Fulgerul, 1908-1909 (Anul 1, nr. 1-52)
1909-06-15 / nr. 33
NUL I No. 33 Un Număr 10 bani. Apare în fiecare Luni -----------Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“ Iaşi Strada Ştefan cel Mare 9. Luni 15 Iunie 1909 ABONAMENTE Pe an . . 8 lei. Pe 6 luni . 4 „ ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul „ III 801in Inserţiunî şi reclame 50 bani răndu). jSaBtt HEflg SgjH ISgia À • w ZIAR INDEPENDENT ABONAMENTE Pe an . . 8 lei Pe 6 luni . 4 » ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul » III 30 » Inserţiunî si reclame 50 bani rândul. 'fllorinarul r-lui Bratianu D. Ionel Bratianu a renunţat, o cam dată, la remaniarea imateriala. Nu doară că i-a trecut dorul I a o face. Poate astăzi o doste mai mult decât oricând.ir alte griji nouă au venit peste pul seu, griji copleşitoare şi dorâtoare. Deocamdată nu mai arde sale de remaniare, experienţa ndu-i încredinţarea că n o poate be şi că o mai poate duce şi ministerul discomplectat aşa nu este, ba chiar şi mai redusa. Grija sa de căpetenie, acum, e remaniarea ci rămânerea putere, care simte că alunecă o mână. Liberalii, sătui de a mai face ciul de slugă la dârloagă, au tieput a şi manifesta pe faţă neulţumirea contra socialiştilor. Lupta surdă ce, de la începută, se ducea între aşa zisele vede cadre şi între tinerimea geroasă, a izbucnit făţiş, ruptura , declarat, în multe puncte ale rei, şi, acolo unde încă ea nu a declarat, nemulţumirile doresc ameninţă să izbucnească, dinun moment înaltul, cu cea mai tare violenţă. Cu drept cuvânt bătrânii liberi—vorbim de cei sinceri, nu de ce linchesc din două blidei că tinerimea generoasă a disidilat partidul și i-a făcut odios rei, pentru un timp îndestul de relungat, atât prin mijloacele de ni a uzat, pentru a înlesni verea partidului liberal la putere,ât și prin distrăbălata administre a Ţărei. Prins între ciocan şi nicovală, nărui şef nu ştie unde să-şi pue pul, nevoind nici să indispue pe tronii liberali, nici să dea cumionii în acei cari i-au dat tot ritmul pentru încălecarea puterei mai cu samă la decapitare a d-lui arza. D-sa ar vrea să împace şi caii şi varza şi, în acest scop, iuţi toiagul pelerinului, va întreinde o călătorie în Ţara întrea, propoveduind dragostea şi pali între partizanii sei. Tare ne temem însă că tânărul va propovedui în pustiu şi că isul seu nu va găsi ascultarea dintr'o parte, nici din alta, lândouă taberile ţinând tot atât mult la onoarea şi mai cumă la folosinţa de a avea eponderenţa. O ANIVERSARE La 16 iunie a. c. împlinindu-se douăzeci de ani de la moartea lui Eminescu, toată intelectualitatea românească voeşte să serbeze această zi într'un chip cât se poate de măreţ şi mai patriotic. Eminescu a fost cel mai genial poet al nostru, care a înrâurit aproape un sfert de secol spiritele poetice, creând un curent puternic ce se resimţeşte şi astăzi. Toate societăţile din România cari poartă ca frontispiciu numele lui Eminescu, împreună cu comitetele cari s’au întocmit şi se vor mai forma, ar trebui să îngrijască ca sărbările să fie cât se poate mai impunătoare. Nemic nu rădică moralul unui popor, spunea Goethe, de cât serbările unde se retrăeşte şi se împrospătează amintirea omului sacrificat pe altarul sfânt al poeziei ! De pildă să luăm popoarele culte din apus, cari ştiu să aprecieze şi să eternizeze, în bronzul nemuritor, figurile cu adevărat măreţe ale patriei lor. Eminescu n’are nici-o statue ! Dar oare câţi atleţi ai gândirei şi vieţei româneşti, stau încă în umbra făcută de atotputernicia contimporană ? In această zi comemorativă, ar trebui ca prietenii şi admiratorii poetului să lupte pentru adunarea unui fond, care să servească la ridicarea unui monument simplu, aşa cum a fost viaţa şi opera sa. In oraşul nostru un comitet, compus din mai mulţi profesori universitari şi publicişti, sărbătoresc astăzi această aniversare printr’un mare festival dat la Teatrul Naţional. Librăria Iliescu, Grossu & Comp. va scoate în luna iulie un frumos album artistic-literar, tipărit în intregime pe hârtie chromo, cu numeroase clişee, vânzânduse în toată ţara cu preţul de 3 lei. Albumul acesta se va deosebi mult de alte lucrări ocazionale. C.P. MIHAIL EMINESCU, flumiri în magistratură. In curând se vor complecta locurile de membri şi stagiari la tribunale. La Iaşi, ca şi în celelalte oraşe, ministrul întimpină mari greutăţi la numiri, din cauza influenţelor locale şi a cererilor ce i se fac. După lege, nu se pot numi magistraţi persoanele care au rude în localitate, mai ales printre avocaţi, şi în Iaşi, mai mult decât oriunde, candidaţii cu speţe ca Mârzescu, Iamandi şi chiar mândrul Buşiţă au îndestule rude, fapt ce face imposibilă numirea lor, fără calcarea legei. De aci intrigi, pe lângă stăruinţi, la ministru, şi fel de fel de mijloace se întrebuinţează pentru reuşită. Unii au recurs chiar şi la scrisori anonime şi la acuzaţii calomnioase, demne de alte timpuri şi potrivite cu alte ramuri de industrii naţional-liberale. Aşteptăm să vedem ce va face ministrul şi consiliul superior, şi ce fel de magistraţi buni şi integri, fără rude în Iaşi, ne va da. Controlul canalizarea şi aducerea apei. Ieşenii, extrem de îngrijiţi de modul cum se fac lucrările de canalizare şi de aducerea apei, şi mai cu seamă de modul nu cum se controlează, dar cum nu se controlează aceste lucrări, atât de serviciul de control care costă un nămol de bani pănă’n prezent, cât şi de administraţia comunală, au început a ’şi manifesta nemulţumirile. In mai multe puncte ale oraşului au avut deja loc mici conciliabule asupra acestor lucrări, menite a robi târgul pentru un lung şir de ani. In aceste conciliabule s’a ventilat şi se ventilează ideia a se ţinea întruniri pe dispărţiri şi meetinguri, în cari cetăţenii să’şi manifesteze nemulţumirea lor atât asupra faptului că lucrările de canalizare şi de aducerea apei se fac în condiţiuni proaste şi necontrolate de nimeni, cât şi asupra faptului că lucrările merg foarte încet, iar serviciul de control pune beţe în roate ca să meargă şi mai încet încă, aceasta în scopul ca dinii de la acest serviciu să încaseze cât mai îndelungat timp lefile grase şi diurnele idem, ce li se servesc de pe spinarea cetăţanului contribuabil. Tot în aceste întruniri se va propune ca, faţă de absoluta inerţie a celor însărcinaţi şi bine plătiţi pentru supravegherea lucrărilor, cetăţenii să exercite ei singuri, fără nici o plată, acest control. Iarăşi Leconte de Nouy. E scandaloasă protecţia ce se acordă, de către cei sus puşi, d-lui Leconte de Nouy, care suge de mai bine de treizeci de ani din budgetul Statului, fără ca să se mai sature. Anul acesta, printr o neertata greşală, ministerul cultelor şi instrucţiunei publice a uitat să treacă în budgetul seu vi o sumuliţă din care să se înfrupte bietul d. Leconte de Nouy. Dar greşala a fost răpide reparată şi stomahul d-lui Leconte pus la adăpost de ghiorăeală. Se înscrisese suma de 160000 lei pentru clădirea unei biserici la Sulina. Ei bine, suma aceasta a fost deturnată de la menirea ei și aruncată în sacul fără de fund botezat restaurarea monumentelor istorice. In tot cazul, d. ministru al cultelor merită o notă bună pentru această isteaţă manevrare. Banca Naţională S’a zis şi se zice că Banca Naţională a fost instituită pentru a înlesni tranzacţiile şi a ajuta creditul comerciului. Realitatea însu’i departe de ceia ce s’a zis şi se zice. In manele colectiviştilor, această instituţie de credit are cu totul altă menire: acea de a produce dividende grase acţionarilor şi tantieme şi mai grase celor cari au acaparat-o. Biletele Băncei Naţionale sunt poliţe pe cari această instituţiune e datoare să le achite, la vedere, în aur. De această datorie, însă, Banca nu se achită. Dacă ai nevoe de aur şi te prezinţi la sucursale sau agenţiile ei, după ce eşti supus unui lung şi amănunţit interogator, după ce eşti nevoit să arăţi cărei întrebuinţări vrei să destinezi aurul cel cert, ţi se spune că Banca nu dispune de aur şi ai tot dreptul să-l cauţi în piaţă, unde eşti nevoit să plăteşti agio. Mare lucru să fie să poţi câştiga bunele graţii ale d-lui director respectiv sâţi satisfacă cererea. Şi atunci, încă, nu poţi obţinea decât mărci germane, şi aceasta cu mulţime de formalităţi, cu petiţiuni în regulă şi cu îndestulă alergătură. In străinătate, biletele Băncei noastre naţionale nu au trecere nici cât cecurile emise de oricare bancher sau bancheraş din Ţară, încerce cineva să trimeată, fie la Paris, fie la Viena, fie la Berlin, fie oriunde, bilele de-ale Băncei Naţionale române, pentru achitarea vreunei sume ce datoreşte, şi se va convinge de lipsa lor de puterea liberatoare. Şi nu doară că această instituţie pretinsă de credit — în realitate de cea mai neruşinată speculă — n’ar putea răspunde menirei sale.