Foaia Românească, 2021 (Anul 71, nr. 2-53)

2021-01-15 / nr. 3

15 IANUARIE 2021. CULTURA I www.foaia.hu FOAIA I românească I Lui Mihail Eminescu de Maria Cuntan* F > Ne-ai încălzit ca razele de soare Care deschid întâiul trandafir, Poet erou al dragostei în floare, Al chinurilor ei supus martir, Apostol într-a neamului durere Tălmăcitor al vremilor ce vin, Ce-ai dat avânt, lumină și putere Nu farmecele cântecului lin. Luceafărul din zări îți era frate, Cu el ai dat pământului ocol, Din flori de tei în plete scuturate Tu ai făcut al visului simbol. Din doină freamăt crunt de vitejie Și din satiră fulgere ce frâng, Azi vieața noastră ți se-nchină ție întreagă, pe când inimile plâng. Cântăm încet și fața ne e udă Ne pică lacrămile tot mai des. Căci ai avut o soartă atât de crudă... Și plângem fiindcă nu te-am înțeles. "Maria Cunțan (1862-1935), poetă din România Eminescu de Nichita Stănescu" Atâta să nu uitați, că el a fost un om viu, viu, pipăibil cu mâna. Atâta să nu uitați că el a băut cu gura lui, că avea piele îmbrăcată în stofă. Atât să nu uitați, că ar fi putut să stea la masă cu noi, la masa cinei celei de taină. Atât să uitați! Numai atât,că El a trăit, înaintea noastră... Numai atât, în genunchi vă rog, să uitați! "Nichita Stănescu (1933-1983), poet, scriitor și eseist român, membru post-mortem al Academiei Române, laureat cu Premiul Herder. Eminescu de Grigore Vieru" La zidirea Soarelui, se știe, Cerul a muncit o veșnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales eu, DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE-15 IANUARIE Poezii dedicate poetului, Mihai Eminescu Ne-am ales cu domnul Eminescu, Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră- Eminescu. Suntem în cuvânt și-n toate, Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece. Mi-i fura, Doamne, adineauri Pe înaltul domn cu tot cu lauri. Mă uscam de dor, în piept cu plânsul, Nu știam că dor mi-era de dânsul, Nu știam că doina mi-o furară Cu străvechea și frumoasa Țară Eminescu. Acum am și eu pe lume parte. Pot îmbrățișa măiastra-ți carte, Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte, Acum nimeni nu mă poate minte. Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu, floare mea albastră- Eminescu. Suntem în cuvânt și-n toate Floare de latinitate, Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece! "Grigore Vieru (1935-2009), poet român din Republica Moldova, membru corespondent al Academiei Române Trebuiau să poarte un nume de Marin Sorescu" Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barbă nepieptănată de crai. Și niște ape ca niște copaci curgători în care luna își avea cuibăr rotit. Și, mai ales, au existat niște oameni simpli pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Sau mai simplu: ciobani și plugari, Cărora le plăcea să spună Seara în jurul focului poezii „Miorița" și „Luceafărul" și „Scrisoarea a III-a". Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătarii și cu avarii și cu hunii și cu leșii Și cu turcii, în timpul care le rămânea liber între două primejdii. Acești oameni făceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduioșate, De curgeau doinele la vale de toți munții Moldovei și ai Munteniei Și ai Țării Bârsei și ai Țării Vrancei Și ai altor țări românești. Au mai existat și niște codri adânci și un tânăr care vorbea cu ei, întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt? Acest tânăr cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduri Din cartea cirilică în cartea vieții, Tot numărând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii, Care îi ieșeau mereu fără soț. Au mai existat și niște zei, Și cei doi îndrăgostiți Care știau să le troienească toată floarea într-un sărut. Și niște păsări ori niște nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi și mișcătoare șesuri. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume. Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. ""Marin Sorescu (1936-1996), scriitor și poet român, membru titular al Acedemiei Române. Să nu mă mai pot ascunde de Paul Ovidiu Rus-Cal" D-lui Mihail Eminovici (Eminescu) Să mă faci tot un trup de apă, așa liniștit cum eram în noapte înainte să mă începi... să înflorească în mine toate umbrele singurătății și să mă faci Tu să tremur în fiecare seară și când plouă târziu în asfințit să îmi dai voie pentru prima oară să îți fiu eu cărarea, și atunci în fapt de seară sub același răsărit de lună nu te vei mai împrăștia nici Tu împreună cu toate scânteile sfârșitului Căci dacă acum mă conduci senin și dulce cu brațul tău prin amărăciune, din grijă spre lumină, și gândurile tale mă îmbrățișează iar și iar, e doar ca să mă pot culca în adânc și așa să simt cumințenia răsăritului din ochii tăi, să mă lovesc din plin de trupul tău ca să mă poți cuprinde Tu mai bine. Așa te privesc, fermecat, văd cum vii peste mine cu trecut, prezent și viitor mă străbați cu lumina ta nu mă lași să pătimesc, cu durere, și verși în mine urme de început, speranță și știu că după ce se va sfârși visarea dintre noi, atunci când mă vei fi găsit somnoros, ascuns în spatele timpului, vei putea fi mai ușor iubirea mea fără de garant, o promisiune a trupului ce de data asta și-a vindecat el sufletul în fața clipelor. ""Paul Ovidiu Rus Cal (1979), medic român în Ungaria