Fotbal, ianuarie-iunie 1972 (Anul 7, nr. 293-318)

1972-01-05 / nr. 293

f­ ără un elogiu la adresa lui Ilie Năstase nu pu­tem relua, In acest an, rubrica noastră. Fotbaliş­tii Ii adresează sportivului nu­mărul 1 al lui 1971 cele mai calde felicitări şi-l asigură de toată dragostea, admiraţia şi stima lor. Dar „Nasty” nu se va supăra dacă-i comunicăm, deocamdată neoficial, că la masa prietenească pe care F.R.F. a oferit-o d­in ajunul Anului Nou, fotbaliştilor din lotul naţional, cîţiva dintre „tricolori“,au cam declarat că, la sfîrşitul lui ’72, numai „Tro­feul revistei Fotbal“ ar fi cam puţin pentru ei... Să înţelegem că fotbaliştii reclanşează anul acesta ofensi­va asupra Cupei C.N.E.F.S. ! In definitiv, credeţi că, în de­cembrie viitor, publicul i-ar pu­tea refuza lui Iordănescu locul întîi în clasamentul celor mai buni sportivi ai anului, după două goluri înscrise de el ci finala Campionatului euro­pean ? Ar aplauda — sîntem siguri — din toată inima, şi Ilie Năstase. Acest Ilie Năstase care, săptămina trecută, îşi a­­nunţase la un moment dat par­ticiparea la meciul de mini­­fotbal din sala Dinamo, unde era aşteptat „în reprezentaţie" alături de Pîrcălab şi de Voi­nea , acest Ilie­­ Năstase care jonglează uluitor mingea de te­nis cu piciorul ; acest Ilie Năstase care, cu ani în urmă (spun antrenorii centrului de juniori de la Steaua), juca fot­­bal cel puţin la fel ca Deleanu şi Gigi Tătaru, internaţionalii de azi ; acest Ilie Năstase pentru care fotbalul a rămas un „violon d’Ingres“. Marele talent sportiv Ilie Năstase s-a realizat însă, ple­nar, în tenis. Dar, cine știe dacă — um­­blînd după o „salatieră” — n-am pierdut, prin Nasty, un „Balon d'or” sau o „gheată de aur” !... «ei cititoare a revistei noas- t 11 tre care s-a recomandat LU la telefon drept compo­nentă a uneia din cele 15 echipe participante la cam­pionatul feminin al Capitalei (probabil „Traviatia”, pentru că vocea ii părea cam stinsă...) se declara entuziasmată de artico­lul despre Ilie Năstase semnat de o ziaristă de rară distincţie. Felicia Antip, apărut in numă­rul festiv al „Sportului“, şi — pornind de la sensibilitatea cu care autoarea mai sus citată a reuşit să prindă în cîteva fraze „fenomenul sportiv Năstase“ — ne reproşa nu numai că noi scriem prea puţin despre „noul val” pe care-l reprezintă fotba­lul feminin ci şi — mai ales — exclusivismul nostru, al băr­baţilor, în materie de cronică sportivă. Spunea interlocutoa­rea noastră : „Fotbalul feminin n-are, oare, dreptul la o... Ioa­na Chirilă, la o... Cristina Ţo­­pescu sau o... Marusia Popes­­cu ? Şi dacă le-ar avea pe ele, de ce n-ar tinde (n.n. : treaptă superioară !) şi spre o— Eugenia Barbu şi, pentru echilibru, ... Adriana Păunescu ?“ Că noi ne ocupăm prea pu­ţin de fotbalul feminin, este poa­te, adevărat. Dar nu-i mai pu­ţin adevărat că penuria de co­mentatoare sportive se resimte şi-n alte ramuri. Dacă stăm şi ne gindim bine, în întreaga noastră presă sportivă, în afară de Nuşa Demian (remarcabilă, de altfel, nu numai prin singu­laritatea ei) care nu face de­cit... să confirme regula, alte cronicare de sport nu mai avem. Şi culmea e că nu pu­ţine sînt sporturile în care, la un moment dat sau cu precă­dere azi, sub raportul perfor­manţelor stăm, la fete, mai bine decît la băieţi- Fără pre­tenţii de analiză completă, ci­tăm : atletism, scrimă, canotaj academic, gimnastică, popice, tenis de masă. N-avem sentimentul că sîn­tem nişte uzurpatori dar ade­vărul e că pe această temă sînt de făcut unele reflecţii. T­oate anchetele de sfîrşit de an au un coeficient, mai mic sau mai mare de relativitate. Ca să afirmi că nu greşeşti claslndu-l pe portarul x înaintea atacan­tului y sau pe şahistul z înain­tea boxerului w îţi trebuie o mare doză de suficienţă sau, în cel mai bun caz, de curaj. Anchetele trebuie deci privite aşa cum sunt (şi cum vor fi totdeauna şi de acum înainte) şi respectate pentru că sunt, în definitiv, păreri, opinii, chiar dacă ele nu concordă cu ale noastre. Asta însă nu înseamnă că n-ai voie să te miri că, de e­­xemplu, echipa naţională a Ita­liei apare (intr-o anchetă in­ternaţională organizată de zia­rul, „Sport” din Belgrad, cu participarea a 50 de ziarişti din mai multe ţări) pe primul loc din Europa în anul care a trecut, pentru ca a doua zi să citeşti în clasamentul revistei franceze „France Football” că aceeaşi echipă la Italiei ocupă doar locul 7—8 pe continent. Şi pentru că vorbim despre anchete să reţinem o plăcută concordanţă de opinii. Nu de mult, agenţia vest-germană S.I.D. din Düsseldorf clasa Ro­mânia pe locul 6 între echipele europene ; ancheta franceză la care ne refeream cîteva rînduri mai sus consideră că noi îm­­părţim locurile 5—6 cu Belgia. B­rian Glanville, comenta­tor de fotbal de reputaţie internaţională, scria re­cent un articol intitulat „Cupa intercontinentală — o competiţie compromisă Nu vom relua argumentaţia colegu­lui nostru britanic, dar — spu­­nîndu-ne și noi punctul de ve­dere — nu vom face altceva decît să excludem semnul de întrebare din titlul materialului lui Glanville. Pentru că în ace^ă^privintă sint cît*c ’urau' ‘ limpezi : • aceasta ff ascut exclu­siv din rat* ilicittare și financiare, de.. dpsește seva sportivă, suportul principal al oricărei întreceri, este, doar o şapcă pusă inutil peste o că­ciulă ; • ediţiile anterioare, marcate de grave incidente, de adversităţi care au cunoscut forme de exprimare adesea frizînd barbaria, au fost — prin aceasta — aproape an de un compromise ; • de trei ani, fotbalul cel mai reprezentativ al Americii de Sud, cel brazi­lian, absentează de la compe­tiţia continentului de peste Atlantic, aşa incit mult discu­tatul duel europeano-sud-ame­­rican pentru supremaţie nu a­­duce decît nişte satisfacţii pri­­cind contestabile ; • un club ca Ajax Amsterdam, care nu se poate plînge de „baza ma­terială” a sa, refuză diplomatic să joace cu Nacional Montevi­deo, ceea ce probează slăbiciu­nea argumentelor de interes pur competiţional, sportiv sau tehnic şi confirmă ca element propulsor exclusiv al compe­tiţiei. latura financiară ; • so­luţia găsită anul acesta, cu Panathinaikos In finală, res­pectiv cu Surpis, Kapsis şi Mi­­tropoulos, purtători de steag ai fotbalului european, lasă loc atâtor comentarii incît, pină la probe contrare, zău, nu putem să mai menţinem nici măcar cu caracter provizoriu semnul de întrebare din titlul lui Glanville... E­ncheta asupra „reparti­ţiei“ celor patru locuri din turneul final al Campionatului Europei, publicată zilele trecute de „Sportul“ care s-a adresat ce­lor opt antrenori ai echipelor calificate în sferturi, nici nu ne umflă, nici nu ne descurajează. Dintre cei opt consultaţi, doi (iugoslavul Vujadin Boşkov şi sovieticul Valentin­ Nikolaev) se pronunţă efectiv, acordind un loc României , cel de-al treilea (Alf Ramsey, care pro­babil n-a uitat emoţiile prin care a trecut la Guadalajara, cind a tremurat o repriză şi jumătate pină la golul lui Hurst) nu răspunde net, soco­­tind că toate cele opt calificate au şanse reale. C­a să fim sinceri, nouă ne-a plăcut cel mai mult răspunsul lui Ramsey. Şi nu numai pen­tru că nu poţi ignora faptul că înainte de a pronostica tre­buie să aştepţi un lucru esen­ţial, cum este tragerea la sorţi, ci şi pentru că ni se pare cel mai cuminte. După cum, la fel de cu­minte ni se pare şi răspun­sul lui Angelo Niculescu, care nu „se aruncă" niciodată... In orice caz, discuţii mai fun­damentate vor începe în cu­­rind. De ani într-o săptămînă... L­­a început de an, ne-au sosit la redacţie zeci de felicitări. Pe ilustrate care de care mai frumoase, pe cărţi de vizită, pe telegrame, am citit cuvinte calde, urări de Anul Nou, adresate revistei noastre sau, personal, redactorilor săi. Tuturor celor care nu ne-au uitat, care ne-au adresat gîn­­dul lor de prietenie şi apreciere, jucători, antrenori, arbitri, con­ducători de cluburi, corespon­denţi sau colegi de profesie le adresăm pe această cale cele mai calde mulţumiri şi le urăm, la rîndul nostru, un an fericit, sănătate şi multe suc- CSISO. Radu URZICEANU IOAN CHIRILA [ptLSSED­IN­EI Floren Voinea ar fi putut să fie unul dintre cei mai buni înaintași ai fotba­lului nostru.. Din păcate, insă, el a in­ti­lni­t in drum trei mari obstacole : 1. iluzia unei zile de mai, 2. amintirea zăpezilor de altă dată“, 3. influența teatrului de revistă asupra unor cronicari de fotbal. Despre iluzia acelei zile de mai 1962 s-a mai scris. A fost iluzia oferită de „generaţia spontanee“ care a ciştigat un turneu (U.E.F.A.) in general la discreţia echipelor gazdă. Florea Voinea, care a fost unul dintre cei unsprezece laureaţi ai finalei, s-a simţit cuprins de vîrtejul „marilor speranţe“ pe care tribuna le-a licitat in acea seară de sfirşit de mai. Iar acest vîrtej n-a întilnit temperamen­tul cel mai potrivit aventurii în persoa­na tinărului sfios din apropierea Plo­ieştilor. H . Urmează transferul la Steaua, şi al doi­lea mare obstacol. Voinea e mereu printre golgeteri, dar amintirea marelui C.C.A. ii conferă un profil de epirtht, deşi Voinea nu e cu nimic mai prejos faţă de cei care avuseseră cândva misiu­nea mult mai uşoară a conducerii unui mecanism atît de bine rodat. In toţi aceşti ani, Voinea se bate me­reu in prima linie, fără gesturi largi, fără saluturi de toreador in aşteptarea aplau­zelor. După fiecare gol marcat — şi au fost atîtea! — Florea Voinea revine la centru, stingherit parcă de rumoarea tri­bunelor şi de efuziunile coechipierilor. Dar, această timiditate care refuză să ex­ploateze succesul de moment, alimentează tot mai mult ideea că Voinea este un campion al ratărilor. Şi astfel se creează al treilea obstacol. Apar cuplete care cântă... sterilitatea unuia dintre cei m­ai productivi înaintaşi români. Sfiosul Voi-­­­nea acuză din plin această zarvă de cheflii în zori de zi. „Voinicul“ începe să fie plimbat pe alte posturi. Devine extremă. Apoi mijlocaş. Revine un cen­tru. In tot acest timp, un singur coechi­pier ii acordă un credit nelimitat, pen­tru că înțelege totul. Şi acesta este Con­stantin... Acum doi ani, Voinea se transferă la Nimes, împreună cu Pîrcălab. Pîrcălab „prinde" mult mai uşor echipa. Voinea are un rival de clasă: cehoslovacul Scherer. Şi mai e Vergnes. Treptat, insă, Voinea îşi demonstrează calităţile... L-am intilnit o dată pe Scherer. Mi-a spus : „II admir pe Voinea. Ne-ara bătut un timp pe acelaşi post. Eu am aban­donat lupta, ca să nu fiu învins. M-am retras la Avignon. Voinea ar fi venit ori­cum peste mine”. Intr-o seară, la Nîmes, am stat de vor­bă cu un fost jucător al echipei, Schwa­ger. E și el un mare admirator al lui Florea . „Voinea are o consistenţă în joc care poate scăpa doar neiniţiaţilor. Dacă el ar juca în locul lui Vergnes, în prima linie, Pîrcălab ar face din el golgeterul Franţei“. La Nîmes, pentru a nu ştiu cita oară, Florea Voinea a demonstrat că ar fi pu­tut să fie unul dintre cei mai mari îna­intaşi ai noştri... im CONFIRMAREA MECIURILOR CU FRANŢA In calendarul echipei noas­tre nationale este prevăzută In luna aprilie o dublă Intll­­nire România — Franţa, selec­ţionatele A şi de tineret. Fo­rul francez a confirmat parti­dele. Intîlnirea dintre primele reprezentative va avea loc la 8 aprilie la Bucureşti, iar cea dintre echipele de tineret la 9 aprilie într-o localitate din Franța, nedesemnată încă. • AM PIERDUT, PRIN ILIE NASTASE, UN „BALON D’OR" ?„. • FOTBALUL FEMININ ÎSI RECLAMA CRONICARELE • ITALIA, CA O MINGE : SARE DE LA LOCUL OPT LA LOCUL UNT­I • CUPA INTERCONTINENTALA, FARA SARE • NU NE UMFLAM, NU NE DESCURAJAM • „LA MULTI ANI !" TURNEUL­­LOTULUI OLIMPIC Se pare că proiectul unui turneu în Africa al selecţio­natei noastre olimpice a că­zut, dată fiind durata lui, ceea ce ar face ca jucătorii să lip­sească prea mult de la clubu­rile lor, în perioada de pre­gătire în vederea returului. Se preconizează, în schimb, cîteva jocuri în Grecia, Turcia sau Liban, dacă — bineînţeles — activitatea compe­tiţionala drin aceste târî va permite perfec­tarea unor jocuri amicale. PROIECTE ALE UNOR CLUBURI • Rapid tratează mai de mult, după cum am mai scris de altfel, un turneu de iarnă în Grecia, la invitaţia clubului PAOK din Salonic, pentru pe­rioada 19—25 februarie. Rapid n-a răspuns încă, deoa­rece aşteaptă să vadă ce ju­cători îi vor fi luaţi la lotu­rile reprezentative, pentru că clubul elen­ţine ca Rapid să vină cu echipa sa completă. • Un turneu ferm contrac­tat are F.C. Argeş Piteşti: trei jocuri în Iran,­între 20 februa­rie — 5 martie, turneu de alt­fel, aprobat de Biroul Fede­ral F.R.F. In intenţia piteşte­­nilor, însă, este ca în drum spre Teheran să perfecteze două jocuri în Turcia sau Is­rael, pentru care a început tratative. IB­AU1 Nr. 293 » ANCHETE de EUGEN BARBU e data aceasta, alegerea celui mai bun fotbalist al anului a căpătat un accent dramatic. Lupta dintre Do­­brin și Dumitru a luat as­­pectul unei partide de box, în care mai ales punctele au contat, în­­tr-atît de strînsă era întrecerea. Aş dori să profit de acest prilej, pentru a vorbi despre cei doi fotbalişti şi de încă alţii... Mi s-a cerut, ca fiecăruia, un clasa­ment al celor mai buni (cinci la număr pe acest an) şi mărturisesc că nu mi-a trecut nici măcar o clipă prin gind să-l plasez pe fotbalistul piteştean în plu­tonul de vîrf. S-ar părea că o antipatie neaşteptată însoţeşte gîndurile mele le­gate de Dobrin, dar nu există eroare mai mare. Cred, ca orice iubitor al sportului cu balonul rotund, că perla Argeşului este un mare, un foarte mare fotbalist român din familia Petschovski, cu deosebirea că arădeanul era un exemplu de conştiinciozitate iar piteş­­teanul unul de boemie dusă la limite. Nu-mi place la Dobrin (deşi nu e un ego­ist şi o spun cu mîna pe inimă) dispreţul pentru cei care vor să-l ajute să rea­lizeze întreaga imagine despre sine, valoarea sa ca fotbalist. Es­te cu totul deplasat ca un antrenor să vină să-l înveţe ce să facă cu mingea pe acest minunat atlet, el are fotbalul în singe, nu mai poate fi sfătuit. Dar... Dobrin mai poate afla cîte ceva des­pre propria sa condiţie fizică, despre aşezarea pe un teren de fotbal unde se poate face economie de efort. Aici este punctul slab al argeşeanului. El nu are, poate şi prin constituţie, o forţă continuă de a face faţă cerinţelor unui meci, dispare din joc, cum se spune cu o expresie consacrată, tocmai atunci cînd e mai mare nevoie de el, deşi, iată golul din meciul cu Cehoslovacia mă poate contrazice, dar asta a fost o pură întîmplare. Actualul său antre­nor mărturiseşte de curînd că a avut ideea de a-l scoate de la mijlocul tere­nului şi de a-l plasa în faţă, unde a dat un randament sporit. Să mă ierte Halagian, dar ideea de mai sus a avut-o, înainte de toţi... Teaşcă! Asta nu înseamnă însă nimic. Cu Dobrin trebuie lucrat mai ales la capitolul dezvoltarea voinţei. El este, ca orice mare vedetă, capricios, deşi îi place jocul. Are cali­tăţi excepţionale de luptă, amintiţi-vă nu stă la pămînt niciodată după ce e cosit pentru a mai dramatiza situaţia care se află, ci reia partida cu ace­­aşi dîrzenie. Dar în mod paradoxal, descurajează site, cînd echipa nu­­a­erge, el nu o redresează cum ar putea s-o facă şi pentru asta vă amintesc meciurile Argeşului în­ deplasare şi o să-mi daţi dreptate. E sensibil la reu­şite imediate, vrea publicul în spate, doreşte să fie susţinut, ceea ce omeneşte poate fi înţeles. Iată de ce eu îl socotesc pe giuleş­­teanul Dumitru cel mai mare produs al anului şi nu numai al anului ’71 din fotbalul românesc ! Dumitru este, înnainte de toate, cum mai scriam odată tot aici, un senator al fotbalului, un om previ­zibil. El nu poate face meciuri slabe pentru că atunci cînd nu poate face un meci bun, se autoelimină de pe te­ren, dar asta se întîmplă destul de rar. De ce mi se pare că rapidistul merită mai mult decit Dobrin , pentru că este egal cu sine, nu are fluctuaţii de formă, nu aşteaptă nimic de la nimeni, el trăieşte fotbalul ca pe o aventură sin­gulară. La club sau la naţională, jocul lui Dumitru este singur un spectacol. Cu o condiţie fizică ireproşabilă, cu o teh­nică, deocamdată unică la noi, autor al celor mai frumoase pase lungi pe care le-am văzut în viaţa mea, jucător de tip englezesc, cu un minunat simţ al plasamentului şi cu o hotărîre te­nace la acroşaj, care-l face practic de netrecut, Dumitru este tipul ideal de mijlocaş. El desface orice atac al adver­sarului şi produce surpriză prin acele relansări fără egal ale înaintării. Este un jucător cu ambele picioare, lucru rar în fotbalul românesc, unde cei mai mulţi, internaţionali chiar, au un singur picior (gîndiţi-vă numai la Sătmăreanu, să zicem). în sfîrşit, giuleşteanul nu se­ emoţionează, este rece, precis ca un ceasornic elveţian, nu disperă, este şi un realizator de înaltă clasă, îl so­cotesc irezistibil. Nu vreau să contrazic rezultatul unui scrutin strîns, nu vreau să fiu în opo­ziţie cu titlul decernat de revista ce mă găzduieşte. Titlul de cel mai bun fotbalist al anului 71 acordat lui Do­brin mi se pare meritat, dar rămîn la părerea că Dumitru este de departe cel mai mare fotbalist pe care-l avem acum... Pag. 3

Next