Foaia poporului, 1940 (Anul 48, nr. 1-52)

1940-12-25 / nr. 52

Nr. 52 INFORMAŢIUNI Ajungând cu bine la praznicul Naşterii Don inutili, dorim tuturor cersorilor, colabo­ratorilor şi prietenilor noştri SĂRBĂTORI FERICITE pe cari să le fi­e trece­ţi în deplină bucuri­i, sănătate şi mulţumire sufletească, care în zilele de azi este cel mai mare bun ome­nesc. . . I I I [ I I Redacţia „Foaia Poporu­lui” N­UMĂRUL DE CRĂCIUN al foii noastre •cuprinde 12 pagini. Numărul viitor va apare b­ Anul nou şi va avea şi obişnuitul­­ca­lendar de perete. IN ACEEST NUMĂR de Crăciun pu­blicăm, având loc mai mult, câteva articole mai lungi, asupra cărora atragem atenţia cetitorilor: 1) Conferinţa d-lui ministru Ma­­reş, care ne da o icoană asupra situaţiei agriculturii; 2) Acordul economic încheiat intre România şi Germania, de la a cărui­­aplicare va atârna mult în Viitor desvolta­­rea economica a ţării noastre; 3) Istori­sirea vieţii unui sfânt Român, care merită a fi cetită în aceste zile de praznic, me­ditând asupra vredniciei unui suflet bun şi nobil, cum a fost tânărul Ionel, ajuns mai târziu călugăr cu m­­are vată în străinâ­ate. D­OLIU LA CURTEA REGALĂ RO­MÂNĂ. In urma încetării din viaţă a Prin­cipesei Maria a Greciei, Curtea Regală a României a luat un doliu d­e 6 zile, care a expirat înaintea Crăciunului. M . S. REGINA MAMĂ ELENA, care a petrecut câtva timp la Florenţa (în Italia), s-a întors în ţară la sfârşitul acestei săp­tămâni. D . MIHAIL STURDZA, ministrul Afa­cerilor Străine, urmând a primi o altă în­sărcinare, interimatul (conducerea provizo­rie) ministerului Afacerilor Străine a fost preluat — pe ziua de 19 Decemvrie 1940 — de către d. General Antonescu, Conducă­torul Statului.­­ GRIGORE IUNIAN, fost ministru de Justiţie, a răposat la Bucureşti, Joi 19 De­cemvrie 1940, în urma boalei de cancer, înmormântarea va avea loc Duminecă 22 Decemvrie c. la Târgu Jiu, unde va fi transportat cu un automobil funerar. Nu se vor rosti cuvântări, nici coroane nu se vor depune, ci numai flori naturale, potri­vit dorinţei exprimată înainte de moarte. PAPA va rosti in ajunul Crăciunului o cuvântare, care va fi comunicate prin radio de la Vatican. O NOUĂ ORGANIZARE JUDECĂTO­REASCĂ se anunţă pentru anul viitor. Pro­­cesele sunt în lucru şi în luna ianuarie se vor publica. De asemenea se lucrează la revizuirea legii avocaţilor. Vor fi scoşi din corpul avocaţilor publici toţi aceia, cari s’au dovedit că din dosarele Statului îşi recrutau clientelă particulară.. CRĂCIUNUL ŞI ANUL NOU căzând în zile fără care, trebuia să se dea o ordo-­­ nanţă de deslegare. De aceea, Ministerul­­ Coordonării a publicat o hotărîre, în baza­­ căreia s’a lăsat liber consumul de carne în zilele de 25, 26 şi 27 Decemvrie 1­940, precum şi în ziua de 1 Ianuarie 1941. CARNEA DE BERBEC, oaie şi miel, încă este oprită a se vinde şi mânca în zilele de Miercuri, Joi şi Vineri, ceea ce se pune în vedere măcelarilor şi localurilor de con­­­sum, oricum vor fi pedepsiţi pe baza legii speciale. 1000 PLUGURI ŞI 1000 GRAPE, marca „Sack”, în valoare de 7.434.250 lei, a fost împuternicită să cumpere Casa Autonomă a Monopolurilor.­­ Ne cam miră acest târg: Casa autonomă a Monopolurilor Regatului României cumpără pluguri şi grape, în loc de tutun, pe cari probabil o să le vândă agricultorilor. Bag seama s’a făcut o înţe­legere, în acest sens, între guvern şi C. A. M.­OR­ARIUL FRIZERIILOR DE SĂRBĂ­TORI. Frizeriile din întreaga ţară vor fi închise în ziua de 25 Decem­bvrie 1940 (prima zi de Crăciun) toată ziua. In ziua de 26 Decembrie 1940 (a doua zi de Crăciun) pot fi deschise până la ora 12 din zi. De asemenea, frizeriile în întreaga ţară, pot fi deschise Dumineca 5 Ianuarie 1941 până la ora 12 amează. In ziua de 6 Ianuarie 1941 (Botezul Domnului), vor fi închise toată ziua. PORCUL SĂU DE CRĂCIUN e liber a tăia oricine, ceeace s’a publicat spre ști­rea tuturor. EVREII DIN UNGARIA au pierdut în mare parte dreptul de vot. Prin o nou­ă lege, numai la 3500 evrei li s’a dat drep­tul, iar 68.000 evrei nu vor mai avea în viitor drept de vot, — spune o știre dată de la Budapesta. D­EPUTAŢII UNGURI din Transilvania cedată, numiţi de guvernul Ungariei în Ca­meră, se pare că nu se simt prea bine. O ştire din Budapesta a anunţat, în zilele din urmă, că aceşti deputaţi unguri şi-au înfiinţat un partid independent al lor, ne­­intrând în partidul guvernului, cum s’a cre­zut la început. Ba se aşteaptă, ca în noul partid să intre şi alţi deputaţi aflători de prezent în partidul guvernamental. OŢI EVREII dela „Pester Lloyd”, ziar­­ al guvernului maghiar scris în limba ger­­­­mană, cu începere­ dela 1 ianuarie 1941 vor­­ fi concediaţi. LIMBA CEA MAI SĂRACĂ IN CU­VINTE. Cea mai primitivă (simplă) limbă­­ din lume este aceea a unui trib din Pata­gonia. Această limbă nu are decât 100 d­e­­ cuvinte. Unui alb îi este imposibil să gă- r sească vreo posibilitate de a se înţelege cu aceşti indigeni. Vocabularul este com­plect prin gesturi, pe cari străinul nu poate sa le priceapă. PENTRU COMBATEREA ŞOMAJULUI în Suedia, guvernul a hotărît să facă la 15 ianuarie 1941 un al doilea împrumut naţional de 500 milioane coroane. — Deşi nu e în răsboiu, totuşi din cauza lui va fi mult stânjenită cu lucrul şi populaţia suedeză. Aşa este a se înţelege lipsa de lucru. PARTIDUL COMUNIST ELVEŢIAN a­­ fost dizolvat. Scrierile comuniste de orice fel vor fi confiscate. Averea organizaţiilor dizolvate se va da diferitelor opere de bine­facere. M­IŞCAREA COMUNISTĂ e de aproape­­ urmărită şi în America. După unele ştiri, partidul comunist din Statele Unite va fi­­ desfiinţat.­­ vi „­­ INUNDAŢIILE DIN TURCIA au stricat­­ mult semănăturilor şi unor sate, cari au­­ trebuit să fie evacuate. Multe râuri au eşit­t din albie, inundând câmpurile. M­ULŢI EVREI AU FOST ARESTAŢI în Bucureşti (cartierele Dudeşti şi Văcăreşti),­­ în noaptea de Joi spre Vineri 20 Dec. c.,­­ când s’a făcut o razie generală. Ei sunt­­ învinuiţ că făceau propagandă în ascuns­­ şi comerţ cu bani străini. DOUĂ MILIOANE KILOGRAME DE BUMBAC livrează Rusia pentru Iugoslavia, astfel că industria textilă iugoslavă va avea putinţa să lucreze toată iarna. 4.500.000 LEI DESPĂGUBIRE esre pro­prietarul cinematografului Carlton, care a fost în casa cu acelaş nume şi ruinată de cutremur. Proprietarul cinematografului a dat în judecată Societatea Generală de Asi­gurări din Bucureşti, motivând astfel: Deşi blocul Carlton s’a dărâmat, sala de cinema a rezistat şi numai 40 de ore dup­ă cutremur a fost nimicită de focul care s’a declarat. Poliţa de asigurare pentru caz de foc ar fi deci să se plătească de societate. A­LCOOLUL RAFINAT (spirtul) se va vinde în viitor i numai cel mult un litru unui cumpărător. Negustorii trebue să poarte un registru, unde cumpărătorul semnează de primire. Aceste restricţii la vânzarea al­coolului sunt impuse de faptul, că preţul alcoolului rafinat de 96 grade este 160 lei litrul, iar preţul ţuicei e 90 lei litrul în tărie de maximum 32 graţie. Pentru a se împiedeca falsificarea de către comercianţi a ţuicei, cu alcool diluat la 32 grade, care revine la 53,30 lei litrul, s’a impus acest control al vânzărei alcoolului rafinat. FRIG MARE este de prezent în Unga­­­­ria, venind de la nord-est şi ajungând­ până ■ la 15 grade. Toate râurile au îngheţat. Pe­­ Dunăre nu se mai poate naviga din cauza­­ sloiurilor. — In Iugoslavia este deasemenea un mare ger în toată ţara. Vineri dimineaţa 20 1De­­cemvrie s’a înregistrat, spre pildă, în ora­şul Plevice din Serbia un frig de 22 grade. O LEGE PENTRU APĂRAREA NA­ŢIUNII se discută de prezent în parla­mentul Bulgariei. Legea priveşte organiza­ţiile secrete, francmasoneria şi pe evrei.­­ FOAIA POPORULUI Pag. 11 Mersul răsboiului D­eşi suntem în preajma sărbătorilor Naş­terii Domnului, luptele n’au încetat pe nici un front: atacurile de avioane germano-en­­gleze au continuat, pe ambele părţi, cu în­verşunarea cunoscută. In urma lor incen­diile, distrugerile de case şi fabrici se ţin lanţ, fără a se ajunge la o luptă­­hotărî­­toare. Pe frontul italo-grec au fost, în ultimele zile, deasemenea lupte îndârjite. Grecii a­­tacă. Italienii se apără, dând şi ei contra­atacuri. Luptele sunt însă purtate prin văile şi munţii Albaniei, prin o mare zăpadă şi­­ ger cumplit, cari produc enorme greutăţi trupelor neobişnuite cu frig, cum sunt în­­ mare parte Italienii. In săptămâna aceasta ministrul german Göbbels a ţinut o vorbire la Hamburg, unde a spus între altele, că „Germania nu mai poate da înapoi”. La Londra a vorbit primul ministru en­glez Churchill, care a exprimat temerea de invazie a Germanilor, de aceea a cerut a­­jutoare şi a luat noui măsuri de apărare. In America a făcut declaraţii preşedin­tele Roosevelt al Statelor Unite. El a pro­mis Englezilor ajutor în vapoare şi muni­­ţiuni, pe cari Anglia să le dea înapoi în natură după răsboiu. T­ot ce s’a vorbit în ultimele zile arată, că răsboiul va mai dura. (Amănunte asupra acestor trei vorbiri, se află în corpul foii de azi). In ce direcţie se va desvolta răsboiul mai vehement, în viitor, vom vedea în cu­rând. Deocamdată stau milioane de soldaţi gata, dar nu sunt aruncaţi în luptă, ceea ce îţi face impresia că răsboiul a ajuns la un aşa numit „punct mort”.

Next