Gazeta de Sud, iunie 2012 (Anul 18, nr. 5252-5277)
2012-06-27 / nr. 5274
MADAGASCAR 3 14.00:19.00 ROCK OF AGES 16.30:21.30ACTUALITATE Miercuri, 27 iunie 2012 • Gazeta de Sud Un înger se zbate în întuneric S-a mai înălțat cu un cap, s-a mai subțiat. A crescut, dar trăiește în continuare în întuneric, ochii ei nu au văzut lumina niciodată și poate nici în curând. Micuța Leontina, Leo cum îi spune mama, a fost condamnată la beznă încă de la naștere. Maria Cernătescu maria.cernatescu@gds.ro e Leontina Nicoleta Călin, din comuna doljeană Orodel, am cunoscut-o cu un an în urmă, am scris despre drama ei, când familia a cerut sprijinul oamenilor din jur. Aveau atunci nevoie disperată de ajutor și au in continuare pentru a o duce pe Leontina în SUA pentru o intervenție chirurgicală, intervenție care i-ar da șansa să întrezărească lumina soarelui, chipul mamei, pe care nu l-a văzut niciodată, să facă primii pași fără să fie ținută de mână. Era atunci o fetiță zglobie, vorbăreață, curioasă, dornică să cunoască tot în jurul ei. O întreb: „Ce ai mai făcut tu, Leontina ?" și ea începe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înțelege și simți mai bine locul în care se află. „Păi am mers la școală. Am învățat să citesc. Știu alfabetul Braille. Dar știi, eu citesc altfel, cu mâinile. Știu să socotesc. Am și o prietenă la școală, Cătălina. Vezi, școala mea este departe și acolo stau fără maini și îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanță. Vrei să-ți spun o poezie? Uite. Numele meu este Nicoleta/Și începe cu litera N/Stânga sus/ dreapta sus/în Norvegia eu am fost...", și fetița nu s-ar mai opri, atât de mare este dorința ei de comunicare. O strunește mama, strângând-o ușor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o școală specială în Buzău. Ne-a fost greu și ei, și nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteligentă și are o mare dorință de cunoaștere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd așa. Când mă uit la copiii de vârsta ei și când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea", spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept", și îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este ațintită în pământ. Este atentă la orice zgomot, la vocile celor din jur ca și cum ochii ei au crescut undeva, înăuntrul minții copilei. I'M SO LONELY BROKEN ANGEL își amintește perfect prima întâlnire, ca și cum a fost ieri. Este amărâtă că mami și tați nu au bani să o ducă mai repede la operație să vadă și ea. Să se joace, să alerge, să meargă la școală aici, aproape de cei dragi, încerc să-i îndepărtez gândurile triste. „Ei, și cum este acum în vacanță? Mai ai cățelușul ăla neastâmpărat?“, o întreb. „Pe Rex. Păi da, și-l mai am și pe Adrian, dar ăsta este mai rău, latră și nu vrea să împartă oasele cu Rex. Mai am și rățuște, nu îmi place de ele. Știi ce îmi place să fac? Să cânt. Am pe un stil muzică și ascult. E așa prin radio, mi-a făcut unchiul, îmi place să cânt: «I’m so lonely broken angel /I’m so lonely listen to my heart / On n’ lonley, broken angel / Come n’ save me before i fall apart...»“, cântecul curge. Nu a învățat limba engleză, dar pronunță aproape corect, pentru că a ascultat de nenumărate ori melodia, pentru că auzul ei a sorbit cu nesaț fiecare cuvânt, fiecare sunet. Dumnezeu nu i-a dat lumina ochilor, dar i-a dăruit o voce frumoasă pe lângă multe alte calități. Și mama confirmă acest lucru, pentru că „doamnele" de la școală i-au cerut să o înscrie în cor și să o dea la muzică. Dar asta la anul. Deocamdată, Leontina se mulțumește cu posturile muzicale de la radio și TV. Sunt un refugiu pentru ea. în plus, este și un bun povestitor, deapănă amintiri despre colegii de la școală, despre „doamne". Brusc, își amintește că peste puțin timp este ziua ei, pe 5 august, și și-ar dori mult un telefon, pentru a vorbi cu mami când este la școală, îi cere mamei ei telefonul, pipăie tastele și spune ce rol are fiecare, tasta verde, tasta roșie... Mâinile sunt ochii ei. OPERAȚIA, O RAZĂ... DE SPERANȚĂ Leontina Nicoleta Călin nu a văzut niciodată, este așa de când a venit pe lume. Fata s-a născut prematur și a fost ținută un timp îndelungat la incubator. Părinții bănuiesc că de aici au început problemele copilei. De la naștere și până în acest moment, când Leontina are șapte ani, părinții au mers atât cât au putut cu ea pe la medici și clinici. în 2006, la vârsta de un an și șapte luni, micuța Leontina a avut șansa să ajungă în Belgia, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Din păcate, vederea nu și-a căpătat-o, dar ceva, ceva întrezărește. Părinții își doresc cu ardoare să ajungă cu Leontina în SUA. „Am mers în Italia, după ce au consultat-o aici niște medici din America și ne-au spus că are șanse că vadă, pentru că nervul optic este sănătos și transmite imagini la creier. Dar trebuie să fie supusă unei intervenții chirurgicale într-o clinică din Detroit, la Spitalul «William Beaumont». E tot ce putem spera, dar avem nevoie de 30.000 de dolari (21.000 de euro). Nu avem acești bani, lucrează doar tatăl Leontinei, eu sunt cu gospodăria și fetița. Locuim și la țară, lipsiți de multe mijloace de comunicare, ajungem mai greu la oraș, plătim mașină. E foarte greu...", spune Mariana, frecându-și mâinile, privind cu ochii înlăcrimați fetița care ascultă în tăcere, își întinde mâinile către mamă, se apropie de ea și îi șoptește ceva la ureche. FOTO: Maria Cernătescu Leontina își dorește foarte mult să vadă chipul mamei DIRECTOARE INTERIMARĂ Consiliul de Administrație al Grupului Școlar Industrial din Bustuchin a decis ieri după-amiază să o numească în funcția de director al unității de învățământ pe Ileana Popescu. Până la numire, aceasta a ocupat funcția de director adjunct al Grupului Școlar din Bustuchin. AJUTAȚI-O PE LEONTINA SĂ VADĂ Dacă cineva vrea să o ajute pe micuța Leontina, poate suna la numerele de telefon: 0769.244.865. Se pot face donații, oricât de mici, în conturile deschise la Banca Comercială Română pe numele Călin Ion: RO13RNCBoi340415n570oo4 - cont în valută RO40RNCB0134041511570003 - cont în lei Directorul Grupului Școlar din Bustuchin a demisionat Directorul Grupului Școlar din Bustuchin, Ion Pană, a demisionat din funcție, după ce elevii de la clasa a Xll-a din această localitate au ratat proba de competențe lingvistice, programată pentru 25 iunie. Ion Ișfan, inspectorul școlar general adjunct, consideră că directorul a făcut o gravă eroare prin neînțelegerea metodologiei de bacalaureat, motiv pentru care, oricum, ar fi fost demis din funcție de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Consiliul de Administrație al Liceului din Bustuchin va trebui să propună altă persoană pentru funcția de director: în ciuda faptului că Ion Pană a renunțat la scaunul de șef, acest lucru nu-i consolează pe elevii care au ratat proba respectivă a examenului de bacalaureat și nu s-au încadrat în calendarul oficial al examenelor. Din fericire, elevii care nu au susținut proba C a bacalaureatului vor fi evaluați astăzi, cu subiecte de rezervă. Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Gorj, la Grupul Școlar din Bustuchin, directorul Ion Pană nu a programat proba de competențe lingvistice pe 25 iunie pentru audiție și scris. Directorul școlii, Ion Pană, nu a înțeles metodologia de bacalaureat privind desfășurarea examenelor, iar Inspectoratul Școlar Județean a deschis o anchetă. Directorul Grupului Școlar din Bustuchin, Ion Pană, a ocupat funcția prin delegație și nu prin concurs, fiind numit în acest post la jumătatea anului trecut. „A fost vorba de o eroare de interpretare a unei proceduri. Proba aceasta de evaluare a competențelor de comunicare într-o limbă de circulație internațională are trei părți: audiția unui text, după care se discută pe textul respectiv, deci au o probă scrisă. Nu au fost programați copiii la proba respectivă, din cauza directorului, care nu a înțeles ce trebuie să facă. Multe nu înțelege. Ceea ce trebuie spus este că elevii nu pierd bacalaureatul, în urma discuțiilor cu domnul Pană, dânsul a demisionat, pentru că eu oricum îl dădeam afară. Mai bine că a plecat el. Aștept să vedem pe cine propun cei din Consiliul de Administrație. Viitorul director va fi interimar, până la organizarea concursului pe post. Sperăm ca acest concurs să fie organizat până la 1 septembrie", a declarat Ion Ișfan, inspectorul școlar general adjunct. Ion Pană i-a luat locul anul trecut directorului Claudiu Perescu. La sesiunea din 2011 a examenului de bacalaureat, nici un elev din cadrul Grupului Școlar din Bustuchin nu a reușit să promoveze. Eugen Măruță