Foaia Românească, 2008 (Anul 58, nr. 1-52)

2008-01-04 / nr. 1

Născut în pragul celui de al Doilea Război Mondial (7 ianuarie 1938), Mihai Cozma face parte din generaţia care va fi sortită să se formeze din punct de vedere intelectual într-o perioadă istorică agitată şi contradictorie. După primele patru clase făcute în satul natal Micherechi, trece şi el (în 1948), ca mulţi alţi tineri din aceşti ani, la şcoala română proaspăt înfiinţată din Jula (1946), de fapt la Colegiul de aici, cum ne plăcea să numim, succint, această şcoală, deoarece căminul îndeplinea atunci, pe lângă o funcţie educaţională, şi una socială, majoritatea elevilor având în satele din care veneau un trai extrem de vitreg. Deşi instruirea, mai ales la materiile umaniste, era, conform spiritului epocii, dogmatică, iar educaţia prusacă, fără note naţionale, oraşul Jula, veche reşedinţă judeţeană, datorită patriotismului local şi mentalităţii civilizate a cetăţeniilor, exercita o influenţă benefică asupra tinerilor români veniţi din satele înapoiate ale judeţelor bihorene şi bichişene. Cert este faptul că, cu foarte puţine excepţii, intelectualitatea românilor din Ungaria postbelică şi-a făcut studiile sau a petrecut câţiva ani la această şcoală generală sau liceu român, constituind pentru noi un excelent stagiu pregătitor pentru studiile superioare, în fapt, pentru viaţa de intelectual. Opt ani a studiat Mihai Cozma la această şcoală julană, atunci ca limbă de predare română. Era acolo de trei ani când apărusem şi eu în 1951. De fapt, nu ne prea cunoşteam, fiindcă familia Cozma stătea în centrul comunei şi o ducea relativ bine faţă de majoritatea nevoiaşă a satului, noi locuiam la periferia localităţii, şi la propriu şi la figurat. Un singur lucru am reţinut din anii petrecuţi la aceeaşi şcoală. Fiind un amator de fotbal şi îmi petreceam timpul liber cu acest joc preferat al copiilor, urcând în sala de studii, de silenţiu, cum îi ziceam, Mihai, singur în sală, citea cărţi, ziare sau pur şi simplu moşmonea la masa de lucru lăsând impresia unui tânăr studios. La căminul şi şcoala din Jula trăiam o viaţă destul de închisă, nu prea ştiam ce se întâmplă în ţară, ce perspective poate avea un tânăr care termină un liceu românesc înfiinţat de numai câţiva ani, în competiţie cu cei care îşi făceau studiile la cele mai bune licee din ţara noastră. Se va dumiri şi Mihai Cozma când, în 1956, terminânduşi studiile la Jula încearcă să se înscrie la cea mai renumită facultate din ţară, la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, secţia maghiară-istorie, la care erau admişi foarte puţini şi cei cu studiile făcute la cele mai bune licee. Şansa de a se înscrie la cele două secţii era, practic, nulă, îi vine în ajutor un student ungur, îndemnându-l să treacă la română din momentul ce a făcut liceu românesc. Sfatul acesta constituia, probabil, întâia şi cea mai utilă lecţie de română pe care a primito până atunci tânărul student. .. De fapt, cu toţii la Pesta ne-am dezmeticit, acolo ne-am dat seama de însemnătatea limbii noastre şi, evident, de necesitatea cunoaşterii ei, singura şi cea mai sigură cale pentru a deveni intelectual, respectiv intelectual român. Studiile universitare, posibilităţile de a te afirma prin cunoştinţele lingvistice şi culturale româneşti îţi modelează optica, trecând, fără să observi, de la o identitate latentă la o cunoştinţă de sine mai solidă. Nu altfel stau lucrurile nici în cazul lui Mihai Cozma cu atât mai mult cu cât după terminarea studiilor universitare, în 1961, i se oferă un post de profesor de română la Liceul N. Bălcescu din Jula, revenind la alma mater, la mama dătătoare de hrană spirituală. Nu stă însă mult timp în oraşul de lângă Crişul Alb, căci numai la o lună de la începerea carierei de profesor, i se deschide o perspectivă profesională mai promiţătoare la Institutul Pedagogic din Seghedin. Condiţiile de aici nu erau ideale pentru un începător cu ambiţii profesionale. Preferând lingvistica, în lipsă de cadre suficiente, este nevoit să se chinuiască cu predarea literaturii. Şi totuşi, azi puţini ştiu că, după manualele de liceu elaborate în spiritul anilor'50 de către foştii lui profesori universitari, Mihai Cozma este la noi autorul primului curs de literatură română (perioada veche) de după cel de-al Doilea Război Mondial. Revine la domeniul ştiinţific preferat după ce, în 1963, este scutit de predarea unei discipline insuficient de „exacte" şi care nu-l preocupa. îl atrăgeau îndeletnicirile practice, concrete, căci căuta în toate şi peste tot aspectele raţionale, palpabile. Lingvistica şi, mai ales, problemele limbii noastre şi metodele predării ei conţinea pentru el un domeniu adecvat de afirmare, o reală provocare profesională. îndeplinirile şi dezamăgirile prof e s o r u l u i Mihai Cozma sunt într-o strânsă legătură cu frământările de a-şi convinge studenţii şi apoi, în calitate de inspector şcolar timp de un deceniu, profesorii de importanţa însuşirii adecvate şi a predării eficiente a limbii materne pentru a-şi putea păstra identitatea. Abordarea acestei chestiuni este cât se poate de nuanţată, în cadrul unei conferinţe organizate în vara anului 1984 în judeţul Nográd, localitatea Retsâg, Mihai Cozma ţine să precizeze, pentru întâia dată la românii din Ungaria, că limba noastră maternă este graiul local, marcă specifică a identităţii noastre, subliniind atât rolul lui pozitiv în conservarea etniei, cât şi consecinţele grave în caz că nu este adaptat la necesităţile vieţii moderne. Unii, din diverse motive, au reţinut numai ceea ce le era convenabil, mulţumindu-se, mai precis, amăgindu-se cu ideea conform căreia cunoaşterea graiului este suficientă pentru a te manifesta ca român, alţii ajunseseră la concluzia că pierderea graiului este adevăratul motiv al înstrăinării noastre şi nu atât incapacitatea sau refuzul de a însuşi varianta literară a limbii, idei de altfel străine celui care a lansat problema în discuţie. Preocuparea fundamentală a profesorului Cozma se leagă, de vreo 3-4 decenii, de modul cum este concepută predarea limbii române în şcolile noastre. Discuţiile pe această temă încep la Catedrala de limbă şi literatură română din Seghedin pe la mijlocul anilor 1960 şi ele porneau, de fapt, de la experienţele noastre proprii, care ţâşneau, nu o dată, cu o forţă elementară în toiul dezbaterilor, datorită faptului că, fiind constrânşi de împrejurări să traducem, să facem pe translatorul, ne confruntam cu foarte mari dificultăţi, deşi am făcut şcoli cu limbă de predare română. Până la urmă, profesorul Cozma ajunge la concluzia că concepţia care stă la temelia învăţământului nostru a fost, de la bun început, greşită. Structura programelor împrumutate de la unguri şi învăţământul din România este pentru noi, care ne-am socializat în condiţii lingvistice şi culturale specifice, necunoscând bine limba maghiară şi nici limba literară română, pur şi simplu un impas. Drept urmare, propunerea lui suna cam astfel: introducerea predării intensive şi într-un număr mai mare a limbii române, cu metodele utilizate la însuşirea limbilor străine. Concepţia sa mai conţinea introducerea, în cadrul orelor de limbă şi literatură şi cunoştinţe de istorie şi cultură română, în concluzie, nu atât numărul materiilor predate în limba română contează, după opinia profesorului Cozma, ci ponderea pe care o are predarea şi exersarea limbii române în cadrul de învăţământ şi, bineînţeles, metodele cu care o predăm. In urma acestor consideraţii au fost introduse în şcoala generală orele de conversaţie, iar cu o foarte mare întârziere, abia în ultimii ani, cunoştinţele de cultură şi civilizaţie română. Predarea limbii române, însă, conform concepţiei concepute de profesorul Cozma, cu unele excepţii, nu a devenit o realitate, în pofida numărului impresionant de programe şi manuale, dicţionare, culegeri de termeni tehnici, studii şi articole puse la îndemâna învăţătorilor şi profesorilor, precum şi a eforturilor efectuate în calitate de revizor şcolar. Demne de relevat sunt şi cercetările pe care Mihai Cozma le-a făcut în vederea definirii particularităţilor etnice, lingvistice şi culturale ale comunităţii noastre. Problemele ortografice, de corectitudine ale limbii, specificitatea dialectelor românilor din ţara noastră şi, nu în ultimul rând, problema formării limbii şi a poporului român, onomastica şi o mulţime de particularităţi ale păstrării, respectiv pierderii identităţii naţionale sunt şi momentul de faţă preocupări constante ale profesorului care a petrecut trei decenii şi jumătate la Catedra de limbă şi literatură română din Seghedin. Fără contribuţia lui, catedra aceasta nu ar fi devenit o instituţie instructiveducativă demnă de numele de catedră. Mihai Cozma şi-a îndeplinit idealul urmărit o viaţă întreagă, aceea de a deveni un profesor bun, ambiţie destul de rară la noi. Mihai Cozma, una din cele mai cunoscute şi mai active personalităţi ale vieţii noastre culturale, împlineşte zilele acestea venerabila vârstă de 70 de ani. De câţiva ani este pensionar, dar urmăreşte cu viu interes tot ceea ce se întâmplă în viaţa politică şi culturală a comunităţii şi nu refuză să intervină când e cazul, rămânând demn de ceea ce se numeşte lider de opinie. Merită să fie solicitat şi ascultat Ch. Petruşan Mihai Cozma, profesorul 4 IANUARIE 2008 ,în foaia nr românească ULJ