Gazeta de Sud, octombrie 2017 (Anul 23, nr. 6825-6846)

2017-10-25 / nr. 6842

SPORT Miercuri, 25 octombrie 2017 . Gazeta de Sud Cristi Firică, din nou de aur V­icecampionul balca­nic la cuturism din acest an, Cristi Firică, și-a răscumpărat greșeala față de Costel Torcea, antrenorul său de la CS Gladiator Gym Craiova și totodată tehnicia­nul tuturor loturilor naționale ale României, după ce în urmă cu o săptămână nu a reușit să întrunească un criteriu, cel al greutății, la Cupa Federației desfășurată la Ianca. Multiplul campion național a fost retras atunci din concurs și a primit drept „pedeapsă" misiunea de a obține aurul la Trofeul „Steel Man“ - ediția a 9-a, de la Târgu Neamț, competiție care a avut loc sâmbăta trecu­tă. Cristi Firică s-a conformat și s-a revanșat, aurul obținut având în spate și o poveste in­teresantă. „Având în vedere că în urmă cu o săptămână, la Ian­ca, nu am reușit să întrunesc condițiile categoriei 80 kg pentru câteva sute de grame, a trebuit să muncesc și să fiu în formă la Târgu Neamț. La Ianca am reușit să diminuez cele 400 de grame pe care le aveam în plus la cântar și să ajung undeva la sub 100 de grame, dar am fost pedepsit de către antrenorul Costel Torcea cu neparticiparea la categoria imediat superioară. Hotărârile, chiar dacă ele par întotdeauna unilaterale, ca venind din partea dânsului, sunt luate de comun acord și sunt luate după o gândire la «rece», nicidecum la «cald». Ceea ce s-a întâmplat la Ianca m-a ambiționat și am conti­nuat regimul de pregătire și dietă foarte strictă, am reușit să cobor de la 80 kg, la 77,3 kg, însă iarăși a apărut un im­pediment, deoarece la acest turneu organizatorul a hotă­rât să aleagă drept categorii de greutate doar culturism seniori, categoriile 75 de kg și 90 și +90. Așadar, cu gre­utatea pe care am avut-o la cântat a trebuit să concurez cu sportivii care aveau până în 90 kg, deci o diferență con­siderabilă, dar și așa am reușit să obțin medalia de aur. A fost o victorie de moral“, a explicat Cristi Firică, pentru GPS. „ANUL 2017 A FOST FOARTE BUN PENTRU MINE“ Pentru Cristi Firică acest turneu de la Târgu Neamț a încheiat anul competițional, iar bilanțul îl mulțumește pe sportivul lui Gladiator Gym. „Anul 2017 a fost unul foarte bun pentru mine din punct de vedere competițional și din punct de vedere al pregătirii. Sunt foarte mulțumit de formele pe care am reușit să le obțin la cele două competiții la care am participat, în speță la Campioanatele Balcanice și Trofeul „Steel Man“. Un plus este și faptul că, pe baza experienței acumulate, stările acelea grele, copleșitoare, de dinaintea concursurilor au fost depășite mult mai ușor, nu m-am mai simțit atât de epuizat și de stors din cauza deshidratării și a regimului foarte strict. Asta se datorea­ză și faptului că nu am luat pauză în pregătire, toate con­cursurile la care am participat în ultimii ani ținându-mă în priză. Anticipam asta acum trei ani, când vă vorbeam des­pre cursul de revenire la care am participat și susțineam că abia după trei, patru ani for­ma mea de concurs va ajun­ge undeva să o atingă pe cea a anilor 2007-2008, când am fost campionul absolut al Ro­mâniei“, a subliniat Fizică. Acesta se va concen­tra asupra meseriei de an­trenor secund al loturilor naționale, funcție pe care o ocupă de curând, urmând să debuteze chiar la Campi­onatele Mondiale de juniori (18-23 ani) și Masters (40- peste 60 ani), programate în intervalul 9-12 noiembrie la Bistrița: „La Mondiale nu pot să particip pentru că nu îndeplinesc criteriile de vâr­stă (are 39 de ani - n.r.). Voi merge însă la Bistrița în ca­litate de antrenor secund al lotului național al României, adică voi fi mâna dreaptă a maestrului Costel Torcea. Mă simt onorat de propu­nerea care mi-a fost făcută de către Costel Torcea și de către președintele FR de Cul­turism și Fitness, profesorul Gabi Toncean, și sper să nu dezamăgesc“. PANĂ ȘI POPA AU COMPLETAT SUCCESUL LUI GLADIATOR Gladiator Gym a mai obținut medalii frumoa­se la Trofeul „Steel Man“ și prin juniorii Sebastian Pană, care a câștigat aurul la cul­turism juniori, categoria 70 kg, și bronzul la seniori, și Alex Marius Popa, care și-a adjudecat locul trei la cultu­rism juniori mici, +70 kg. De menționat că Popa a urcat în premieră pe podium, aflân­­du-se la doar a doua partici­pare, în timp ce Pană este un abonat al medaliilor, la Ianca el obținând trei de aur. „Și la Târgu Neamț a fost o competiție destul de grea, pentru că am înfruntat sportivi cu mult mai multă experiență. Această nouă vic­torie îmi aduce o motivație în plus pentru viitor: în mai puțin de un an de când m-am apucat de culturism am obținut nouă medalii, dintre care cinci de aur, trei de argint și un bronz. Acum aștept nerăbdător să particip la Mondialele de la Bistrița, unde îmi doresc enorm să urc pe podium“, a declarat Sebas­tian Pană, pentru GPS. „Nu mă așteptam să iau vreo medalie având în vedere că m-am pregătit decât o săp­tămână pentru acest tur - mă refer la partea cu dieta, iar ceilalți competitori aveau două, trei luni de pregătire. Acum o să încep pregătirea pentru Campionatele Mon­­­­diale de anul viitor, iar acolo vreau aurul“, a punctat Alex Marius Popa, pentru GdS. Alexandru Vîrtosu Handbalistele craiovene înfruntă Debrecen în Cupa EHF E­chipa feminină de handbal SCM Craiova va înfrunta formația maghiară Debrecen, în tu­rul al treilea al Cupei EHF, după cum s-a stabilit ieri la tragerea la sorți de la Viena. Oltencele vor debuta în acest sezon din cupele europene cu un meci pe teren propriu, în 11/12 noiembrie, iar returul va fi în 18/19 noiembrie, în Ungaria. La formația din țara ve­cină evoluează și românca Mădălina Zamfirescu, fostă jucătoare la SCM Craiova sub comanda lui Aurelian Roșca. Debrecen, care încheiase pe locul șase sezonul trecut din campionatul Ungariei, a primit un wild card. în turul doi preliminar, formația un­gară a eliminat echipa Metra­­co Zaglebie Lubin (Polonia). Polonezele au câștigat primul meci, cu 25-23, iar în retur echipa maghiară s-a impus cu 26-20. Cu scorul general de 49-45, Debrecen s-a cali­ficat mai departe. Imediat după tragerea la sorți, Bogdan Burcea, antre­norul echipei SCM Craiova, s-a arătat încrezător că eleve­le sale se pot califica în gru­pele cupei EHF. „Se putea și mai rău! Totuși, Debrecen este o echi­pă bună, dintr-un campionat puternic. Au un antrenor ti­trat, slovenul Tone Tiselj, du­blu câștigător al Ligii Campi­onilor. Au transferat destul de mult în vară. Ne dorim mult să jucăm în grupe și cred că ne putem califica, dacă ne pregătim bine“, a spus Bur­cea. în acest sezon din cam­pionatul Ungariei, Debrecen a disputat cinci meciuri, în care a înregistrat două me­ciuri la limită și au trei în­frângeri; în schimb, SCM Craiova a avut șase partide, cu cinci victorii și un eșec, runda trecută, în disputa cu CSM București, campioana en-titre. Până la primul meci cu Debrecen, Cristina Zamfir Florianu și colegele sale mai au programat un meci, acasă cu U Cluj. ZALAUL ÎNFRUNTĂ HYPO VIENA Cealaltă participantă din România în Cupa EHF, HC Zalău, va înfrunta Hypo Vie­na, cea mai galonată echipă din istoria Ligii Campionilor. Hypo are în palmares 13 fina­le la acest nivel, dintre care opt câștigate. Ultima finală a jucat-o însă în urmă cu zece ani. Din cauza problemelor financiare, echipa austriacă a pierdut de la un sezon la altul contactul cu elita handbalului feminin. în acest sezon, Hypo a fost învinsă de Hoors (Sue­dia) cu 32-19 în turneul pre­liminar de calificare în Liga Campionilor. „Dacă nu a fost să fie Craiova, să fim siguri de o echipă în faza grupelor, din punct de vedere economic, sunt oarecum mulțumit și cu Hypo Viena, în primul rând, datorită distanței de parcurs, adică vreo cinci ore cu mași­na sau 45 de minute cu avio­nul de la Viena, în acest ultim caz, facem mai mult de la Zalău la Cluj, decât de la Cluj la Viena. Acum vom vedea ce va fi, trebuie să vedem cum ne informăm cât mai repede, întrucât timpul până la man­șa tur este destul de scurt“, a declarat antrenorul ardelen­­celor, Gheorghe Tadici, citat de Prosport. Meciul tur se va disputa la Viena, iar returul la Zalău. Daniela Mitroi-Ochea : Caz Metan Mediaș - Poli lași 0-2, Concordia Chiajna - Universitatea Craiova 1-2, Juventus București - Sepsi Sfântu Gheorghe 2-1, FC Viitorul ■ CFR Cluj 10, Astra - FC Voluntari 2-3, FCSB ■ Poli Timișoara 7-0, AFC Botoșani ■ Dinamo București 0-0. .. 1. CFR Cluj 33 puncte (golaveraj 25-10): 2. FCSB 32 (29-8), 3. Universitatea Craiova 32 (24-12), 4. FC Botoșani 25 (20-14), 5­ Astra 24 (21-14), 6. FC Viitorul 23 (17-13), 7. Dinamo București 21 (21-15), 8- FC Voluntari 19 (17- 18), 9. Poli lași 18 (17-22), 10. Poli Timișoara 18 (12-24), ”• Concordia Chiajna 17 (17-18), 12. Sepsi 11 (11-26), 13. Caz Metan Mediaș 9 (7-26), 14. Juventus București 7 (9-27). : vineri - ora 2045: Poli Iași - Concordia Chiajna, sâmbătă - ora 18.00: FC Voluntari - Juventus București, ora 2045: ACS Poli Timișoara - Astra Giurgiu, duminică - ora 18.00: CFR Cluj - Caz Metan Mediaș, ora 20.45: Universitatea Craiova - FCSB, luni - ora 18.00: Sepsi • FC Botoșani, ora 2045: Dinamo - FC Viitorul.

Next