Foaia poporului, 1937 (Anul 45, nr. 1-52)
1937-01-03 / nr. 1
Nr. 1 Presupunem că multora li se va părea, că după cele 2 congrese ciobăneşti, cari au avut loc în himie Noembrie 1935 (Sibiu) şi 1936 (Tg. Jiu), problema ciobănească a primit o deslegare definitivă şi că, deci, oierii nu mai ai mime de nevindecat. Dacă cercurile economice conducătoare ar fi fost numai un pic mai înţelegătoare faţă de rostul mişcărilor ciobăneşti din ultimii ani, ne puteam aştepta la o mai dreaptă răsplată a muncii depusă cu atâta trudă de către aceşti copii ai plaiurilor strămoşeşti. Iată, că ne găsim pe pragul celui de al treilea an de luptă ciobănească şi încă oierii mai au de revindecat o mulţime de dureri şi neajunsuri. Congresul dela Târgul Jiu, care s’a ţinut în lona Noembrie a anului încheiat, a avut darul de a pune în adevărata lor lumină problemeleciobăneşti, cari continuă să preocupe în cel mai înalt grad, atât pe fiecare cioban în parte, cât şi pe conducătorii „Uniunii Oierilor”, partea cea mai mare a acestora recrutaţi fiind din rândurile fiilor de oieri din Poiana Sibiului, precum şi alte centre oiereşti din cuprinsul ţării. Dacă aceşti conducători nu-şi dau pace şi continuă să mobilizeze în congrese, în adunări de fiecare zi — forţele oiereşti ale ţării; însemnează că e o acţiune împinsă de dorul unei bresle, care cere mai multă ocrotire, din partea Statului Noi am desbătut pe larg, aici in coloanele ziarului nostru o parte din dezideratele ramurei oiereşti şi arătam cum înţeleg oierii să li se facă dreptate. Trebuie să subliniem că o bună parte p din preconizările Uniunii Oierilor au fost acceptate, de însuşi reprezentanţii industriilor textile şi ai celorlalte industrii, cari îşi procură materiile prime din această ramură de ocupaţie a ecortomiei naţionale. Uniunea oierilor cerea în prima linie să fie lăsată de a duce singură tratativele cu reprezentanţii industriei, în scopul valorificării şi stabilirii preţurilor la diferitele produse oiereşti. Ori acestei dorinţe nu i s’a dat ascultarea dorită — ba ce e mai mult guvernul a permis diferiţilor intermediari să trateze şi rezolve — peste capul uniunii oierilor — anumite probleme pe care numai Uniunea era îndreptăţită să le rezolve . | | | Valorificarea lânei lată cum înţeleg conducătorii Uniunii Oierilor rezolvarea acestui deziderat, prea vechiu, ca să nu fie cunoscut, cel puţin in liniile lui generale. Vânzarea lânii până în anul 1934 se făcea fără amestecul statului, prin aşa numitul comerţ liber. Preţurile le făceau fabricanţii, cum le plăcea lor, fapt care a contribuit în mare măsură la devalorificarea acestui produs. Mai târziu, când oierii au refuzat de a vinde lâna la preţurile acelea scăzute, industriaşii — cu buna învoială a Statului — şi-au îndreptat ofertele de cumpărare peste graniţe. Lâna românească nu se mai bucura în acel timp de nici o căutare. In faţa acestei răscruci atât de primejdioase pentru viitorul oieritului românesc, conducătorii de azi ai Uniunii au făcut serioase intervenţii la resorturile competente, pentru a salva oieritul din acel greu impas. După obiceiul pământului, oierii s-au ales doar cu promisiuni la ce e mai mult, guvernul a pus chiar în primăvara anului acesta „Uniunea Centrală a Sindicatelor Agricole”, să fixeze preţul lânei. Acest sistem pe cât a fost de caraghios pe atât a fost de revoltător, pentru Uniunea Oierilor, care se mângâia cu oarecare ironie. Poate ni se va da oierilor cel puţin dreptul să vak)-5-, rificăm noi grâul, aşa cum li s’a dat dreptul agricultorilor să ne valorifice lâna... Ce cer oierii? In concluzie ce cere Uniunea oierilor? La fixarea preţului lânei guvernul să aibă in vedere preţurile anului trecut, scumpirea postavurilor cu 40°/o, faţă de anul trecut; nevoile şi puterea de plată a cumpărătorilor de materiale lucrate din lână; greutăţile pe care le întâmpină oierii până în clipa când pot pune lâna în comerţ. In altă ordine de idei oierii mai cer: Operaţia valorificării lânei să fie încredinţată Uniunii Oierilor, fără amestecul altor organizaţii şi sindicate, cari trău au nimic comun cu această organizaţie de breaslă. Preţurile să fie fisate pe soiuri şi calităţile lânei; să se stabilească acelaş regim, pentru toate lânurile; să fie oprit importul de lână streină. O lege a oieritului Pentru a se mai îndrepta ceia ce mai este cu putinţă, in actualele împrejurări şi pentru a pune sub o mai dreaptă ocrotire această ramură de ocupaţie naţională, se impune fără întârziere votarea unei legi a oieritului. Aproape toate clasele şi organizaţiile profesionale au o lege la adăpostul căreia îşi pot asigura o desvoltare normală. Din aceste considerente se crede, că o lege a oieritului nu mai poate fi amânată. Ce ar trebui să statornicească o eventuală lege a diieritului? Iată: 1. Să se fixseze regiunile şi chiar punctele unde ocupaţia locuitorilor este oieritul; 2. Creşterea oilor cu îndatoriri posibile pentru oieri şi Stat; 3. Păşuni la ţară, în bălţi şi pe munte. Arendarea lor. Şanţurile să fie libere pentru păşunatul oilor; 4. Produse. Posibilităţi de producere, valorificarea produselor. Drepturi şi avantagii şi un mai larg concurs material din partea statului; 5. Impozitul să se croiască pe aceleaşi baze şi să fie uniform. Oierii să fie încadraţi la agricultură, ci nu la comerţ aşa cum sunt astăzi. Baza de impunere să o formeze valoarea oilor, cum pentru plugar formează valoarea pământului; 6. Despăgubirea celor păgubiţi de urs; 7. înfiinţarea unei direcţiuni a pieifiului, care in strânsă colaborare cu Uniunea Oierilor să lucreze la promovarea acestei importante ramuri de ocupaţie, şi: 8. Obligaţia Camerelor de Agricultură din întreagă ţară de a acorda anual subvenţii pentru ramura oierească. Iată, ieci, o perie din dezideratele ciobăneşti cari se prezintă spre deslegare, acum pe pragul unui nou an. Ar fi de dorit ca aceste arzătoare dureri să-şi găsească o dreaptă deslegare, în cursul noului an. Nu trebue decât puţină bunăvoinţă şi înţelegere... Nic. Nicoară Dobârceanu Răvaş ciobănesc de la Sibiu Câteva deziderate de actualitate ale ,,Uniunii Oierilor“ Valorificarea lânei din nou In discuţie. — O lege a oieritului FOAIA POPORULUI Călin Jarul Poporului pe 1938 NiKÎrejii cu ultimile ir.îcnptăii cinaiă şi străînătate. — fiu cuimpăiaji ala calendar, până cuprinde cel mai actual material. De vânzare la toale librăriile din ţară şi la Librăria „Foaia Poporului“ în Sibiu. căad vedeţi pe acesta. — Preful 15 lei. Cu plugul Bună vremea la fereastră Cinstiţi boieri dumneavoastră, Noi de câte ori venim Tot la masă vă găsim, Cu mesele întinse Cu dalbe făclii aprinse. A plecat Vasile, într’o sfântă voe, Cu 9 pluguri cu 12 boi, Se duse şi ară Luni şi Marţi Prin toate părţile, Sâmbătă plecă acasă, La a lui dalbă jupâneasă. A lui dalbă jupâneasă Eşi la poartă, Porţile deschizând Trase plugul la perete Şi boii la iarbă verde, Iar flăcăii în sat la fete. Se duse dumnealui In târg la Bârlad, La Ionică Vlad, Şi cumpără 9 oca de fier şi 9 de oţel Şi făcu 9 secerele îmbârligatele Să secere boerii cu ele. Se duse la seceră, Cu dreapta trăgea, Cu stânga polog făcea, Din polog snop, Din snop faţă dalbă de arie, Umplu şease saci vărgaţi, De mâna soţiei dumnealui lucraţi. Se duse la moară la Căpitan, Unde măcinase şi ’n alt an, Morarul meşter Luă moara de scoc şi o puse la foc Daţi-ne boeri daţi-ne, Daţi-ne şoldul mâţei, Din fundul cotruţei. Am mai ura ce-am mai ura, Dar nu suntem de-aci colea, Ci suntem din Buda veche Unde dă mâţa streche, • Avem să umblăm văi şi munţi întunecoşi De aceea rămâneţi boeri sănătoşi. Pag. 3 ia Anul non Urcarea preţului timbrelor de francare agricole Direcţiunea generală a căilor ferate române face cunoscut următoarele: începând dela 1 Februarie 1937, preţul timbrelor de bancare agricole se urcă dela 25 la 35 lei. Prin urmare, dela această dată costul transportului pe căile ferate a unui colet agricol de 30 kilograme la orice distanţă va fi de 35 lei (un timbru de francare agricol de 35 lei), iar a unui colet agricol de 60 kilograme 70 lei (2timbre de francare agricole de 35 Iei).* După cum se vede, se urcă binişor costul acestui timbru agricol. Totuşi tariful tîmâne încă ieftin. Oamenii noştri să se folosească de aceste transporturi, când trimit produse agricole, îndeosebi alimente. Merge repede şi bine plus că e mult mai ieftin decât poşta. Pentru pace în Spania Rusia pune condiţii, Germania cu Italia la fel pun condiţii, astfel că e foarte greu a prevedea ce ne aduce anul 1937. Dar omul trăeşte cu speranţa şi credinţa în bunul Dumnezeu. Aşa trebue să facem şi noi văzându-ne de treburi.