Noi, săptămînal al românilor din Ungaria, 1995 (Anul 5, nr. 1-52)

1995-10-27 / nr. 43

„Analogia tipologică în poezia lui Vajda János şi Mihai Eminescu ” în preambulul lucrării sale Analogie tipologică în poezia lui János Vajda şi Mihai Eminescu, profesorul Ioan Popon semnalează numărul impresionant de traduceri din lirica eminesciană din tim­pul vieţii poetului, pînă în perioada actuală. Domnia sa exemplifică afirmaţia cu numele criticilor şi al lucrărilor referitoare la Eminescu, precum şi al traducătorilor acestuia. Concluzia este că Eminescu a avut, în cultura maghiară, un itinerar similar cu cel al lui Petőfi, în climatul românesc. Pe lîngă contactul cu textul tradus şi comentat, au apărut studii comparative, în care Eminescu este raportat la marii poeţi maghiari: Petőfi, Vörösmarty, Madách. în felul acesta, Ioan Popon se înscrie, cu lucrarea sa de largă perspectivă, într-o tradiţie. Primul capitol continuă demersul din preambul, adică reia problema interferen­ţelor culturale româno-maghiare şi invers, precum şi ale celor din zona dunăreană. Se citează autori prestigioşi: Géza Szöcs, Tivadar Fekete, Sándor Végh, György Kristóf, László Gáldi, Endre Pálffy, Endre Kakassy, Lajos Palagyi, Béla Köpeczi, Péter Milosevits. Studiile acestora se bazează pe paralelisme de detaliu între motive şi teme poetice. Se citează fragmente din Luceafărul, Memento mori, Scrisoarea I, împărat şi proletar (Mihai Eminescu J; Jubilate, Cometa (János Vajda); Tragedia omului (Imre Madách). Din cauza excesului de trimiteri, lucrarea are la primele pagini un caracter compozit şi lectura merge greu. Progresiv, trimiterile se rarefiază, analiza se adînceşte spre interioail cărţii, care este un instalment de lucat util cercetătorilor, studenţilor, elevilor. Temele fundamentale ale liricii eminesciene sînt recucerite în literaturile popoarelor; de aceea dobîndesc caracter tipologic. în acest sens, titlul Analogie tipologică... justifică legătura cu conţinutul cărţii, autorii propunînd lecturi paralele, care ilustrează, pe rînd, cîte-o temă comună: satira socială,conflictul poetului cu societatea, soarta poetului, geniul, singurătatea, moartea, viaţa ca teatru, viaţa ca vis, nemurirea, timpul, natura, dragos­tea, cosmosul... Poemul Sodom­a (János Vajda) se aseamănă cu Scrisoarea ///(Mihai Emines­cu). Se critică falsul patriotism. Tema se realizează prin procedeul tipic romantic - antiteza. Aici este antiteza dintre prezentul decadent şi trecutul glorios. Já­nos Vajda acuză bîlciul vieţii contemporane. Imprecaţiile sale răsună. Se adaugă pasaje din Nedescu rata­tu­l( Va­j­­­da). Aceeaşi viziune asupra societăţii se identifică în Glossă (M. Eminescu). Concluzia este pesimistă - lumea este imperfectă. De aici se ajunge la tema lumii ca teatru, comună marilor poeţi contemporani cu cei discutaţi: Jean Paul, Heine, E. T. A. Hoffmann, Lenau, Ler­montov, Leopardi, Musset. La Eminescu, lumea ca teatru apare în romanul Sărmanul Dionis­, „Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea. Nu cumva îndărcatul culiselor vieţii e un regizor a cărui existenţă n-o putem explica?" şi în Scrisoarea II şi IV Poetul maghiar spune în Către naţiune că „lumea e o tragedie pe scena pămîntului." Lumea ca teatru se cuplează cu tema lumii ca vis. Ioan Popon stabileşte filonul filosofic al acestei idei - Schopenhauer şi îndoiala metafizică a existenţei. Autoail ilustrează tema cu citate revelatorii din Mortua est, Memento mori (Mihai Emi­nescu) şi din Amintirea Ginei (Vajda). Foarte expresive sînt eşantioanele poetice traduse din Vajda, legate de tema timpului. Poezia de vapor este o meditaţie despre permanenţa timpului în contrast cu viaţa efemeră. Imaginea vaporului în mers creează iluzia că malul înaintează. Percepţia e falsă. Poetul se îndoieşte de trecerea timpului care, de fapt, este etern. Vajda are mai multe poezii legate de tema timpului: Meditaţie, Pe lacul cu stuf, La rând. Trecutul şi prezentul se topesc în prezentul timpului şi la Eminescu (Glossă). Schimbarea planurilor temporale e doar aparentă. Universul se roteşte. Tema dragostei se asociază la Vajda cu tema geniului. Chinul dragostei neîmpli­nite e atenuat de credinţa în nemurire. Poetul „­? pasărea ciudată" trăind etern în pustiu (Vajda: Mirare). Poetul „e pasărea călătoare" (Vajda: Numai poetul). Emines­cu ajunge la concluzia inutilităţii actului creator: „Putut-am eu cu lira străbate sau trezi cu secule, ca alţii, un ceas, măcar o zi?" (M. Eminescu, Icoană şi privaz) La János Vajda, imaginea creatorului dezvăluie dezacordul prezent şi etern. Prezentul sînt ceilalţi oameni, „ baloane de săpun"­, poetul e „sîmburele": „în punctul unde voi v-aveţi sfirşitul Acolo-şi află fiinţa-mi începutul!" (I. Vajda, împăcare) Poetul neiubit îşi uşurează sufletul în 5­­ natură, „în codrul cel mai des şi-n­­tunecat. Destinatarul mărturisirii e Dum­nezeu, singur ca poetul şi ca geniul. Eminescu se înstrăinează de Dumne­zeu. „Eu nu cred în Iehova” se înstrăinează de sine (Melancolie). Ioan Popon sesizează ipostazele iubitei. Iubita-zeiţă (imagine de sorginte biblică) apare în Locul aripilor. Atît de fragedă(M. Eminescu) Cînd, înger palid, Un înger umblă pe pămînt. Aveam o muză (Vaj­da). Femeia iubită reuneşte contrariile (antiteză tipic romantică): înger şi demon (M. Eminescu), Pastorale (Vajda). Contrariile nasc armonic focul iadului şi dulceaţa paradisului. Tema iubitei rămase în amintire este exploatată de cei doi poeţi: Pe lîngă plopii..., Şi dacă, La steaua (M. Eminescu), Amintirea Ginei, După treizeci de ani, Seminţa de mac (Vajda). Natura este la Eminescu o stare sufletească. Ea se cuplează cu tema dragostei. Poetul îşi cheamă iubita în codru. (Păcat că Ioan Popon nu a comentat, cu această ocazie, capodope­rele liricii erotice, Floarea albastră şi Sara pe deal). „împărat slăvit e codrul Neamuri­mii îi cresc sub poale Toate înflorind din mila Codrului­­ Măriei Sale!" (M. Eminescu - Povestea codrului) O imagine îngemănată se desprinde din poezia în pădurea oraşulu­i de János Vaj­da. „Pădurea e palatul meu regal Şi pat de muşchi, boltă de frunze: Sînt leagăn, tron, balcon şi pat." (Ibiden). Natura intră în dialog cu poetul (O, rămîi..., Freamăt de codru, Ce te legeni? (M. Eminescu); Acasă (Vajda). Tema cosmogonică a naşterii universu­lui şi tema apocalipsului apar la Emines­cu (Scrisoarea I) şi la Vajda (Noapte de vară, Romanul lui Alfred). Exemplele pot continua, dar credem că nu mai e cazul. Prin aceste teme, am urmat o parte din periplul liric al autorului. O temă îşi subordonează o altă temă, iar aceea, la rîndul ei, declanşează încă una, şi jocul continuă conform principiului dominou­lui. Lectura alunecă fără efort, de data aceasta. Preferinţa pentru temele respec­tive, autorul le-a explicat prin contamină­rile culturale, influenţa mediului asupra creatorilor, biografie. Abordarea este deterministă, de tip tradiţional. Pornind de la opera lui Mihai Emines­cu de George Călinescu, autorul identifică în operele celor doi poeţi motive comune, prin care se realizează temele: rîul, păsă­rile călătoare, luna, izvorul, vraja copilă­riei, casa părintească, teiul, lacul, valul mării, călătoria interastrală, frumusețea trecătoare, eternul prezent... Materialul studiat este imens. Comen­tariile sînt perturbate în parte, de mania de a lega ideea de număail strofei sau al versurilor și de exprimarea uneori impro­prie. Capitolul final rezumă cartea, dîn­­du-i caracter didactic. Considerăm lucrarea profesoailui loan Popon o sinteză îndrăzneaţă și lăudabilă pentau capacitatea de cuprindere. Prin cartea sa, loan Popon face un act de cultură. Marilena Chiriac Hommage á Brâncuşi La Centrul Cultural al României din Budapesta (str. Izsó nr. 5.) va avea loc la 30 octombrie, după-masă la ora 16, vernisajul omagial închinat marelui sculptor Constantin Brâncuşi, sub genericul de Hommage á Brâncuşi Expoziţia va cuprinde sculpturi ale artistei plastice FRANCA CHITTI şi ale artistului fotografic ENRICO CATTANEO din Italia. Colecţia de sculpturi şi fotografii va fi deschisă prin cuvintele introductive ale scriitorului arădean Viorel Horj şi de criticul de artă italian Lorenzo Faustino. Materialul va putea fi vizionat pînă la 20 noiembrie, zilnic între orele 10-16. Peste o lună - SIMPOZION '95 Institutul şi Cercul Cercetătorilor şi Creatorilor români din Ungaria s-a întrunit în ziua de 21 octombrie 1995, la sediul Uniunii, în cadrul unei şedinţe ordinare, în cadrul consfătuirii s-a hotărît ca în zilele de 25-26 noiembrie a.c. se va organiza sesiunea ştiinţifică Simpozion ’95, al cărei program a fost aprobat la această şedinţă, în a doua parte a întrunirii s-a discutat „Propunerea” pentru transformarea şi restructurarea Uniunii Românilor din Ungaria. 1 ...............' ' "■■■■— I ■ I ■'■■■! .1 ............... -III........................ I ■

Next