Foaia poporului, 1946 (Anul 53, nr. 1-52)

1946-01-01 / nr. 1

Pag. 2 Pentru suflet Sub steagul Astrei Pentru trup Panrneis Domnului In prag de an nou Intrăm în anul Domnului 1946. Lucrul aresta ne îndeamnă să facem un mic popas şi să cumpănim cu gândul nostru asupra vremii care s’a dus şi asupra aceleia care urmează. In anii trecuţi au apăsat asupra noastră grijile şi necazurile războiului. Trebuie să credem, că şi acestea au fost o încercare pentru tot sufletul creştinesc. Ba au fost, de bună seamă şi o pedeapsă trimisă peste oameni, ca plată a îndepărtării lor de Dumnezeu. Căci pe toate le ştie şi le cumpăneşte. Tatăl Ceresc şi după dreptate plăteşte El oricui. Anul din care ieşim acum ne-a adus însă pacea, adică ne-a dăruit cu un lucru mare. Feciorii noştri s’au întors pe la vetrele bătrâneşti. Se cade a ne arăta vrednici de acest lucru, aducând laudă lui Dumnezeu în toată bună vremea. Deodată cu începutul anului 1946 am voi să spunem, că noi nu avem cutremurare de suflet. Căci suntem fii ai Celui de sus şi ştiu că vremurile stau sub a Sa cârmă. Creştinul nu poate trăi „ca şi cei ce n'au nădejde". El ştie că Dumnezeu are în mâna Sa şi cârma lumii, şi a fiecărui om. Decât să ne cutremurăm, mai bine să ne punem înainte un gând limpede şi tare. Să fim mai buni decât în anii ce au trecut. Aşa vom fi vrednici de pacea trimisă nouă de bunul Dumnezeu şi tot numai în acest chip vom împlini cuvântul Mântuitorului Isus Hristos: „Fiji ințelepţi şi răscumpăraţi vremea, că zilele grele sunt“. D. Călugăr ■ Tipografia „Astra Culturală“ Str. Avram Iancu Nr. 9 a scos anul acesta cel mai frumos „Călin dar de părere,“ în trei culori, cu chipul M. S. Regelui Mihai I, Preşedintele de onoare al Asociaţiunii, se poate procura la toate librăriile, preţul fiind de 500 de lei. RUGĂ Doamne, iarăşi rugămu-ne Ţie îmbracă Ţara ’n înflorită ie, Ş- ’n anul ce 'n ogoare ne păşişi* Tu, gândurile ni le împlineşte: An de aur prin livezi de prun; Să crească ’n toamnă rodul bun; Şi râdă ‘n sobre lanuri pline. Iar Cerul apele să-şi însenine. Pădurile, 'ncărcate de verdeaţă, Să Te mărească ’n orice dimineaţă Şi’n clopoţei de ’nalte ciocârlii Să salte inimile pe tâmpit, Pe ’ntunecale de grijă feţele, Ne vindecă, O Doamne, Tu tristeţele; Să ardă’n ochi, pe jar de bucurie Tămâia lacrimilor numai Ţie. Durerile ce au brăzdat in sânge Şi le simţim cum jarul ni se stinge, iar sub atâtea ploi de fericire Să crească visul, floare de iubire. FOAIA POPORULUI Doamne,din nou rugămu-ne azi Ţie, In inima de piatra si invie Tăciunii dragostei semne, Si cânte iar nădejdea ori şi cine. ________________________VIOREL PASTEA Bunătatea Voevodul Moldovean Iaş al III-lea In Ţarigradul anului 1666. Pe ţărmul Bosforului scăldat de valuri limpezi ca seninul cerului... Intr’o casă sveltă și gătită ca o mireasă... Povesteau în taină un tată și o fată. — Blagoslovit să fie fericitul voevod Alexandru Ilius, bunicul tău, fata tatii, care ne-a lăsat această casă de adăpostire în străinătatea haină, — grăia cu bunătate tatăl. — Casa și bunurile, cari s’au dus, tată dragă şi trăim azi numai cu dorul şi amintirea lor, —psuse fata, cu duioşie. — S’au dus, fata tatii, dar nu pe deşertăciuni şi netrebnicii, ci pe cele ale omeniei. Din astă casă n’a eşit flămând nesătul, nici gol neîmbrăcat, nici amărit nemângâiat. — S’au dus, tata, dar ne-au rămas datoriile, de nu ştim cum să ne mai scăpăm de ele. — Datorii, draga mea, pentru ajutorul şi mântuirea năpăstuiţilor. — Acum şi noi suntem una cu ei. Goală-i pivniţa, goală-i cămara, goală-i curtea şi goală-i şi casa noastră. Prin pungă suflă vântul, iar cămătarii se ţin de noi, ca lupii de turmă, de nu ştim ce să ne nai facem. — Nu te tulbura, fata mea, că binele făcut nu piere, de-ar cădea şi’n mare şi Dumnezeu are grijă şi de noi. — Are giija, tată, are, dar n’au grijă cămătarii. Aia, de-ar putea, ne-ar scoate’n târg, ca pe vite, să ne vândă, numai să pună mâna pe bani cu dobândă. . — Drept este, fata tatii, sa dai celui ce ţi-a dat. Vom da şi noi. Vom vinde casa asta, vom cumpăra una mai mică, vom plăti datoriile, ne-o mai rămânea vr’un ban şi nouă pentru rostul traiului şi-om mai putea milui iar pe câte-un biet sărac şi nenorocit. — Bine, tată, numai să ieşim odată din vârtej. Pe când îşi depănau povestirea lor tânguitoare, fata şi fata, în faţa casei lor se opri o ceată de oameni şi prinseră a măsura cu privirea casa şi laturile ei. — Cămătarii, tată! strigă fata, ca muşcată de şarpe, luându-le seama. — Ce să ne ştim face, draga tati ? îngână Ilias, încurcat. — Suie-te în pod, tată şi eu le-oi spune că nu eşti acasă. — Dar, cum să minţeşti fata mea, când o viaţă întreagă te-am învăţăt să mărturiseşti totdeauna numai adevărul ? — Lasă, acum, tată. Suie-te, că uite, vin. Şi n’ajunse bine tatăl în pod și oamenii şi intrară. Continuare în pag 3-a) ‘ „AV NOU FERICIT“! Prezidiul „Asociaţiunii" face călduroase urări de Anul Nou tuturor membrilor Comitetului Central, preşedinţilor de Despartăminte, Cercuri Culturale şi colaboratorilor acestora, precum şi tuturor sprijinitorilor şi binefăcătorilor acestei înstituţiuni, rugându-i totodată, ca în anul în care păşim să sprijinească năzuinţele şi iniţiativele conducerii „Asociaţiunii* cu aceeaşi înţelegere şi bunăvoinţă ca şi in anii trecuţi. Din trecutul glorios al Astrei — Imprejurăre în care s’a născut Astra. Internetorii ei Societatea Astra s’a născut în bătaia vântului de eliberare politică-socială şi culturală, care adia peste conştiinţa tuturor popoarelor din Europa, la jumătatea veacului trecut, — anul 1848. După revoluţia aceasta, care să aducă libertate pentru toţi, se pregătea popoarelor ce! mai aspru absolutism, adecă domnia cea mai tiranică, în care nimeni nu mai putea deschide gura ca să mai ceară vreun drept politic oarecare pe seama naţiunilor oprimate. Acest regim crud, s’a aşezat în Ungaria şi Austria Habsburgilor în 1867, dar a fost prevăzut cu mai mulţi ani înainte de cărturarii români, care s’au gândit să preîntâmpine acest atac mişelesc, îndreptat împotriva unei naţiuni care forma majoritatea populaţiei Ardealului. De aceea şi-au întors privirile către un alt câmp de lucru, mai întins şi mai mănos — cel al culturii Inimii şi a sufletului. Poporul nostru a fost totdeauna dornic de lumină şi cultură. El tânjise prea mult în întunerec şi în iobăgie şi era hotărît să-şi croiască o soartă mai bună. Era hotărît să-şi lucreze pământul pe care să fie stăpân, să îmbrăţişeze meserii, să calce pragul şcolilor mari, să dea din sânul său buni comercianţi şi negustori cinstiţi. Cu un cuvânt, poporul român a manifestat totdeauna avântul spre progres şi simţea ca o apăsare lanţurile feudalismului secular. Probă despre această dragoste de propăşire sunt multele şcoli, la ţară şi în oraşe, — Braşov şi Sibiu — care s’au deschis curând după anii furtunoşi dela 1848, 1849, pe lângă altele mai vechi: în Blaj (1754) şi Beiuş. Bisericile lucrau mână în mână Ambele Biserici româneşti organizează şcoli pentu educaţia preoţilor şi a învăţătorilor, care vor creşte la un loc tineri, care ajungând în viaţa satului românesc, sa şi dea mâna pentru înfăptuirea a tot ce este mare, frumos şi darab pe seama neamului nostru Se înfiinţează tiparniţe de cărţi la Sibiu, Blaj şi Braşov, care vor duce scumpa slovă românească în toate părţile locuite de români, prin cărţi, ziare, calendare, etc. ce cuprindeau informaţii din lumea largă, cunoştinţe folositoare pentru trebuinţele gospodăreşti, odată cu ştiri despre marile ivenjii pe care le iscodea mintea anului de ştiinţă, din ţări cu o cultură şi o civilizaţie mai bătrână. Toate acestea au fost asemenea unor ani de ucenicie, care ne pregăteau pentru o viaţă mai demnă de noi înşine, pentru un trai mai omenesc şi mai bun. Grijea pentru Neam Dar până la atingerea acestui ideal, erau încă minte de făcut. Bolnavul (neamul românesc) a fost prea greu slăbit şi îi trebuia un tratament deosebit, o grijă mai mare pentru ca să se însdrăvenească şi să se ridice la înălţimea culturii altor popoare, care au avut o istoria mai fericită. In deosebi se simţea nevoia unei instituţii care să aibă menirea a îngriji de aproape desvoltarea culturală a poporului român, să-i arate drumul pe care să se meargă limba şi ortografia lui (adecă scrierea corectă), să-i desgroape istoria şi toată desvoltarea economică, socială, şcolară, etc. pe diferite ţărmuri de viaţă românească. Problemele pe care avea să le studieze noua instituţie culturală treceau peste interesele confesionale, sociale şi politice. Eie interesau în mod egal pe fiecare român. De aceea noua instituţie trebuia să strângă sub steagusău la un foc pe toţi Românii, ca în- tr’un mănunchiu. Vlădici in fruntea luptei Gândul întemeierii acestei societăţi (Continuare in pag. 3-a) Anul — 53 Nr. 1 SFATURILE DOCTORULUI O povara practică începem un an nou. Ziarul nostru va continua şi în acest an să ră-spândească, printre numeroşi noştri cititori, cât mai multe sfaturi medicale, ca în caz de boală, omul să ştie cum să se afude. Iată ce sfat vă dăm acum. După ce aţi citit ziarul, luaţi foarfecele şi tăiaţi din ziar partea în care sunt scrise sfaturile doftoriceşti şi puneţ-o la oparte, ca să nu se piardă. Puneţ-o într o carte, sau între nişte scoarţe de carte, sau chiar numai înfăşurată întriun ziar mai vechiu. Aşa, în fiecare săptămână, biblioteca voastră se va înbogăţi cu un nou sfat. Când vei ajunge la năcaz, nu va trebui să-ţi spargi capul, oare ce ai citit despre aceasta boală, fiindcă nu îţi vei putea aduce aminte totdeauna despre tot c ce ai citit. Cauţi atunci frumos pacheţelul, unde ţi-ai păstrat aceste sfaturi şi printre ele, de bună seamă, vei afla ce doreşti. • Un alt sfat Iată acum un alt sfat pentru timp de iarnă. Ştifi ce uşor se răceşte o■mul în timp de iarnă, mai ales când timpul e schimbâcios şi când omul iasă repede din casă, edda, afara, la frig. Primul semn al răcelui e strănutul şi pe urmă vine durerea de cap şi câteodată simţi şi fierbinţeli. Capul îţi vâjde şi nasul îţi curge deparcă îi mai are de gând să se oprească. Pentru cazuri de acestea, car se întâmplă în fiecare iarnă, mai ales printre copiii mai mici, e line ca, în fiecare casă, să se găsească o sticluţa de 10 sau 20 grame cu picături de nas. Când o cumperi din farmacie spui să-ți dea picături de nas, sau o leu gomenolat. Din aceste picături picuri, în fiecare zi, de 3 până 4 ori, câte 5 picături în nara dreaptă şi în nara stângă. Aceste picături desfundă nările şi răsufli mai uşor. Picăturile de nas nu e iertat să lipsească din nicio casă. Sticla se astupă bine și se poate păstra foarte mult timp undeva la răcoare și ferită de lumină. La copiii de săn nu se pune decât numai câte 1 picătură în fiecare nară la zi de 3 ori. Dr. I C.