Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)
1913-07-22 / nr. 38
ANUL V. No. 38 Pe an . . 8 lei. Pe 6 luni . 4 „ ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul .. III 30 „ Inserţiunî şi reclame 50 bani rândul. Ln număr 10 bani. Apare in fiecare Luni Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul64, Iaşi, Strada Ştefan-cel-Mare 4. Luni 22 iulie 1913 ABONAMENTE Pe an Pe 6 luni 8 lei 4 » ANUNCIURI Pag. IV 20 b.j^cul » III3Q^C&*R\ V r Inserţivjii şi recheme 50 bani rândul. ABONAMENTE ?■ Toată Ţara se întreabă plină de indignare ce însamnă manifestarea de atâta sprijin, ajutor şi generozitate ce se vede că radiază din stratul cel mai înalt al capitalei noastre înspre Bulgaria? Cum? Acest popor, care de zeci de ani, un trecut, ne-a arătat continuu duşmănie, dispreţ şi tendinţă de cucerire tâlhărească iar, începând de anul trecut, în urma victoriilor uşor câştigate contra Turcilor, începuse a se uita de sus la noi şi a ne ameninţa în însăşi existenţa noastră, cum se întâmplă ca acuma, când acest popor, duşman nouă, a fost îngenunchiat de Sârbi şi Greci, tocmai acuma influenţa şi puterea Ţarei noastre să fie întrebuinţate pentru a’l pune iarăş în picioare şi a’l întări în paguba noastră ? Tot Românul se întreabă care să fie oare pricina acestei politici detestabile pentru viitorul Neamului nostru, politică pe care nu unul din numerile noastre trecute am semnalat-o, caracterizând o cum trebue ? Noi atragem atenţiunea celui în drept că interesele Neamului nostru sunt superioare oricăror altor interese familiare sau de condescendenţă dinastică, şi ştiut trebue să fie că cine nu caută de interesele Ţarei, Ţara nu caută de interesele lui. B. I. Ciuşca. Completarea drepturilor Românilor din Balcani Din ştirile aduse de ziarele bucureştene, am aflat că delegaţii noştrii în conferinţa de pace s’au restrâns foarte mult în cererile lor pentru elementul român, aflat în regiunile ce se vor conceda Bulgariei şi foştilor ei aliaţi, ne cerând pentru ei decât respectarea Hrubei, bisericei şi şcoalei. Noi, işti din Moldova, suntem cu desăvârşire nemulţumiţi că delegaţii Români nu au cerut şi dreptul ca administraţia să se facă în limba română, în toate comunile în care Românii formează majoritatea populaţiei. De bine de rău, în Bulgaria, Serbia, Grecia şi Turcia, fraţii noştri, îşi vorbeau limba, îşi aveau şcoalele şi bisericile lor, însă n’au putut să se desvolte, fiindcă nu erau admişi în administrarea chiar şi cea comunală, decât numai sub condiţia să se lepede de naţionalitatea lor. Acesta era şi este răul cel mai mare de care sufere neamul nostru în Balcani. Trebue ca bărbaţii noştri de stat, şi acum mai ales delegaţii noştri în conferinţa de pace de la Bucureşti, să’şi deie bine sama că, într’un stat poliglot, dar condus numai de-o singură naţionalitate, celelalte popoare, deşi au deplina libertate a limbei în casă, în public, în şcoală şi ’n biserică, totuş nu se pot desvolta dacă dintr’ai lor nu sunt admişi în administraţia comunală macar. N’avem decât să facem o răpede ochire în această privinţă. In Galiţia, Rutenii au toată libertatea pentru limba lor, au şcoalele şi bisericile lor. Cu toate acestea poporul rutean nu se poate dezvolta, deoarece dintr'ai lor nu sunt admişi nici macar în administraţiile comunilor. Acelaş lucru se întâmplă cu Românii în Ungaria, cu Polonii în Posnania Germaniei, cu Polonii, Lituanii şi alte popoare din Rusia şi aşa mai departe. Aşa fiind, apelăm la guvernul nostru să nu deie uitărei pe fraţii noştri din Balcani şi să lucreze din răsputeri, acum când e prilejul cel mai prielnic, ca să dobândească pentru elementul român din Macedonia dreptul politic administrativ în comunile şi regiunile în care Românii sunt în majoritate. Reuşind într’aceasta, se va înlesni introducerea în diferitele state balcanice a frumosului sistem de conveţuire politică a diverselor naţionalităţi, practicat de aproape 600 de ani în Elveţia. Acest sistem înlesnind traiul pacinic laolaltă a celor mai diverse neamuri, e unicul mijloc de a rezolvi chestiunea balcanică şi tocmai din acest motiv stăruim pentru realizarea lui, dându-ne cei întâi Craina, şi cei din urmă Vidinul. Şi datoria reprezentanţilor noştri în conferinţa pentru pace de la Bucureşti este să lucreze şi să izbândească în sensul acesta. Gestaţ ie trebue Vidtimi şi Craina De necontestat că România, mobilizându-şi întreaga armată şi trimiţând-o peste Dunărea, a adus un serviciu enorm păcet, silind pe Bulgaria şi muia cerbicia şi a se arăta gata să cadă la o dreaptă învoială. Şi prin acţiunea sa militară, şi prin acţiunea sa diplomatică, silindu-se ca, o dată cu stabilirea păcei, să stabilească şi un echilibru între statele balcanice, care să asigure pacea pentru un lung viitor, toate statele beligerante din peninsulă îi datoresc recunoştinţă şi mulţumire. Dar, mulţumită sacă, nimănui nu-i dragă — zice o veche zicătoare— de care actualii conducători ai Ţarei trebue acum să ţie samă şi să se conducă mai mult decât oricând. Pregătirile pe cari luptele din Balcani ne au silit să le facem, cheltuelile enorme făcute cu mobilizarea armatei şi cu acţiunea ei pacificatoare, nu pot rămânea nerăsplătite. Şi această răsplată nu înţelegem să fie reprezentată decât printr-un teritoriu care ni se cuvine atât din punctul de vedere strategic, pentru apararea ţărei în viitor, şi din cel economic, pentru a ne asigura un punct statornic de scurgere a produselor noastre peste Dunărea spre Marea Adriatică, cât şi mai cu samă din punctul de vedere etnic, el fiind locuit de o populaţiune românească compactă, care nu aşteaptă altă ceva mai bun decât a se vedea, cu un moment mai curând, alipită la Patria mamă. Şi Sârbii şi Bulgarii ne datoresc recunoştinţă, atât pentru acţiunea pacifică şi civilizatoare întreprinsă de noi acum, cât şi pentru sprijinul şi ajutorul ce li l-am dat, în trecut, pentru eliberarea lor de sub jugul turcesc. E momentul, acum, ca şi unii şi alţii saşi manifeste această recunoştinţă, ce ÎNVĂŢĂMINTE Multe lucruri, necunoscute foarte multora dintre noi, ni le-a arătat mobilizarea armatei româneşti, executată cu atâta grabă şi cu atâta preciziune. Intre cele multe e şi învăţământul cum trebue să privim şi să preţuim pe Evreii noştri. La sunetul de alarmă al goarnelor, Evreii pământeni s’au grăbit a răspunde de-a valma cu Românii, cu o tragere de inimă şi entusiasm egal cu al lor. Când Ţara a făcut apel la apărătorii ei, Evreii români nu numai din Ţară, dar mulţi chiar dintre cei de peste hotare, s’au grăbit să'şi părăsească nevoile şi afacerile lor, pentru a se aduna împrejurul drapelului românesc, fără, condiţii şi fără pretenţii; iar cei cari nu sunt în vrâstă a purta armele, au dat cu bună inimă tot ceea ce li s’a cerut. Şi e frumos, e înălţător gestul lor. Numele lui Abraam, care s’a arătat gata a’şi sacrifica fiul seu iubit pe altarul credinţei, a rămas nemuritor, prin secole. Oare miile de Abraami, cari cu atâta spontaneitate şi-au oferit pe cei 30.000 de fii ai lor — căci 30.000 de tineri Evrei se zice că s’au adunat sub drapelele româneşti, la chemarea Ţăreii— să nu merite nici o răsplată ? E drept că d. senator Emil Lahovari şi-a rădicat glasul în Senatul Ţărei, întrebând banca ministerială dacă n-i bine a se da o rază de speranţă şi de încurajare străinilor mobilizaţi, pentru ca, bazaţi pe cuvântul Ţărei să meargă înainte cu voie bună şi cu inima caldă, după cum e drept că d. ministru AL Marghiloman a răspuns că, pentru viitor, socoate că nu poate cineva să aibă un titlu mai mare pentru acordarea cetăţeniei române, decât acela că a luat parte la acţiunea militară întreprinsă de amata noastră în acest moment, adăugând că, fără lua un angajament de guvern în această privinţă, este în simţimântul tuturor că, pentru israeliţi şi ceilalţi străin, cari sunt născuţi şi crescuţi în România şi cari în momentele actuale sunt gata a-şi varsa sângele pentru apararea patriei noastre iubite, nimeni nu va sta la îndoială fie a le acorda cât de răpede şi fără întârziere cetăţenia română. Mărturisim că declaraţia d-lui ministru de finance, făcută în numele guvernului, e nebuloasă şi puţin edificatoare. Astăzi, când Evreii pământeni au dat dovada de un patriotism egal cu cel al Românilor, mai pot ei fi consideraţi altmintrelea de cât fii drepţi şi buni ai acestei Ţări ? A se acorda cetăţenia, română acestor Români de fapt, după cum s’a procedat în trecut, şi cu nimica e tot una, întru cât enorma lor majoritate nu va avea putinţa s'o ceară individual, cererile acestea necesitând stăruinţi multe, perderi de vreme multe şi cheltueli şi mai multe. Şi, afară de aceasta, cât timp va trebui Parlamentului pentru a, vota atâtea cereri ? Fi-va el în stare să le dovedească, chiar dacă nu s’ar ocupa de cât numai de ele ? Astfel fiind lucrurile, se impune adoptarea, unor proceduri sumare, după care toţi cei cari s'au dovedit a fi buni Români, fie sub umbra drapelului Ţărei, fie în afară de umbra lui, să fie recunoscuţi de fii ai Ţărei, căci ar fi o mare nedreptate ca, pe când Ţara î şi aproprie noi fii, în teritoriile ocupate, de ale cărora sentimente avem tot motivul a ne îndoi, să respingă de la ea sau să trăgăneze pe acei cari, până şi cu sacrificiul vieţei lor, şi-au dovedit dragostea ce i-o poartă. Chiar dac’ar trebui adusă o modificare Constituţiei, încă dreptate trebue să se facă. CL C. Stamatopol: Nici prorector, nici avocat E cel puţin curioasă atitudinea luată, în ultimul timp, de guvernul nostru faţă de interesele bulgăreşti. Din duşmani declaraţi, ca prin minune, ne-am transformat în cei mai binevoitori prieteni ai lor. Turcii, despoiaţi de aproape tot avutul lor din Europa, prin acţiunea duşmănoasă a aliaţilor balcanici şi cu bine-voitorul sprijin al marelor puteri, s’au folosit, după cum era şi natural, de prilejul prielnic spre a’şi mai întoare ceva din pagubă, ocupând o parte din Tracia cu cetatea Adrianopol, localităţi asupra cărora cuceritorii de ieri, Bulgarii, nu pot pretinde, în mod serios, să aibă vreun drept, nici din punct de vedere istoric, nici din cel etnic. Nouă, această ocupare nu ne poate face nici cald, nici răce. Puţin ne pasă dacă Adrianopolul va fi al Turcilor ori al Bulgarilor. Ba, un sentiment de pro