Gazeta de Sud, mai 1998 (Anul 4, nr. 956-980)

1998-05-22 / nr. 973

973 / vineri, 22 mai 1998 Chiar dacă a ajuns din nou pe primul loc Astra Ploiești nu renunță la memoriul depus la FRF Clubul Astra Ploiești nu re­nunță la memoriul depus la Fede­rația Română de Fotbal (FRF) cu privire la încercarea de mituire a unui jucător prahovean de către președintele FC Onești, Nicolae Puiu. După rezultatele din etapa a 33-a a seriei I a Diviziei B, Dacia Unirea Brăila - Astra 0-2 și AS Mi­dia Năvodari - FC Onești 3-2, echi­pa ploieșteană a revenit pe primul loc în clasament. „O dată demarată această acțiune nimeni nu mai poate renunța. Sunt și eu invitat la FRF și aștept cu interes care vor fi deciziile pe care le va lua Comisia Campionatului Național“, a declarat antrenorul Astrei, Gabriel Stan. Referindu-se la partida de la Năvo­dari, Stan a precizat că nu se aștepta ca principala contracandidată la promovarea în Divizia A, FC Onești să piardă meciul cu AS Midia. „Nu este încă stabilită echipa care va promova direct. Ea va fi știută nu­mai după ultimul fluier al campio­natului. Eu cred că actualul clasa­ment reprezintă o ierarhie justă a campionatului. Astra a condus tot timpul, Oneștiul fiind lider o sin­gură etapă, deci noi am fi îndrep­tățiți să terminăm pe primul loc“, a spus Gabriel Stan. La rîndul său, atacantul Astrei, Dan Dăscălescu, autorul celor două goluri din par­tida cu Dacia Unirea Brăila, are re­zerve în ceea ce privește sărbăto­rirea promovării. „Deocamdată nu am sărbătorit victoria. Așteptăm meciul de sîmbătă în care sper să obținem victoria și promovarea, însă, sunt convins că nu ne va fi ușor cu Midia“, a adăugat Dăscălescu. MEDIAFAX Jucătorii Stelea, Ad.Ilie, Gabi Popescu, Stiigă și Dan Petrescu au sosit miercuri la cantonamen­tul echipei naționale a României de la Poiana Brașov. Antrenamentele fotbaliștilor pregătiți de selecționerul Anghel Iordănescu se desfășoară pe do­uă categorii de grupe: o grupă a jucătorilor care au avut mai mult timp de refacere, respectiv a ce­lor care nu au avut suficiente zile de odihnă, în scurt timp se va trece la un program de pregătire comun. Prodan este parțial me­najat, el urmînd o perioadă de re­cuperare. Craioveanu acuză o în­tindere și a fost menajat în cursul zilei de miercuri. Antrenamentul de dimineață a durat 75 de minute. S-a pus ac­centul pe exersarea momentelor de joc sub presiunea adversarului, pe spații foarte mici și cu execuții în mare viteză. Marți seara, întreg lotul de jucători a fost­ invitat la cabana „Vînătorul“, unde s-a stat aproximativ o oră și 45 de minute. Fiecare jucător a avut voie să bea un pahar de vin sau o sticlă de bere, după preferință. Săptămîna viitoare, cînd lotul se va întoarce la cantonamentul de la Săftica, în zilele de miercuri și vineri, selecționerul Anghel Ior­dănescu dorește disputarea a do­uă jocuri de verificare, adver­sarele și locul de desfășurare ur­mînd a fi stabilite. Cum stadioa­nele din București sunt ocupate datorită disputării jocurilor din ca­drul CE „under 21 “, este probabil ca partidele să se dispute la Plo­iești, însă nimic nu este stabilit. Paginile Internet despre națio­nala României sunt acccesate zilnic de aproximativ 1600 de amatori. Jocurile amicale cu selecțio­natele Paraguayului (3 iunie) și Moldova (6 iunie) se vor juca cel mai probabil pe stadionul „Stea­ua“, de la ora 20.00. Decizia fi­nală se va lua săptămîna viitoare. MEDIA FAX Ciștigînd meciurile de baraj, IUG și Chimia au rămas in divizia Chimia Craiova - Unirea Amărăștii de Jos 6-4 (1-0,1-1,1-1) Au marcat: Vintilescu ('2) /Mitrițoaia (’47). La loviturile de departajare au înscris: Vintiles­cu, Grigore, Răducan, Stanciu, Tilea /Mitrițoaia, Enache, Vasile. A ratat: Ion Ion, Chimia, Că­lugăru - Stanciu, Olaru, Șofei, Drăghici - Cian (’83 Dodocioiu), Tilea, Nițoiu (’71 Grigore), Băiașu (’64 Răducan) - Dragomir (‘4 Lungu), Vintilescu. Antrenori: N. Lungu și L. Șofei. Unirea: C. Gavrilă -­­ Gavrilă, Enache, Ion, Mitrică - Fica, Curcan (’77 Marcu), Vasile, Chi­­riță - Mitrițoaia, Ionică. Antrenor: V. Iancu. Avertismente: Nițoiu (‘7), Șofer (’31) / Curcan (’68). Au arbitrat: B. Preoțescu - S. Bogdan, C. Lungu. Observator: A. Ene. Filmul golurilor, min. 2,1­0. Vintilescu interceptează mingea la marginea careului mare, pătrunde frontal și șutează imparabil la colț; min. 47, 1-1: Mitrițoaia execută impecabil o lovitură liberă de la 25 m, balonul trimis cu efect intrînd în plasă cu toată opoziția lui Călugăru. Miercuri, pe stadionul din Segarcea, am asistat la un meci dramatic, deosebit de spectaculos, cele două echipe apărîndu­­și cu ardoare șansele din primul și pînă în ultimul minut de joc. Fotbaliștii din Amă­­răști s-au retras în apărare încă de la înce­put, mizînd pe cartea contraatacului, vîrful Ionică fiind deosebit de activ în acest sens, dar insuficient susținut de ceilalți colegi ai săi. Chimiștii au exercitat o presiune per­manentă asupra porții Amărăștiului însă lipsa de concentrare în fazele de finalizare a făcut ca din 19 șuturi trase la poartă nu­mai cinci să fie pe spațiul acesteia. Astfel, s-a ajuns la loteria loviturilor de departajare unde cei care au avut nervii mai tari și mai mult no­roc au cîștigat. • Daniel BISTRICEANU Vintilescu (Chimia) Michael Laudrup, atacantul „vedetă“ al selecționatei daneze de fotbal, a decis să se abțină în viitor de la orice declarații sau interviuri. El a cerut presei să îi respecte „intimitatea“ și „să îl lase în pace“ pînă după turneul final al Cupei Mondiale, înconjurat de ziariști, cameramani și paparazzi, la antrenamentul efectuat miercuri pe stadionul „Vedback“, Michael Laudrup (33 de ani), a declarat categoric că va refuza în viitor orice interviu, declarație sau comentariu, pînă după ultima partida, pe care Danemarca o va susține în grupa C la Cupa Mon­dială, unde evoluează alături de Franța, Africa de Sud și Arabia Saudită.­­ „Doresc o perioadă de calm. Doresc să mă concentrez asupra problemelor legate numai de fotbal. Chiar dacă sezonul cu Ajax Amsterdam s-a încheiat, mai am încă o mare datorie: să fiu cît mai competitiv la Cupa Mondială, unde o dată cu fluierul final, voi considera și cariera mea sportivă încheiată“, a declarat, miercuri Michael Laudrup cotidianului de mare tiraj Extra Bladet. Rugat să facă pentru ultima dată câteva aprecieri asupra finalei Ligii Cam­pionilor de miercuri dintre Juventus Torino și Real Madrid, Michael a spus: „Inima mea bate pentru Real. Am pariat 100 de coroane (14,8 dolari) pe echipa spaniolă. Va fi o partidă deosebit de frumoasă, plină de faze de o finețe tactică deosebită. Nu se vor marca multe goluri. Victoria cu 1-0 a formației Real este pe deplin probabilă“. Antrenorul Mini Low a fost demis de la VfB Stuttgart Antrenorul lui VfB Stuttgart, Joa­chim Low, 38 de ani, a fost demis miercuri, 20 mai, din această funcție, cu toate că avea contract pînă în iunie 1999, au anunțat surse din cadrul clu­bului. Președintele lui Stuttgart, Ger­hard Mayer-Verfelder, i-a reproșat lui Low că a avut prea multă autoritate asupra vedetelor echipei, cărora nu Vice-campioana Angliei, Man­chester United, dorește să îl transfere din sezonul viitor pe Ivica Kralj, por­tarul selecționatei Iugoslaviei, în pre­zent aflat sub contract cu Partizan Bel­grad, a anunțat miercuri cotidianul Sport din Belgrad. în acest sens, mana­gerul clubului englez, Alex Fergusson, se va deplasa la Belgrad, pe 29 mai, pentru a-l observa pe Kralj în partida le-a dat mai multă mînă liberă. Low, care i-a succedat în această funcție el­vețianului Rolf Fringer, va antrena din sezonul viitor pe AEK Atena, în locul lui la Stuttgart va veni Winfried Schä­fer. Schäfer, fostul antrenor al lui Karlsruhe (echipă retrogradată în liga secundă), a fost prezentat ieri în ca­drul unei conferințe de presă­ de verificare pentru Cupa Mondială, ce c­it va opune echipele reprezentative ale Iugoslaviei și Nigeriei, relatează ace­eași publicație. Alex Fergusson trebuie să-l înlo­cuiască astfel pe danezul Peter Schmeichel, considerat ca principalul responsabil pentru pierderea titlului de campioană a Angliei, potrivit coti­dianului Sport. Manchester United este interesată de portarul reprezentativei Iugoslaviei Informații furnizate de MEDIAFAX IUG - Avîntul Juglui 3-0 (2-0) Au marcat: Grăjdeanu (’30) și Cio­­banu (’32 și ‘88) IUG: Bănică - Gîrboescu, Marcu, Bîrlogeanu, Rotaru (’85 Stănescu), Bo­țea, I. Vasile, Ciobanu, Netea - Utimov (’77 Ivan), Grăjdeanu (’88 Vancea). Antrenor: Lucian Ene. Avîntul: S. Niță - Neacșu, T. Dumi­­trescu, I. Nicu, Șerban (’47 Agapie) - Stanciu, T. Ghindeanu, M. Niță (68, N. Trană), Văetiș - D. Dumitrescu (’89 I. Ghindeanu), M. Trană (’80 Cioponea). Antrenor: Marian Totoroață. Avertismente: Marcu, I. Vasile, Grăj­deanu, Ciobanu, respectiv T. Dumitrescu, T. Ghindeanu, D. Dumitrescu. Eliminat: S. Niță (’85). Au arbitrat: Ion Bărăga - Aurel Barbu, Alexandru Uzeanu. Observator: Vasile Țenea. Filmul golurilor: min. 30,1­0. Netea dejoacă pasul la ofsaid făcut de apăra­rea Avîntului și îl găsește cu o pasă în adîncime pe Grăjdeanu care înscrie ne­stingherit, min. 32, 2-0. Fază trasă la in­­digon, dar de această dată pasa lui Ne­tea l-a găsit pe Ciobanu care a îndepli­nit o simplă formalitate: min. 88, 3-0. Ciobanu aflat la 20 m lateral stingă, tri­mite un lob în colțul lung, portarul im­provizat Văetiș nemaiavînd replică. Barajul de promovare-retrogra­­dare dintre divizionara C­IUG Cra­iova și echipa din Elită, Avîntul Țu­­glui a fost un meci foarte încins, care a născut pasiuni nebănuite în ambe­le tabere. » Dacă în prima jumătate de oră a meciului echipa din Țuglui a reușit să țină trena adversarei sale, o dată cu primul gol al craiovenilor, echilibrul partidei s-a rupt, lipsa de pregătire fi­zică și marcajul defectuos făcut de fundașii țugluieni creînd breșe mari în apărare, de care craiovenii au pro­fitat din plin. Deși se spune că „pauza este un sfetnic bun“, nu același lucru s-a întîm­­plat și la Băilești, în repriza a doua apărînd duritățile, sancționate ca atare de Ion Bărăga, deși în unele situații se impuneau mai multe cartonașe roșii. Această sancțiune a fost pînă la ur­mă dictată, dar nu ca urmare a unei du­rități, ci în urma unui fault făcut de portarul echipei Avîntul în calitate de ultim apărător. Locul său în poartă a fost luat­ de mijlocașul Văetiș, întrucît echipa din Țuglui avea un singur portar, conducătorii echipei nemaitrecînd pe foaia de am­traj portarul de rezervă. Una peste alta, victoria divizionarei D­­­IUG Craiova este meritată, așa cum a recunoscut foarte sportiv și primarul din Țuglui, la finalul meciului. • Petroniu MUSCALENCO Atacat de paparazzi _ J Concurîndu-l pe Lothar Mattheus Laudrup vrea să fie lăsat în pace. Thon pretinde că este apt să fie prezent la CM Liberous Olaf Thon, căpitan al formației Schalke 04, accidentat în urmă cu o lună, a rein­trat pe gazon miercuri și a făcut un ușor an­trenament. El a declarat ziariștilor că este ca­pabil, din toate punctele de vedere, să figureze pe lista celor convocați în lotul pentru Cupa Mondială. Dacă Olaf Thon, în vîrstă de 32 de ani, este pe deplin restabilit, așa cum susține, atunci Berti Vogts, selecționerul naționalei Germaniei, este pus în fața unei dileme. El trebuie să aleagă între Olaf și Lothar Mattheus (37 de ani), care după trei ani și jumătate a revenit în „vizorul“ său. „In calitatea mea de libero cred că sînt deosebit de prețios echipei. Este o chestiune de timp, mai bine zis de ore, pînă cînd îmi voi relua antrena­mentul complet, alături de coechipierii mei. Știu Meciuri amicale Argentina . Chile 1-0 într-un meci amical disputat la Mendoza, re­prezentativa Argentinei a învins cu 1-0 (1-0) Chi­le, prin golul marcat de Batistuta cu capul. Vedetele echipei Chile, Zamorano și Salas au deziluzionat, primul ratînd și o lovitură de pe­deapsă, care ar fi putut aduce în extremis un meci egal pentru oaspeți. Africa de Sud - Zambia V-1 într-un meci amical disputat la Johannes­burg, reprezentativa Africii de Sud a terminat la egalitate 1-1 (0-1) cu echipa Zambiei. Golurile au fost marcate de Shaun Bartlett ’57 pentru gazde, respectiv, Mathews Kamwashi ‘9 pentru zambieri. Norvegia - Mexic 5-2 într-un meci amical disputat la Oslo, selec­ționata Norvegiei a învins cu 5-2 (4-1) echipa si­milară a Mexicului. Au marcat: Strand ’12, H.Flo ’14, R.Johnsen ’31, H.Berg ’40, Riseth ’81 - Ricardo Pelaez ’19, ’65. Norvegia: Grodas - Halle, H.Berg, R.Johnsen, Bjornebye - H.Flo (’46 Rudi), Strand (’75 Riseth), Solbakken (’69 Rekdal), Mykland - Solskjaer, Oestenstad (’79 T.A.Flo), Antr.Egil Olsen. Mexic: O.Sanchez - Carmona, J.Sanchez, Suarez, Oteo - Villa (’61 Davino), Lara, Ordiales (’73 Ber­nal) - Chavez, Peluez, Palencia. Antrenor: Manuel Lapuente, că Mattheus nu va fi de acord ca la Cupa Mon­dială să ocupe banca rezervelor, îl înțeleg. Dacă este în interesul echipei, eu sunt gata să fac chiar și un compromis, dar îmi imaginez că împreună cu Lothar, aș forma ceea ce se numește un «duo formidabil». Deci este loc pentru amîndoi. Acci­dentarea mea nu a fost atît de gravă, precum se credea inițial. Nu se pune problema dacă voi fi sau nu valid pentru prima partidă din turneul fi­nal, cea de la 15 iunie, cu reprezentativa SUA. Este evident că pînă atunci totul va fi «OK»“, a de­clarat miercuri Olaf Thon, la Helsinki, unde „Na­tionalmannschaft“ a efectuat un stagiu de pre­gătire în vederea Cupei Mondiale. Vedete și ziariști Fiind persoane publice, fotbaliștii sînt mereu în centrul atenției, presa fiind cu ochii în patru la fiecare pas pe care îl­ fac aceștia. Nu de puține ori, pentru a da o tentă de senza­țional ziariștii încearcă să facă din țînțar armăsar. Ce te faci tu, ca jurnalist, însă atunci cînd prezinți adevărul gol-goluț, fără a denatura în vreun fel evenimentul și fotbalistul sau antrenorul nu este mulțumit și te amenință sau chiar te dă în judecată. Numai ieri n-a fost alaltăieri, cînd vedeta bulgară Hristo Stoicikov l-a atacat pe un jurnalist de la un cotidian bulgar pentru că, vezi Doamne, n-a scris tocmai pe placul jucătorului. Sunt cazuri cînd persoanele implicate ajung să se împace, fără a continua un adevărat război al nervilor. Bu­năoară, un ziar a scris despre viața amoroasă a româncei Laura Badea. Imediat au sosit amenințările: „Nu este ade­vărat, îi dau în judecată“. Pe coridoarele tribunalelor s-au plimbat multă vreme Philippe Troussier, antrenorul echipei de­ fotbal a Africii de Sud și un jurnalist de la cotidianul City Press. Gazetarul pre­tindea că a fost brutalizat de tehnicianul de origine franceză, datorită unui articol în care îi critica criteriile de selecțio­nare a jucătorilor. De partea cealaltă, Troussier a ținut-o pînă în pînzele albe că nu a făcut altceva decît să îi refuze un in­terviu... Dîndu-și seama că scandalul nu are nici o izbîndă să se încheie printr-o hotărîre deoarece nici pînă astăzi nu s-a aflat care a fost motivul adevărat al certei, ca să împace și varza și copi­a, forul judecătoresc suprem sud-african a cerut ambelor părți să se înțeleagă pe cale amiabilă. Ceea ce s-a și întîmplat, ziarul a dat înapoi, retrăgîndu-și acuzațiile, con­sidered că mai utilă este concentrarea tuturor forțelor pen­tru ca echipa de fotbal să obțină calificarea în fazele supe­rioare ale turneului final al CM din Franța. Logica e simplă. • Marian ȘANIA Atletism­­ men­, finala CN Universitar Cu o medalie de bronz în plus în perioada 16-17 mai s-au desfășurat la Cluj-Napoca finalele campionatelor naționale universitare de atletism în aer liber, la acestea participînd studenți din 16 centre uni­versitare. Lotul craiovean antrenat de asistenții universitari Alina și Constantin Albină a reușit să-și adjudece nouă medalii de aur, șase de argint și patru de bronz. De remarcat că în clasamentul general pe medalii echi­pa Universitatea Craiova a ocupat locul doi, fiind devansată de echipa gazdă Universitatea Cluj datorită faptului că a­­ceștia au obținut cu o medalie de bronz în plus. Iată în con­tinuare campionii naționali universitari craioveni: ■5 km marș - Angela Bîgiu - 23',46”,7 100 m plat - Monica Bumbescu -11",8 1.500 m plat - Cristina Grosu - 4':16”,9­10 km marș - Bogdan Cristian - 45',36”,5 400 m garduri - Marian Neacșu - 53',7 aruncarea greutății - Ilie Rotaru -15 m, 35 cm 200 m plat - Monica Bumbescu - 24",3­5.000 m plat - Cristina Grosu -16':08”,4 Ștafetă 4 x 4 m masculin - Barbălată - Matei - Constantin­­ Neacșu - 3':23”,6 • P.M. Cafteală pe stadi­onul Tineretului Aseară, în timpul meciului CSS „U“ - Venus Craio­­­va(categoria Onoare, seria a III-a) desfășurat în devans, arbitrii Lucian Achim, Sorin Bărbuț și Radu Vitan au fost­­ fugăriți și bătuți de jucătorii Miclești, Matei, Cocioboiu, Merelucă, toți de la Venus, în minutul 67, partida s-a în­­­­trerupt la scorul de 2-1 în favoarea primei echipe, cînd arbitrul a acordat un penalti clar pentru CSS. Nemulțu­­­­­­miți, fotbaliștii de la marginea orașului i-au fugărit pe­­ I arbitri pe gazon, pe pistă și în tribune, administrîndu-le o­ bătaie în toată regula. După meci, arbitrii erau plini de­’ ’ sânge și tremurau ca varga. Noroc că a intervenit un­­­­­ spectator, Florea Staicu, altfel ieșea măcel. • M.Ș. sumu) EUROSPORT • 10.30: Fotbal. Turneul de la Toulon. Semifinale (1) • 16.30: Ciclism. Turul Italiei, etapa a șasea (live) • 18.00: Tenis. CM pe echipe. Düsseldorf (înregistrare) • 21.00: Formula 3.000: Campionatul Silverstone • 22.30: Box. CE de la Minsk (înregistrare) RAI UNO • 21.40: Așteptînd CM de fotbal • în cadrul principalelor emisiuni de știri: PRO TV (20.10), TVR (20.35), PRIMA TV (19.30)

Next