Gândirea, 1923-1924 (Anul 3, nr. 1-16)

1923-05-20 / nr. 1-2

GÂNDIREA ÎNTOARCERI sufletești D­E AL. BUSUIOCEANU D J—­E curând, o mare revistă germană, «Die neue Rundschau», aceeași care odinioară fusese tribuna de luptă a mișcării literare aparent revoluționară, în realitate însă foarte tra­diționalistă, care impunea Germaniei imperiale șefia literară a lui Gerhart Hauptmann — o tribună a bunului simț germanic așa­dar—aducea în fruntea unui număr foarte îngrijat de soarta nouă a poporului german, un lung eseu predicator, naiv până la aberație, absurd cu totul, foarte important însă pentru o întreagă stare de conștiință căreia i s-ar putea găsi corespondențe și aiurea decât în Germania. Se cerea în el budistizarea Germaniei și se însemnau cu bucurie cei dintâia pași ai literaturii către spiritul cel nou menit să aducă mântu­irea. Sufletul european atins de moarte, încleștat în formele mecanice ale unei civilizații raționaliste și materialiste nu-și mai poate dobândi salvarea decât prin botezul mistic în apa sfințitoare a lotușilor lui Budda. Iar cui Budda nu-i e de ajuns, îi stau în ajutor cu floarea nemuririi în mână și mierea sufletului pe buze și divinul Laotse sau neasemănatul Confuzie. — Nu e o glumă. O neliniște adân­că, soră cu desperarea, poartă sufletele spulberate de răsboiu către făgăduiala de pacificare a celor mai bizare idealuri. In Germania în deosebi contagiunea bântuie. Sentimentul unei mari nefericiri împinge sufletele în gloată către idealul celor feri­ciți. E o cumplită nevoie de a crede, e* nevoie de noi idoli lumii de sfărămături și zdrențe de după răsboi. Literatura întreagă a Germaniei de azi stă mărturie. Aberația budistă, și asiatică în genere, devine populară. Nume de scriitori mari ar putea fi citate. Filosofia însăși e atinsă. Kayserling se întâlnește în gândire cu îndepărtatul răsărit, iar Kant începe a fi revizuit prin noile adevăruri. Literatura germană tânără nu mai crește la umbra lui Goethe, ci la umbra lui Tagore ; tinerimea germană poartă în buzunar pe Laotse , și Gerhart Haupt­mann însuși — «Neue Rundschau» ne înștiințează — își așează pe biurou în locul bufniței simbolice, chipul de fildeș al lui Confuzse. Nu ne-ar interesa lucrurile acestea dacă marea criză morală a literaturii germane de azi n’ar avea corespondențe în spiritul literaturii europene întregi în căutarea unui nou ideal. Pe alte drumuri și spre alte zări, pelerini fără număr își frig tălpile în pustiu arși de aceeași sete. Apa vieții noi e căutată pretutindeni. E adevărat, cu mai multă desnădejde și iluminată nebunie de cei doborîți mai adânc de realitate, mult mai potolit și mai superficial de cei pe care nici o înfrângere nu i-a neliniștit încă. O literatură întreagă de profeți și inspirați care vorbiseră la sute de milioane de oameni, marea literatură rusă, s-a distrus în câțiva ani. Un univers sc­u­fundar pe care realitatea nu-l mai putea sprijini. Sufletul rusesc lipsit azi de expresie trăiește aceeași tragică desnădejde, și de­sigur și mai agitată, ca și cel german care își aruncă desperările în Nirvana. Arta nu mai poate fi pentru acești neliniștiți căutători de ideal o ocupație de sibariți, nobila inutilitate de până acum care începea și isprăvea în sine. O problemă de conștiință, ea vântulește sufletele până la durere, biciuindu-le cu îndoeli și întrebări demăsurate. Printre cei mai puțin torturați chiar, cei cărora cutremurul răsboiului nu le-a putut dărîma și temeliile sufletelor, pasiunea aceasta pentru ideal începe să bântuie. Mari neliniștiți se ridică pretutindeni și îndoelile lor nu mai sunt estetice. O nevoie de con­fesiune și de etic omenesc străbate aproape întreaga artă nouă. In Italia, Papini, poate cel mai caracteristic pentru această neliniște modernă; în Franța, unanimiștii, căutând un Eros nou nu numai artei dar sufletului modern întreg; până la expresionismul, care e I

Next