Gândirea, 1928 (Anul 8, nr. 1-12)

1928-06-01 / nr. 6-7

prin comuniune cu luminosul. Aserțiunea poate fi verificată pe două căi : i) prin cercetarea filosofiei indiene și presocratice, faze de descompunere a unei mentalități magice și de reconstrucție pe plan rațional ; a) prin istoria crizelor religioase. Dar, notele acestea năzuiesc să dovedească necesi­tatea de a apucă unul din cele două drumuri, afirmând astfel un sens existențai. Drumul experienței religioase se recunoaște după câteva puncte de orientare : dualism și transcendentalism, echilibrarea economiei spirituale printr-un punct de sprijin in afară , sensul existenței , asimilarea virtuților divine și realizarea omului­ lui­ Dumnezeu. Atitudinea și itinerariul magic se pot rezumă astfel : monism, imanentism, autocreație și creație a Lumii prin efort personal, absență a funcțiunii etice, punctul de sprijin in sine, negarea existențelor efectiv obiective (dacă nu sunt eu — nu am motive să cred că e altcineva ; dacă eu nu sunt cauza, de ce să deduc o cauză streină și opusă mie?), cosmosul înțeles ca o învrăjbire de forțe impersonale, iar sensul existenței ca o realizare magică, o actualizare a potențelor lăuntrice și posi­bilităților cosmice disciplinate și conduse printr’un travaliu ce sfârșește a mă afirmă Dumnezeu. Niciodată oamenii n’au pășit drumul până la capăt. Pentru că, atunci, oamenii ar fi ajuns Dumnezei. Magi­cianul absolut, ca și sfântul perfect — sunt Dumnezei, oricât ne-am înspăimânta de pluralul acesta și de sacrilegiul afirmației. Sfinți, însă, au fost și sunt. Magi autentici (în înțelesul just al cuvântului) — tot mai puțini. Atitudinea magică se mediocrizează odată cu mediocrizarea curajului — ajungând atitudine filosofică. Să ne înțelegem asupra noțiunii de filosofie. Manualele, profesorii și potentații o confundă adesea cu știința. Filosofia nu e stabilire de raporturi (dacă se poate cauzale , lucrul fiind imposibil, ne mulțumim cu ra­porturi de corespondență, de variații concomitente), nici organizare­a cunoștințelor, nici discutarea valorii cunoștinței. Acestea sunt funcțiunile științei — care tre­buie să fie universală și lucidă. Filosofia cercetează (mai bine zis, creiază) raportul dintre ea și cunoaștere, și echilibrează datele pe care funcțiunile spirituale le coboară vii în conștiință. Când filosofia pleacă de la datul sensorial, izbutește să-și rateze menirea. Filosofia e constructivă, iar o construcție justă trăiește prin ea însăși mii de ani, ca orișicare alt organism spiritual. Idealismul întreg­e o atitudine magică. Dar sur­prindem magia — ca necesitate de a creiă din noi și pentru noi, lumea — în toată istoria filosofiei. De unde, însă, magia creia și intervenia direct, cu efecte imediate, concrete, în cosmos—filosofia se mulțumește că con­struiască ideologic. E un catharsis al spiritului, o descăr­care a potențelor latente. Insă, construcția ideologică a sistemellor filosofice poate fi socotită o construcție efectivă. Un sistem filo­sofic trebuie să fie, înainte de toate, un sens dat exi­stenței. Pe temeiul lui — quiditate inexprimabilă, ră­sărit din viața lăuntrică, decantat prin experiențe sau dăruit printr’un dumnezeesc Har — se înalță eșafo­dajul de raporturi. Fiecare vede și circulă în Lumea raporturilor sale. Dar aceste raporturi — când nu sunt date prin dogmă, prin familie, prin cultură didactică , ci sunt câștigate, asimilate, prin voința și necesitățile organismului său spiritual — sunt crescute din carnea lui, din sufletul lui ; sunt el însuși. Sensul dat lumii e puntea de unire între ea și Lume. Dar sens, înseamnă valorificare. Nu știu cum e Lumea , sau dacă știu, nu mă interesează. Mă interesează numai Lumea care mă împiedică să mă sinucid ; adică, Lumea în care sufletul mi-e echilibrat, crizele sunt depășite, existența își are un rost, durerea o valoare, creația un imbold. Iată filosofia creatoare de sensuri. Travaliul filo­sofic, așa­dar, nu poate fi înțelegerea și sistematizarea datelor. Filosofia pornește dintr-un obiectiv, dar obiec­tivul nu e decât limitarea ideologică, cristalizarea im­pulsurilor subiective. Ni se pare netă deosebirea dintre obiectiv și subiectiv prin diversitatea procesului, di­namic și static. întrebarea nu se pune : dacă această filosofie e ade­vărată sau falsă? Ci , dacă această filosofie nu prezintă insuficiențe de construcție, sau contraziceri în economia sa intimă? Totuș, atâtea sisteme filosofice, pe care le înțelegem, nu rămân indiferente. Orientarea lor nu e cea a noastră. Avem alt sens, ceea ce înseamnă că acele sisteme filosofice rămân simple date istorice, și nu ne antrenează într’un proces spiritual. Procesul spiritual e o luare de atitudini. Sunt atâtea sisteme filosofice , în fața cărora nu ne simțim datori să luăm atitudini. Filosofia sensului , așa­dar filosofia experimentată, sistematizarea rezultatelor crizelor noastre, valorifi­carea simpatiilor sau antipatiilor personale, creația spi­rituală a Lumii, mântuirea, fără de care ne sinucidem sau ne abrutizăm. Cei cari spun : pragmatism, să re­citească paginile acestea. Iar pe cei ce nu cred în perso­nalitatea Weltanschauung-ulm din istoria filosofiei — îi putem ajuta noi. Se înțelege acum de ce tinerii nu se mulțumesc să învețe filosofia, învățătura e știință, iar știința e ne­sfârșită și — mai ales — indiferentă crizelor noastre. Crizele — singurul fapt ce contează ; pentru că, exi­stența e singurul lucru ce contează, nu ? O filosofie se cere experimentată. Cei dinaintea noa­stră n’au avut experiențe profunde și de aceea au scris cărțile de filosofie pe care le cunoaștem , simple rezu­mate și contribuții personale. Nu ne interesează. Pe fiecare an, apar și dispar mii de asemenea cărți. Va trebui să facem filosofie eficace. Să ne gândim cum ajungem la ea, purtând moștenirea neamului, creerul și sufletul fiindu-ne vehicule prin care străbat în lume valorile universale. Să ne gândim la pozițiile noastre, dispuse de trecut și de experiențele veacului. Nu sunt decât două drumuri : filosofia (magia) și mistica. Dacă magia strămoșilor noștri a trecut prea repede în faza religioasă (proiectând în spațiu potențele personale), pregătind astfel — prin sensul tragic al vieții — cre­știnismul ?... MIRCEA ELIADE 300

Next