovedeşte, că unul din aceşti subalterni a fost cel mai mare hoţ al ţării. Am simţit, ca vapoarele pe ocean, că ne pândeşte muntele de ghiaţă al dictaturii şi ne-am dat mâna, întărind democraţia, încât se va sparge de noi înjghebarea de îngheţaţi politici, iar nu noi ne vom sfărma. De jur împrejurul nostru s'au iscat guverne de dictatură. Ea domneşte pretu­tindeni : în Rusia, în Germania, în Italia, în Austria şi de curând în Bulgaria. Sin­gurele state, în care democraţia a rămas în picioare, sunt Franţa, Anglia, Cehoslovacia şi noi aici, aşa în biata noastră democraţie, care, oricum, este mult superioară celei mai cutezătoare dictaturi. Pentru prima oară, strigoiul dictato­rial scosese capul în Martie. Mi-am dat atunci mâna cu Mihalache şi strigoiul a căzut. Acum o săptămână, melcul dicta­turii şi-a scos iar coarnele. A trebuit să dea Mihalache vârtos din picior, iar eu din piept şi melcul şi-a băgat la loc coar­nele. Facem atent pe acest melc vâscos, că dacă şi-o mai scoate odată coarnele, îi­­ vom strivi carapacea cu piciorul. Noi nu ne speriem nici de căpitani, ca în Bulgaria, nici de generali anchilozaţi, ca cei de la noi. Puterea noastră nu stă numai în sabie, ci mai cu seamă în desti­nul acestui popor, destin pe care nu-l va abate nimeni din cale. Ţara aceasta dăruită cu atâta belşug, se poate repede întocmi. Cinci ani ar fi de ajuns. Dar cinci ani, nu trei luni. Să ni se dea guvernul pentru 5 ani şi vom­­ preface ţara de nu o va recunoaşte nimeni. Sunt alături de dl Mihalache în a cere pedeapsa cu moartea, pentru cei ce fură şi jefuiesc ţara. Va trebui, în preocupările noastre, să­­ avem înscrisă ridicarea civilizaţiei satelor şi să creiem condiţii bune de traiu la sate.­­ Să ne strângem toate puterile pentru ridi­carea ţării. Armata să fie o şcoală naţio­nală, nu să lucreze ca robii, pentru ferma­­ generalului Dumitrescu. Plec de aici cu o bucurie îndoită.­­ Mi-am revăzut prietenii şi am căpătat în­crederea în ţărănimea noastră. FOAIA* PO PommrrT Dela Conferinţa dezarmării Privirile lumei întregi au fost aţintite, in ultima săptămână, asupra Conferinţei dela Geneva, unde trimişii popoarelor se sfătuiesc cum s'ar putea ajunge la o potolire a zorului nebun de înarmări. Şi, e firesc să fie aşa, fiindcă pacea lumii atârnă, în bună parte, de soarta acestei Conferinţe. Un moment însemnat, în cursul des­­baterilor Conferinţei, a fost discursul rostit de dl Barthou, ministrul de externe al Franţei, care a învinuit pe faţă Anglia, că nu are o ţinută mai hotărâtă, faţă de setea de înarmări a Germaniei. Din această pri­cină — a spus dl Barthou — guvernul de la Berlin devine, pe zi ce trece, tot mai cute­­zător, zădărnicind străduinţele celor ce luptă în chip sincer pentru dezarmare şi pace. In faţa învinuirilor aduse de ministrul de externe al Franţei, reprezentantul An-Sliei, Sir John Simon, ministrul de externe titanic, a părăsit Geneva, reîntorcându-se la Londra, lucru care a adus cu sine între­ruperea lucrărilor Conferinţei. Mulţi au so­cotit acest pas, drept prohodul Conferinţei dezarmării. In acelaş timp, însă, Franţa, ajutată de Rusia Sovietică şi de Mica înţelegere (România, Cehoslovacia şi Iugoslavia), fă­cea tot ce îi sta în putinţă spre a nu se ajunge la îngroparea Conferinţei. La stră­duinţele Franţei s'au mai alăturat apoi şi Polonia, Grecia şi Turcia. Discursul d-lui Barthou a avut un larg răsunet chiar şi în sânul Angliei, unde s'a pornit un puternic curent de a se rupe cu politica şovăelnică a lui Sir John Si­mon. E vorba să se producă chiar o schim­bare în sânul guvernului englez, din această pricină. In ciuda tuturor svonurilor cobitoare. Luni 4 iunie a. c., Conferinţa dezarmării şi-a reluat lucrările. Reprezentantul Rusiei Sovietice, Litvinov, a propus un plan de asigurare a păcii, care, probabil, va fi luat în discuţia Conferinţei. In tot cazul, Conferinţa dezarmării trece prin clipe grele. Rămâne de văzut, dacă cei ce reprezintă popoarele vor fi în­sufleţiţi de înţelegerea trebuincioasă, spre a feri lumea de un nou şi catastrofal războiu. Ka 24

Next