Fotbal, ianuarie-iunie 1972 (Anul 7, nr. 293-318)
1972-01-05 / nr. 293
f ără un elogiu la adresa lui Ilie Năstase nu putem relua, In acest an, rubrica noastră. Fotbaliştii Ii adresează sportivului numărul 1 al lui 1971 cele mai calde felicitări şi-l asigură de toată dragostea, admiraţia şi stima lor. Dar „Nasty” nu se va supăra dacă-i comunicăm, deocamdată neoficial, că la masa prietenească pe care F.R.F. a oferit-o din ajunul Anului Nou, fotbaliştilor din lotul naţional, cîţiva dintre „tricolori“,au cam declarat că, la sfîrşitul lui ’72, numai „Trofeul revistei Fotbal“ ar fi cam puţin pentru ei... Să înţelegem că fotbaliştii reclanşează anul acesta ofensiva asupra Cupei C.N.E.F.S. ! In definitiv, credeţi că, în decembrie viitor, publicul i-ar putea refuza lui Iordănescu locul întîi în clasamentul celor mai buni sportivi ai anului, după două goluri înscrise de el ci finala Campionatului european ? Ar aplauda — sîntem siguri — din toată inima, şi Ilie Năstase. Acest Ilie Năstase care, săptămina trecută, îşi anunţase la un moment dat participarea la meciul de minifotbal din sala Dinamo, unde era aşteptat „în reprezentaţie" alături de Pîrcălab şi de Voinea , acest Ilie Năstase care jonglează uluitor mingea de tenis cu piciorul ; acest Ilie Năstase care, cu ani în urmă (spun antrenorii centrului de juniori de la Steaua), juca fotbal cel puţin la fel ca Deleanu şi Gigi Tătaru, internaţionalii de azi ; acest Ilie Năstase pentru care fotbalul a rămas un „violon d’Ingres“. Marele talent sportiv Ilie Năstase s-a realizat însă, plenar, în tenis. Dar, cine știe dacă — umblînd după o „salatieră” — n-am pierdut, prin Nasty, un „Balon d'or” sau o „gheată de aur” !... «ei cititoare a revistei noas- t 11 tre care s-a recomandat LU la telefon drept componentă a uneia din cele 15 echipe participante la campionatul feminin al Capitalei (probabil „Traviatia”, pentru că vocea ii părea cam stinsă...) se declara entuziasmată de articolul despre Ilie Năstase semnat de o ziaristă de rară distincţie. Felicia Antip, apărut in numărul festiv al „Sportului“, şi — pornind de la sensibilitatea cu care autoarea mai sus citată a reuşit să prindă în cîteva fraze „fenomenul sportiv Năstase“ — ne reproşa nu numai că noi scriem prea puţin despre „noul val” pe care-l reprezintă fotbalul feminin ci şi — mai ales — exclusivismul nostru, al bărbaţilor, în materie de cronică sportivă. Spunea interlocutoarea noastră : „Fotbalul feminin n-are, oare, dreptul la o... Ioana Chirilă, la o... Cristina Ţopescu sau o... Marusia Popescu ? Şi dacă le-ar avea pe ele, de ce n-ar tinde (n.n. : treaptă superioară !) şi spre o— Eugenia Barbu şi, pentru echilibru, ... Adriana Păunescu ?“ Că noi ne ocupăm prea puţin de fotbalul feminin, este poate, adevărat. Dar nu-i mai puţin adevărat că penuria de comentatoare sportive se resimte şi-n alte ramuri. Dacă stăm şi ne gindim bine, în întreaga noastră presă sportivă, în afară de Nuşa Demian (remarcabilă, de altfel, nu numai prin singularitatea ei) care nu face decit... să confirme regula, alte cronicare de sport nu mai avem. Şi culmea e că nu puţine sînt sporturile în care, la un moment dat sau cu precădere azi, sub raportul performanţelor stăm, la fete, mai bine decît la băieţi- Fără pretenţii de analiză completă, cităm : atletism, scrimă, canotaj academic, gimnastică, popice, tenis de masă. N-avem sentimentul că sîntem nişte uzurpatori dar adevărul e că pe această temă sînt de făcut unele reflecţii. Toate anchetele de sfîrşit de an au un coeficient, mai mic sau mai mare de relativitate. Ca să afirmi că nu greşeşti claslndu-l pe portarul x înaintea atacantului y sau pe şahistul z înaintea boxerului w îţi trebuie o mare doză de suficienţă sau, în cel mai bun caz, de curaj. Anchetele trebuie deci privite aşa cum sunt (şi cum vor fi totdeauna şi de acum înainte) şi respectate pentru că sunt, în definitiv, păreri, opinii, chiar dacă ele nu concordă cu ale noastre. Asta însă nu înseamnă că n-ai voie să te miri că, de exemplu, echipa naţională a Italiei apare (intr-o anchetă internaţională organizată de ziarul, „Sport” din Belgrad, cu participarea a 50 de ziarişti din mai multe ţări) pe primul loc din Europa în anul care a trecut, pentru ca a doua zi să citeşti în clasamentul revistei franceze „France Football” că aceeaşi echipă la Italiei ocupă doar locul 7—8 pe continent. Şi pentru că vorbim despre anchete să reţinem o plăcută concordanţă de opinii. Nu de mult, agenţia vest-germană S.I.D. din Düsseldorf clasa România pe locul 6 între echipele europene ; ancheta franceză la care ne refeream cîteva rînduri mai sus consideră că noi împărţim locurile 5—6 cu Belgia. Brian Glanville, comentator de fotbal de reputaţie internaţională, scria recent un articol intitulat „Cupa intercontinentală — o competiţie compromisă Nu vom relua argumentaţia colegului nostru britanic, dar — spunîndu-ne și noi punctul de vedere — nu vom face altceva decît să excludem semnul de întrebare din titlul materialului lui Glanville. Pentru că în ace^ă^privintă sint cît*c ’urau' ‘ limpezi : • aceasta ff ascut exclusiv din rat* ilicittare și financiare, de.. dpsește seva sportivă, suportul principal al oricărei întreceri, este, doar o şapcă pusă inutil peste o căciulă ; • ediţiile anterioare, marcate de grave incidente, de adversităţi care au cunoscut forme de exprimare adesea frizînd barbaria, au fost — prin aceasta — aproape an de un compromise ; • de trei ani, fotbalul cel mai reprezentativ al Americii de Sud, cel brazilian, absentează de la competiţia continentului de peste Atlantic, aşa incit mult discutatul duel europeano-sud-american pentru supremaţie nu aduce decît nişte satisfacţii pricind contestabile ; • un club ca Ajax Amsterdam, care nu se poate plînge de „baza materială” a sa, refuză diplomatic să joace cu Nacional Montevideo, ceea ce probează slăbiciunea argumentelor de interes pur competiţional, sportiv sau tehnic şi confirmă ca element propulsor exclusiv al competiţiei. latura financiară ; • soluţia găsită anul acesta, cu Panathinaikos In finală, respectiv cu Surpis, Kapsis şi Mitropoulos, purtători de steag ai fotbalului european, lasă loc atâtor comentarii incît, pină la probe contrare, zău, nu putem să mai menţinem nici măcar cu caracter provizoriu semnul de întrebare din titlul lui Glanville... Encheta asupra „repartiţiei“ celor patru locuri din turneul final al Campionatului Europei, publicată zilele trecute de „Sportul“ care s-a adresat celor opt antrenori ai echipelor calificate în sferturi, nici nu ne umflă, nici nu ne descurajează. Dintre cei opt consultaţi, doi (iugoslavul Vujadin Boşkov şi sovieticul Valentin Nikolaev) se pronunţă efectiv, acordind un loc României , cel de-al treilea (Alf Ramsey, care probabil n-a uitat emoţiile prin care a trecut la Guadalajara, cind a tremurat o repriză şi jumătate pină la golul lui Hurst) nu răspunde net, socotind că toate cele opt calificate au şanse reale. Ca să fim sinceri, nouă ne-a plăcut cel mai mult răspunsul lui Ramsey. Şi nu numai pentru că nu poţi ignora faptul că înainte de a pronostica trebuie să aştepţi un lucru esenţial, cum este tragerea la sorţi, ci şi pentru că ni se pare cel mai cuminte. După cum, la fel de cuminte ni se pare şi răspunsul lui Angelo Niculescu, care nu „se aruncă" niciodată... In orice caz, discuţii mai fundamentate vor începe în curind. De ani într-o săptămînă... La început de an, ne-au sosit la redacţie zeci de felicitări. Pe ilustrate care de care mai frumoase, pe cărţi de vizită, pe telegrame, am citit cuvinte calde, urări de Anul Nou, adresate revistei noastre sau, personal, redactorilor săi. Tuturor celor care nu ne-au uitat, care ne-au adresat gîndul lor de prietenie şi apreciere, jucători, antrenori, arbitri, conducători de cluburi, corespondenţi sau colegi de profesie le adresăm pe această cale cele mai calde mulţumiri şi le urăm, la rîndul nostru, un an fericit, sănătate şi multe suc- CSISO. Radu URZICEANU IOAN CHIRILA [ptLSSEDINEI Floren Voinea ar fi putut să fie unul dintre cei mai buni înaintași ai fotbalului nostru.. Din păcate, insă, el a intilnit in drum trei mari obstacole : 1. iluzia unei zile de mai, 2. amintirea zăpezilor de altă dată“, 3. influența teatrului de revistă asupra unor cronicari de fotbal. Despre iluzia acelei zile de mai 1962 s-a mai scris. A fost iluzia oferită de „generaţia spontanee“ care a ciştigat un turneu (U.E.F.A.) in general la discreţia echipelor gazdă. Florea Voinea, care a fost unul dintre cei unsprezece laureaţi ai finalei, s-a simţit cuprins de vîrtejul „marilor speranţe“ pe care tribuna le-a licitat in acea seară de sfirşit de mai. Iar acest vîrtej n-a întilnit temperamentul cel mai potrivit aventurii în persoana tinărului sfios din apropierea Ploieştilor. H . Urmează transferul la Steaua, şi al doilea mare obstacol. Voinea e mereu printre golgeteri, dar amintirea marelui C.C.A. ii conferă un profil de epirtht, deşi Voinea nu e cu nimic mai prejos faţă de cei care avuseseră cândva misiunea mult mai uşoară a conducerii unui mecanism atît de bine rodat. In toţi aceşti ani, Voinea se bate mereu in prima linie, fără gesturi largi, fără saluturi de toreador in aşteptarea aplauzelor. După fiecare gol marcat — şi au fost atîtea! — Florea Voinea revine la centru, stingherit parcă de rumoarea tribunelor şi de efuziunile coechipierilor. Dar, această timiditate care refuză să exploateze succesul de moment, alimentează tot mai mult ideea că Voinea este un campion al ratărilor. Şi astfel se creează al treilea obstacol. Apar cuplete care cântă... sterilitatea unuia dintre cei mai productivi înaintaşi români. Sfiosul Voi-nea acuză din plin această zarvă de cheflii în zori de zi. „Voinicul“ începe să fie plimbat pe alte posturi. Devine extremă. Apoi mijlocaş. Revine un centru. In tot acest timp, un singur coechipier ii acordă un credit nelimitat, pentru că înțelege totul. Şi acesta este Constantin... Acum doi ani, Voinea se transferă la Nimes, împreună cu Pîrcălab. Pîrcălab „prinde" mult mai uşor echipa. Voinea are un rival de clasă: cehoslovacul Scherer. Şi mai e Vergnes. Treptat, insă, Voinea îşi demonstrează calităţile... L-am intilnit o dată pe Scherer. Mi-a spus : „II admir pe Voinea. Ne-ara bătut un timp pe acelaşi post. Eu am abandonat lupta, ca să nu fiu învins. M-am retras la Avignon. Voinea ar fi venit oricum peste mine”. Intr-o seară, la Nîmes, am stat de vorbă cu un fost jucător al echipei, Schwager. E și el un mare admirator al lui Florea . „Voinea are o consistenţă în joc care poate scăpa doar neiniţiaţilor. Dacă el ar juca în locul lui Vergnes, în prima linie, Pîrcălab ar face din el golgeterul Franţei“. La Nîmes, pentru a nu ştiu cita oară, Florea Voinea a demonstrat că ar fi putut să fie unul dintre cei mai mari înaintaşi ai noştri... im CONFIRMAREA MECIURILOR CU FRANŢA In calendarul echipei noastre nationale este prevăzută In luna aprilie o dublă Intllnire România — Franţa, selecţionatele A şi de tineret. Forul francez a confirmat partidele. Intîlnirea dintre primele reprezentative va avea loc la 8 aprilie la Bucureşti, iar cea dintre echipele de tineret la 9 aprilie într-o localitate din Franța, nedesemnată încă. • AM PIERDUT, PRIN ILIE NASTASE, UN „BALON D’OR" ?„. • FOTBALUL FEMININ ÎSI RECLAMA CRONICARELE • ITALIA, CA O MINGE : SARE DE LA LOCUL OPT LA LOCUL UNTI • CUPA INTERCONTINENTALA, FARA SARE • NU NE UMFLAM, NU NE DESCURAJAM • „LA MULTI ANI !" TURNEULLOTULUI OLIMPIC Se pare că proiectul unui turneu în Africa al selecţionatei noastre olimpice a căzut, dată fiind durata lui, ceea ce ar face ca jucătorii să lipsească prea mult de la cluburile lor, în perioada de pregătire în vederea returului. Se preconizează, în schimb, cîteva jocuri în Grecia, Turcia sau Liban, dacă — bineînţeles — activitatea competiţionala drin aceste târî va permite perfectarea unor jocuri amicale. PROIECTE ALE UNOR CLUBURI • Rapid tratează mai de mult, după cum am mai scris de altfel, un turneu de iarnă în Grecia, la invitaţia clubului PAOK din Salonic, pentru perioada 19—25 februarie. Rapid n-a răspuns încă, deoarece aşteaptă să vadă ce jucători îi vor fi luaţi la loturile reprezentative, pentru că clubul elenţine ca Rapid să vină cu echipa sa completă. • Un turneu ferm contractat are F.C. Argeş Piteşti: trei jocuri în Iran,între 20 februarie — 5 martie, turneu de altfel, aprobat de Biroul Federal F.R.F. In intenţia piteştenilor, însă, este ca în drum spre Teheran să perfecteze două jocuri în Turcia sau Israel, pentru care a început tratative. IBAU1 Nr. 293 » ANCHETE de EUGEN BARBU e data aceasta, alegerea celui mai bun fotbalist al anului a căpătat un accent dramatic. Lupta dintre Dobrin și Dumitru a luat aspectul unei partide de box, în care mai ales punctele au contat, într-atît de strînsă era întrecerea. Aş dori să profit de acest prilej, pentru a vorbi despre cei doi fotbalişti şi de încă alţii... Mi s-a cerut, ca fiecăruia, un clasament al celor mai buni (cinci la număr pe acest an) şi mărturisesc că nu mi-a trecut nici măcar o clipă prin gind să-l plasez pe fotbalistul piteştean în plutonul de vîrf. S-ar părea că o antipatie neaşteptată însoţeşte gîndurile mele legate de Dobrin, dar nu există eroare mai mare. Cred, ca orice iubitor al sportului cu balonul rotund, că perla Argeşului este un mare, un foarte mare fotbalist român din familia Petschovski, cu deosebirea că arădeanul era un exemplu de conştiinciozitate iar piteşteanul unul de boemie dusă la limite. Nu-mi place la Dobrin (deşi nu e un egoist şi o spun cu mîna pe inimă) dispreţul pentru cei care vor să-l ajute să realizeze întreaga imagine despre sine, valoarea sa ca fotbalist. Este cu totul deplasat ca un antrenor să vină să-l înveţe ce să facă cu mingea pe acest minunat atlet, el are fotbalul în singe, nu mai poate fi sfătuit. Dar... Dobrin mai poate afla cîte ceva despre propria sa condiţie fizică, despre aşezarea pe un teren de fotbal unde se poate face economie de efort. Aici este punctul slab al argeşeanului. El nu are, poate şi prin constituţie, o forţă continuă de a face faţă cerinţelor unui meci, dispare din joc, cum se spune cu o expresie consacrată, tocmai atunci cînd e mai mare nevoie de el, deşi, iată golul din meciul cu Cehoslovacia mă poate contrazice, dar asta a fost o pură întîmplare. Actualul său antrenor mărturiseşte de curînd că a avut ideea de a-l scoate de la mijlocul terenului şi de a-l plasa în faţă, unde a dat un randament sporit. Să mă ierte Halagian, dar ideea de mai sus a avut-o, înainte de toţi... Teaşcă! Asta nu înseamnă însă nimic. Cu Dobrin trebuie lucrat mai ales la capitolul dezvoltarea voinţei. El este, ca orice mare vedetă, capricios, deşi îi place jocul. Are calităţi excepţionale de luptă, amintiţi-vă nu stă la pămînt niciodată după ce e cosit pentru a mai dramatiza situaţia care se află, ci reia partida cu aceaşi dîrzenie. Dar în mod paradoxal, descurajează site, cînd echipa nuaerge, el nu o redresează cum ar putea s-o facă şi pentru asta vă amintesc meciurile Argeşului în deplasare şi o să-mi daţi dreptate. E sensibil la reuşite imediate, vrea publicul în spate, doreşte să fie susţinut, ceea ce omeneşte poate fi înţeles. Iată de ce eu îl socotesc pe giuleşteanul Dumitru cel mai mare produs al anului şi nu numai al anului ’71 din fotbalul românesc ! Dumitru este, înnainte de toate, cum mai scriam odată tot aici, un senator al fotbalului, un om previzibil. El nu poate face meciuri slabe pentru că atunci cînd nu poate face un meci bun, se autoelimină de pe teren, dar asta se întîmplă destul de rar. De ce mi se pare că rapidistul merită mai mult decit Dobrin , pentru că este egal cu sine, nu are fluctuaţii de formă, nu aşteaptă nimic de la nimeni, el trăieşte fotbalul ca pe o aventură singulară. La club sau la naţională, jocul lui Dumitru este singur un spectacol. Cu o condiţie fizică ireproşabilă, cu o tehnică, deocamdată unică la noi, autor al celor mai frumoase pase lungi pe care le-am văzut în viaţa mea, jucător de tip englezesc, cu un minunat simţ al plasamentului şi cu o hotărîre tenace la acroşaj, care-l face practic de netrecut, Dumitru este tipul ideal de mijlocaş. El desface orice atac al adversarului şi produce surpriză prin acele relansări fără egal ale înaintării. Este un jucător cu ambele picioare, lucru rar în fotbalul românesc, unde cei mai mulţi, internaţionali chiar, au un singur picior (gîndiţi-vă numai la Sătmăreanu, să zicem). în sfîrşit, giuleşteanul nu se emoţionează, este rece, precis ca un ceasornic elveţian, nu disperă, este şi un realizator de înaltă clasă, îl socotesc irezistibil. Nu vreau să contrazic rezultatul unui scrutin strîns, nu vreau să fiu în opoziţie cu titlul decernat de revista ce mă găzduieşte. Titlul de cel mai bun fotbalist al anului 71 acordat lui Dobrin mi se pare meritat, dar rămîn la părerea că Dumitru este de departe cel mai mare fotbalist pe care-l avem acum... Pag. 3