Foaia Românească, 2001 (Anul 51, nr. 1-52)

2001-01-05 / nr. 1

FOAIA românească 5 IANUARIE 2000 AVENTURA ARISTOCRATELOR după „Pisicile aristocrate" Uneori, trebuie să te rătăceşti ca să găseşti calea cea dreaptă! Ducesa şi copiii ei, Toulouse, Berlioz şi Marie, erau nişte pisici aristocra­te. Asta însemna că erau nişte pisici foarte bine edu­cate şi care locuiau într-un cartier select din Paris. Madame, stăpîna lor, le iubea foarte mult și avea grijă ca Edgar, valetul ca­sei, să le îndeplinească toa­te poftele. Edgar făcea în­totdeauna ce îi cerea Ma­dame, dar în sufletului său era foarte gelos pe cele patru pisici. într-o seară, Edgar spi­onă o convorbire între stăpîna lui și avocatul aces­teia și astfel află că Mada­me avea de gînd să lase toată averea pisicilor. Edgar era furios peste poa­te. Credea că el urma să o moștenească pe Madame. Știa ce avea de făcut. Chiar în acea noapte, le răpi pe Aristocrate și le abandonă la țară. - Unde sîntem, mami? întreabă Marie speriată și tremurînd de frig. Ducesa privi dezorien­tată în jur. Totul era atît de diferit aici! Nu se ve­deau decît copaci, iarbă și un cer albastru. Se auzeau păsărele ciripind vesel și un pîrn­aș bolborosind în depărtare. Apoi, Ducesa mai auzi ceva! Era mieu­natul unui motan vaga­bond! Motanul se opri din cîntat şi o privi tare uimit pe Ducesa. Nu mai văzu­se niciodată o pisicuţă atît de frumoasă şi elegantă! Numele lui era Thomas O'Malley şi în acel mo­ment ştia că pisicuţele aveau nevoie de ajutorul lui! Curînd, toţi cinci se în­dreptau spre Paris. Orașul era departe, dar cu O' Malley călătoria era o aventură plăcută. S-au că­țărat într-un camion care transporta lapte, au mers o bucată de drum, apoi au pretins că sînt un tren şi au mers pe şinele de tren. Aventura a ajuns la cote înalte cînd Marie a căzut în rîu și O' Malley a sal­vat-o vitejeşte! La sfîrşitul zilei, micuţii erau complet epuizaţi. - Ar trebui să ne odih­­nim peste noapte! Ii zise O' Malley Ducesei. Am un adăpost pe-aproape, nu-i prea elegant pentru voi, dar e linişte şi bine! Tocmai atunci, dinspre ferestrele lui O' Malley se auzi un tărăboi de nedescris. Erau prietenii lui! - Motanii ăștia știu să cînte și să danseze foarte bine! li spuse el Ducesei, rîzînd. Ducesei îi plăcu de prie­tenii lui Thomas. Au dan­sat și au cîntat împreună, pînă tîrziu. Petrecerea se stinse și motanii se împrăș­­tiară la casele lor. - Cred că mama îl pla­ce pe domnul O' Malley! Mai apucă să spună unul dintre pisoi și adormi pe loc. Ducesei îi plăcea^ într­­adevăr de Thomas. Ii ară­tase o viață pe care ea nu o cunoscuse pînă atunci. Nu era aristocrat, dar asta nu avea importanță pen­tru ea. Era deștept, cura­jos, vesel și foarte bun la suflet. Ducesa știa că ală­turi de el, ea și copiii ei nu aveau de ce să se teamă. Din minunatele poezii... ... ale lui Mihai Eminescu cităm cîteva versuri bine cunoscute. Scrieţi deasupra fiecărui citat titlul poeziei din care face parte:­­ „Codrule, codruţule, Ce mai faci, drăguţule, Că de cînd nu ne-am văzut Multă vreme au trecut 3. Vreme trece, vreme vine Toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine Tu te-ntreabă şi socoate; 2. A fost odată cam poveşti, A fost ca niciodată, Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. 4. Trece lebăda pe ape între trestii să se culce - Fie-ţi îngerii aproape, Somnul dulce! Dezlegare: opjesed 3seojouiuo$ -p 'ssso ID '£ 't­ue jeson-j £ 'ajaps Roy­e 1. Găsiţi antonimele Scrieţi în dreptul fiecărui adjectiv antonimul potrivit, constînd din cîte patru litere. Atenţie la gen! Citiţi consecutiv prime­le litere în direcţie vertica­lă. Veţi afla cum se numeş­te individul care în mod sistematic se sustrage de la datorii. Dezlegare: nngue­nui p­e paion 'anni :bsj­ 'enou 'rupe 'bjb| 'jo$n 'unun­ 'epiq 'pT3 1. rece — — — — 2. frumoasă — — — — 3. receptiv — — — — 4. greu 5. îngustă 6 dulce — — — — 7. veche — — — — 8. ușoară — — — — 9. încet — — — — 10. uscat — — — — Vehicule în aer Orizontal: 6, vertical 79, 26, 27. Orizontal: 1. Aparat fo­losit în aviaţie. 10. Persoa­nă căreia îi place ceva. 12. Opreşte! 13. Uncle... - simbol al SUA. 15. M.M.T. 16. Patru - cu cifre roma­ne. 18. Ora. 20. Austria, Spania - pe autovehicule. 21. Nume de femeie. 23. V.S.N.R. 25. Băutură. 26. Pîini. 27. Oraş în Transilva­nia. 28. Vasul de lemn, ro­tund şi turtit în care se ţine băutură. 30. E.M. 32. De origine uralo-al-taică (TU­RAN). 34. Aşa începe isto­ria. 35. Marcă de cafea. 37. Nume de bărbat. 39. Prăji­tură, de obicei rotundă, umplută cu cremă. 41. Di­viziunile caracterizate printr­­o climă specifică. 43. Stat condus de un rege. Vertical: 1. Conducător religios al unei comunităţi mozaice. 2. Ceea ce este comun în Adam şi Amanda. 3. Articol german. 4. Astatiniu. 5. Nume de femeie. 7. Lasă­­ mut. 8. Mit amestecat. 9. Nadia ... - gimnastă. 11. Lumina soa­relui. 14. Două mii­­ cu ci­fre romane. 17. Glas. 18.... din Pont - persoană istori­că. 22. Ost... - insulă. 24. S.T.S. 28. Plantă înrudită cu ceapa (PRAZ). 29. Pustnic, sihastru (ASCET). 31. Per­soană care suferă de mio­pie. 33. Umed. 36. Rol - amestecat. 38. Invers, frig mare. 40. Tudor Arghezi. 42. Pe noi. 43.... mulți ani! L. B. 1 t-3 1rj 8 9 - 3____ Iff 11HI­­1 1Srr IL 16 1?m 21 ii U** irr H î? pf 3o 37Tr ni 3 Srr i 1 39 VI Vi -----tj—1 ■ vv Dezlegare: uBjdejpp 'jouB|d 'uoiab 'jajdoDip

Next