Fulgerul, 1908-1909 (Anul 1, nr. 1-52)

1909-06-15 / nr. 33

­NUL I No. 33 Un Număr 10 bani. Apare în fie­­­care Luni -----------­Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“ Iaşi Strada Ştefan cel Mare 9. Luni 15 Iunie 1909 ABONAMENTE Pe an . . 8 lei. Pe 6 luni . 4 „ ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul „ III 801i­n Inserţiunî şi reclame 50 bani răndu). jSaBtt HEflg SgjH ISgia À • w ZIAR INDEPENDENT ABONAMENTE Pe an . . 8 lei Pe 6 luni . 4 » ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul » III 30 » Inserţiunî si reclame 50 bani rândul. 'fllorinarul r­-lui Bratianu D. Ionel Bratianu a renunţat, o cam dată, la remaniarea im­ateriala. Nu doară că i-a trecut dorul I a o face. Poate astă­zi o do­ste mai mult de­cât ori­când.­ir alte griji nouă au venit peste pul seu, griji copleşitoare şi do­­râtoare. De­o­camdată nu­­ mai arde sale de remaniare, experienţa ndu-i încredinţarea că n o poate be şi că o mai poate duce şi ministerul discomplectat aşa nu este, ba chiar şi mai redus­­a. Grija sa de căpetenie, acum, e remaniarea ci rămânerea putere, care simte că­­ alunecă o mână. Liberalii, sătui de a mai face ciul de slugă la dârloagă, au tieput a şi manifesta pe faţă ne­­ulţumirea contra socialiştilor. Lupta surdă ce, de la început­­ă, se ducea între aşa zisele ve­de cadre şi între tinerimea ge­roasă, a izbucnit făţiş, ruptura , declarat, în multe puncte ale rei, şi, acolo unde încă ea nu a declarat, nemulţumirile d­oresc ameninţă să izbucnească, din­­un moment înaltul, cu cea mai tare violenţă. Cu drept cuvânt bătrânii libe­­ri—vorbim de cei sinceri, nu de­­ ce linchesc din două blide­­­i că tinerimea generoasă a dis­­idilat partidul și i-a făcut odios rei, pentru un timp îndestul de relungat, atât prin mijloacele de ni a uzat, pentru a înlesni ve­­rea partidului liberal la putere,­ât și prin distrăbălata adminis­tre a Ţărei. Prins între ciocan şi nicovală, nărui şef nu ştie unde să-şi pue pul, nevoind nici să indispue pe tronii liberali, nici să dea cu­mionii în acei cari i-au dat tot ritm­ul pentru încălecarea puterei mai cu samă la decapitare a d-lui arza. D-sa ar vrea să împace şi ca­ii şi varza şi, în acest scop, iu­ţi toiagul pelerinului, va între­­ind­e o călătorie în Ţara întrea­­, propoveduind dragostea şi pa­li între partizanii sei. Tare ne temem însă că tânărul­­ va propovedui în pustiu şi că isul seu nu va găsi ascultare­a dintr'o parte, nici din alta, lândouă taberile ţinând tot atât mult la onoarea şi mai cu­­mă la folosinţa de a avea eponderenţa. O ANIVERSARE La 16 iunie a. c. împlinindu-se două­zeci de ani de la moartea lui Eminescu, toată intelectualitatea românească voeşte să serbeze această zi într'un chip cât se poate de măreţ şi mai patriotic. Eminescu a fost cel mai genial poet al nostru, care a înrâurit aproape un sfert de secol spiritele poetice, creând un cu­rent puternic ce se resimţeşte şi astăzi. Toate societăţile din România cari poartă ca frontispiciu numele lui Eminescu, împreună cu comitetele cari s’au întocmit şi se vor mai forma, ar trebui să îngri­­jască ca sărbările să fie cât se poate mai impunătoare. Nemic nu rădică moralul unui popor, spunea Goethe, de cât serbările unde se retrăeşte şi se împrospătează amintirea omului sacrificat pe altarul sfânt al po­eziei ! De pildă să luăm popoarele culte din apus, cari ştiu să aprecieze şi să e­­ternizeze, în bronzul nemuritor, figurile cu adevărat măreţe ale patriei lor. Eminescu n’are nici-o statue ! Dar oare câţi atleţi ai gândirei şi vie­­ţei româneşti, stau încă în umbra făcută de atotputernicia contimporană ? In această zi comemorativă, ar trebui ca prietenii şi admiratorii poetului să lupte pentru adunarea unui fond, care să servească la ridicarea unui monument simplu, aşa cum a fost viaţa şi opera sa. In oraşul nostru un comitet, compus din mai mulţi profesori universitari şi publicişti, sărbătoresc astă­zi această a­­niversare printr’un mare festival dat la Teatrul Naţional. Librăria Iliescu, Grossu & Comp. va scoate în luna iulie un frumos album ar­­tistic-literar, tipărit în intregime pe hârtie chromo, cu numeroase clişee, vânzându­­se în toată ţara cu preţul de 3 lei. Albumul acesta se va deosebi mult de alte lucrări ocazionale. C­.P. MIHAIL EMINESCU, flumiri în magistratură. In curând se vor complecta locurile de membri şi stagiari la tribunale. La Iaşi, ca şi în celelalte oraşe, mi­nistrul întimpină mari greutăţi la numiri, din cauza influenţelor locale şi a cererilor ce i se fac. După lege, nu se pot numi magis­traţi persoanele care au rude în loca­litate, mai ales printre avocaţi, şi în Iaşi, mai mult de­cât ori­unde, can­didaţii cu speţe ca Mârzescu, Iamandi şi chiar mândrul Buşiţă au îndestu­le rude, fapt ce face imposibilă numi­rea lor, fără calcarea legei. D­e aci intrigi, pe lângă stăruinţi, la ministru, şi fel de fel de mijloace se întrebuinţează pentru reuşită. Unii au recurs chiar şi la scrisori anonime şi la acuzaţii calomnioase, demne de alte timpuri şi potrivite cu alte ramuri de industrii naţional-libe­­rale. Aşteptăm să vedem ce va face mi­nistrul şi consiliul superior, şi ce fel de magistraţi buni şi integri, fără ru­de în Iaşi, ne va da. Controlul canalizarea şi ad­ucerea apei. Ieşenii, extrem de îngrijiţi de modul cum se fac lucrările de canalizare şi de aducerea apei, şi mai cu seamă de mo­dul nu cum se controlează, dar cum nu se controlează aceste lucrări, atât de ser­viciul de control care costă un nămol de bani pănă’n prezent, cât şi de admi­nistraţia comunală, au început a ’şi ma­nifesta nemulţumirile. In mai multe puncte ale oraşului au a­­vut deja loc mici conciliabule asupra a­­cestor lucrări, menite a robi târgul pen­­tru un lung şir de ani. In aceste conciliabule s’a ventilat şi se ventilează ideia a se ţinea întruniri pe dispărţiri şi meetinguri, în cari cetăţenii să’şi manifesteze nemulţumirea lor atât asupra faptului că lucrările de canalizare şi de aducerea apei se fac în condiţiuni proaste şi necontrolate de nimeni, cât şi asupra faptului că lucrările merg foarte încet, iar serviciul de control pune beţe în roate ca să meargă şi mai încet încă, aceasta în scopul ca di­nii de la acest serviciu să încaseze cât mai îndelungat timp lefile grase şi diurnele idem, ce li se servesc de pe spinarea cetăţanului contribuabil. Tot în aceste întruniri se va propune ca, faţă de absoluta inerţie a celor în­sărcinaţi şi bine plătiţi pentru suprave­gherea lucrărilor, cetăţenii să exercite ei singuri, fără nici o plată, acest control. Iarăşi Leconte de Nouy. E scandaloasă protecţia ce se acordă, de către cei sus puşi, d-lui Leconte de Nouy, care suge de mai bine de trei­zeci de ani din budgetul Statului, fără ca să se mai sature. Anul acesta, printr o neertata greşală, ministerul cultelor şi instrucţiunei pu­blice a uitat să treacă în budgetul seu vi o sumuliţă din care să se înfrupte bie­tul d. Leconte de Nouy. Dar greşala a fost răpide reparată şi stomahul d-lui Leconte pus la adăpost de ghiorăeală. Se înscrisese suma de 160000 lei pen­tru clădirea unei biserici la Sulina. Ei bine, suma aceasta a fost deturnată de la menirea ei și aruncată în sacul fă­ră de fund botezat restaurarea monumen­telor istorice. In tot cazul, d. ministru al cultelor me­rită o notă bună pentru această isteaţă manevrare. Banca Naţională S’a zis şi se zice că Banca Naţională a fost instituită pentru a înlesni tranzac­ţiile şi a ajuta creditul comerciului. Realitatea însu’i departe de ceia ce s’a zis şi se zice. In manele colectiviştilor, această institu­ţie de credit are cu totul altă menire: a­­cea de a produce dividende grase acţio­narilor şi tantieme şi mai grase celor ca­­ri­ au acaparat-o. Biletele Băncei Naţionale sunt poliţe pe cari această instituţiune e datoare să le achite, la vedere, în aur. De această datorie, însă, Banca nu se achită. Dacă ai nevoe de aur şi te prezinţi la sucursale sau agenţiile ei, după ce eşti supus unui lung şi amănunţit interogator, după ce eşti nevoit să arăţi cărei între­buinţări vrei să destinezi aurul cel cert, ţi se spune că Banca nu dispune de aur şi ai tot dreptul să-l cauţi în piaţă, unde eşti nevoit să plăteşti agio. Mare lucru să fie să poţi câştiga bu­nele graţii ale d-lui director respectiv sâ­­ţi satisfacă cererea. Şi atunci, încă, nu poţi obţinea de­cât mărci germane, şi a­­ceasta cu mulţime de formalităţi, cu pe­­tiţiuni în regulă şi cu îndestulă alergătură. In străinătate, biletele Băncei noastre naţionale nu au trecere nici cât cecurile emise de ori­care bancher sau bancheraş din Ţară, încerce cineva să trimeată, fie la Paris, fie la Vie­na, fie la Berlin, fie ori­unde, bilele de-ale Băncei Naţionale române, pentru achitarea vre­unei sume ce datoreşte, şi se va convinge de lipsa lor de puterea liberatoare. Şi nu doară că această instituţie pre­tinsă de credit — în realitate de cea mai neruşinată speculă — n’ar putea răspunde menirei sale.

Next